Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserica Romano-Catolica
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 27.04.2013, 02:36:55
Miha-anca
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

I. Imaculata concepție.


I). Preliminarii. Prin dogma despre imaculata concepție a Fecioarei Maria, catolicismul vrea să pună dela începutul exis­tenței ei pe Fecioara într'o paralelă, într'o egalitate cu Iisus. Precum Iisus s'a Conceput și s'a născut fără de păcatul strămoșesc, tot așa s'a conceput și s'a născut fără de păcatul străimoșesc și Maria. Prin aceasta Fecioara Maria este oarecum autonomizată față de Iisus. Și în același timp e scoasă din ordinea omenească, de sub legea universala umană; un om se concepe și se naște nu sub legea inflexibilă sub care se nasc toți oamenii, ci se naște ca Dumnezeu-Omul, fără să fie Dumnezeu-Om.
Învățătura genuină a creștinismului, bazată pe cuvintele Sf. Scripturi, e că toți oamenii se nasc cu păcatul strâmoșesc, că niciunul nu poate veni pe lume, după căderea protopărinților, fară acest păcat (Rom. 5, 12; Ev. Ioan 3, 6). Deci toți au lipsă de mântuire și mântuirea a venit pentru toți, exclusiv prinHristos. Precum printr’un singur om s'a introdus păcatul in toți, așa prin unul Iisus Hristos; a venit mântuirea tuturor (Rom. 5, 15, 16). Catolicii scoțând pe Măria de sub legea nașterii cu păcătul strămoșesc, o scot și de sub necesitatea de a se mântui prin Iisus Hristos. Pentru ea nu mai este Iisus Hristos unicul Mijlocitor și Mântuitor. Ea s'a mântuit înainte de a veni pe lume Fiul lui Dumnezeu. Ea nu se mântuiește prin harul adus de Domnul Iisus Hristos. E drept că bula Ineffabilis Deus din 8 Decembrie 1854declară ca Fecioara Măria a fost preservată de orice pată a păcatului originar din prima clipă a conceperii, în virtutea meritelor lui Iisus Hristos. Dar prin aceasta, cato­licismul săvârșește două abateri dela ordinea generală a lucrării harului mântuitor al lui Iisus Hristos, abateri cari nu fac decât să reliefeze concepția lui că Măria s'a mântuit în afară de Hris­tos:
a) admite în cazul Mariei o lucrare mântuitoare a harului lui Hristos, înainte de a fi existat Hristos însuși, adică Dumnezeu-Omul; b) admite în cazul Mariei că harul lui Hristos însușiizbăvește pe om de păcatul strămoșesc după ce s-a născut cu el, ei îl ferește chiar de a se naște cu el. De aceea, recunoaște și
dogma Ineffabilis Deus că grația care a ferit-o pe Maria de ase concepe cu, păcatul strămoșesc e o grație specială, nu grația mântuitoare ordinară. În orice caz, grația aceasta n-a mai venit în Maria prin Hristos și n-a fost aceeași grație pe care o primesc toți când se izbăvesc de păcatul strămoșesc.

Dar în această învățătură e ascunsă o concepție caracteristică a catolicismului despre păcat, mântuire și grație, concep­ție cu totul deosebită de cea patriotică și ortodoxă. După con­cepția catolică, păcatul nu e decât culpă în fața lui Dumnezeu și pedeapsă pentru culpă. El nu e și o slăbire a naturii umane în adâncurile ei ontice. Căderea în păcat a primilor oameni a lăsat natura umană în starea ei pură (status naturae purae), pri­vând-o doar de etajul suprapus al darurilor supranaturale. Deci, păcatul are un caracter pur juridic, nu ontologic, și deaceea poate fi înlăturat tot printr'o procedură juridică. Dumnezeu iartă culpa provenită din neascultarea oamenilor, prin primirea echivalentului sau supraechivalentului ascultării lui Hristos. Dumnezeu reîntoarce, prin aceasta, oamenilor, grația pierdută de aceia prin neascultare. Dacă-i așa, Tatăl Ceresc poate acorda Fiului Său un avans din grația ce o va dobândi pentru oameni după întrupare, iar acest avans, un fel de primă de pregătire a întrupării Sale, de pregătire a locașului în care se va coborî pen­tru întrupare, să-l trimită cu anticipare Mariei.
Pe de altă parte păcatul, conceput ca simplă vină și pe­deapsă, nu și ca modificare a firii în adâncurile ei, se 'transmite, după teologii catolici, printr'o imputare externă din partea lui Dumnezeu, în baza unui contract încheiat de El cu Adam, ca reprezentant al tuturor oamenilor, nu printr'o împărtășire reală, tainică, a tuturor, de păcatul lui Adam. Dacă-i așa, Dumnezeu a putut excepta chiar dela încheierea contractului cu Adam, pe Maria, de sub vina lui Adam, care în baza contractului avea să fie imputată întregei lui posterități, în cazul când el va călca porunca ascultării de Dumnezeu. Dar această concepție, pe lângă faptul ca reduce păcatul urmașilor lui Adam, la un decret arbitrar al lui Dumnezeu, scoate pe Fecioara Măria din solida­ritatea cu întreaga omenire, atât în ce privește păcatul, cât și mântuirea. Ea nu suportă păcatul cu întreaga omenire și nu se mântuiește cu ceilalți oameni. Concepția aceasta juridică sparge unitatea dintre oameni în păcat și sparge unitatea dintre ei și Hristos, în mântuire. Dogma imaculatei concepții nu e decât o ilustrare particulară a acestui fenomen general.
În concepția ortodoxă, însă, păcatul nefiind numai culpă și pedeapsă, ci și o slăbire a naturii umane, scăparea de păcat înseamnă, pe lângă satisfacerea lui Dumnezeu de către Iisus Hristos prin ascultare și moarte, o întărire a acestei firi, prin ridicarea ei într'o unire intimă cu dumnezeirea. Aceasta a făcut-o Fiul lui Dumnezeu devenind și ipostas al firii omenești, devenind și om între oameni, ipostas omenesc între ipostasele omenești, și ca atare, fiind și unul din Treime, revărsând în se­meni energia necreiată a dumnezeirii Sale, harul dumnezeiesc. Numai prin umanitatea lui Hristos curge iarăși harul în ome­nire. Desigur, moartea și învierea Lui ca om are un rol special în deschiderea umanității Sale pentru toată energia dumnezeia­scă, pentru tot Duhul pe care să-l transmită apoi oamenilor cari îl primesc. Astfel harul nu e un ajutor creiat, pe care îl dă Dumnezeu pentru Hristos, clar nu numaidecât prin Hristos, ca în catolicism, ci energia dumnezeiască necreată, care a trebuit întâi să se reverse în umanitatea luată de Fiul lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să treacă la toți cei ce vreau să o primească. De aceea, eliberarea de păcatul strămoșesc nu o poate obține nici un om decât prin unirea lui cu Hristos, Dumnezeu-0mul. Numai așa a obținut-o și Fecioara Maria. Desigur, n'a fost ne­cesar ca umanitatea Fiului lui Dumnezeu să fie deplin formată ca să transmită Maicii Sale libertatea de păcatul strămoșesc. Din prima clipă a zămislirii Sale ca om, curățenia de păcat a firii Sale umane, începută a se forma, a trecut asupra Maicii Sale. Mai precis vorbind, prin același act prin care s'a atins de ea, pe de o parte a curățit-o, pe de alta a început for­marea firii Sale, așa cum lumina, în același moment în care se aprinde, și luminează și alungă întunericul. Desigur, nedespărțit de Fiul, a lucrat Duhul Sfânt. Sau Fiul lucra prin Duhul Sfânt în această atingere, căci Dumnezeu lucrează totdeauna asupra oamenilor prin Duhul. De aceea, Duhul pe deoparte a curățit-o, pe de alta i-a dat puterea de a naște fără de sămânță pe Fiul ca om. Dar exact în momentul în care se curățea și primea pu­terea de a naște fără de sămânță se și zămislea Fiul lui Dumnezeu ca om. Când se zămislea Fiul lui Dumnezeu din ea, Duhul lucra asupra ei curățind-o și dându-i putere să-L zămislească. Lucrarea Duhului de curățire a Mariei și zămislirea Fiului lui Dumnezeu în ea nu se pot despărți temporal una de alta. Iată cum înfățișează această simultaneitate, sau mai precis faptul, că Fiu lui Dumnezeu umple pe Maica Sa de plinătatea harului abia din momentul în care umple umanitatea Sa. Teofan al Niceii, care ne-a dat cea mai frumoasă, mai adâncă, mai sistematică și mai desvoltată laudă a Maicii Domnului: «Dar prive­ște legătura negrăită a Mângâietorului cu Fecioara. Căci Dum­nezeu Cuvântul și Fiul ei nu numai o curăță pe ea mai dinainte și o sfințește prin Duhul propriu, care e puterea curățitoare și sfințitoare, spre a o face aptă spre sălășluirea Lui negrăită, ci și la întrupare se atinge de carnea ei nemijlocit prin Acesta, ca printr'un deget propriu, și așa o face pe aceasta să subsiste în El. Dar trupul (πρόσλημμα)Mântuitorului este și primul recep-tacol și izvor al însăși plenitudinii dumnezeiești, din care pri­mesc toți credincioșii, care e harul și energia naturală a Sf. Treimi și al cărei procurator și distribuitor pe seama zi­dirii e Mângâietorul. Iar locașul Maicii lui Dumnezeu al doilea, nemijlocit după acela. Căci Dumnezeu Cuvântul fiind prin fire procuratorul Duhului propriu după energie, întâi umple locașul și templul propriu de întreg Acesta, apoi de acolo iese Acesta ca dintr'un izvor în al doilea locaș și templu al Său. A se ob­serva că, deși Teofan recunoaște o curățire și sfințire a Fecioa­rei înainte de conceperea Cuvântului, totuși harul din care pri­mesc toți credincioșii, adică harul curățirii de păcatul strămoșesc, nu-l primește nici ea decât prin umanitatea Fiului ei, mai precis, în momentul în care începe conceperea umanității.
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Slujba de Adormirea Maicii Domnului intrerupta de DNA Laura19 Stiri, actualitati, anunturi 51 21.08.2012 16:03:50
Adormirea Maicii Domnului dan73 Generalitati 3 05.07.2012 16:22:32
Adormirea Maicii Domnului partenie Diverse Sarbatori 20 15.08.2009 21:19:08
Adormirea Maicii Domnului Laurentiu Diverse Sarbatori 1 15.08.2008 20:25:15
adormirea maicii domnului Pupi Generalitati 1 12.08.2008 13:13:16