Despre insingurare si comuniune

Iată ce am găsit şi cred că se potriveşte subiectului "dezbătut" aici:

Se face deosebirea între liniştea care se desinteresează, prin retragere de alţii şi liniştea care e plină de mila pentru alţii, mergînd pînă la cruce pentru ei, care nu are nevoe de retragere. O linişte nepăsătoare la durerea altora e o închidere în mîndrie. Dar nu poate fi plin de milă faţă de alţii şi în acelaş timp liniştit cel ce n-a ajuns la starea în care nu mai e ispitit de păcate în relaţiile cu alţii. A uni liniştea cu mila faţă de alţii este propriu celor ajunşi la o stare de neprihănire. Acela şi-a descoperit inima curată, sau lăuntrul lui. Dar în inima lui găseşte mila faţă de alţii. Sau cu cît are mai „multă inimă", cu atît e mai unit cu alţii în durere. Inima e nedespărţită de alţii. Oamenii se întîlnesc prin inimă. Ea e la mijloc între unul şi altul. Interiorul e unit nemijlocit cu cei din afară. Sau cei din afară i-au devenit parte lăuntrică. Varsanufie şi Ioan nu recomandă o sihăstrie individualistă, ci o preocupare de alţii. Dar nu în interesul propriu, ci al altora. Retragerea din relaţiile cu alţii se recomandă
numai celui nesporit duhovniceşte, pe care aceste relaţii îl ispitesc.

Mila nu e nici închidere în sine, nici împrăştiere în afară, ci le uneşte pe amîndouă.

si

Nimenea nu se mîntueşte în izolare.