Sfintenia cununiei religioase

[adam000]

În prealabil postat de N.Priceputu

Lepădarea de sine pe care ne-o propune Hristos este pentru a-I trăi lui, însă îi este favorabilă și celui dimpreună cu noi, pentru că abia atunci vom începe să-l iubim cu adevărat.
Și dacă avem duhovnic bun, el ne va asista de câte ori i-o vom cere, distingând cu pricepere piedicile lăuntrice care nu ne lasă să iubim desăvârșit.
Când ești singur ai mai puține de spovedit decât atunci când ești căsătorit, pentru că îți lipsește „de-iubitul”, cel față de care îți vei constata insuficiențele, defectele, păcatele, că vrei sau nu.

Lepadarea de sine, ca stradanie a omului, in mod real nu poate exista (ca schimbare) / progresa, decat in masura in care ne vedem pe noi, ne constientizam.
Adeseori oamenii ii vad pe ceilalti, dar nu se vad/constientizeaza pe sine.
Sau ii vad pe ceilalti prin prisma filtrelor/sabloanelor/etichetelor proprii.
Insa din pacate marea majoritate a timpului/interactiunilor cu cei din jur oamenii sint pe "pilot automat" (gesturi pe care nici nu constientizam ca le facem, nici nu ne-ar da prin cap ca ar putea fi percepute de catre ceilalti altfel decat le percepem noi / sau poate ca uneori nici noi nu le mai stim intelesul originar... , pt ca sint moduri f bine exersate, obisnuinte ale noastre, facute automat, la orb) si nu constientizam ce facem/ce nu facem/consecinte/implicatii, etc. Atat de des ranim pe cei din jur asa! Ca niste orbi.
Intradevar Dumnezeu (prin rugaciunea duhovnicului) poate lumina intelegerea, iar duhovnicul sa ghideze, dar doar a celui care o cauta si care este atent la sine si dornic de intelegere. Este Harul Lui ce transfigureaza mintea omului si ii da intelegerea corecta.

[cezar_ioan]

Uneori acest "noi" funcţionează ca un slogan. Nu e nici priceput, nici practicat. E numai aplicat la repezeală, de dragul modului cum sună, mai întâi.
Fapt e că sunt, mereu, două feluri de "noi": "noi" al meu şi "noi" al tău. Fiecare cu "noi"-ul lui...

Or, vindecarea de această încă mai periculoasă nebunie, este Hristos.
Nu suntem "noi", cu-adevărat, decât în El şi prin El.
Orice alt fel de "noi" e tot al "eu"-lui. Al eului meu, al eului tău...
Dar noi zicem pas când Domnul zice "Noi". Nu "Noi", ci "noi", răspunde când soţul, când soţia. Acest nenorocit "noi" al meu, al tău, al orişicui...

[adam000]

Adica nu este doar un slogan, ci este "noi-ul" umanitatii noastre cazute

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Adica nu este doar un slogan, ci este "noi-ul" umanitatii noastre cazute

Când "noi" al meu se ţine de mână cu "noi" al tău,
sunt toate şansele ca nu doar în secoli, cum frumos postă Pelerinul, să rămânem uniţi, ci încă mult mai mult. Practic, în vecii vecilor.

Umanitatea mea căzută îşi dă mâna cu umanitatea căzută a celuilalt, iar Hristos consfinţeşte acest gest ascensional aşezîndu-l ca pe un luminător în cerul nou al veşniciei.
E doar un semn văzut, acela din mormânt, ce bate secolii prin Cluj...