Casatoria cu o persoana divortata

[cezar_ioan]

Dragă Mihnea, trecînd peste dezamăgirea că ai bătut câmpii cu graţie răstălmăcindu-mi cuvintele referitoare la slujba din Biserică (despre care spuneam că este începutul Tainei şi, desigur, al vieţii în Hristos privind Taina respectivă, că doar cu Hristos înaintăm în fiecare Taină în parte) şi ai redus totul la cântecul tău preferat despre Taina Cununiei, DOAR despre ea, (când de fapt începutul vieţii întru Hristos e desigur Taina Botezului, dar eu mă refeream acolo la fiecare Taină în parte, la faptul că fiecare Taină e un nou început al vieţii în Hristos, că intrarea în Taină însemană înaintarea cu încă un nivel în împărtăşirea de Hristos)

mi-am recăpătat veselia citind ce spui tu despre trăsătura de bază a unei persoane, trăsătură pe care o numeşti, cu straşnic voluntarism, nimic altfel decât, fireşte, voinţă.

Trăsătura de bază a unei persoane, doctore, e... mai multe. Ţi-o spune un psiholog care e băgat niţeluş în personologie, cât să se ferească de păcatul de a da verdicte comice în legătura cu persoana şi personalitatea.

Partea tristă, după veselie, e că avem de înfruntat o problemă: tu îi consideri persoane pe minerii lui Cosma, cei care au zdrobit cu bestialitate încrederea românilor în libertate şi democraţie, în refacerea ţării. În vreme ce eu îi consider animale feroce, bestii cu mască de chip omenesc.

Voinţa este o catastrofă care desfiinţează persoana şi omenescul ei, atunci când nu e condusă de raţiune şi de sentimente omeneşti. Voinţă are şi dracu, hehe ce voinţă are nenorocitul, cum alege el să nuanţeze abil toate cele spre pieirea omului. Şi vrei să spui că dracu e persoană? Poate... Dar în nici un caz nu îl defineşte voinţa, ci răutatea, care e o problemă a sentimentului şi raţiunii din împletitura moralei. Pe scurt, o problemă de caracter.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu imi iubesc sotia fiindca VREAU sa o iubesc.

La fel e si cu Dumnezeu: il iubesc pe Dumnezeu fiindca VREAU sa il iubesc. Sentimentele exista, dar vin pe urma.

Fericiţi cei care vor!
(şi pot, totodată, că puterea toată e sub controlul lor... Inclusiv de a aduce mai la urmă şi sentimentele...)

[cezar_ioan]

S-a observat în istoria omenirii, inclusiv în istoria Bisericii precum şi în istoria psihologiei, că e păgubos să dăm credit unor modele care pun accentul, uneori până la extremism şi fanatism, pe una din stihiile care alcătuiesc omul.

Sunt epoci dominate de accentul pus pe raţiune, acesta fiind ismul raţional, raţionalismul. Avem multe exemple în cultura germană, iar la austrieci îl avem pe Freud, un raţionalist luminat (cum zicea Jung).

Sunt epoci dominate de accentul pus pe sentimente, acesta fiind ismul sentimentalismului. Avem la îndemână o întreagă cultură franceză, ca prim exemplu.

Sunt epoci care pun accentul pe voinţă, acesta fiind ismul voluntarismului. Vedem iarăşi pe germani, dintre care aş aminti doar pe Nietzsche, sărmanul...

Mai putem pomeni şi comun-ismul, capital-ismul şi chiar creştin-ismul. (despre feminism nici n-ar trebui să pomenesc, că e prea greţos)

Toate ismele, cu tot cu ifosele lor, îşi fac veacul prin istorie, lasă cadavrele de rigoare în urma lor şi pier, la ceasul sorocit fiecăruia.

Astăzi înţelegem, poate, mai bine, că orice accentuare a uneia dintre stihiile omului generează monştri, după cum şi eliminarea uneia dintre trăsături tot monştri produce (somnul raţiunii naşte monştri, spune Goya).

Persoana este o întâlnire şi o îmbinare dintre toate aceste "ingrediente" pe care ni se pare nouă că avem inspiraţia să le ierarhizăm şi accentuăm. Când una dintre componente se lungeşte stăpână peste celelalte, dominînd şi conducînd, începe balul: psihopatologia vieţii cotidiene. Semn că persoana nu mai e chiar persoană, or, dacă e totuşi persoană, ea e bolnavă.

Biserica ne învaţă să fim smeriţi. Să respectăm, printre altele, dreptul lui Dumnezeu de a ne modela El devenirea personală. Cercetînd persoanele modelate de Hristos (pe sfinţi, mai întâi) întrezărim o structură şi funcţionare a persoanei lor care îmbină în moduri foarte diferite iubirea, voinţa, raţiunea.
Raţiunea lor este smerită, fiind iubitoare de Hristos şi de toată zidirea Lui şi avînd voinţa orientată către Centrul Hristos.
Iubirea lor este raţională şi voieşte ce voieşte Stăpânul.
Voinţa lor este liberă şi dârză, fiind compătimitoare şi dreaptă.

Dumnezeu nu ne cere să punem noi ierarhii în stihiile pe care El le-a pus în persoane, ci să-L lăsăm pe El să nuntească în persoană, sfinţind omenescul ei cu Persoana Lui.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de cezar_ioan

Partea tristă, după veselie, e că avem de înfruntat o problemă: tu îi consideri persoane pe minerii lui Cosma, cei care au zdrobit cu bestialitate încrederea românilor în libertate şi democraţie, în refacerea ţării. În vreme ce eu îi consider animale feroce, bestii cu mască de chip omenesc.

Asta inseamna ca nu suntem de acord. Eu nu cred ca acei mineri erau animale. Eu cred ca erau oameni. Persoane. Si pe fiecare dintre ei Dumnezeu ii va judeca. In mod personal. Pe animale nu le va judeca Dumnezeu, fiindca, neavand acelea vointa, nu pot avea greseala, dupa cum nu pot avea nici merit. Deci, acei mineri nu erau animale.

Voinţa este o catastrofă care desfiinţează persoana şi omenescul ei, atunci când nu e condusă de raţiune şi de sentimente omeneşti.

Dimpotriva, o persoana devine suflet mort (fara a fi, prin aceasta, mai putin o persoana, fiindca persoana este indelebila) atunci cand vointa ei este obnubilata de sentimente si chiar si atunci cand da ratiunii mai multe importanta decat are. La acei mineri despre care vorbesti predominau sentimentele: ei erau animati de patriotism, ei nu-si vindeau tara. Ei venisera ca salvatori si erau convinsi ca sunt salvatori. Vointa lor era paralizata de o sticla de alcool pe care scria, pompos, "vodca", de fapt o sticla de aldehide si cetone diluate in apa cu damf de anason.

Voinţă are şi dracu, hehe ce voinţă are nenorocitul, cum alege el să nuanţeze abil toate cele spre pieirea omului. Şi vrei să spui că dracu e persoană? Poate... Dar în nici un caz nu îl defineşte voinţa, ci răutatea, care e o problemă a sentimentului şi raţiunii din împletitura moralei. Pe scurt, o problemă de caracter.

In mod clar dracul este persoana. El are acelasi nivel de vointa cu al ingerului si este la fel de persoana cum ingerii sunt persoane. Fiind persoana, are vointa, ca altfel nu ar fi persoana. Desigur, in cazul lui vorbim de o vointa pervertita. Orice se poate perverti: sentimentele, pana si ratiunea, chiar si vointa. In cazul lui Sarsaila, vointa lui este foarte puternica, dar este orientata spre rau. Ratiunea lui este superioara, el cunoaste mult mai multe lucruri decat mine sau decat dumneata. Numai ca e o ratiune folosita spre malefic. In sfarsit, diavolul este plin de sentimente: el nutreste puternice sentimente de ura. Deci, asa cum spui, pe drac nu il defineste vointa, ci rautatea. Caracterul (rau sau bun) este in puterea vointei. Caracterul se poate schimba. Este esenta mesajului meu pentru dra Gabriela: cu ajutorul vointei, omul isi poate sculpta sufletul. Desigur, adevaratul autor este Duhul Sfant. Atat vointa noastra, cat si putinta noastra, de la El vin.

In cazul spiritelor malefice, ele ar avea suficienta vointa ca sa se imbunatateasca, dar sunt orientate spre rau. Ele ajung astfel din mandrie, vointa lor nefiinda in mana vointei Domnului, care a creat lumea prin vointa Sa atotputernica, spunand atat vizibilelor, cat si invizibilelor: "Sa fie!".

Iar in cazul minerilor, daca sunt aceia de care imi amintesc eu, vointa e anesteziata de bautura dubiasa despre care am vorbit. Dezordinea din ratiunea lor si sentimentele lor brambura apar cand vizitiul a adormit pe capra cu ciudata sticla in buzunar.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AGabriela

... dar Dumnezeu nu este oare dragoste?

Să nu încercăm să Îl definim noi pe Dumnezeu!
E nebunie să tinzi a cuprinde Oceanul în picătură...

Poate că e folositor să ne întrebăm iarăşi de ce Hristos ne spune nouă "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa". Oare pentru a Se defini pe Sine înaintea noastră?

Sau poate, mai degrabă, ca noi să avem un liman al frământărilor noastre: ce este adevărul, ce este binele, ce este viaţa, frumosul, iubirea etc.

Acestor frământări omeneşti dintotdeauna, cărora noi le-am dat în istorie zvârcolitele şi nenumăratele noastre răspunsuri, Hristos le indică un Liman: EU! EU SUNT!

Dar noi continuăm să facem ce am învăţat cel mai bine: să negăm evidenţa, să filosofăm steril în analitica noastră rece deznădejde şi să refuzăm adâncirea noastră personală întru Persoana Lui.

Inima împietrită cugetă aşa: cum este Dumnezeu? cine este El? de unde vine El? unde şade? cu ce se ocupă? etc. etc. Mai mare plânsul şi râsul, spre bucuria dracilor.

Dumnezeu însă spune nouă:
Căutaţi Adevărul? Ei bine, Eu Sunt!
Binele? Eu Sunt!
Iubirea? Eu Sunt!
Viaţa? Eu Sunt!

Nu Îl cuprindem noi pe Dumnezeu cu mintea, explicîndu-L, iar Domnul nu Se explică nouă, nu Se defineşte în conceptele noastre, ci Domnul ne păstoreşte oaia minţii îndreptînd-o spre Limanul Lui. Pacea răspunsurilor la frământările noastre este Domnul. Revelaţia este act al păcii.
Cuvântul nu ne răspunde la întrebări pentru a-L cunoaşte pe El, cât mai degrabă ne potoleşte bătaia repezită a inimii (vrăbiuţă speriată) luînd de mână întrebările noastre şi aducîndu-le cuminte Acasă: EU SUNT.

[ffflorina]

Citind postarile de pe acest forum "crestin" am vazut foarte multi care se grabesc sa arunce cu piatra ,ba chiar sa le judece si copiii rezultati din casatoriile acestea rupte-gasindu-i de neincredere,de ocolit-leprosi,cum zicea cineva mai sus.Crestinismul inseamna iubire,Dumnezeu n-a venit pt sfintii care nu divorteaza,am vzt multe cupluri crestine care se chinuiesc ...sau care-si forteaza copiii sa fie asa cum cred ei ca le cere Domnul....in numele unei vieti crestine,..."sa avem grija sa nu ne nevoim aiurea",pr Rafael,...totul se face vorbind cu pr duhovnic.

M-am bucurat totusi ca am gasit 3 persoane care vorbesc- mereu- coerent si in duhul lui Dumnezeu.Sa ne ajute Domnul sa nu judecam fara sa ne dam seama!

[bercaru_diana]

În prealabil postat de guardian knight

Cred ca ,a te casatori cu o persona divortata reprezinta un mare risc de esec viitor al relatiei respective !!!

Mie personal,statutul acesta de persoana divortata,imi inspira cea mai profunda neincredere si suspiciune din mai multe puncte de vedere .

In orice caz o astfel de persona poate fi banuita de mai multe defecte, printre care putem aminti :

1). pe primul plan se afla prostia sau lipsa de minte in alegerea partenerului cel mai potrivit, astfel incat sa nu se ajunga la divort .(multi isi aleg partenerul numai dupa impresia pur fizica, neglijand multe aspecte ale caracterului care pot trezi suspiciuni : inclinatie spre violenta, bautura, minciuna sau curvie !)
2). lipsa de seriozitate, lipsa de implicare, caractere usuratice

Nu am deloc incredere in copii ai caror parinti sunt divortati. Cred ca si ei trebuie foarte tare evitati ca si parteneri ! Mai devreme sau mai tarziu vor cadea in obiceiul vazut in famile (doar au acolo exemple stralucite ),si se mai stie si ca : aschia nu sare niciodata prea departe ...!!!

Buna!
As vrea sa iti adresez o intrebare..
Din ce observ, aceasta e o pagina care promoveaza toleranta, intelegerea, credinta in Dumnezeu, iubirea fata de aproapele nostru indiferent cat greseste sau din ce familie provine, indiferent ca a divortat sau nu, indiferent de mediul in care traieste..
Cum poti tu sa judeci atat de aspru oamenii?
Stii femeia aceea din Biblie care aproape era sa fie omorata cu pietre? Stii ce le-a spus Isus Hristos oamenilor care vroiau sa o omoare? SA ARUNCE CU PIATRA CINE NU ARE NICI UN PACAT!
Te rog sa nu intelegi gresit, dar hai sa fim buni unii cu altii, sa ne toleram (cu defecte sau calitati), sa ne intelegem..pentru ca asta e mesajul transmis de credinta pe care sustii ca o ai!

Sa aveti o zi buna!

[RalucaG]

Sunt tari in lumea asta in care femeile inca mai sunt omorate cu pietre (nu la figurat, ci la propriu) si aruncate sa le manance animalele salbatice dupa aia. S-au facut si filme.

[stefan florin]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dragostea este act de vointa

aici nu pot fi de acord cu tine. Dragostea este un sentiment si nu tine de vointa. Nu poti iubi pe cineva, doar pentru ca asa vrei, daca nu simti ceva pentru acea persoana. Stii...este un proverb care spune ca: "inimii nu-i poti porunci...". Cred ca ai inteles la ce se refera acest proverb. Doamne ajuta!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de RalucaG

Sunt tari in lumea asta in care femeile inca mai sunt omorate cu pietre (nu la figurat, ci la propriu) si aruncate sa le manance animalele salbatice dupa aia. S-au facut si filme.

După cum sunt ţări unde femeile omoară în fiecare an zeci şi sute de mii de copii (viitorii bărbaţi şi viitoarele femei ale patriei).
Copii care sunt aruncaţi, aşa sfârtecaţi şi înnecaţi în sânge, să îi mănânce viermii.

Una din ele, fruntaşă în clasament, este România. Cu femeile ei cu tot. Acelea care se duc fără broboadă pe cap la slujbe şi înţolite în blugi mulaţi pe cur la Înviere, de Sfintele Paşti.

Consultaţi, vă rog, lista avorturilor!
Poftiţi, vă rog, în Biserică!