Triodul

Triodul Mareste imaginea.

Triodul - o abordare istorica

Perioada Triodului, derulata cu precadere in ultimele 3 saptamani ale Postului Mare, capata un aspect mai intensificator si rigorist, indemnand la o si mai atenta penitenta a subiectului in sfera transcendenta spiritualitatii Ortodoxe. „Desi este o adevarata enciclopedie cultica, din nefericire Triodul e putin cunoscut si inteles astazi. Ca mare parte din valorile Ortodoxiei, el este inca o comoara insuficient valorificata.” (1) De altfel puterea lirica a slujbelor Triodului, in conceptia marelui poet Nichita Stanescu devin in complexitatea lor divina un leagan de aur ce aminteste suav de urmele colindelor prin sufletele noastre, sau de ninsoarea cu fulgi albi de zapada a ochilor mamei noastre.

Pentru o si mai succinta prezentare a semnificatiei Triodului, las mistagogia definitiei lui Makarios sa vorbeasca de la sine: „Moment unic al Bisericii rasaritene, sinteza a liturgicii si asceticii ortodoxe, asimilare practica a teologiei Parintilor si reflex al experientei spiritualitatii monahale, Triodul il initiaza concret pe credinciosul ortodox in imitarea lui Iisus Hristos, invitandu-l la actualizarea mistagogica a Botezului sau aflat in inima tainei Pastelui. Crucea si invierea lui Iisus Hristos devin astfel experienta concreta in cultul si in spiritualitatea Bisericii, ajung taina mantuitoare a rastignirii si invierii noastre.” In completarea acestor urcusuri duhovnicesti, spre care crestinii tanjesc pentru a lor desavarsire spirituala, la capatul carora vor avea multumirea apropierii de Dumnezeu, (2) semnificatia sambetei lui Lazar, plina de nenumeroase taine evidentiaza realitatea Intruparii lui Hristos, a lucrarii Sale divino-umane si a patimirii Sale pentru omul supus mortii. (3)

Inainte de a trece efectiv la prezentarea temei, vom face o scurta incursiune prin curba evolutiei sistematice a Triodului, reliefand cele mai importante amanunte, pentru o cat mai veritabila intelegere a importantei sale, si totodata pentru a inlatura orice imixtiuni rautacioase - voci poligame din circuitul crestin, care vor cu orice pret sa cristalizeze o falsa imagine a rezultatului evolutiei perioadei triodale.

Incepand inca din secolul II, controversele dedicate chestiunii fixarii datei Pastelui ne inobileaza importanta actualizarii rituale periodice a mortii si Invierii lui Hristos pentru crestinii incipienti.(4) Cultul s-a deschis maselor largi, de aceea si-a schimbat putin forma, tocmai pentru a-si salva finalitatea. Din reuniunea putinelor comunitati in cercul carora se improvizau putine rugaciuni, s-a ajuns pe-o traiectorie ascendenta la o dramatizare rituala si mistagogica a vietii in Hristos si a participarii la misterul Sau teandric.(5) In metropole, cateva secole mai tarziu, cu precadere la Constantinopol, s-a dezvoltat asmatikos-ul(6) care acorda cantarilor un spatiu foarte amplu. La pol opus insa, manastirile Egiptului, Sinaiului si Palestinei, embrionau suita muzicala in sfere tot mai austere, ajungand adesea a le izgoni(7) pentru a lasa loc recitirii psalmilor si lecturilor Scripturistice.(8) „Regulile postului se vor transforma in veritabile ritualuri, slujbele se vor lungi si vor dobandi un caracter tot mai penitential. ”(9)

Totusi, structura actuala a Triodului pastreaza principalele reminiscente ale constituirii ciclului liturgic mobil reveland astfel profunda continuitate armonica a cultului bizantin.(10)

Bunaoara, in secolele VII-VIII, chestiunea fixarii limitelor Postului Mare va face obiectul unor aprinse controverse cu privire la introducerea celei de-a 8-a saptamani de post, care se va sconta in inserarea Saptamanii Lasatului de branza (Tyrophagia). Aceasta extindere a Triodului poate fi pusa pe seama excesului de zel al credinciosilor acelor timpuri.(11) Mai tarziu, in secolele IX-X, Constantinopolul a fost centrul in care perioada pre-mergatoare marii si dumnezeiestii sarbatori a Invierii a crescut cu inca doua saptamani suplimentare, insa forma finala s-a intiparit abia in secolul XII prin introducerea Duminicii Vamesului si a Fariseului. (12)

Incepand insa cu secolul V si pana in secolul XIV, compunerea continutului Triodului s-a alcatuit din mireasma mistagogica a creatiilor bizantine poetice (s-a trecut de la recitarea antifonica de psalmi, asa numita psalmodie, la tropare si creatii imnologice originale – menite sa intensifice momentele timpului atemporal liturgic).(13) In palestina insa s-a ajuns la adaugarea unor lucrari cu continut liric oficiului monahal, si treptat la introducerea unor tropare intre versetele cantate alaturi de psalmi la Utrenie, incepand cu secolul VI. (14)

Sistematizarea finala a continutului teofan, atribuita Triodului, incepe din secolul X si tine pana in secolul XII, de unde derivand prin timp aproape incheiat, nu va semnala decat usoare interventii in ceea ce priveste redactarea spatiului gol lasat de imnografii anteriori, armonizand structura intregului ciclu.(15) Printre acesti autori, putem mentiona numele imparatului Constantin VII Porfirogenetul, Simeon Metafrastul, Teodor Protosikritis(16) , Atanasie Chestorul, Vartolomeu si Nichifor Vlemidis(17) ; dar intelegandu-i pe toti acestia, in umbra inspiratiei divine.

Scopul principal al catehezei Triodului este acela de-a arata faptul ca, pentru a ne pregati cu vrednicie de Pastele duhovnicesc si de comuniunea plenara cu Hristos Cel Inviat, trebuie sa stropim cu sangele Mielului usorii portilor faptuirii(18) , pentru ca acestea sa se poata deschide la miscarile contemplatiei.(19) Dupa ce timp de sase saptamani am fost indemnati la pocainta, la smerenie, la post, la lucrarea virtutilor crestine si edificarea lor pe-o linie ascendent moralista, de acum intram intr-o cursa contra cronometru in care nu mai este timp de teoretizari, ci fiecare este chemat a-si arata roada penitentei sale. Aceasta exegeza a relatarilor evanghelice arata bine finalitatea hristologica a intregii cateheze Triodale. Caci in cele din urma doxologia e criteriul consistentei virtutilor. (20)

Principalele etape ale dezvoltarii timpului liturgic din perioada Postului Mare, isi gasesc deznodamantul pe marginea unei profunde abnegatii mistagogice, aducatoare de acalmie duhovniceasca in spatiul sacru ortodox. De aceea ne vedem indatorati a multumi Bunului Dumnezeu pentru stradaniile aghiografilor si a imnografilor sacri, care au asezat muzica bisericeasca intr-un areal fertil dimensiunii spatiului liturgic – laitmotiv al slujbelor Triodului.

1. Semnaleaza Makarios Simonopetritul in explicarea triodului. Vezi Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, Editura Deisis, Sibiu 2008, p.19.
2. Parafrazare dupa discursul Mitropolitului Banatului, Nicolae, cu ocazia lansarii editiei a VII-a, a Scarii cuviosului Ioan Scararul, Editura Arhiepiscopia Timisoarei, 2008.
3. Tema divino-umanitatii lui Hristos manifesta in toate actele Lui o tema majora a praznicului si va ramane centrala toata Saptamana Mare, cf., de ex., manifestarea celor doua naturi in episodul Lazar, Sm VI (Ut od3 ca1 tr1); Hristos vine la mormantul lui Lazar ca sa intareasca credinta noastra in cele doua firi ale Sale, SmVI (Ut La1), conform Makarios Simonopetritul.
4. Cf. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca V,Colectia Parinti si Scriitori Bisericesti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1987, pp.23-25.
5. Alexander Schmemann, Introducere in teologia liturgica, p.133.
6. Oficiul catedral.
7. Marturia cea mai frapanta a acestei ostilitati a vechilor monahi fata de cantarea troparelor se gaseste in relatarea vizitei lui Sofronie al Ierusalimului si Ioan Moschos la avva Nil de la Sinai. Pentru ei, cantarea seaca lacrimile cele mai pretioase ale monahului, cf. Pateric, avva Pamvo.
8. Despre evolutia oficiului bizantin plecand de la aceasta traditie pana la integrarea de catre monahi a dimensiunii teofanice a cultului, a se vedea Skaballanovici, Tolkovy Tipikon, vol.I, p.211.
9. Alexander Schmemann, op.cit., p.147.
10. Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, Editura Deisis, Sibiu 2008, p.19.
11. Cf., de exemplu, celebra anecdota relatata de Teofan Zavoratul in Cronografia sa dupa care poporul insusi ar fi impus o saptamana suplimentara de post, pp.289-290.
12. Din secolul X apar manuscrise ale Triodului cu titlul si aproximativ forma actuala.
13. Trebuie tratate distinct antifoanele din Vinerea Mare, precum si unele piese lirice din Saptamana Mare provenite de la Ierusalim care par a avea o mare vechime, ne precizeaza Makarios apud. Karabinov, p.84.
14. Makarios Simonopetritul, op.cit. p.22.
15. Ibidem.
16. In Triod: 3 idiomele pentru Sfantul Teodor.
17. In Triod: 24 stihiri pregatitoare pentru Canonul Mare, prima stihira de la Vecernia din Mi V si 2 canoane ale tanguirii Maicii Domnului care nu mai exista decat in manuscrisele slave.
18. Grigorie de Nazianz, Cuvantari, Colectia Parinti si Scriitori Bisericesti 36, p.15.
19. „Treime sfanta si inchinata, pazeste-ne intregi si fara pata pe noi, cei ce savarsim acum postul celei de-a treia saptamani, ca sa trecem cu vrednicie si celalalt care urmeaza si sa savarsim toate poruncile Tale, ca asa urmand sa ajungem astfel fara osanda a vedea slavita Inviere aducandu-Ti cantare de lauda!” Lu III (Ut se od 3 tr 1).
20. Makarios Simonopetritul, Ibidem.

Catalin Varga

Despre autor

Catalin Varga Catalin Varga

Colaborator
4 articole postate
Publica din 01 Februarie 2012

30 Martie 2012

Vizualizari: 4411

Voteaza:

Triodul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.