![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
|
#2
|
|||
|
|||
![]()
<<Preotul român Vladimir Ghika, declarat martir pentru credință de către Papa Francisc
Cultura si Istorie Joi, 28 Martie 2013 - 15:38 Sfântul Părinte Papa Francisc a semnat ieri, decretul prin care recunoaște "martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan; născut la Istanbul (Turcia) la 25 decembrie 1873 și ucis din ură față de credință la București (România) la 16 mai 1954”. Astfel, Vladimir Ghika, preot catolic și principe român, va fi ridicat curând la cinstea altarelor și înscris în rândul fericiților și sfinților Bisericii Catolice. Monseniorul Vladimir Ghika, preot romano-catolic, a fost arestat pe o stradă din București în timp ce ieșea din casa unei bolnave căreia îi administrase Sfintele Taine, pe 18 noiembrie 1952. După un an de anchete și torturi, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Avea 80 de ani. Slăbit, înfometat și suferind, a încetat din viață în închisoarea din Jilava doi ani mai târziu, la 16 mai 1954. „Este un dar deosebit nu numai pentru Arhidieceza noastră, dar pentru întreaga Biserică Catolică din România, pentru țara și poporul nostru din care s-a născut această mare personalitate, Vladimir Ghika, preot martir. Frumos semnal trimis de Sfântul Părinte Francisc Bisericii și țării noastre, prin semnarea decretului de recunoaștere a martiriului acestui fiu al Bisericii și al neamului nostru!”, a declarat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de București. „Credincioșii și preoții Arhidiecezei Romano-Catolice de București au avut mereu convingerea fermă că Monseniorul Vladimir Ghika și-a dat viața ca martir pentru credință și de aceea, încă din 1991, ÎPS Ioan Robu a adresat Sfântului Scaun cererea pentru începerea Procesului în Cauza de beatificare și canonizare a monseniorului. Existau deja dovezi și multe mărturii despre viața de credință a monseniorului și moartea lui martirică. Ne bucură nespus vestea confirmării martiriului monseniorului Vladimir Ghika, pe care putem să-l numim de acum venerabil. Este primul martir al Bisericii locale care va fi declarat fericit”, a explicat Pr. Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare și canonizare a monseniorului Vladimir Ghika.>> http://www.gds.ro/Cultura%20si%20Ist...+Papa+Francisc Gasiti stirea si pe: http://www.catholica.ro/2013/03/28/v...isc-comunicat/ |
#3
|
|||
|
|||
![]()
<<Vladimir Ghika (n. 25 decembrie 1873, Constantinopol - d. 16 mai 1954, Jilava, Bucuresti) a fost prinț, diplomat, scriitor, om de caritate și preot român. Este nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei, tatăl lui Vladimir Ghika fiind Ioan Grigore Ghika, ministru de Externe al României. Monseniorul s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istanbul - Turcia) și a fost botezat ortodox, mama sa fiind o credincioasă atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Turcia.
În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nicio biserică ortodoxă. O va termina în anul 1895, după care va urma la Paris Facultatea de Științe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept. Se întoarce în România, unde își va continua studiile până în 1898, când merge la Roma, unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, Angelicum. Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sydney, Buenos Aires. Mai târziu, în glumă, Papa Pius al XI-lea îl va numi “marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul dintre pionierii apostolatului laical. Întors în țară, se dedică operelor de caritate și deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de răniții de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalețe surprinzătoare. În 7 octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; își va desfășura ministerul sacerdotal în Franța, până în 1939. Deoarece inima îi era în România, cere Sfântului Scaun privilegiul de a putea celebra în cele două rituri: latin și bizantin, privilegiu care i se acordă la scurt timp după hirotonire, devenind astfel primul preot român biritual. I se încredințează o parohie într-o mahala sărăcăcioasă și periculoasă a Parisului, Villejuif, unde schimbă din temelii spiritul cartierului. În 1930, când se îmbolnăvește, este retras și este numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris. În 1924 întemeiază o societate auxiliară de misiuni, Opera Fraților și Surorilor Sf. Ioan, și cumpără în acest scop o clădire dezafectată a unei foste închisori pentru femei (cu secole în urmă fusese o mănăstire); din motive financiare se va vinde și membrii se vor dispersa. La 13 mai 1931 este numit de Papă Protonotar apostolic. Ezită să primească această numire deoarece la intrarea în rândul clericilor făcuse votul de a nu accepta niciodată demnități ecleziastice. O primește totuși, făcând observația: “Nimic nu se va schimba în felul meu de viață, va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă”. La 3 august 1939 se întoarce în România, unde îl surprinde cel de-Al Doilea Război Mondial, dar refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci și bolnavi, pentru a-i putea ajuta și încuraja. După venirea la putere a comuniștilor refuză din nou să plece cu trenul regal pentru aceleași motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de înaltă trădare și întemnițat la Jilava, unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în 16 mai 1954, slăbit, înfometat și suferind, trece la cele veșnice, din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.>> http://www.cotidianul.ro/monseniorul...ancisc-209975/ |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Se pare ca in ziarul Cotidianul autorul articolului a scos unele pasaje din biografia lui Vladimir Ghica, cele legate de felul cum mama sa a primit vestea convertirii.
Reiau mesajul de pe celalalt topic: Vladimir Ghica este un caz tragic, un fost ortodox convertit la catolicism, asadar cazut in cel mai grav pacat, apostazia. Mama sa, foarte atasata de ortodoxie, a aflat cu stupoare vestea convertirii si a ramas indurerata si contrara acestei decizii pana la moartea sa. In acea vreme romanii nu se converteau la catolicism, era vazuta ca un mare pacat (nu aparuse ecumenismul, cel putin in ortodoxie). Din pacate si educatia si-a pus amprenta asupra viitoarei convertiri. Parintii l-au trimis la scoala la Paris, unde a fost lasat in grija unei familii protestante, care i-a dat si educatia religioasa (pentru ca nu exista o biserica ortodoxa). Intors in tara pleaca apoi la studii la Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, unde se va avea loc si convertirea. E posibil ca aceasta actiune a papei sa nu fie intamplatoare, iezuitii au aparut si au ca misiune propovaduirea catolicismului si convertirea celor din afara BC la catolicism. Au avut un rol si in uniatia din Transilvania. In cazul acesta un ortodox convertit la catolicism declarat sfant e un bun exemplu in vederea convertirilor, au fost si alti greco-catolici si catolici omorati in inchisorile comuniste. |
#5
|
||||
|
||||
![]()
Frumoasa treaba cu spalatul picioarelor unor detinuti de drept comun. Greu de crezut ca ierarhi ortodocsi, precum nea Dan, sa faca vreodata asa ceva.
__________________
Quidquid latine dictum sit, altum sonatur. User vechi: hmiron. User si mai vechi: scrabble. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Pustnicii si cei induhovniciti isi ascundeau faptele bune ca sa nu fie laudati si apoi sa capete mandrie. Mai poate fi o povestire: papa a ajutat o batranica sa treaca strada, cei 500 de ziaristi invitati special la eveniment au laudat in cor bunatatea papei.
|
#7
|
|||
|
|||
![]()
Orice ar face Papa nu poate fi ascuns de ochii ziaristilor ,publicului ,etc
Acum sa nu fim rautaciosi Daca el vrea sa faca fapte bune ,de ce sa il judecam ? Hristos nu a spus ca faptele sa vorbeasca ? E mare lucru daca el reuseste sa schimbe lumea catolica ,sa scoata Apusul din apostazie. |
#8
|
|||
|
|||
![]() Citat:
In al doi-lea rand agenda papei e publica, oricine poate sa afle unde se afla si ce face la un moment dat. In al trei-lea rand papa Francisc obisnuia de pe vremea in care era episcop de Buenos Aires sa celebreze Sfintele Liturghii din Joia Mare in inchisorile din Argentina. Iar in al 4-lea rand, v-as recomanda sa meditati putin la cuvintele unui alt Francisc, sfantul Francis de Sales, episcop de Geneva, care a scris "Introducere in viata evlavioasa". El spunea:"...fiecare picteaza evlavia (sau sfintenia) dupa propria inchipuire. Cel inclinat spre post se va socoti foarte evlavios ca posteste, in timp ce inima ii este plina de ura; deasemenea, in timp ce nici nu indrazneste sa-si moaie macar limba in vin, nici chiar in apa, din cumpatare, nu va sovai, cu toate acestea, sa si-o inmoaie in sangele aproapelui prin barfa si calomnie." |
|