Monarhia - mai este posibilă?

[laurastifter]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Concluziile postarilor din ultimele doua zile:
1. Mari sefi de stat, acesti Dej si Ceausescu. Mari oameni politici: Bodnaras, Burtica, etc, etc.
2. Huo, regilor de Hopentoala !

Daca nu credeti ca asta sustin romanii ortodocsi, cititi postarile de mai sus. Si, daca, tot nu credeti, faceti un plebicist: Valentin Ceausescu la balotaj cu printul Duda. Eu am o banuiala cine iese. Pariu ?

Şi vă miraţi?...
Nu ştiu dacă aţi văzut un topic mai vechi de aici, de pe forum, despre eroii revoluţiei din 1989 - topic în care unii dintre partenerii noştri de dialog scriau că acei tineri, care şi-au dat viaţa pentru libertatea poporului român, au murit în zadar... Nu se exprimau chiar aşa, dar această idee reieşea din mesajele pe care le postau. Este trist...
Eu n-am trăit acele vremuri de tristă amintire, dar totuşi, din ceea ce am citit şi din ceea ce mi-au povestit cei care au trăit în acei ani, am înţeles exact ce este comunismul şi ce efecte poate avea punerea în practică a oricărei ideologii politice anticreştine.
Cine-L reneagă pe Hristos este împotriva Lui; NU există cale de mijloc! Comuniştii se declarau atei, promotori ai "ateismului ştiinţific". Chiar dacă nu i-ar fi persecutat atât de groaznic pe creştini, faptul că promovau o ideologie ateistă ar putea constitui un argument suficient de puternic împotriva regimului politic propus (de fapt, impus pe atunci) de către ei.
În privinţa monarhiei... n-am citit toate mesajele din topic, dar am observat că unii dintre participanţii la dialog asociază în mod incorect monarhia cu un regim politic nedorit (autoritar sau chiar totalitar).
Din acest motiv, cred că este util să menţionăm distincţia bine cunoscută dintre regim politic şi formă de guvernare.
Regimuri politice: democraţie, autoritarism, totalitarism.
Forme de guvernare: monarhie, imperiu, republică etc.
Astfel, schimbarea formei de guvernare a unui stat nu implică în mod necesar şi adoptarea unui regim politic diferit. Monarhia constituţională, ca formă de guvernare, este perfect compatibilă cu un regim politic democratic. Dovada istorică: perioada interbelică în care, până în anul 1938 (momentul în care Carol al II-lea instituie un regim politic autoritar, cunoscut în istoriografie şi sub numele de "dictatura regală"), România a fost o monarhie cu un regim politic democratic (democraţie autentică, nu ca mai târziu, în vremea celor care au impus republica) şi cu o clasă politică de calitate.
Întrebare: există oare, în istoria recentă, vreun monarh care să fi susţinut totalitarismul? Mie nu-mi vine în minte nici măcar un singur exemplu... dar poate mă ajută cineva. Dimpotrivă, ştiu că dictatorii (îi am în vedere în special pe cei comunişti), oriunde au ajuns să acapareze puterea, i-au alungat cu forţa (vezi cazul României) sau chiar i-au ucis (cazul Rusiei) pe membrii dinastiilor regale.
Regele Mihai I a abdicat nu pentru că era "trădător" (aşa cum susţin atât de nedrept unii dintre semenii noştri), ci fiindcă a fost alungat din ţară, sub ameninţarea că, dacă nu va pleca, 1000 de tineri susţinători ai monarhiei (aflaţi deja în închisori) vor fi executaţi. Ce ar fi trebuit să facă regele? Să-i sacrifice pe acei tineri (nu mai reţin exact dacă erau 1000, sau chiar mai mulţi...)? Aşa ar fi procedat, desigur, un dictator... dar n-a fost cazul conducătorului creştin legitim al ţării noastre.
Din punct de vedere istoric, forma de guvernare legitimă a României ar fi, fără îndoială monarhia constituţională. De ce?
Pentru că această formă de guvernare a fost aleasă, în anul 1866, de către poporul român prin reprezentanţii săi, spre deosebire de republică, impusă de către comunişti împotriva voinţei cetăţenilor. De fapt, expresia "impusă împotriva voinţei cetăţenilor" este pleonastică... dar nu găsesc, în acest moment, o formulare prin care să accentuez mai clar ideea că republica a fost creată, în România, printr-un act de forţă, de constrângere.
Un alt argument al susţinătorilor republicii este faptul că Hristos n-a propovăduit monarhia.
Dumnezeul nostru Iisus Hristos n-a venit în lume pentru a promova monarhia, imperiul, Uniunea Europeană sau mai ştiu eu ce... :)) Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, aşa cum bine ştim, cu un scop infinit mai înalt decât micile noastre "probleme" şi "controverse" politice, care sunt, din perspectiva eternităţii, doar jocuri de copii: "ştiţi că cei ce se socotesc conducători ai neamurilor le stăpânesc pe ele şi-şi spun binefăcători. Între voi, însă, nu trebuie să fie aşa, ci acela care va vrea să fie primul între voi să fie cel din urmă şi slujitor al tuturor" (citat din memorie, inexact, dar voi căuta textul şi-l voi reda corect).
Aceasta este una dintre foarte puţinele referiri ale lui Hristos la "politică": "cel dintâi să fie cel din urmă", punct.
În rest, "daţi cezarului...", ştiţi voi continuarea. Cu alte cuvinte, respectaţi orice autoritate politică, atât timp cât vă cere... impozite şi nimic mai mult, nimic din ceea ce este "al lui Dumnezeu" (sufletul, credinţa, libertatea, demnitatea etc).
Hristos n-a restabilit nici măcar dinastia davidică, aşa cum sperau, poate, chiar şi unii dintre cei ce L-au aclamat ca "Fiu al lui David şi Împărat al lui Israel" în ziua Intrării Lui smerite în Ierusalim, urmând ca, după doar câteva zile, să ceară răstignirea Celui Ce nu Se conformase măruntelor lor aspiraţii politice, fiindcă... avea lucruri mai importante de făcut.
Hristos e Regele şi Împăratul Cel veşnic al inimilor noastre, fără nici un fel de legătură cu "cei ce se socotesc ocârmuitori ai neamurilor şi-şi spun binefăcători".

Toate cele bune!

Cu respect,
Laura Stifter