Fiecare iubeste altfel pe Dumnezeu, iar credinta este o lupta zilnica

[sophia]

În prealabil postat de cristiboss56

Greu este sa fim normali . . . !
Spui , sa faci multe impotriva voii si ratiuniii tale !Pai , asta trebuie sa facem zi de zi pe cararea asta ingusta a pocaintei , caci alta cale nu-i , sau poate e , dar n-are legatura cu credinta ortodoxa ! Totusi nu inteleg de ce spui ca trebuie sa fi lipsit de suflet , de viata , pentru a fi pe drumul cel bun ?Cum vine treaba asta ? ? ?

Pai citeam pe aici pe forum, poate chiar prin citatele voastre ca omul profund ortodox trebuie sa renunte la sine, la lume, la tot. Sa nu mai fie el, sa se predea lui Dumnezeu cu totul. Asa am inteles eu.
Ori toate astea pentru mine inseamna...sa nu mai fie om, ci sfant, duh, dumnezeu.

Oare numai sfinții au fost chemați la sfințenie? Nu toți ar trebui să fim? Iar până nu suntem sfinți suntem păcătoși, adică despărțiți de Dumnezeu. Putem fi și într-o altă stare?

[sophia]

În prealabil postat de N.Priceputu

Oare numai sfinții au fost chemați la sfințenie? Nu toți ar trebui să fim? Iar până nu suntem sfinți suntem păcătoși, adică despărțiți de Dumnezeu. Putem fi și într-o altă stare?

Eu cred si asa inteleg, ca sfintii sunt si alesi de Dumnezeu. Nu toti sunt chemati. Au o putere speciala pe care Dumnezeu le-o da. Imi spunea asta si un preot.
Nu stiu daca toti trebuie sa fim sfinti. Daca asa am fost prevazuti de Dumnezeu.
Numai unii au chemare pentru preotie, sau monahism, numai unii au haruri deosebite de la Dumnezeu (clarviziune, vindecari etc.)

As indrazni sa spun ca exista si alta stare. Sfintia este extrema pozitiva, pacatosenia este extrema negativa. Poate ca totusi sunt oameni care nu sunt sfinti, dar nici foarte pacatosi. Putem fi cu Dumnezeu si daca nu suntem perfecti.
Ne straduim si El ne vede si ne stie. Nu toti suntem sfinti, dar nici criminali sau diavoli. Mai facem pacate mai marunte. Si ramanem totusi cu Dumnezeu.
E greu de pus un marcaj.
Talharul acela de pe cruce, de langa Iisus, numai cu un cuvant a ajuns la alta stare. Era pacatos, a ajuns in Rai. Nici n-o fi fost asa de rau, ca altfel nu s-ar fi schimbat. Caci cel rau era celalalt talhar.

De acord că există o gradație, că putem fi mai mult sau mai puțin păcătoși, însă chemarea la sfințenie ne-o adresează Mântuitorul tuturor: “Drept aceea, fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este! (Matei 5, 48), dar încă din Vechiul Testament ne adresase Dumnezeu chemarea: „Fiți sfinți, precum sfânt sunt Eu”.

De altfel, sfințenia este starea de înviere, iar Hristos pentru asta a venit: ca să fim vii. Atâta vreme cât ne opunem sfințeniei, ne opunem Vieții celei adevărate, nu o primim, alegem să rămânem în moarte.

Monahismul și preoția sunt, într-adevăr, două chemări specifice, nu sunt pentru toată lumea, pentru că nu toți trebuie să fie preoți și nu toți sunt chemați să se sfințească în singurătate. Ceilalți trebuie să se sfințească în lume - cu familie sau fără, dar lucrând și trăind după voia lui Dumnezeu.

Atâta vreme cât trăim după voia noastră, refuzând sistematic chemările lui Dumnezeu, nu ne vom sfinți și nu vom învia. Iar dacă nu înviem acum, nu vom învia nici în veci.

Ai spus bine: „ne străduim”. Dacă într-adevăr suntem sinceri în strădania noastră de a ne asemăna lui Dumnezeu, suntem pe calea cea bună, chiar dacă moartea ne va găsi nedesăvârșiți. Dar dacă ne mulțumim cu starea noastră mediocră și nu mai căutăm să ne împotrivim păcatului, nu ne vom mântui, fiind deja morți sufletește, căzuți în nesimțire duhovnicească.

Cum spui în titlul topicului, fiecare Îl iubește altfel pe Dumnezeu. Sfințenia tocmai asta înseamnă: să-L iubești pe Dumnezeu. Și nu doar din gură, evident, ci cu întreaga viață. Dacă-L iubești nu vei suferi păcatul, care I se opune, care te desparte de El, care este ne-iubire, moarte.

Dar tocmai în asta ne constatăm cel mai mare păcat, când ne dăm seama că nu-L iubim, de fapt. Și nu-L iubim pentru că nu-L cunoaștem. Iar de vrem să-L cunoaștem, asta o facem și citind cuvintele Lui, și rugându-ne (adică dialogând cu El), și, mai ales, lucrând după voia Sa („lumină poruncile Tale sunt”).

De aceea, mântuirea nu este un dar care ne așteaptă sau nu la sfârșitul vieții, ci este comuniunea cu Dumnezeul cel Viu, care trebuie realizată acum și aici. De aceea „în ce stare vei fi găsit (la sfârșitul vieții), în aceea vei fi judecat”: vom fi găsiți vii – ne vom mântui; vom fi găsiți morți – așa vom fi pentru veșnicie, incapabili de a mai spori în iubire, pentru că ne-am oprit demult.

[AlinB]

În prealabil postat de sophia

Eu cred si asa inteleg, ca sfintii sunt si alesi de Dumnezeu. Nu toti sunt chemati. Au o putere speciala pe care Dumnezeu le-o da. Imi spunea asta si un preot.
Nu stiu daca toti trebuie sa fim sfinti. Daca asa am fost prevazuti de Dumnezeu.
Numai unii au chemare pentru preotie, sau monahism, numai unii au haruri deosebite de la Dumnezeu (clarviziune, vindecari etc.)

Confuzi latura "miraculoasa" a sfinteniei cu sfintenia care este in esenta, desavarsire morala sau in orice caz, drumul catre aceasta.

"Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este."
Matei 5:48

As indrazni sa spun ca exista si alta stare. Sfintia este extrema pozitiva, pacatosenia este extrema negativa. Poate ca totusi sunt oameni care nu sunt sfinti, dar nici foarte pacatosi. Putem fi cu Dumnezeu si daca nu suntem perfecti.

Discutabil.
Daca te complaci in asta, nu.
Iar topicul asta pana la urma despre asta se pare ca este: complacere, autojustificare.

Ne straduim si El ne vede si ne stie. Nu toti suntem sfinti, dar nici criminali sau diavoli. Mai facem pacate mai marunte. Si ramanem totusi cu Dumnezeu.

Pai da, poti fi hot sau mincinos, atat timp cat nu esti criminal sau diavol, e bine, nu?
Ramai alaturi de "Dumnezeu". Unul imaginar.

E greu de pus un marcaj.

Cand nu vrei, da.

Talharul acela de pe cruce, de langa Iisus, numai cu un cuvant a ajuns la alta stare. Era pacatos, a ajuns in Rai. Nici n-o fi fost asa de rau, ca altfel nu s-ar fi schimbat. Caci cel rau era celalalt talhar.

Pana in acel moment, rai erau amandoi.
Pe urma, unul din ei a luat o decizie care i-a schimbat viata, si anume si-a recunocut pacatele.
Tu se pare ca esti pornita mai degraba sa le justifici.

[sophia]

În prealabil postat de AlinB

Confuzi latura "miraculoasa" a sfinteniei cu sfintenia care este in esenta, desavarsire morala sau in orice caz, drumul catre aceasta.

"Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este."
Matei 5:48



Discutabil.
Daca te complaci in asta, nu.
Iar topicul asta pana la urma despre asta se pare ca este: complacere, autojustificare.



Pai da, poti fi hot sau mincinos, atat timp cat nu esti criminal sau diavol, e bine, nu?
Ramai alaturi de "Dumnezeu". Unul imaginar.


Cand nu vrei, da.



Pana in acel moment, rai erau amandoi.
Pe urma, unul din ei a luat o decizie care i-a schimbat viata, si anume si-a recunocut pacatele.
Tu se pare ca esti pornita mai degraba sa le justifici.

Te rog mai citeste o data mesajul initial. Daca tot n-ai inteles ce spune autorul si ce este in sufletul lui, atunci renunta. Nu mai scrie aici.

[AlinB]

În prealabil postat de sophia

Te rog mai citeste o data mesajul initial. Daca tot n-ai inteles ce spune autorul si ce este in sufletul lui, atunci renunta. Nu mai scrie aici.

Nici ceilalti n-au inteles?
Pentru ca ti-au explicat cam aceleasi lucru, lucruri pe care in continuare tu nu vrei sa le intelegi.

În prealabil postat de sophia

Te rog mai citeste o data mesajul initial. Daca tot n-ai inteles ce spune autorul si ce este in sufletul lui, atunci renunta. Nu mai scrie aici.

Ba am inteles, sophia, ce lupta dai, caci exprimi foarte clar acest lucru. Pacat insa ca nu te lupti ca sa faci voia lui Dumnezeu Iisus Hristos Atoatestiutorul, Care te cheama spre mantuire.
A-si iubi mai mult decat pe Dumnezeu partenerul, il transforma pe acesta din urma in idol si nu e bine.
Sau a crede ca Dumnezeu ne cere imposibilul, iarasi nu e corect.
Iar a ne crede pe noi mai buni decat Dumnezeu, e o prostie.

In ceea ce-i priveste pe sfinti, sophia, ei ajung la desavarsire inca din timpul vietii, lucru care se observa. Si noi folosim sintagma "e un sfant!", chiar atunci cand cineva e bun si incoruptibil. Cu atat mai mult merita aceste cuvinte un om care s-a pus in slujba lui Dumnezeu, I-a facut voia Lui si a ajuns la o stare de dezpatimire si credinta desavarsita. Vezi bine, ca lumea il considera sfant pe Pr. Arsenie Papacioc inca din timpul vietii, odata ce l-a intalnit.

[Lucian008]

În prealabil postat de sophia

Eu cred si asa inteleg, ca sfintii sunt si alesi de Dumnezeu. Nu toti sunt chemati. Au o putere speciala pe care Dumnezeu le-o da. Imi spunea asta si un preot.
Nu stiu daca toti trebuie sa fim sfinti. Daca asa am fost prevazuti de Dumnezeu.
Numai unii au chemare pentru preotie, sau monahism, numai unii au haruri deosebite de la Dumnezeu (clarviziune, vindecari etc.)

Asta este o mare prostie si nicidecum o invatatura a Bisericii. Nimeni nu este predestinat. Sfintenia este rezultatul conlucrarii harului primit de la Dumnezeu, dat fiecaruia intr-adevar dupa putinta si a faptelor noastre. Dar toti suntem "destinati" si avem ca scop sfintenia.
Apoi, ca unii sfinti au primit harisme speciale este cu totul o alta discutie. Si in nici un caz nu este o discutie despre predestinare sau ca Dumnezeu i-a ales doar pe ei sa fie sfinti. Nu. El ne-a ales pe toti, dar noi nu L-am ales pe El.

[andravenache]

Citez din ceva ce a spus altcineva (nu eu) dar mi se pare relevant: "Limitele sunt semnul măsurii, dar şi al neputinţei noastre. Ele pot fi uşa care se deschide fie spre cer, fie spre iad. Pentru unii, sunt un maximum până la care pot ajunge; pentru alţii, minimumul necesar. Aceste două posibilităţi arată clar dacă viaţa unui creştin este un succes sau un eşec lamentabil. Opreşte-te o clipă şi întreabă-te: Dacă este vorba de ascultare, mă interesează limita de sus sau cea de jos? Când citesc Cuvântul lui Dumnezeu, caut maximumul, vreau să aflu cât mai mult, sau un minim necesar, cu care să îmi liniştesc conştiinţa şi să Îl conving pe Dumnezeu că nu sunt chiar atât de rău, încât să nu mă poată lua la cer? [...] Dumnezeu te îndeamnă să vezi, dincolo de limitele tale, nemărginirea Sa; dincolo de neputinţele tale, atotputernicia Sa şi dincolo de norii întristărilor, bucuria Sa. El te cheamă să îndrăzneşti, să asculţi şi să iubeşti. Şi marea se va face drum încă o dată."

Plus as mai cita si din Biblie: "Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile." (Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov, cap. 2, versetul 10)