Din Patmos:Maranatha!

[tabitha]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Va multumesc pentru bunavointa dvs si ma bucur daca cumva ati gasit ceva interesant in mediocrul meu pseudo-articol.Sa-i multumiti lui Dumnezeu,tot ce-i bun de la EL vine in timp ce tot ce a fost gresit din nevrednicia mea s-a nascut.Sper ca urmatoarea postare, daca Domnul nu-si va pune pana atunci securea la radacina pacatoasei mele vieti,sa va prilejuiasca,poate,un mic moment de interes.Numai bine,Domnul cu dvs.

Dar care este sensul titlului articolului, "Din Patmos: Maranatha!" M-a intrigat inca de la inceput.

În prealabil postat de mirela.t

Dar care este sensul titlului articolului, "Din Patmos: Maranatha!" M-a intrigat inca de la inceput.

Pe insula Patmos a fost exilat apostolul Ioan si tot acolo se pare ca a primit si revelatia Apocalipsei.Maranatha este din I Corinteni 16:22 si inseamna ,,Domnul nostru vine!",o urare care este chintesenta tariei primilor crestini,credinta de nezdruncinat in intoarcerea Domnului si invingerea definitiva a raului.Acesta credinta,alaturi de alte crezuri,i-a insufletit in clipe de teroare si persecutie si prin urmare m-am gandit cumva sa redau simbolic,prin alaturarea celor doua elemente, situatia crestinismului:desi pare izgonit intr-un loc pustiu precum o insula(Patmos)el tocmai in dureri si prigoana isi va gasi taria si va primi sprijinul Domnului(revelatia Apocalipsei care transmite puternicul mesaj al infrangerii definitive a raului)si prin urmare vechiul gand de alinare si speranta(Maranatha)va rasuna iar si iar in fiecare crestin pana la Parusie.

De aceea primul articol a fost tema generala iar apoi am incercat,nu stiu cat de bine,sa ilustrez diferite aspecte ale acestei sperante ale crestinilor din timpul lui Ioan prin diferite mici portrete:Habacuc(pentru speranta) Obadia (pentru pocainta,constiinta judecatii)Naum(pentru incredere in vremuri grele cu certitudinea sprijinului lui Dumnezeu chiar si in cele mai grele timpuri).Am ales,pentru inceput,imagini ale VT pt a arata ca acesta parte a Bibliei nu trebuie nicidecum lasata la o parte ci ea contine mesaje la fel de actuale ca si atunci si este indisolubil legata de Noul Testament.In continuare m-am gandit sa merg si pe alte idei pentru a creiona si mai bine pictura de ansamblu.

Pana acum,ddpdv al temei articolelor scrise micul meu tablou metaforic arata cam asa: Domnul vine!-speranta-pocainta in fata judecatii-credinta. Este cumva o incercare de a spune povestea prin poveste a credintei tainice din fiecare suflet ce-l asteapta pe Mantuitor si implinirea Imparatiei Cerurilor. Ca de obicei incalcitul plan are sanse de clarificare doar in capatana mea apocaliptica,aiurita si visatoare,sorry :) Numai bine.

[tabitha]

Multumesc frumos pentru explicatii. Da, acum se leaga mai bine si oarecum inteleg ce ai vrut sa faci. Dar imi pare rau ca nu suntem la inaltimea "capatanii tale apocaliptice" ca altfel poate am fi comentat mai mult pe seama articolelor tale. Doamne ajuta !

În prealabil postat de mirela.t

Multumesc frumos pentru explicatii. Da, acum se leaga mai bine si oarecum inteleg ce ai vrut sa faci. Dar imi pare rau ca nu suntem la inaltimea "capatanii tale apocaliptice" ca altfel poate am fi comentat mai mult pe seama articolelor tale. Doamne ajuta !

Calitatile mele sunt fix sub nivelul prafului si nu vor fi niciodata mai sus de atat,daca este ceva bun atunci Dumnezeu are toata slava si cinstea din eternitate in eternitate.Prin urmare sper ca urmatorul episod din poveste numit ,,Cantec din paginile vechii mele Biblii:Bucuria"sa va aduca o mica bucurie :) in suflet cu ajutorul Lui.Numai bine,Doamne ajuta!

Partea I

,,Credinta nu inseamna doar o nazuinta vaga, o asteptare indefinita,ci este aceea stare a sufletului care se deschide catre viitor, este incredintarea plina de bucurie cu privire la ceea ce ni-se promite noua in Hristos.Aceasta este adevarata natura a crestinismului,natura care este nascuta din Dumnezeu si care ,,se bizuie”pe Dumnezeu”(Emil Brunner)

JD Douglas,analizand lucrarea ,,Die Freude in Neuen Testament”a lui EG Gulin,nota urmatoarele concluzii cu privire la notiunea de ,,bucurie” in analiza sa biblica: ,,Cuvintele biblice sunt: in ebraica ,,simha”,verbul ,,sameah”(care implica si manifestarea exterioara)si cuvantul mai putin folosit ,,gil”; in greaca ,,chara”(verb.chairo)si ,,agalliasis” (folosit frecvent in LXX,corespunde cu ebraicul simha)si inseamna ,,bucurie intensa”.Atat in VT cat si in NT bucuria este in mod consecvent o trasatura caracteristica a credinciosului individual si a Bisericii.Este o calitate si nu doar o emotie; este o calitate bazata pe Dumnezeu Insusi si derivata din EL (Filipeni 4:4,Rom 15:13), o calitate care caracterizeaza viata crestinului pe pamant (I Petru 1:8) si anticipeaza bucuria escatologica de a fi cu Cristos pentru totdeauna in Imparatia Cerurilor (Apocalipsa 19:7).

In Vechiul Testament bucuria este legata de ansamblul vietii nationale si religioase a lui Israel si este exprimata in special sub forma unor manifestari zgomotoase si tumultoase la sarbatori,jerfte si intronari (Deut 12:6, I Sam 18:6, I Imparati 1:39).Bucuria spontana este o caracteristica dominant a Psaltirii,unde caracterizeaza atat inchinarea colectiva (concentrate in general la Templu)cat si in adorarea personala.Isaia concepe bucuria in termini diferiti de cei rituali si el o asociaza cu plinatatea mantuirii date de Dumnezeu si de aceea(in termenii unei bucuriio cosmic)o anticipeaza cu anticiparea unei stari viitoare(Isaia 49:13, 61:10,). Ca urmare a acestui fapt in iudaismul de mai tarziu bucuria este o caracteristica a sfarsitului vremurilor.

In Noul Testament Evangheliile sinoptice redau nota de bucurie in legatura cu proclamarea sub diferite forme a vestii bune despre Imparatia lui Dumnezeu:de exemplu la nasterea Mantuitorului,la intrarea triumfala si dupa Inviere.In a patra Evanghelie Isus Insusi este cel care comunica acesta bucurie (Ioan 15:11 si 16:24)si ea devine acum rezultatul partasiei profunde dintre Biserica si Cristos (Ioan 16:22).In Faptele Apostolilor bucuria caracterizeaza viata Bisericii primare.Ea insoteste darul Duhului Sfant dat ucenicilor (FA 13:52)si relatarea convertirii neamurilor(FA 15:3).Ea caracterizeaza de asemenea cina euharistica(FA 2:46).

Apostolul Pavel foloseste termenul ,,chara”in trei moduri.In primul rand inaintarea in credinta a membrilor trupului lui Hristos si in special a acelora pe care el i-a condus la Cristos sunt un prilej de bucurie-el ii descrie in cuvintele ,,he cara hemon”(bucuria noastra in I Tes 2:19, Filipeni 2:2).In al doilea rand bucuria crestina poate fi in mod paradoxal rezultatul suferintei pentru Cristos(Col 1:24, II Cor 6:10, I Petru 4:13, Evrei 10:34)deoarece este o bucurie produsa de Domnul si nu de noi insine.In fine, bucuria este de fapt un dar de la Duhul Sfant (Gal 5:22) si de aceea este ceva dinamic si nu static.In plus ea deriva din dragoste-dragostea lui Dumnezeu si a noastra-si de aceea este strans asociata cu dragostea in lista roadelor Duhului data de Pavel.Dar,intrucat este un dar care poate fi interupt de pacat,orice credincios este chemat sa ia parte la bucuria in Cristos printr-o umblare zilnica cu EL si prin practicarea zilnica a bucuriei in cunoasterea Lui si a mantuirii Lui (I Tes 5:16, Filip 3:1 si 4:4, I Petru 1:8)”

Partea a-II-a

Ryken,Wilhoit si Longman remarcau,pe aceiasi tema, urmatoarele aspecte: ,,Avand aproape patru sute de exemple ale termenilor ,,bucurie”si ,,veselie”bucuria este un motiv principal in Biblie.Cu toate ca exista in viata oamenilor pe taramul pamantesc,bucurie in urma unei victorii(Psalmul 20:5) sau la o recolta(Isaia 9:3),contextual coplesitor al acestui termen este spiritual.Accentul este rezumat in versetele renumite care exprima sentimental ca ,,bucuria Domnului este taria noastra”(Neemia 8:10)si care il roaga pe Dumnezeu sa dea iarasi ,,bucuria mantuirii Tale”(Psalmul 51:12).Bucuria si veselia reprezinta un interes deosebit in Psalmi,aproximativ 80 de referinte, si in Evanghelii,aproximativ 40 de referinte.

Bucuria este un derivat al vietii traite cu Dumnezeu.Bucuria nu se gaseste in cautarea acesteia ca pe un scop in sine,acesta trebuie sa fie data de Dumnezeu (Iov 8:21,Psalmul 4:7 si 36:8).Prin urmare este primita prin credinta impreuna cu darul mantuirii(I Sam 2:1, Psalmul 51:11, 13:5,40:16,Isaia 12:1, 25:9,Habacuc 3:18,Luca 1:47 si 2:10).In VT bucuria vine odata cu prezenta lui Dumnezeu (I Cronici 16:27,Psalmul 9:2).In NT acea prezenta este identificata ca fiind Duhul Sfant (FA 13:52, Rom 15:13, Gal 5:22, Efeseni 5:18-19,I Tes 1:6).Bucuria este ceva care umple o persoana si este adesea asociata cu inima.,,O privire voioasa inveseleste inima”(Prov 15:30).Inima poate salta sau ,,tresari si va fi fericita”(Isaia 60:5). Limbile sunt pline de ,,strigate de bucurie” (Psalmul 126:2) si o inima vesela da nastere cantecelor (Isaia 65:14).Acesta crestere plina de energie a sentimentelor se manifesta adesea in strigare si cantec(peste 20 de referinte pentru fiecare)astfel ca psalmii rasuna de un cor de cantece si strigate de bucurie.Chiar si creatia se alatura bucuriei(Psalmul 89:12, 96:12, 98:8) si cand Dumnezeu restaureaza Israelul cerul este chemat sa cante si sa strige de bucurie (Isaia 44:23 si 49:13).Bucuria poate fi uneori ca placerea pe care o are cineva vizavi de un lucru deosebit,de o priveliste superb,de un symbol emotionant.Astfel,in ochii unui israelit muntele Sion este o ,,frumoasa inaltime,bucuria intregului pamant”(Psalmul 48:2 conf.Psalmul 137:6).

La nivel individual, pacatosul pocait dupa ce a experimentat judecata lui Dumnezeu , il roaga ,,fa-ma sa aud veselie si bucurie ,iar oasele pe care Tu le-ai zdrobit se vor veseli”(Psalmul 51:8).Bucuria poate fi vocea revenirii de pe calea capricioasa a vinovatiei.Trecerea de la jale la bucurie este asemanatoare cu transformarea ,,bocetului in dans”cu schimbarea hainei de sac in imbracaminte de bucurie(Psalmul 30:11);transformarea este usor vizibila pentru cei ce privesc.Si pentru credincios exista siguranta ca ,,cel ce merge plangand cand arunca samanta va veni cu cantari de bucurie cand isi aduna snopii”(Psalmul 126:6).Lui Dumnezeu Ii face placer sa-Si arate bunavointa fata de cei care iubesc dreptatea,distingandu-I de egalii lor prin ungerea cu ,,undelemn de bucurie”(Psalmul 45:7).Insa foarte aproape de sarbatoarea din Psalmi se afla vocea sobra a intelepciunii care intoneaza proverbul ,,Chiar si in mijlocul rasului inima poate fi indurerata iar bucuria poate sfarsi in intristare”(Proverbe 14:13).Astfel un fiu credincios poate adduce bucurie in inima unui tata dar nu exista nici o bucurie pentru tatal unui neintelept (Prov 17:21).

In mod tragic,aflandu-se sub judecata nationala,Israel declara ca ,,s-a dus bucuria din inimile noastre”(Plangeri 5:15),bucuria ofilindu-se precum vita,smochina si rodia din pomi(Ioel 1:12).Judecata lui Dumnezeu pune capat strigatelor de bucurie si veselie iar glasul mirelui si al miresei nu se mai aud in Ierusalim (Ieremia 7:34, 16:9, 25:10) dar va veni ziua cand se vor auzi din nou: ,,o bucurie vesnica le va incununa capetele”cand un Israel rascumparat se va intoarce in Sion si ,,bucuria si veselia”vor pune stapanire peste ei (Isaia 35:10,51:11 conf.Isaia 61:7).Este potrivit deci ca bucuria sa inconjoare nasterea lui Mesia,chiar si Botezatorul inca nenascut salta de bucurie in pantecele Elisabetei iar ingerii aduc ,,o veste buna care va fi o mare bucurie”(Luca 2:10).Exista o bucurie trecatoare care primeste cu draga inima cuvantul Imparatiei si apoi se ofileste, o conditie care nu are fundament (Matei 13:20,Marcu 4:16) insa adevarata bucurie insoteste vestirea Imparatiei.

Isus Insusi izbucneste in bucurie laudandu-l pe Tatal care a descoperit lucruri ,,copilasilor”.Este bucuria pastorului care isi gaseste oaia pierdut.Aspectul escatologic al bucuriei poate fi vazut in momentul in care Isus evoca o scena cereasca a ingerilor care se veselesc pentru ca s-a pocait un singur pacatos(Luca 15:10).La intoarcerea celor 70 de discipoli dintr-o misiune a biruintei asupra puterilor demonice Isus schimba atentia acestora de la bucuria pentru spiritele infrante la bucuria ca ,,numele [lor]sunt scrise in ceruri”.Aceea bucuria nu va fi completa pana in Ziua cea mare (Matei 5:21, Iuda 24) dar intre timp crestinul este ,,bucuros in nadejde”(Romani 12:12).

Pentru Pavel si pentru alti autori ai Noului Testament exista un paradox al bucuriei,deoarece ea triumfa in mijlocul nenorocirilor.De acesta parte a cerului crestinii pot trai bucurosi intr-o lume decazuta,in timpul celei mai intense persecutii si in cea mai mare nenorocire,scena din Fapte 16:25 fiind elocventa.Discipolii lui Cristos au imaginea puternica si calauzitoare a Mantuitorului care a indurate crucea pentru ,,bucuria ce-I statea inainte”(Evrei 12:2).Pe scurt bucuria este experimentata prin harul lui Dumnezeu pe parcursul vietii.Cuvantul lui Dumnezeu produce bucurie,inchinarea o evoca,ascultarea o descopera si munca o stimuleaza.Biblia descrie puterea extraordinara a bucuriei demonstrand ca ea este mai puternica,mai constanta si mai trainica decat circumstantele adverse,ii indeamna pe credinciosi sa fie bucurosi cand sunt persecutati pentru credinta deoarece in acesta ei se identifica cu Mantuitorul lor.Fiecare incercare este o ocazie de bucurie deoarece acesta desavarseste sfintirea crestinului.Biblia nu doar ii indeamna pe oamenii credinciosi sa descopere bucuria in suferinta ci spune ca Dumnezeu va da bucurie la sfarsitul necazului ca o anticipare a rascumpararii finale.Bucuria este puterea credinciosului in mijlocul nenorocirilor.In Incheierea autobiografiei sale CS Lewis surprinde esenta bucuriei ca un derivate al vietii pamantesti traite cu Cristos cat si ca o anticipare a vietii vesnice a crestinului cu Mantuitorul:

,,Bucuria este valoroasa doar ca indicator catre altceva,din alta lume.Cand ne ratacim intr-o padure vederea unui indicator este nesupus de importanta.Cel care il vede primul striga ,,Priviti!”.Toti cei din grup se aduna si privesc indelung.Dar cand am gasit drumul si intalnim indicatoare la fiecare cateva mile nu ne mai oprim,indicatoarele doar ne indeamna la drum si suntem recunoscatori autoritatii care le-a asezat acolo.Dar nu ne vom opri ca sa privim;sau nu foarte mult;nu pe acest drum, chiar de-ar fi stalpii de argint iar literele din aur.,,Vom ajunge la Ierusalim”.

va urma

Partea a-III-a ,,Bucuria"

,,Oamenii uita adesea ca lumea in care traim este veche,vorbesc ca si cum lumea ar fi aparut in acest secol,ca si cum oamenii ar fi niste creature noi,cu noi aptitudini si noi probleme.Omenirea este intradevar veche iar istoria civilizatiei,istoria rasei umane,nu este intr-un anumit sens nimic altceva decat istoria incercarilor omului de a-si rezolva problemele.Nimeni nu a vrut vreodata sa fie nenorocit.Oamenii au cautat intotdeauna fericirea,au facut tot posibilul pentru a o gasi.Inventivitatea si geniul rasei umane au fost aproape epuizate in acest efort de a gasi pacea, odihna,fericirea si bucuria.Iar astazi,probabil mai mult decat oricand,este evident ca acesta cautare nu a dus la nici un rezultat satisfacator,oamenii mai cauta si azi intrebandu-se cum ar putea gasi fericirea.Iar raspunsul inca le scapa.Insa primii crestini au gasit fericirea,vazand adevarul si crezandu-l,au parasit lumea si s-au alaturat Bisericii.Insa nici acesta caracteristica nu se incadreaza in idea obisnuita a omului.Unii oameni cred despre crestinism ca acesta nu ar fi decat un fel de lupta morala,de efort si stradanie.Crestinismul vine cu o ,,filozofie care ne face sa nesocotim placerile si sa traim zile de truda”.Acceptiunea obisnuita este ca crestinii traiesc limitat,cramponati,o viata marunta si mizerabila,caracterizata in primul rand de ce nu fac,ca sunt oameni care stiu destul despre Dumnezeu cat sa-I faca nefericiti,oameni care par sa nu gaseasca nici o bucurie in ceea ce fac.Crestinismul a pus un fel de frana vietilor lor,sta intre ei si o viata imbelsugata,libera,vesela si fericita.

A devenit curenta idea ca printr-o vointa puternica,de fier,crestinii se forteaza sa-si indeplineasca indatoririle,pe care le considera intr-o anumita masura corecte si se tem,probabil,sa nu le faca,asa ca se tarasc cu greu prin acesta lume,pierzand atat de multe.Din acesta cauza oamenii i-au intors spatele,pretizand ca astfel au gasit fericirea.Sa ne uitam deci la natura bucuriei si fericirii experimentate de acesti oameni[din Biserica Primara].Credeti ca crestinismul ar fi bulversat lumea atat de profund daca ar fi fost atat de negativ precum il prezinta oamenii?Bineinteles ca nu,ceea ce a cucerit lumea antica a fost acesta bucurie,acesta calitate indestructibila din viata acestor oameni si aceasta este cea mai acuta nevoie a contemporaneitatii.Trebuie sa avem grija cand ne uitam la natura acestei bucurii,lumea moderna abuzeaza de cele mai multe lucruri sfinte,abuzeaza chiar si de limbaj.Niciodata nu a vorbit lumea mai mult despre iubire ca astazi insa nu stie nimic despre ea.Atat de des ceea ce este numita iubire este de fapt pofta.Lumea crede ca este experta in acest subiect,nu o vedem strigand la televizor? Ce viata frumoasa,uitati-va la veselia carciumii!Uitati-va la fericirea,la abandonul,la libertatea din lume.Asadar cand definim bucuria trebuie sa ne amintim de celalalt element-frica.Ce fel de frica? Frica de Dumnezeu.Duhul Sfant a coborat pe pamant,puterea mareata a lui Dumnezeu s-a aratat si cand oamenii simt numai o atingere a puterii lui Dumnezeu sunt cuprinsi de teama.Exista in Biblie multe exemple despre frica de Dumnezeu.

Odata apostolul Petru si cativa dintre ceilalti ucenici petrecusera toata noaptea fara sa prinda ceva.in dimineata urmatoare Domnul a spus: ,,Departeaz-o la adanc si aruncati-va mrejele pentru pescuire”.Asa au facut si imediat au prins atat de multi pesti incat au inceput sa li se rupa mrejele.Va amintiti ce s-a intimplat dupa aceea?Petru a cazut inaintea Mantuitorului si a spus ,,Doamne pleca de la mine caci sunt un om pacatos”.Domnul nu-I spusese nici un cuvant lui Petru,nu-l mustrase si nu-l condamnase pentru viata pacatoasa.Nu,tot ce a facut a fost sa-si manifeste puterea Sa divina.Si cand simti atingerea puterii lui Dumnezeu,cand te simti coplesit inaintea unui Dumnezeu sfant te simti atat de mic.Acest sentiment este putin cunoscut azi,imi amintesc cuvintele unui batrin puritan care a trait cu 300 de ani in urma si care a spus: ,,Niciodata nu ma simt in prezenta mortii,ci intotdeauna imi plec capul in prezenta maretiei Sale”.Ce extraordinar lucru este atingerea lui Dumnezeu,nasterea unui copil,moartea unui suflet,Dumnezeu Creatorul si Fauritorul.Asa ceva au simt oamenii din Ierusalim[din Faptele Apostolilor].Duhul Sfant coborase acolo,acesti ucenici erau umpluti de putere-puterea lui Dumnezeu.,,Fiecare era plin de frica”(FA 2:43).Da,insa acesta nu este opusa bucuriei,aici se gaseste secretul bucuriei din punct de vedere crestin.Sunt sentimente atat de diferite de bucuria despre care vorbeste lumea.

Asa-zisa bucurie a lumii este artificiala,nu este adevarata,in acesta artificialitate rezida bucuria lumii.De ce depinde bucuria lumii?Ei bine,depinde totdeauna de ceva care te face sa crezi ca esti bucuros,este un artefact,lumea nu poate gasi bucurie fara droguri de un anumit fel.Oamenii refuza sa platesca putin mai mult pentru lapte insa nu si pentru placere.Trebuie sa o obtina,altfel sunt atat de nenorociti.Si bineinteles consecinta este ca fericirea lumii este superficiala,este doar ceva ce te ajuta sa uiti de problemele tale pe moment,un fel de somnifer,un tranchilizant.Insa diminueaza anxietatea insa nu o face sa dispara.Si totusi lumea continua sa traiasca in acest mod,alergand in cautarea placerii,cheltuind bani pentru ea si totdeauna placerea poarta cu sine un exces,un fel de dezmat.Niciodata elemental fricii nu este present.Din acesta cauza Pavel spune ,,Nu va imbatati de vin acesta este destrabalare.Dimpotriva,fiti plini de Duhul.”.El pune in opozitie doua forme de bucurie.Bucuria lumii,spune el,are in ea o lipsa de control,o nebunie,pe care o regreti dupa aceea.

Insa bineinteles problema finala a bucuriei pe care o ofera lumea este ca in mod invariabil este dependenta de circumstante.Acesta ne releva tragedia reala a vietii fara Cristos si sunt aproape speriat cand ma intalnesc cu anumiti oameni care par sa fie atat de fericiti.Am cunoscut soti si sotii care traiau o viata de fericire impreuna,insa bucuria lor era total dependenta relatia reciproca,nu de Cristos.Si am vazut ca daca unul dintre parteneri este luat,celalalt ramine devastat si dezolat.Chiar si in cea mai inalta forma a ei bucuria lumii este o bucurie care depinde de circumstante."(va urma)