Despre spovedanie, formalism si nepasare duhovniceasca

Ca de obicei, cea mai bună este calea de mijloc şi dreapta socotinţă.
Există cărţi pe care pur şi simplu nu le pot citi. Pot citi din ele, dar nu mă concentrez, mesajul lor nu pătrunde până la mine, nu rezonz cu ele. Ce pot să fac? Putem să ne rugăm să fim luminaţi atunci când citim şamd. Dar nu are mereu rezultate. Cel puţin la mine.

Nu vorbesc aici de vreun canon primit, pe care eu înţeleg că trebuie să îl îndeplinim cât mai bine. Dar dacă e vorba de o idee proprie, sau de o recomandare primită, dar care nu ni se potriveşte la un moment dat, chiar trebuie să disperăm că nu suntem capabili să o ducem la bun sfârşit?

Am primit mai demult un răspuns care cred că se potriveşte şi aici:

În prealabil postat de Mihailc

Din momentul când înţelegi că Biserica, prin toate limbajele pe care le are la îndemână, este un amplu comentariu, din interior spre exterior, la Scriptură, nu te mai nelinişteşte dificultatea de a înţelege individual, alminteri o inovaţie protestantă agravată ca obsesie la neoprotestanţi.

De-aia avem praznice cu imnografie, icoane, omiletică ş.a, ca să înţelegem mai bine reverberaţiile marilor evenimente relatate în Scripturi în timp şi dincolo de timp. De-aia avem sărbătorile sfinţilor, ca să ne dăm seama că măreţia revelaţiei este arătată lumii prin putinţa cuvântului de a se întrupa în oameni şi de a transfigura lumea.

Dacă nu pricepi ceva astăzi din conţinutul narativ al Scripturii, lasă-ţi neclaritatea la dospit în aluatul bisericesc şi cu siguranţă mâine, poimâine anul viitor sau oricând altcândva dar întotdeauna la vremea potrivită o să-ţi dai seama despre ce era vorba.