crestinismul "schizofrenogen"?

[fallen]

Adevarul e ca pana la urma nu stiu de ce am cazut in aceasta ispita de la bun inceput.
Ar trebui sa ne fie foarte clar la toti ca tot ce e schizoid, generator de scindare, nu poate fi decat "opera" celui rau, a diavolului, atat la nivel de individ cat si de mase, tot el fiind cel care a dorit probabil si a reusit in final sa scindeze si biserica lui Hristos, si inca se pare ca nu s-a oprit.
La fel cum oricine ar trebui sa stie ca Dumnezeu nu vrea sa controleze pe nimeni ca pe un zombi,iar atunci cand un nebun sustine ca "asa i-a cerut Dumnezeu", sa faca vreo nefacuta, e foarte probabil sa fi fost inselat tot de diavol.
Iar in mintea omului... probabil de-abia asteapta sa gaseasca o oportunitate "genetica" si sa profite de toate celelalte imprejurarile din viata, familia, anturajul omului respectiv pentru a-l corupe si /sau distruge.
Iar oamenii sanatosi, dar nu tocmai cu suficienta intelepciune, mai pot si ei percepe si transmite mai departe celor apropiati mesaje eronate, generatoare de scindare, de indoieli, de confuzie, chiar daca intentiile lor sunt cele mai bune. Cum ar fi de exemplu sa-i spui copilului ca Dumnezeu e bun, ne iubeste, ne iarta, etc, dar totodata sa-i dai sa inteleaga in mod eronat ca pentru unele greseli, necuviinte pe care le-ar putea comite, Dumnezeu se va scarbi de el si-l va 'lepada", facandu-l astfel pe copil sa se indeparteze, sa se ascunda, sa fuga si sa se fereasca si chiar sa ajunga sa-si reprime, sa nu mai recunoasca propriile greseli. Credeti-ma ca sunt foarte multi oameni, mai ales tineri, care sunt inca nelamuriti pe deplin si li se pare absurd si inexplicabil de ce, de exemplu, Dumnezeu le-ar "interzice" sa aiba relatii sexuale cand si cu cine vor; ca sa nu mai spun ca foarte multi chiar si batrani nu inteleg care e rostul postului, care sunt sfintele taine si ce semnificatie au, de ce trebuie sa facem parastase samd (de ex "sfestania tb facuta in luna martie ca atunci se fac farmece"). Sunt multi carora nimeni nu le-a explicat niciodata toate astea, cel mult li s-a spus "ca asa trebuie", sau "ca asa spune biserica/biblia/Dumnezeu, etc". Multe din aceste aspecte dogmatice neintelese de oameni ii fac pe multi sa migreze, sa fie atrasi in alte biserici sau secte, mai "permisive", care nu impun atatea "canoane" si reglementari.
Iar pe un copil sau adolescent cu mintea ratacita, dintr-o familie dezorganizata, abuzat de parinti, profesori, colegi, etc, cine mai poate sti ce impact ar putea asupra lui si teama, amenintarea "pedepsei divine", in cazul comiterii unui pacat "omenesc". Ca sa nu mai vb de influenta unui parinte sau tutore, fie psihopat, fie doar pervers si manipulativ, care sa obisnuiasca sa ameninte chiar el copiii cu razbunarea divina in caz de neascultare fata de el. Poate de asta se si spune ca "blestemul parintesc" e aproape incurabil; atata timp cat un parinmte le spune el insusi propriilor copii ca sunt condamnati la osinda vesnica, aproape ca nu le mai da nici o speranta la mantuire. Iarasi poate fi adevarat ca acest blestem se mosteneste din generatie in generatie, alminteri de ce ar face un parinte una ca asta, daca n-ar fi si el la randul lui victima unui astfel de blestem?
Dar ce s-o mai lungim atat, certitudinea e ca vrajmasul ne pandeste in permanenta, e cu ochii pe noi, si nu inteleg de ce, ce vrea de la noi de nu ne lasa in pace nici cand vede ca incercam sa ne apropiem de Dumnezeu, parca nu ar mai avea frica nici de El, sa speram insa ca nu o sa ne lase si o sa ne dea putere sa luptam si sa nu cadem in ispita.
Doamne ajuta!

PS. nu va speriati ca as fi ajuns sa-i simt prezenta cu simturile omenesti, Doamne fereste, dar s-ar putea sa incep sa-i intuiesc urmarile actiunilor "binevoitoare"...

[fallen]

Bine v-am regasit!
Am descoperit intre timp o noua cauza de sminteala: "Dumnezeul" din capul nostru, al fiecaruia. Orice om, chiar si ateu, crede ca are un "Dumnezeu" al lui, un protector, care il (sau ar trebui sa il ) ajute in tot ceea ce-si doreste, chiar si atunci cand face ceva rau si ii nedreptateste pe ceilalti. Ba chiar ar putea intra in conflict de interese cu "dumnezeii"nostri, ai celorlalti. Unii chiar au ajuns sa creada ca ceea ce cred ei e adevarat, iar tot ce spune biserica e o minciuna menita sa serveasca unor interese. Ori poate ce spune biserica i-a speriat atat de rau, incat refuza sa mai creada ca e pacat sa minti, sa furi, sa inseli, sa comiti adulter, sa faci avorturi, etc, si ca te pedepseste Dumnezeu pt asta. Pur si simplu au ajuns la negare, refuza sa creada ca Dumnezeu in marea lui iubire de oamnei nu va intelege si nu va trece peste astfel de lucruri inerente sau chiar necesare supravietuirii. Un pusti chiar scria pe un forum ca prietena lui a ramas insarcinata accidental, si "Doamne ajuta", spera sa se rezolve usor...O lume intreaga crede ca e pacat safaci copii in conditiile in care nu ai ce sa le oferi, si ca ceea ce sustinem noi, credinciosii, si biserica/-cile e de fapt sminteala, ca e pacat sa faci avort si ca toti copii care se zamislesc, fie ei si din parinti neispraviti sau handicapati, tb sa li se dea o sansa la viata.
Ceea ce am mai observat e ca pentru multi, " iubirea de aproape" e considerata o piedica in calea propriei bunastari si chiar o amenintare a propriei existente. Acestia ar putea coinsidera ca iubirea de aproape e o "porunca" data de mai marii lumii pentru a se proteja in primul rand pe ei insisi de eventuale atacuri ale celorlati, de tentative de a le prelua puterea.
Ce putem face noi, crestinii, cei care inca credem si nu vrem sa ne lepadam de Hristos si de invataturile Lui, cand fratii nostrii, aproapele nostru, este in pericol de a se rataci in halul acesta, incat sustine si crede asemenea aberatii? Eu inteleg ca asta le convine sa creada, la un moment dat, dar ma tem ca nu va fi pt mult timp, minciuna nu va rezista toata viata, efectle ei se vor vedea si adevarul va incepe sa-i chinuie, moment in care tot Dumnezeu va fi probabil de vina...

Astept cu interes parererile dvs...

[Mihnea Dragomir]

Vai de cel care numeste raul bine si binele rau !

În prealabil postat de fallen

Ce putem face noi, crestinii, cei care inca credem si nu vrem sa ne lepadam de Hristos si de invataturile Lui, cand fratii nostrii, aproapele nostru, este in pericol de a se rataci in halul acesta, incat sustine si crede asemenea aberatii? Eu inteleg ca asta le convine sa creada, la un moment dat, dar ma tem ca nu va fi pt mult timp, minciuna nu va rezista toata viata, efectle ei se vor vedea si adevarul va incepe sa-i chinuie, moment in care tot Dumnezeu va fi probabil de vina...

Astept cu interes parererile dvs...

Spunea Sf Francisc: "Predicati peste tot! Cand este absolut necesar, folositi si cuvintele". Aceasta este cea mai buna predica si cea mai placuta Domnului: exemplul nostru personal. Dar stralucim noi, oare, in asemenea arta de a ne picta viata luandu-l pe Isus ca model ?

Cand e absolut necesar, folosim si cuvintele. Iar apologetica ne ofera atat o tactica generala, cat si raspunsuri la obiectii frecvente, precum cele de mai sus. Un asemenea frate al nostru nu putem spune ca este tocmai necredincios, ci ca are o para-credinta: el nu crede intr-un Cristos real, ci intr-o secretie a imaginatiei lui. Daca il intrebi de crede ori nu, el va spune ca este credincios. Deci, de aici trebuie pornit in acest caz. Ce este aceea "a crede". Si, asa cum spunea regretatul episcop Ioan Ploscaru (teolog modest, dar stralucit apologet), a crede in cineva inseamna a lua drept adevarat ceea ce spune acel cineva. Daca dv spuneti "eu cred in Mihnea" asta nu inseamna "sunt de parere ca Mihnea exista", ci inseamna "iau drept adevarat ceea ce Mihnea spune sau promite". Tot asa, a crede in Cristos inseamna a lua drept adevarat ceea ce Cristos a spus si a promis. Or, Cristos, adevaratul Cristos si nu secretia mentala a ereticilor iubiristi, mai mult despre iad a vorbit decat despre rai. El a spus de repetate ori ce inseamna exact sa Il iubim: sa respectam poruncile Lui. Este foarte simplu: respecti Legea ? Il iubesti pe Dumnezeu. Nu respecti Legea ? Atunci nu il iubesti pe Dumnezeu. Tot El ne-a spus si ce ii asteapta pe pacatosi, descriind iadul in diverse feluri, destul de variabile, dar mereu folosind cele mai teribile cuvinte, precum: "focul Gheenei", "Gheena", "intunericul cel mai din afara", "scrasnirea dintilor" etc. A nu crede in asemenea realitati inseamna a nu crede in Cristos, fiindca Cristos asta a spus.

Pe urma, eventual intr-o alta etapa, ii vom arata bezmeticului ca nu poate fi mantuitoare credinta care e alta decat a Bisericii. Ca si Cristos, ca si Sf Fecioara, si Sf Biserica a fost profetita din cele mai vechi timpuri ale Vechiului Testament. Nu toti oamenii s-au salvat la Potop, ci doar cativa: mai exact 8, adica aceia care au urcat in Arca lui Noe. Pe toti ceilalti i-a inghitit urgia lui Dumnezeu. Nu toti evreii au format Poporul Ales. Ci aceia care au plecat sa strabata desertul spre Tara Fagaduita, ascultand de Moise. Pe drumul istoriei Bisericii, au aparut schisme, precum cea a lui Core si fiilor lui, care erau democrati avant la lettre si nelamuriti ca de ce ar trebui ei sa asculte de Moise. I-a inghitit pamantul. A te rupe de Moise inseamna a te rupe de Poporul Ales si a sari din Arca lui Noe. Pe toti cei care au facut asta i-a inghitit pamantul si valurile marii. Doua alternative a pus Dumnezeu in fata noastra: aceea de a face parte din Poporul Ales, urmandu-l pe Moise in mars prin desertul acestei lumi, sau a ne razvrati, zicand ca de ce ar trebui sa-l ascultam pe Moise, ori zicand ca stim noi o alta cale de salvare de urgia lui Dumnezeu decat Arca lui Noe.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Tot asa, a crede in Cristos inseamna a lua drept adevarat ceea ce Cristos a spus si a promis. Or, Cristos, adevaratul Cristos si nu secretia mentala a ereticilor iubiristi, mai mult despre iad a vorbit decat despre rai.

Eu ştiu că adevăratul Hristos a vorbit totuşi mai mult despre Împărăţia Cerurilor şi despre pocăinţă decât despre condamnare.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

El a spus de repetate ori ce inseamna exact sa Il iubim: sa respectam poruncile Lui. Este foarte simplu: respecti Legea ? Il iubesti pe Dumnezeu. Nu respecti Legea ? Atunci nu il iubesti pe Dumnezeu.

De fapt Hristos a spus multe alte lucruri. A spus că adevăraţii săi ucenici se lepădă de ei înşişi, îşi iau crucea şi Îl urmează pe Hristos. Evident că a Îl urma pe Hristos presupune şi a respecta poruncile Lui, însă este bine să facem nişte distincţii şi asta pentru că în teologia Noului Testament Legea care este valabilă este Legea lui Hristos, expresia "Legea" fără specificări putând duce cu gândul la Legea mozaică, care în ea însăşi nu este mântuitoare. Legea lui Hristos, Legea duhului de Viaţă, Legea harului include pe lângă ceea ce este compatibil din vechea legislaţie şi acele porunci şi iluminări care sunt revelate în Evanghelii, precum şi acele porunci date prin Apostoli şi prin Părinţii inspiraţi de Duhul Sfânt. Sensul poruncilor lui Hristos şi ale Apostolilor şi Părinţilor este acela de a se duce o viaţă în Hristos, o viaţă nouă transformată de harul dumnezeiesc precum şi de conlucrarea omului credincios. Însă această Lege nouă comportă în primul rând pocăinţa, credinţa şi întoarcerea la Dumnezeu, primirea harului îndreptării în Hristos prin Duhul Sfânt, înălţarea conştiinţei prin har la semnificaţiile lucrării de mântuire, ale îndreptării şi restaurării în Hristos, adoptarea printr-o conştientizare din ce în ce mai mare, şi deci printr-o din ce în ce mai largă libertate de determinare, a vieţii în harul lui Hristos şi a poruncilor vieţii de mântuire (legea lui Hristos). Harul lui Dumnezeu în Iisus Hristos este matricea purtătoare a Noii Legi a lui Hristos, întru naşterea din nou, de sus, la o nouă viaţă, în Hristos (naşterea din Dumnezeu, înfierea dumnezeiască, îndreptarea) care este acum în început şi în dezvoltare, iar în împlinire la învierea din morţi a martirilor, a gnosticilor şi a credincioşilor care au perseverat în viaţa în Adevăr până la capăt.

[fallen]

Atunci cum se numesc cei care nu cred in dumnezeirea lui Hristos? Adica Il cred un om oarecare, care nu a inviat pe nimeni si nici pe El? Si care cred ca tot ce pretindem ca ar fi spus El e facatura? Inclusiv porunca de a-ti iubi aproapele ca pe tine insuti, pe care o considera impotriva firii omenesti?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Atunci cum se numesc cei care nu cred in dumnezeirea lui Hristos? Adica Il cred un om oarecare, care nu a inviat pe nimeni si nici pe El? Si care cred ca tot ce pretindem ca ar fi spus El e facatura?

Necredinciosi (lat: infidelis).

[fallen]

Pana la urma m-am prins ce a vrut sa spuna individul : dupa parerea lui, daca te imbolnavesti cu nervii si incepi sa iei medicatie psihiatrica, iti dispare psihoza de care sufereai si iti dai seama, realizezi, ca de fapt Dumnezeu nu exista. Insa cei care inca cred in El si se roaga in disperare nu ar fi decat psihopati care nu si-au luat medicamentele sau la care acestea nu functioneaza. Cel putin eu asta am inteles din expunerea d-lui. Dansul a numit religia ca fiind o "psihoza colectiva".
Evident, e greu de imaginat ca noi toti suntem nebuni si doar ei cativa care iau medicamente (...) s-au tezit la realitate si vad adevarul... insa teama mea e alta (si de-asta, oarecum, am devenit mai intelegatoare cu ei): nu cumva medicatia (in exces, sau intempestiva) le sterge din cap niste simturi care alminteri ar fi fost firesti? sau nu o face medicatia ci chiar boala? Sau acele lucruri (credinta, frica de Dumnzeu) nu au existat niciodata in softul unora? mai se plangea un pusti, tot acolo, ca de 15- 20 de ani sufera dedepresie si din cauza anumitor substante, crede el, a ajuns la anhedonie si apatie (adica lipsa oricarei placeri, a poftei de viata), si chiar i s-a depistat la eeg o activitate scazuta in lobii frontali (evident, functia creaza organul, nu pot sa imi imaginez ca i-a fi avut atrofiati dintodeauna). Oare de ce se intampla aceste fenomene ? Tot acelasi individ sustine ca l-a parasit orice speranta si credinta, si ca s-a convins ca asa ceva nu exista. Sa fie oare rezultatul dereglarilor chimice si fiziologice din creier, sau e doar la nivel informational, si le-a reprimat singur in mod voit?
Una peste alta, nu sunt niste oameni fericiti, sunt de compatimit si suferinta lor este evidenta. Intrebarea e: oare mai sunt recuperabili?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Una peste alta, nu sunt niste oameni fericiti, sunt de compatimit si suferinta lor este evidenta. Intrebarea e: oare mai sunt recuperabili?

Orice om este, in principiu, recuperabil. Acum aproape 2000 de ani un individ, cunoscut ca Saul din Tars era exponentul tinerei generatii de rabini fanatici anticrestini. Scolit la faimoasa scoala a lui Gamaliel, el stia Scripturile pe de rost si cu Scripurile ii persecuta pe crestini. Fusese deja complice la crima celor care l-au lapidat de Arhidiaconul Stefan, ii auzise probabil discursul care ar fi miscat si pietrele, dar nu pe rabini. Vazuse, aproape sigur, cerul deschis deasupra mucenicului. Si totusi, iata-l, dupa aceea, continuandu-si activitatea de fanatic criminal. Se indrepta spre Damasc, unde catolicii siriaci inca de pe atunci dadeau Bisericii primii martiri, fusese probabil chemat de rabinatul de acolo ca om cu pricepere si experienta in exterminarea crestinilor. Si iata ca pe acest drum s-a intamplat minunea. S-a intalnit personal cu Cristos. Ei doi, singuri in desert. Si Cristos i-a pus o intrebare simpla: "de ce dai cu piciorul in tepusa ?". Insul s-a transformat complet: a devenit Paul (Pavel), sfant si apostol al neamurilor, autor inspirat al celei mai mari parti din Noul Testament, stalp al Bisericii Romei, unde s-a si savarsit pentru Cristos. Si, de a devenit criminalul Saul sfantul Pavel, inseamna ca oricine este recuperabil.

Nici credinta, nici necredinta nu tin de medicamente. Medicamentele actioneaza natural. Credinta este dar supranatural. Exista si un nivel natural al credintei. A avea convingerea ca exista un Creator al Universului, eventual chiar un Proniator care il tine in miscare e chestie naturala. Dar a crede ca Isus este Dumnezeu incarnat, a crede ca painea si vinul pe care le vezi si le masori si le atingi sunt insusi preacuratul Sau Trup si insusi preasfantul Sau Sange, a-ti da viata pentru El cu certitudinea ca astfel iti dobandesti viata viitoare, cu alte cuvinte a crede asa cum Sf Pavel a crezut, ei bine, chestia asta este "matter of supernatural faith".

[ortodoxa2310]

@fallen

Cunosc starea asta de ... cum sa-i spun... un soi de agititatie a omului relativ recent imbisericit. Este si cazul tau, nu? din ce vad in topicul asta cam asa tind sa cred. O agitatie a noului venit in lumina din Casa Domnului. O... frustrare. Atata lumina si tamaduire si atat de putini cred ca exista.

Linisteste-te. Este o stare normala dar trebuie sa treci peste ea. E adevarat, sa predicam cu totii suntem datori, dar cu cuvantul numai cui ii este dat. In plus, este si foarte adevarata vorba "cine are urechi de auzit sa auda"... oricat ai explica, unii nu vor sa creada. Eu insumi am fost in starea asta multa vreme. Chiar ma enervau persoanele care veneau peste mine cu predici si icoane.
Lasa preotii sa predice cu cuvantul, ca avand harul, cuvantul lor rodeste.
Vezi tu situatia asta- preotii predica in biserica- nu se duc peste nimeni in casa sa-l bata la cap. Cine vrea sa auda cuvant de invatatura, sau sa ceara ajutor/sfaturi/spovedanie evetual, vine de bunavoie. Lucreaza Dumnezeu.

Deci, sa avem incredere in Dumnezeu... si-n slujitorii lui. Iar noi sa predicam cu fapta, dupa cum putem fiecare.

[fallen]

Mai nou, pe langa ateii psihopati sau nu, a mai aparut o noua amenintare. Cei care isi zic "protestanti" sau "neoprotestanti", de care avem si noi aici si sunt oameni la locul lor, pe alte site-uri sunt extrem de virulenti la adresa religiei si obiceiurilor noastre, traditiilor, dogmelor, unii chiar numesc bisericile noastre 'locasuri ale satanei" si pe preotii nostri slujitori ai lui. Acum nu stiu cati dintre acestia chiar apartin de un cult sau altul, sau oricine n-are chef sa urmeze o doctrina se autointituleaza "protestant".

Ce mi-e mie frica, si ma face sa iau in considerare afirmatiile lor, e urmatorul lucru: ieri am comis o fapta antisociala, si pe langa toate celelalte amenintari de care trebuia sa-mi fie frica (politie, controale, concediere, etc) mie de un singur lucru mi-a fost cel mai frica ; ca n-or sa ma mai lase la biserica. Or sa spuna daca te duci si tot faci urat, atunci inseamna ca iti face rau si nu trebuie sa te mai duci. Si e a doua oara cand mi se face aceasta remarca, ca de cate ori sunt oprita de la acest lucru fac urat, ceea ce ar putea intariu convingerile unora ca e ceva necurat la mijloc...De fapt nici nu stiu de ce tineam neaparat sa ma duc, in prima faza am zid ca tb neaparat sa ma duc sa marturisesc ce am facut ca sa ma ierte Dumnezeu, dar in acealsi timp stiam ca mi-e rusine sa fac asta si nici macar nu se cuvine sa-mi cer iertare. I-am scris preotului ca s-ar putea sa nu mai pot veni si ca ii multumesc, bla bla, ii doresctoate cele bune, etc, m-a intrebat de ce, i-am scris ce am facut si n-a mai raspunsa nimic, deci, in concluzie, inseamna ca si dlui considera ca nu e cazul sa ma mai duc dupa ce am facut si sa Ii cer ietare lui Dumnezeu. Dupa asta nu am mai simtit deloc vinovatie si chiar imi parea rau ca nu am facut mai mult rau. Un protestant a vazut ce am scris si a zis ce bine ca nu te mai duci la biserica, mare realizare! O sa il caut pe dnul protestant si o sa-l intreb bine frate, ia zi dupa ce am facut o sa ma mai ierte Dumnezeu vreodata, si cum, ce artrebui sa fac, dupa doctrina voastra???