Articolul de azi - Ce este prea mult strica

E adevarat ca e trist cand, la chemarea preotului "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati", nu se apropie nimeni, sau se apropie putini sau doar cativa copii.

Dar cine ne opreste sa fim curati, sa nu clevetim, sa nu judecam pe nimeni, sa nu avem patimi(lacomie, betie etc.)? Cine ne opreste sa traim respectand poruncile lui Dumnezeu? Cine ne opreste sa fim milostivi? Cine ne opreste sa participam la Sf. Liturghie in fiecare duminica? Cine ne opreste sa mergem in zi de duminica, dupa Sf. Liturghie, sa vizitam un om bolnav, sa ducem un cuvant bun, intelept si plin de duhovnicie si de dragoste crestina acolo unde e nevoie? Cine ne opreste sa respectam poruncile ca sa devenim vrednici sa ne Impartasim cu Sfintele Taine?


Avem un duhovnic? Ne sfatuim, pe cat posibil, in problemele mai grele pe care trebuie sa le rezolvam?

Cati dintre noi, avand un duhovnic au fost opriti de la Sfanta Impartasnie doar pe motivul, pana nu de mult perfect acceptat si valabil, ca n-au trecut minimum 40 de zile de la ultima impartasanie?

Sa-i lasam duhovnicului dreptul de a hotari in privinta apropierii de Sfintele Taine, de Sfantul Potir. Si sa uitam: la spovedanie, prin glasul preotului vorbeste Dumnezeu. Preotul este doar un martor.
Sa nu-i mai percepem pe duhovnici, asa cum rau suntem indemnati, ca „Cerberi ai Sfantului Potir”.


M-au impresionat vorbele Parintelui Ilarion Argatu (citându-l pe Parintele Paisie Olaru) : <<Cel mai greu este totusi sa apreciezi – asa cum spunea parintele Paisie Olaru: „De doua lucruri ma tem când mi-o ieși sufletul: că am legat pe cine nu trebuia să leg și am dezlegat pe cine trebuia să leg.” Eu m-am gandit, insa, de multe ori ca daca il sperii cu un canon mare, il pierzi, si apoi chiar e mai rau. Sau daca il vad ca se apropie si vine la biserica... Prima data aste e: sa iubeasca Biserica, sa nu se departeze; biserica este cea care ne salveaza>>
(Ghid practic al crestinului ortodox, Canon de pocainta catre Domnul Nostru Iisus Hristos pentru pruncii avortati, Insotit de cuvinte de folos ale unor cunoscuti duhovnici români de astazi, Editura Bizantina, pag.60).

Noi crestinii (fiii duhovnicesti)sa ne facem datoria noastra. Si sa-i lasam pe preoti sa-si faca datoria lor fara sa ne arogam dreptul de a-i invata sau de a-i ghida in misiunea grea si binecuvantata pe care o au de indeplinit, misiune data de Dumnezeu prin Harul Duhului Sfant primit la Hirotonie spre binele nostru duhovnicesc, pentru mantuirea noastra.

Din nefericire, pentru orice neimplinire cautam Răul sau vinovatul, in afara noastra. Poate ar trebui sa ne mai uitam si in sufletul nostru. Oare ce gasim acolo?


M-a surprins articolul „Ce este prea mult strica?” pentru ca vine la 7 zile dupa articolul: „De ce nu se modernizeaza Biserica Ortodoxa?” cand lucrurile pareau clare: Biserica Ortodoxa nu trebuie sa se modernizeze.
Pai, mai mare modernizare decat sa te impartasesti cu Sfintele Taine saptamanal sau poate si mai des???





{<<De aceea trebuie să fim totdeauna veghetori. Nu e mică pedeapsa pentru cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie. Adu-ţi aminte cît te-ai revoltat împotriva vânzătorului, împotriva răstignitorilor. Caută, dar, să nu te faci şi tu vinovat de Trupul şi Sîngele lui Hristos! Iudeii au junghiat Prea Sfîntul Trup, dar tu îl primeşti într-un suflet murdar, după ce ai primit atîtea binefaceri.>>

<<Aşadar să nu ne trîndăvim, de vreme ce sîntem învredniciţi de o atât de mare dragoste şi cinste. Nu vedeţi pe copii cu cîtă grabă se îndreaptă spre sînul mamei lor, cu cîtă rîvnă îşi înfig buzele în sîn? Tot cu atîta grabă să ne apropiem şi noi de masa aceasta, de sînul potirului cel duhovnicesc; dar, mai bine spus, să sugem harul Duhului cu mai multa rîvnă decît copiii de lapte. O singură durere să simţim, aceea de a nu ne împărtăşi cu această hrană. Tainele din faţa noastră nu sînt fapte ale puterii omeneşti. Domnul, Care le-a săvîrşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvârşeşte şi pe acestea acum. Noi preoţii nu sîntem decît slujitorii: El este Cel ce le sfinţeşte şi le preface. Nici un Iuda să nu fie aici! Nici un iubitor de argint! Dacă nu eşti ucenic, pleacă! Masa aceasta nu-i primeşte pe unii ca aceştia.>>

<<Cuvintele acestea vi le spun şi vouă care vă împărtăşiţi şi vouă celor ce împărtăşiţi. Este de neapărată trebuinţă să vi se spună şi vouă, ca să împărţiţi aceste daruri cu multă băgare de seamă. Nu mică vă va fi osînda dacă îngăduiţi să se împărtăşească de la această masă cineva pe care-l ştiţi cu vreun păcat. Sîngele lui Hristos din mîinile voastre se va cere.
De-ar fi general, de-ar fi mare dregător, de-ar fi chiar cel cu diadema pe cap, oprește-l dacă se apropie cu nevrednicie! Tu ai mai multă putere decât el.

Dacă ţi s-ar fi încredinţat să ai grijă de curăţenia apei unui izvor din care bea o turmă şi ai vedea că vine la apă o oaie plină toată de noroi la gură, n-ai lăsa-o să se aplece să bea, ca să nu tulbure izvorul; aici însă nu ţi s-a încredinţat izvorul unei ape, ci izvorul Sîngelui şi al Duhului. Şi cînd îi vezi pe unii că se apropie, deşi au păcate mai murdare decît pămîntul şi noroiul, nu te revolţi şi nu-i opreşti?
Ce iertare mai poţi avea? Pentru aceasta v-a cinstit Dumnezeu pe voi, preoţilor, cu această cinste, ca să-i deosebiţi pe unii de alţii. Aceasta e vrednicia voastră; aceasta-i trăinicia voastră, aceasta-i toată cununa voastră, nu ca să umblaţi într-o haină albă şi strălucitoare.>>}
(Sfantul Ioan Gura de Aur, Din Omilia LXXXII la Matei, partea morală)
http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...gele-domnului/

<<Este bine ca un creştin să se împărtăşească mai des, dar cu pregătirea cuvenită unei asemenea Sfinte şi înfricoşate Taine.
Ca să ne dăm seama de primejdia ce aşteaptă pe cei ce vor a se împărtăşi fără pregătirea cuvenită, să ascultăm cuvintele Sfântului şi marelui Apostol Pavel, care, în această privinţă, spune aşa:

Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din Pâine şi să bea din pahar; căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29).

Iar cât priveşte deasa sau rara împărtăşire cu Sfintele Taine, să ascultăm pe marele dascăl al lumii, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, care în această privinţă ne vorbeşte aşa:

Mulţi cu Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori după doi ani”.
Apoi zic: „Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce au ştiinţa gândului curată, cei ce au inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel, totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată. Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă.>>
(Parintele Ilie Cleopa citand din Sfantul Ioan Gura de Aur)
http://apologeticum.wordpress.com/20...deasa-si-rara/


<<Este cu neputinta o intoarcere mecanica la primele veacuri crestine. Problema consta in faptul ca in primele veacuri masura vietii duhovnicesti era alta. E de ajuns sa amintim aici prigoanele. Daca acum incepem sa ne impartasim des, fara sa ne marturisim, vom obtine un rezultat cu totul nou, infricosator. Aceasta NU este o cale de urmat.>>

<<Oamenii care cauta intr-adevar nevointa vietii duhovnicesti sunt foarte putini. Multi cauta doar viata sufleteasca, confortul sufletesc, legaturile sufletesti, viata pamanteasca, nu pe cea cereasca; nu doresc sa se elibereze de patimi, nu doresc sa se lepede de voia lor, nu doresc sa jertfeasca nimic de la ei.>>

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...ata-la-nevoin/


<<188. Cand si de cate ori pe an trebuie sa ne spovedim?
Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori si oricand simtim nevoia de a ne usura sufletul de povara pacatelor, sau de a primi mangaierea Harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des, cu atat este mai bine.

De obicei insa spovedania este legata de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne invata sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, adica in cele patru posturi: al Pastelui, al Craciunului, al Sfintei - Marii si al Sfintilor Apostoli.

Cei mai inaintati in cuviosie si in evlavie sa se spovedeasca in fiecare luna, iar ceilalti, cel putin o data pe an, si anume in Postul Paresimilor. Dar sa nu amanam implinirea acestei datorii crestinesti abia in saptamana cea din urma a Postului, cum se intampla de obicei; caci atunci si preotul este ocupat cu savarsirea sfintelor slujbe si nici vreme de ajuns nu ne mai ramane pentru implinirea canonului ce ni se va da.

Ci inca din cea dintai saptamana a Postului sa alergam la duhovnic si sa ne spovedim, ca sa ne ramana timp de indreptare si de curatire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei impartasanii. Caci tot postul pentru aceea s-a si oranduit, fiind el vreme de pocainta si de indreptare>>
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nii-80563.html

<<194. Cand si de cate ori pe an se cuvine sa se impartaseasca credinciosul?

Impartasirea crestinului fiind strans legata de spovedanie sau marturisire, tot ce am spus despre timpul sau termenele de spovedanie se potriveste si aici.

Adaugam ce spun despre acest lucru Povatuirile din Liturghier: "Preotii de enorie sa invete pe poporenii lor ca, intr-un cuget curat, atat parte barbateasca cat si femeiasca, de va fi cu putinta la praznice, iar de nu, negresit in cele patru posturi de peste an, sa se pregateasca pentru Sfanta impartasanie...

Iar de vor vrea sa se apropie de Sfanta impartasanie si afara de cele patru posturi obisnuite, sa posteasca mai inainte... si sa se pregateasca dupa randuiala, prin marturisirea pacatelor...".

De dorit este ca fiecare crestin sa se impartaseasca cat mai des, bineinteles pregatindu-se din vreme pentru aceasta (I Cor. 11, 28-29).>>
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nii-80564.html

<<Întrebare: Vă rugăm să ne vorbiți puțin despre Sfânta Împărtășanie, despre deasa Împărtășanie. Poate cunoașteți problema de la noi din țară, referitor la cei doi mari duhovnici ai Ortodoxiei, Părintele Ioan de la Recea și Părintele Cleopa Ilie, care au păreri diferite. Ce legătură este între părerile lor?

Părintele Rafail Noica: Întâi aș vrea să îndemn pe toți frații să nu împărțim Biserica, să nu se “polarizeze” Biserica.
Nu trebuie să gândim ca doi poli. Eu aș zice că cel mai drept ar fi să gândim ca școli diferite, pentru nevoi diferite. Eu nu știu de ce este așa, și las în mâinile Domnului, Care Singur știe să mântuiască pe om; dar s-ar putea ca în jurul Părintelui Cleopa Ilie să se mântuiască un anumit fel de om, iar în jurul Părintelui Ioan de la Recea, un alt fel de om – într-adevăr, nevoi diferite!

Această viziune a întregimii Bisericii nu este numai un arbitrarism pentru a evita scandaluri, ci este o trăire mai adevărată, dacă o trăim în duhul și în adevărul lui Hristos. Deci aș vrea să îndemn pe toți frații și surorile către această trăire, să știți întâi măcar teoretic; dar rugați-vă ca Dumnezeu să dezvăluie, și nouă, și Bisericii întregi, aceasta viziune – că mi-e teamă uneori de acest risc de polarizare. Și acesta este primul lucru.

Al doilea lucru pe care l-am văzut citind scrierile Părintelui Cleopa (am citit puțin și am auzit puțin din lucrurile nenumărate cu care ne îmbogățește Sfântul Părinte), dar văd că nu este așa de definită poziția lui ca fiind împotriva desei Împărtășanii.
Din ce am citit eu, aș spune ca lasă cel puțin ușa deschisă, dar are și o anume poziție, și probabil că poziția aceasta este în legătură cu tipul de suflete pe care Dumnezeu vrea să le trimită la Părintele Cleopa.>>


<<Alt gând pe care l-aș împărtăși fără zăbavă este că niciodată, în legătură cu nici un subiect, nu trebuie să uităm contextul deplin din care face parte elementul pe care îl gândim.
În cele de mai sus, m-am nevoit să răspund cât de strict la însăși întrebarea pusă; însă nu trebuie uitat tot restul contextului vieții mântuirii în Biserică: rugăciunea, postul, mult-discutata “pregătire,” pocăința, sufletul, vecinicia, Dumnezeu.

Cugetul Bisericii este. “întreagă-cugetare,” ; “întreagă” – și în sensul de “sănătoasă” (“întreg la minte”), și în sensul de integritate a viziunii.

Fără aceasta, riscăm să ne împărțim în diferite tabere, “mâiniștii” sau “picioriștii,” uitând că este vorba de întregul trup, unde nici mâna, nici piciorul nu pot fi disprețuite.

Riscăm să uitam că ce este important, în final, este că toți să ne întâlnim “la Poarta Raiului,” cum ne zicea Părintele Cleopa.>>
(Parintele Rafail Noica, Nu deasa împărtășanie, ci împărtășania des)
http://deasaimpartasire.blogspot.ro/...artasanie.html

[sophia]

@ Nastya

Pui in citatele si comentariile tale aici mai multe probleme si am sa-ti raspund putin la ele:

1. Ce ne impiedica sa fim mai buni, sa nu facem aia si aia si etc.?
Pai firea noastra umana. Sigur multi dintre noi sunt mai buni, se straduie si chiar reusesc sa nu faca multe pacate. Dar tot mai scapa unele, fara sa vrem sau sa stim. Pur si simplu nu suntem dumnezei!

De aceea spovedania si impartasania trebuie sa fie foarte apropiate una de alat ca timp.

2. Ce ne impiedica sa ne ducem sa ne impartasim mai des?
Monahii pot. Preotii de mir si mirenii nu pot asa des din motivul ...postului.
Trebuie sa nu uitam ca noi mirenii, inclusiv preotii de mir suntem oameni casatoriti, cu anumite obligatii familiale.

Cele doua grupuri care sustin desimea mai mare sau mai mica a impartasaniei se bazeaza in primul rand pe pregatire.
Unii (monahii, cum este si parintele Cleopa) cere post mai aspru: 3 zile inainte, 3 dupa si mai nu stiu. Inclusiv postul trupesc. Si atunci ajungi sa trebuiasca sa alegi intre familie si Dumnezeu. Ceea ce nu este corect si de fapt nici Dumnezeu nu o cere.

Plus ca fiecare are puterea lui de a tine postul alimentar.
Aici apare diferenta.

Preotii nu interzic impartasania, decat in cazuri de pacate grave. Dar fiecare are cerinte mai mari sau mai mici.
Asta este singura problema cu preotii.

Mie mi se pare ca aceasta controversa vine si de la intelegerea diferita a scripturilor si de la neputinta de a gasi solutii unitare.

Trebuie sa ne punem cu totii, inclusiv preotii nostrii anumite intrebari:

a. Pentru ce ne impartasim? Ce ne asteptam/imaginam sa obtinem prin asta?
b. In ce masura trebuie sa ne pregatim?
c. In ce masura putem sa ne pregatim (sanatate, familie, munca, etc.)
d. Cum ne consideram noi insine de pregatiti? (scrie in linkul dat de tine ca noi ne putem impartasi des numai daca ne consideram ca suntem ca sfintii apostoli de acum 2000 ani).

Sunt preoti care spun ca postul (de mancare) nu este important, totul este sa nu faci alte pacate.

Sunt altii care spun ca trebuie post atata si atata (vezi par. Cleopa).

Cum scria si in linkul tau, este si greu sa-i aduci pe toti sa se impartaseasca des, cu pregatirea necesara. Cati enoriasi sunt intr-o parohie (din cei care vin regulat la biserica)? Si cat trebuie sa spovedeasca atunci un preot

Inseamna de fapt ca la fiecare liturghie trebuie spovediti toti, ceea ce inseamna ore intregi.
Si trebuie sa le faci un anume regim de viata, sau...nu le ceri postul. Ca daca trebuie sa stai sa vezi cat si ce poate fiecare...iarasi este foarte greu.
Unii sunt bolnavi, cu diverse diagnostice si pot sa manance numai anumite alimente, sau nu se pot lipsi de de altele.
Altii au munca multa, sau au familii.
Sunt femei gravide, lauze, copii mici.

Sunt atatea lucruri de care trebuie tinut cont. Ce sa faca un preot mai intai si cum sa-i pregateasca pe toti.

De asta spun ca ar fi bine sa se puna in balanta: care este scopul nostru? Ce vrem cum impartasania? Vrem sa respecatm cu adevarat pe Iisus? Atunci fiecare o face numai atunci cand poate sa fie bine pregatit.
Vrem sa ne impartasim toti des, atunci asiguram accesul. Oprim numai pe cei cu pacate mari. Cum facem asta? Se duc ei insisi si spun la preot, sau se retin ei insisi.

In alt fel nu stiu cum s-ar putea face.

4. Modernizarea bisericii - in linkul tau scrie sa nu ne intoarcem (sau ca nu ne putem intoarce la oamenii de acum 2000 ani) caci sunt niste diferente duhovnicesti. O spune un om al bisericii!
Anumite lucruri totusi s-au mai schimbat in timp totusi, oricat ar sustine unii ca biserica nu se schimba, nu se modernizeaza. Omul se schimba, viata, conditiile. Este un proces independent de vointa noastra si biserica nu se afla in afara lumii si a societatii.