Imaculata conceptie si Adormirea Maicii Domnului

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Exact. Or, Sf Maria a avut harul interior, harul sfintitor. Nu poti sa ai harul sfintitor decat daca nu ai niciun pacat pe suflet. Daca Sf Maria ar fi avut numai un har exterior, precum proorocul Daniel bunaoara, ingerul nu i-ar fi vorbit asa. Nu poti spune cuiva: "esti plina de har: ai har exterior".

Dar nu e primul pasaj de acest gen in Vechiul Testament.
In primul rand Sfantul Prooroc Elisei ii cere Sfantului Ilie:
IV Regi, cap. 2: "9. Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!"
Si am mai gasit un pasaj: Cartea Esterei, cap.5 "2. "Stăpânul meu, eu am văzut în tine parcă pe îngerul lui Dumnezeu şi s-a tulburat inima mea de frică în faţa slavei tale, că minunat eşti stăpâne şi faţa ta este plină de har".

Asta legat doar de acel citat, pentru ca din punct de vedere teologic Sfanta Fecioara a primit stergerea pacatului adamic in momentul cand a ramas insarcinata. Dogma catolica a Neprihanitei zamisliri e considerata de ortodoxie o mare eroare dogmatica, ce schimba aproape toata invatatura, reducand practic insemnatatea intruparii Mantuitorului. O analiza mai ampla a acestei dogme si urmarilor sale in articolul acesta: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...iri-68913.html

[catalin2]

Citez din articol: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...iri-68913.html

"Dogma introduce teze discutabile sau de-a dreptul false, pe primul plan aflandu-se negarea neconditionata a pacatului originar si a urmarilor sale la Maica Domnului. Acest "privilegiu" de care numai Sfanta Fecioara s-a bucurat in istorie, conduce la o serie de consecinte, care altereaza adevarata invatatura despre Maica Domnului.
1.In primul rand ea devine separata de Hristos, pentru ca nu El este Cel ce o curateste de pacatul stramosesc prin actul intru*parii Sale.
2. In al doilea rand, Sfanta Fecioara este separata artificial de intreg neamul omenesc, avand parte de o nas*tere cu totul speciala, desi naturala, iesind de sub legea adamica a transmiterii pacatului originar.
3. In al treilea rand, daca ea primeste curatirea de pacatul stramosesc si de urmarile lui nu se mai explica efortul ei personal de a sepregati pentru a deveni "vas ales" ai intruparii Domnului. In acest caz "ar insemna ca sfintenia Fecioarei Maria nu se datoreaza starii personale de neprihanire, mostenirii acu*mulate de omenirea veterotestamentara, ca nu persoana sa a atras asupra-i daruri exceptionale ale Duhului Sfant, ci ca ea vine dintr-un act unilateral de selectie divina. Prin aceasta, insa, sunt subestimate libertatea si demnitatea omului, care in conceptia Bisericii ortodoxe sunt de neclin*tit", conchide parintele S. Bulgakov, in opera sa consa*crata cinstirii Maicii Domnului.

Acelasi autor considera ca teoria mariala catolica este impregnata de mecanicism maniheic, fiindca fuziunea divinului si umanului in om ignora libertatea umana. In ace*lasi timp mariologia catolica poate fi suspectata si de semi-pelagianism, adica de erezia potrivit careia omul pune inceput mantuirii sale inca din starea sa naturala, fara ajutorul harului.
Documentele oficiale ale Bisericii Romano-Catolice afirma in modul cel mai clar predestinarea Fecioarei Maria, desi, pe de alta parte, resping conceptia despre predesti*nare sustinuta de Reformatorii secolului al XVI-lea.
"Preafericita Fecioa*ra Maria, inca din primul moment al zamislirii ei, printr-un har si un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, in vederea meritelor lui Isus Cristos, Mantuitorul neamului omenesc, a fost ferita de orice prihana a pacatului origi*nar".
Chiar daca in Catehismul oficial al Bisericii Catolice (Vatican, 1992) se precizeaza, in comentariul la aceasta dogma, ca "aceasta stralucire a unei sfintenii unice cu care este impodobita din primul moment al zamislirii sale ii vine in intregime de la Cristos, deoarece ea a fost rascumpara*ta in mod eminent in vederea meritelor Fiului ei", este greu de inteles ca se mai poate stabili o viziune hristocentrica in invatatura mariologica romano-catolica.
Daca vom adauga la aceasta tendinta evident antropocen*trica si dimensiunea juridica a soteriologiei catolice (merite*le lui Isus Cristos) intreaga doctrina mariologica devine expresia unui juridism exteriorist si determinist, care distorsioneaza in mod fatal imaginea Maicii Domnului.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de catalin2

Dar nu e primul pasaj de acest gen in Vechiul Testament.
In primul rand Sfantul Prooroc Elisei ii cere Sfantului Ilie:
IV Regi, cap. 2: "9. Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!"

Neindoit sau indoit in cantitate, nu citim ca Ilie sau Elisei, ori vreun alt personaj oricat de drept din Vechiul Testament sa fi fost, precum sf Fecioara "plin de har".

Si am mai gasit un pasaj: Cartea Esterei, cap.5 "2. "Stăpânul meu, eu am văzut în tine parcă pe îngerul lui Dumnezeu şi s-a tulburat inima mea de frică în faţa slavei tale, că minunat eşti stăpâne şi faţa ta este plină de har".

Citind intregul context al Cartii Esterei (nu e greu, e una din "cartile epopeice" ale VT) vedem ca e vorba de o regie aici: Estera este mieroasa, il flateaza pe imparatul Artaxerxe, care putea sa se enerveze de indrazneala putin obisnuita ca una din numeroasele lui sotii sa vina inaintea lui nechemata, facand ca tot planul evreiesc de salvare si punere cu botul pe labe a dusmanilor evreilor sa se duca de rapa. Nici istoria pe care am invatat-o la scoala, nici Biblia nu ne indreptateste sa credem ca acest conducator al Babilonului ar fi fost vreun inger sau ar fi debordat de har.

În prealabil postat de catalin2

Asta legat doar de acel citat, pentru ca din punct de vedere teologic Sfanta Fecioara a primit stergerea pacatului adamic in momentul cand a ramas insarcinata.

Unde, in Biblie sau in Sfintii Parinti, ati gasit asemenea "punct de vedere teologic" ???

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

..., ori vreun alt personaj oricat de drept din Vechiul Testament sa fi fost, precum sf Fecioara "plin de har".

Această interpretare nu este fundamentată biblic. Harul la care se referă evanghelistul Luca este zămislirea şi naşterea lui Iisus. În acest caz este evident că textul se interpretează prin el însuşi, nu este nevoie de transpunerea ilegitimă şi abuzivă într-o paradigmă din care nu face parte. Cuvântul har ca termen al teologiei biblice neo-testamentare are mai multe semnificaţii, iar cea dată de romanişti este inaplicabilă textului de la Luca. Textul este despre cu totul altceva decât ceea ce în mod ilegitim şi abuziv sugerează exegeza greşită a romaniştilor. Prin asta nu spun că Maria a fost sau nu zămislită fără de păcat, ci doar faptul evident pentru cei care citesc textul biblic că acest text nu susţine interpretarea romanistă. Cine ştie, poate că sunt alte texte care să şi aibă relevanţă, spre deosebire de acesta care este folosit în mod nejustificat, ilegitim şi abuziv pentru a încerca justificarea unei aşa zise dogme de credinţă.

"Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta ? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat ? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău ! Şi îngerul a plecat de la ea." (Luca 1, 26-38)

Din textul evangheliei se vede foarte clar că interpretarea cuvântului har aici are un cu totul alt sens decât acela de har sfinţitor. Este vorba de har în accepţiunea de dar de la Dumnezeu sau de favoare sau onoare înaintea lui Dumnezeu, şi nicidecum de altă accepţiune. Acel kecharitomene (tradus cu "ceea ce eşti plină de har") de la 1, 28 poate fi tradus în multe feluri, şi ca mult dăruită, mult favorizată, mult sau special onorată şi din contextul pericopei reiese evident că nu se referă la starea de a fi fără de păcat. Textul are în vedere cu totul altceva. Este vorba despre marea onoare, marea binecuvântare până la urmă a Mariei de primi în pântec şi de a naşte pe Iisus care se va chema Fiul Celui Preaînalt şi a cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Unde, in Biblie sau in Sfintii Parinti, ati gasit asemenea "punct de vedere teologic" ???

"Deci după asentimentul sfintei Fecioare, Duhul cel Sfânt s-a pogorât peste ea potrivit cuvântului Domnului, pe care l-a spus îngerul, curăţind-o şi dându-i în acelaşi timp şi puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului şi puterea de a naşte. Atunci a umbrit-o înţelepciunea enipostatică şi puterea prea înaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, cel deofiintă cu Tatăl, ca o sămânţă dumnezeiască şi şi-a alcătuit Lui din sângiurile ei sfinte şi prea curate, trup însufleţit cu suflet raţional şi cugetător, pârga frământăturii noastre. Nu şi-a alcătuit corpul pe cale seminală, ci pe cale creaţionistă, prin Duhul Sfânt. Nu şi-a alcătuit forma trupului treptat prin adăugiri, ci a fost desăvârşit dintr-o dată. Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut ipostasă trupului. Căci Cuvântul dumnezeiesc nu s-a unit cu un trup care exista aparte mai dinainte, ci locuind în pântecele Sfintei Fecioare, şi-a construit, fără ca să fie circumscris în ipostasa lui, din sângiurile curate ale pururea Fecioarei, trup însufleţit cu suflet raţional şi cugetător, luând pârga frământăturii omeneşti, şi însuşi Cuvântul s-a făcut ipostasă trupului. În chipul acesta este simultan şi trup: trup al Cuvântului lui Dumnezeu şi trup însufleţit, raţional şi cugetător. Pentru aceea nu vorbim de om îndumnezeit, ci de Dumnezeu întrupat. Căci fiind prin fire Dumnezeu desăvârşit, acelaşi s-a făcut prin fire om desăvârşit. Nu şi-a schimbat firea, nici nu avem o iluzie de întrupare, ci s-a unit după ipostasă în chip neamestecat, neschimbat şi neîmpărţit cu trup însufleţit, raţional şi cugetător, care are în el însuşi existenţa, pe care l-a luat din Sfânta Fecioară, fără ca să se schimbe firea Dumnezeirii Lui în fiinţa trupului şi fără ca să se schimbe fiinţa trupului în firea Dumnezeirii Lui şi fără ca să rezulte o singură fire compusă din firea Lui dumnezeiască şi din firea omenească pe care a luat-o." (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura IBMBOR, 2005, p. 116-117)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Decebal

"Deci după asentimentul sfintei Fecioare, Duhul cel Sfânt s-a pogorât peste ea potrivit cuvântului Domnului, pe care l-a spus îngerul, curăţind-o şi dându-i în acelaşi timp şi puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului şi puterea de a naşte. [/b])

Niciun Sfant Parinte Rasaritean nu a sustinut Imaculata Conceptie atat de mult ca Sf Ioan Damaschin. De altfel, el a sustinut si Dogma inaltarii ei cu trupul la cer, precum si purcederea Sf Duh "de la Tatal prin Fiul" dupa cum am aratat cu alt prilej.

Iata, spre exemplu, frumoasele cuvinte ale acestui sfant din "plamanul rasaritean al Bisericii" despre neprihanita zamislire: "Domnul nostru a pazit sufletul, impreuna cu trupul Sfintei Fecioare, in acea puritate care sa o faca capabila sa il primeasca pe Dumnezeu in pantecele ei: intrucat El este sfant, se odihneste doar in loc sfant" (De Fide Orth. L. 4, c. 15)

Atent la detalii, Sf Ioan Damaschin nu ar fi avut cum sa sutina aiureala ca Sf Maria a fost curatita de pacat abia la momentul Buneivestiri. Nu e nevoie sa fii mare teolog sau sfant parinte ca sa vezi ca ingerul Gabriel ii spune Sfintei Fecioare ca este plina de har INAINTE ca ea sa accepte dumnezeiasca fecundare. Deci, cand Duhul Sfant "a umbrit-o", ea era mai dinainte "plina de har".

Scrie in Biblie.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Deci, cand Duhul Sfant "a umbrit-o", ea era mai dinainte "plina de har".

Însuşi gândul că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ar fi fost lipsită de (un anume) har, înainte de umbrirea Duhului Sfânt, îmi pare potrivnic cinstirii Maicii Domnului.

Ce facem de fapt, căutăm urme de nedeplinătate în Preasfânta Născătoare?...

Cred că topicul "Născătoarea de Dumnezeu" ar putea să fie folositor, fie şi ca reper complementar, dezbaterii de faţă.

[Decebal]

În prealabil postat de cezar_ioan

Însuşi gândul că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ar fi fost lipsită de (un anume) har, înainte de umbrirea Duhului Sfânt, îmi pare potrivnic cinstirii Maicii Domnului.

Cred că am specificat foarte clar un lucru, şi anume: Această interpretare nu este fundamentată biblic. Harul la care se referă evanghelistul Luca este zămislirea şi naşterea lui Iisus. În acest caz este evident că textul se interpretează prin el însuşi, nu este nevoie de transpunerea ilegitimă şi abuzivă într-o paradigmă din care nu face parte. Cuvântul har ca termen al teologiei biblice neo-testamentare are mai multe semnificaţii, iar cea dată de romanişti este inaplicabilă textului de la Luca. Textul este despre cu totul altceva decât ceea ce în mod ilegitim şi abuziv sugerează exegeza greşită a romaniştilor. Prin asta nu spun că Maria a fost sau nu zămislită fără de păcat, ci doar faptul evident pentru cei care citesc textul biblic că acest text nu susţine interpretarea romanistă. Cine ştie, poate că sunt alte texte care să şi aibă relevanţă, spre deosebire de acesta care este folosit în mod nejustificat, ilegitim şi abuziv pentru a încerca justificarea unei aşa zise dogme de credinţă.

Cu alte cuvinte eu nu tăgăduiesc că catolicii cred în ceea ce cred ci tăgăduiesc că interpretarea acelui text biblic este aceea pe care ei o dau. Şi spre deosebire de ei (mă refer în special la cei de pe forum, că altfel nu cunosc literatură pe această temă) eu aduc şi argumente, nu doar pretenţii "dogmatice" nejustificate şi care au ca temei, din ce am înţeles până acum, doar evlavia populară şi impresiile unor exaltaţi care pretind că ar fi văzut şi auzit ceva de la Maica Domnului.

Faptul că dumneavoastră vi se pare ceva potrivnic fără să aduceţi argumente nu are propriu-zis valoare pentru mine; aici este vorba despre interpretări obiective ale textelor revelate şi despre dogme, nu despre nişte păreri subiective, care ţin tot de o evlavie populară. Eu am adus agumente din Sfânta Scriptură şi din sf Ioan Damaschinul, iar dumneavoastră veniţi cu părerile, citez "îmi pare". Aşa şi mie mi se par multe lucruri, dar asta nu înseamnă că părerile mele nejustificate, nefundamentate ar avea vreo valoare în ceea ce priveşte adevărul obiectiv. Şi nu este vorba doar despre (un anume) har, ci de harul mântuitor; încercaţi să vă adaptaţi la problema care se discută, nu la a inventa alte şi noi şi false probleme.

În prealabil postat de cezar_ioan

Ce facem de fapt, căutăm urme de nedeplinătate în Preasfânta Născătoare?...

Despre care nedeplinătate vorbiţi, domnule Cezar? Cine la ce nedeplinătate s-a referit?

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu e nevoie sa fii mare teolog sau sfant parinte ca sa vezi ca ingerul Gabriel ii spune Sfintei Fecioare ca este plina de har INAINTE ca ea sa accepte dumnezeiasca fecundare. Deci, cand Duhul Sfant "a umbrit-o", ea era mai dinainte "plina de har".

Scrie in Biblie.

Această interpretare nu este fundamentată biblic. Harul la care se referă evanghelistul Luca este zămislirea şi naşterea lui Iisus. În acest caz este evident că textul se interpretează prin el însuşi, nu este nevoie de transpunerea ilegitimă şi abuzivă într-o paradigmă din care nu face parte. Cuvântul har ca termen al teologiei biblice neo-testamentare are mai multe semnificaţii, iar cea dată de romanişti este inaplicabilă textului de la Luca. Textul este despre cu totul altceva decât ceea ce în mod ilegitim şi abuziv sugerează exegeza greşită a romaniştilor. Prin asta nu spun că Maria a fost sau nu zămislită fără de păcat, ci doar faptul evident pentru cei care citesc textul biblic că acest text nu susţine interpretarea romanistă. Cine ştie, poate că sunt alte texte care să şi aibă relevanţă, spre deosebire de acesta care este folosit în mod nejustificat, ilegitim şi abuziv pentru a încerca justificarea unei aşa zise dogme de credinţă.

"Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta ? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat ? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău ! Şi îngerul a plecat de la ea." (Luca 1, 26-38)

Din textul evangheliei se vede foarte clar că interpretarea cuvântului har aici are un cu totul alt sens decât acela de har sfinţitor. Este vorba de har în accepţiunea de dar de la Dumnezeu sau de favoare sau onoare înaintea lui Dumnezeu, şi nicidecum de altă accepţiune. Acel kecharitomene (tradus cu "ceea ce eşti plină de har") de la 1, 28 poate fi tradus în multe feluri, şi ca mult dăruită, mult favorizată, mult sau special onorată şi din contextul pericopei reiese evident că nu se referă la starea de a fi fără de păcat. Textul are în vedere cu totul altceva. Este vorba despre marea onoare, marea binecuvântare până la urmă a Mariei de primi în pântec şi de a naşte pe Iisus care se va chema Fiul Celui Preaînalt şi a cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

În prealabil postat de catalin2

... din punct de vedere teologic Sfanta Fecioara a primit stergerea pacatului adamic in momentul cand a ramas insarcinata.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Unde, in Biblie sau in Sfintii Parinti, ati gasit asemenea "punct de vedere teologic" ???

Am gasit acest punct de vedere, enuntat mai sus de Catalin, si cu explicatiile de rigoare in lucrarea Pr. Staniloae "Invatatura despre Maica Domnului la ortodocsi si catolici". Este o lucrare pertinenta, demna de luat in seama si de catolici. Oare ati citit-o? Sau o respingeti inainte de a-i deschide coperta?
Cele cateva pagini, care se parcurg repede... Iata:

Proclamarea recentă de către papa a dogmei înălţării Fe­cioarei Măria la cer cu trupul, ne dă prilej să facem unele consi­deraţii asupra deosebirilor dintre mariologia ortodoxă şi cea catolică şi asupra diferitelor semnificaţii ce stau la baza acestor deosebiri. Elementele comune ale dogmei mariologiei ortodoxe şi catolice sunt: pururea fecioria Mariei (aeiparthenia), calitatea ei de Născătoare de Dumnezeu (theotochia) şi cinstirea ei mai presus de toţi Sfinţii şi îngerii (hyperdulia). Sunt cele trei ele­mente propovăduite de Apostoli şi aflătoare în Scriptură cu oca­zia descrierii evenimentului Buneivestiri. Dar catolicismul n'a rămas la aceste elemente comune, ci a adăugat la ele câteva ele­mente noui, datorită cărora mariologia lui a ajuns să se deose­bească de mariologia ortodoxă. Acestea sunt: imaculata con­cepţie a Fecioarei Măria, care are caracter de dogmă (dela 8 Decembrie 1854), calitatea ei de împreună răscumpărătoare a neamului omenesc; (corredemptrix), deocamdată numai în fază de doctrină teologică, dar cu perspectiva de-a deveni în curând dogmă şi forma recentă de dogmă a învăţăturii despre înălţarea Fecioarei cu trupul la cer, care ca credinţă neformulată dogmatic şi cu o nuanţă deosebită, e proprie şi Bisericii Ortodoxe.
Prin aceste elemente noui mariologia catolică manifestă un spirit propriu, deosebit de spiritul mariologiei ortodoxe. El s'ar putea rezuma în următoarele trei tendinţe:
1) tendinţa de-a paraleliza pe Fecioara Maria cu Iisus Hristos, de a-i atribui un rol oarecum coordonat cu al Lui în mântuirea lumii:
2) tendinţa de-a autonomiza pe Maica Domnului de dumnezeescul ei Fiu, de-a scoate evenimentele vieţii ei din lumina Lui, sub care ea le-a voit acoperite;
3) tendinţa de-a scoate pe Maica Domnului din solidaritatea cu neamul omenesc şi cu universul creat, de-a o ridica deasupra Lui. după chipul în care e ridicat Iisus Hristos.
Cele trei tendinţe, şi mai ales primele două sunt strâns înrudite şi împletite. De aceea urmărindu-le în paginile urmă­toare, nu vom semnala todeauna explicit pe fiecare.
Spre deosebire de tendinţele acestea, tendinţele mariologiei ortodoxe sunt de-a privi pe Maica Domnului ca primindu-şi toată slava dela dumnezeeseul ei Fiu împreună cu ansamblul făpturilor din cosmos, deşi ca cea dintâi dintre ele.
Tendinţele mariologiei ortodoxe se acopere cu tendinţele Evangheliilor şi ale creştinătăţii primare. Cine n'a observat că Testamentul Nou acopere cu o discreţie aproape totală viaţa Preacuratei Fecioare? Cauza nu poate fi alta decât că însăşi Maica Domnului a înfrânat pornirea curată a sfinţilor scriitori de-a da vre-o ştire despre ea, mai ales după înălţarea Fiului ei la cer. Nu fără sens Ev. Ioan notează un cuvânt, singurul cu­vânt al Maicii Domnului, adresat chiar la începutul activităţii Lui, la nunta dela Cana, apostolilor şi, după ei, tuturor credin­cioşilor din toate timpurile: Faceţi ceeace vă va spune; (2,5). E singura ei propovăduire indicată în Testamentul Nou şi arată voinţa Maicii Domnului de-a îndrepta atenţiunea credincioşilor în modprincipal spre Fiul ei. Faptele Apost. ne spun că ea era cu apostolii (1, 14) dar nici un alt amănunt nu ne dau despre ea, cu siguranţă pentru că aşa era voia ei.
Tot aşa de semmricativ este faptul că nici din primele veacuri următoare nu avem ştiri despre viaţa, activitatea, moar­tea şi înălţarea Maicii Domnului, decât în scrierile apocrife, neac­ceptate de Biserică. Deabea dela sinodul din Efes, care a proclamat solemn theotochia Maicii Domnului, preocuparea de ea a luat o mare desvoltare. Era, se vede, un consemn moştenit de pe vremea apostolilor, care au cunoscut că aceasta este voinţa Maicii Domnului. Până la sinodul dela Efes se afirma doar sim­plu că Maria este Maica Cuvântului făcut trup şi că ea a fost Fecioară şi se venera într'un cult embrionar. E ceeace datează dela apostoli, e ceeace au propovăduit ei despre Fecioara ca par­tea ei la mântuirea lumii. Acestea erau elementele prin cari nu se făcea decât să se pună în lumină dumnezeirea Celui născut din ea deci siguranţa mântuirii noastre. După Efes Biserica n'a făcut decât să precizeze aceste elemente şi la ele a rămas Bi­serica Orodoxă până azi.
Dar să urmărim tendinţele amintite ale mariologiei catolice în fiecare din învăţăturile prin care s'a depărtat de fondul vechiu şi comun al mariologiei creştine, arătând totodată netemeinicia acestei învăţături sau tendinţe.

I. Imaculata concepţie.

I). Preliminarii. Prin dogma despre imaculata concepţie a Fecioarei Maria, catolicismul vrea să pună dela începutul exis­tenţei ei pe Fecioara într'o paralelă, într'o egalitate cu Iisus. Precum Iisus s'a Conceput şi s'a născut fără de păcatul strămoşesc, tot aşa s'a conceput şi s'a născut fără de păcatul străimoşesc şi Maria. Prin aceasta Fecioara Maria este oarecum autonomizată faţă de Iisus. Şi în acelaşi timp e scoasă din ordinea omenească, de sub legea universala umană; un om se concepe şi se naşte nu sub legea inflexibilă sub care se nasc toţi oamenii, ci se naşte ca Dumnezeu-Omul, fără să fie Dumnezeu-Om.
Învăţătura genuină a creştinismului, bazată pe cuvintele Sf. Scripturi, e că toţi oamenii se nasc cu păcatul strâmoşesc, că niciunul nu poate veni pe lume, după căderea protopărinţilor, fară acest păcat (Rom. 5, 12; Ev. Ioan 3, 6). Deci toţi au lipsă de mântuire şi mântuirea a venit pentru toţi, exclusiv prinHristos. Precum printr’un singur om s'a introdus păcatul in toţi, aşa prin unul Iisus Hristos; a venit mântuirea tuturor (Rom. 5, 15, 16). Catolicii scoţând pe Măria de sub legea naşterii cu păcătul strămoşesc, o scot şi de sub necesitatea de a se mântui prin Iisus Hristos. Pentru ea nu mai este Iisus Hristos unicul Mijlocitor şi Mântuitor. Ea s'a mântuit înainte de a veni pe lume Fiul lui Dumnezeu. Ea nu se mântuieşte prin harul adus de Domnul Iisus Hristos. E drept că bula Ineffabilis Deus din 8 Decembrie 1854declară ca Fecioara Măria a fost preservată de orice pată a păcatului originar din prima clipă a conceperii, în virtutea meritelor lui Iisus Hristos. Dar prin aceasta, cato­licismul săvârşeşte două abateri dela ordinea generală a lucrării harului mântuitor al lui Iisus Hristos, abateri cari nu fac decât să reliefeze concepţia lui că Măria s'a mântuit în afară de Hris­tos:
a) admite în cazul Mariei o lucrare mântuitoare a harului lui Hristos, înainte de a fi existat Hristos însuşi, adică Dumnezeu-Omul; b) admite în cazul Mariei că harul lui Hristos însuşiizbăveşte pe om de păcatul strămoşesc după ce s-a născut cu el, ei îl fereşte chiar de a se naşte cu el. De aceea, recunoaşte şi
dogma Ineffabilis Deus că graţia care a ferit-o pe Maria de ase concepe cu, păcatul strămoşesc e o graţie specială, nu graţia mântuitoare ordinară. În orice caz, graţia aceasta n-a mai venit în Maria prin Hristos şi n-a fost aceeaşi graţie pe care o primesc toţi când se izbăvesc de păcatul strămoşesc.

Dar în această învăţătură e ascunsă o concepţie caracteristică a catolicismului despre păcat, mântuire şi graţie, concep­ţie cu totul deosebită de cea patriotică şi ortodoxă. După con­cepţia catolică, păcatul nu e decât culpă în faţa lui Dumnezeu şi pedeapsă pentru culpă. El nu e şi o slăbire a naturii umane în adâncurile ei ontice. Căderea în păcat a primilor oameni a lăsat natura umană în starea ei pură (status naturae purae), pri­vând-o doar de etajul suprapus al darurilor supranaturale. Deci, păcatul are un caracter pur juridic, nu ontologic, şi deaceea poate fi înlăturat tot printr'o procedură juridică. Dumnezeu iartă culpa provenită din neascultarea oamenilor, prin primirea echivalentului sau supraechivalentului ascultării lui Hristos. Dumnezeu reîntoarce, prin aceasta, oamenilor, graţia pierdută de aceia prin neascultare. Dacă-i aşa, Tatăl Ceresc poate acorda Fiului Său un avans din graţia ce o va dobândi pentru oameni după întrupare, iar acest avans, un fel de primă de pregătire a întrupării Sale, de pregătire a locaşului în care se va coborî pen­tru întrupare, să-l trimită cu anticipare Mariei.
Pe de altă parte păcatul, conceput ca simplă vină şi pe­deapsă, nu şi ca modificare a firii în adâncurile ei, se 'transmite, după teologii catolici, printr'o imputare externă din partea lui Dumnezeu, în baza unui contract încheiat de El cu Adam, ca reprezentant al tuturor oamenilor, nu printr'o împărtăşire reală, tainică, a tuturor, de păcatul lui Adam. Dacă-i aşa, Dumnezeu a putut excepta chiar dela încheierea contractului cu Adam, pe Maria, de sub vina lui Adam, care în baza contractului avea să fie imputată întregei lui posterităţi, în cazul când el va călca porunca ascultării de Dumnezeu. Dar această concepţie, pe lângă faptul ca reduce păcatul urmaşilor lui Adam, la un decret arbitrar al lui Dumnezeu, scoate pe Fecioara Măria din solida­ritatea cu întreaga omenire, atât în ce priveşte păcatul, cât şi mântuirea. Ea nu suportă păcatul cu întreaga omenire şi nu se mântuieşte cu ceilalţi oameni. Concepţia aceasta juridică sparge unitatea dintre oameni în păcat şi sparge unitatea dintre ei şi Hristos, în mântuire. Dogma imaculatei concepţii nu e decât o ilustrare particulară a acestui fenomen general.
În concepţia ortodoxă, însă, păcatul nefiind numai culpă şi pedeapsă, ci şi o slăbire a naturii umane, scăparea de păcat înseamnă, pe lângă satisfacerea lui Dumnezeu de către Iisus Hristos prin ascultare şi moarte, o întărire a acestei firi, prin ridicarea ei într'o unire intimă cu dumnezeirea. Aceasta a făcut-o Fiul lui Dumnezeu devenind şi ipostas al firii omeneşti, devenind şi om între oameni, ipostas omenesc între ipostasele omeneşti, şi ca atare, fiind şi unul din Treime, revărsând în se­meni energia necreiată a dumnezeirii Sale, harul dumnezeiesc. Numai prin umanitatea lui Hristos curge iarăşi harul în ome­nire. Desigur, moartea şi învierea Lui ca om are un rol special în deschiderea umanităţii Sale pentru toată energia dumnezeia­scă, pentru tot Duhul pe care să-l transmită apoi oamenilor cari îl primesc. Astfel harul nu e un ajutor creiat, pe care îl dă Dumnezeu pentru Hristos, clar nu numaidecât prin Hristos, ca în catolicism, ci energia dumnezeiască necreată, care a trebuit întâi să se reverse în umanitatea luată de Fiul lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să treacă la toţi cei ce vreau să o primească. De aceea, eliberarea de păcatul strămoşesc nu o poate obţine nici un om decât prin unirea lui cu Hristos, Dumnezeu-0mul. Numai aşa a obţinut-o şi Fecioara Maria. Desigur, n'a fost ne­cesar ca umanitatea Fiului lui Dumnezeu să fie deplin formată ca să transmită Maicii Sale libertatea de păcatul strămoşesc. Din prima clipă a zămislirii Sale ca om, curăţenia de păcat a firii Sale umane, începută a se forma, a trecut asupra Maicii Sale. Mai precis vorbind, prin acelaşi act prin care s'a atins de ea, pe de o parte a curăţit-o, pe de alta a început for­marea firii Sale, aşa cum lumina, în acelaşi moment în care se aprinde, şi luminează şi alungă întunericul. Desigur, nedespărţit de Fiul, a lucrat Duhul Sfânt. Sau Fiul lucra prin Duhul Sfânt în această atingere, căci Dumnezeu lucrează totdeauna asupra oamenilor prin Duhul. De aceea, Duhul pe deoparte a curăţit-o, pe de alta i-a dat puterea de a naşte fără de sămânţă pe Fiul ca om. Dar exact în momentul în care se curăţea şi primea pu­terea de a naşte fără de sămânţă se şi zămislea Fiul lui Dumnezeu ca om. Când se zămislea Fiul lui Dumnezeu din ea, Duhul lucra asupra ei curăţind-o şi dându-i putere să-L zămislească. Lucrarea Duhului de curăţire a Mariei şi zămislirea Fiului lui Dumnezeu în ea nu se pot despărţi temporal una de alta. Iată cum înfăţişează această simultaneitate, sau mai precis faptul, că Fiu lui Dumnezeu umple pe Maica Sa de plinătatea harului abia din momentul în care umple umanitatea Sa. Teofan al Niceii, care ne-a dat cea mai frumoasă, mai adâncă, mai sistematică şi mai desvoltată laudă a Maicii Domnului: «Dar prive­şte legătura negrăită a Mângâietorului cu Fecioara. Căci Dum­nezeu Cuvântul şi Fiul ei nu numai o curăţă pe ea mai dinainte şi o sfinţeşte prin Duhul propriu, care e puterea curăţitoare şi sfinţitoare, spre a o face aptă spre sălăşluirea Lui negrăită, ci şi la întrupare se atinge de carnea ei nemijlocit prin Acesta, ca printr'un deget propriu, şi aşa o face pe aceasta să subsiste în El. Dar trupul (πρόσλημμα)Mântuitorului este şi primul recep-tacol şi izvor al însăşi plenitudinii dumnezeieşti, din care pri­mesc toţi credincioşii, care e harul şi energia naturală a Sf. Treimi şi al cărei procurator şi distribuitor pe seama zi­dirii e Mângâietorul. Iar locaşul Maicii lui Dumnezeu al doilea, nemijlocit după acela. Căci Dumnezeu Cuvântul fiind prin fire procuratorul Duhului propriu după energie, întâi umple locaşul şi templul propriu de întreg Acesta, apoi de acolo iese Acesta ca dintr'un izvor în al doilea locaş şi templu al Său. A se ob­serva că, deşi Teofan recunoaşte o curăţire şi sfinţire a Fecioa­rei înainte de conceperea Cuvântului, totuşi harul din care pri­mesc toţi credincioşii, adică harul curăţirii de păcatul strămoşesc, nu-l primeşte nici ea decât prin umanitatea Fiului ei, mai precis, în momentul în care începe conceperea umanităţii.