crestinismul "schizofrenogen"?

[Yasmina]

În prealabil postat de Annyta

Nu vreau să fiu nesuferită, dar de dragul corectitudinii vin cu o menţiune: femeia de la fântână, care avusese cinci bărbaţi iar cu al şaselea trăia nemăritată, era samarineancă.
Femeia cananeancă este cea care Îl roagă pe Iisus să îi vindece fiica chinuită de demoni...

http://www.crestinortodox.ro/predici...ce-123259.html

Ai dreptate si ar fi trebuit deja sa stiu caci este una din pildele preferate de mine(dar care nu este??)

[Parascheva16]

Concubinajul e desfranare, la care de multe ori se mai adauga si ferirea de nastere de prunci si/sau avortul (hormonal sau chirurgical). Casatoria e Taina si cale de mantuire.

Din pacate, de multe ori trebuie sa alegem intre oameni si Hristos. Pe cine iubim mai mult?

(Diabeticul nu merge la cofetarie.)

[fallen]

Multumesc pt raspunsuri, e drept c a eu le-am cerut, insa tema initiala a discutiei nu era neaparat despre relatia mea mai mult sau mai putin fericita, ci ar fi urmarit in principal sa lamureasca daca poti innebuni incercand sa-ti cauti fericirea, linistea si pacea, chiar si cautand, incercand sa apelezi la ajutorul lui Dumnezeu (si al bisericii), mai ales in conditiile in care ori esti prea rau ratacit, ori esti prost indrumat, ori....si aici incercam sa gasesc astfel de situatii (capcane) tocmai pentru a stii sa le evitam.
Din pacate, si istoria, si literatura, si experienta personala a unora, citeaza numeroase astfel de cazuri, unde ori din prea multa ravna, ori dintr-o fatalitate, ori cel mai frecvent dintr-o conjunctura de factori instrinseci si extrinseci, "drumul spre iad e pavat cu bune intentii", iar toata truda si suferinta unei persoane (sau mai multor) nu duc la mantuire ci la pierzanie (desigur, asta nimeni nu o poate stii cu exactitate, poate fii cel mult presupusa sau sugerata de autor, in cazul literaturii).

[Yasmina]

Scuzele de rigoare,eu am inteles ca ai anumite intrebari legate de tine si de comportamentul in niste situatii care ar putea compromite relatia cu X.
Eu sunt convinsa ca stii ce vrei sa faci sau stii ce-ti doresti de la aceasta relatie,nu trebuie sa te imbrancim noi(desi mai sunt unii oameni atat de molcomi incat trebuiesc impinsi spre un deznodamant sau decizie).

[AlinB]

Sa nu ne ascundem dupa deget, problema era pusa foarte la obiect, problema este ca ai accepta orice explicatii/solutii mai putin de cea care pare sa fie cauza reala, aia este taboo?

Poate n-ar trebui sa-ti mai faci iluzii ca poti merge cu ea in spate, cand evident abia te tarasti de povara ei?

[fallen]

Da, intr-adevar, ultimele intrebari erau puse "la obiect", multumesc ptr raspunsuri, insa am considerat ca era mai bine sa ne intoarcem la subiectul initial, si anume, pe intelesul tutoror, daca (si cand, in ce conditii)) exista pericolul sa-ti pierzi mintile "cautandu-L" pe Dumnezeu si incercand sa te intorci de la pacat la dreapta credinta (cum am mai spus, nu pentru a ne determina sa renuntam, ci pt a incerca sa le evitam sau sa le intampinam).
In cazul meu particular se pare ca exista o probabilitate mare de risc, si cunosc si posibilele cauze favorizante, insa nu sunt numai eu pe lumea asta si probabil sunt alte persoane cu experiente mai edificatoare si care ne-ar putea fii de folos (altii poate au reusit in conditii mai grele, au avut pacate mai mari la care au reusit sa renunte, pana la urma, etc).

[laurastifter]

În prealabil postat de fallen

Multumesc pt raspunsuri, e drept c a eu le-am cerut, insa tema initiala a discutiei nu era neaparat despre relatia mea mai mult sau mai putin fericita, ci ar fi urmarit in principal sa lamureasca daca poti innebuni incercand sa-ti cauti fericirea, linistea si pacea, chiar si cautand, incercand sa apelezi la ajutorul lui Dumnezeu (si al bisericii), mai ales in conditiile in care ori esti prea rau ratacit, ori esti prost indrumat, ori....si aici incercam sa gasesc astfel de situatii (capcane) tocmai pentru a stii sa le evitam.
Din pacate, si istoria, si literatura, si experienta personala a unora, citeaza numeroase astfel de cazuri, unde ori din prea multa ravna, ori dintr-o fatalitate, ori cel mai frecvent dintr-o conjunctura de factori instrinseci si extrinseci, "drumul spre iad e pavat cu bune intentii", iar toata truda si suferinta unei persoane (sau mai multor) nu duc la mantuire ci la pierzanie (desigur, asta nimeni nu o poate stii cu exactitate, poate fii cel mult presupusa sau sugerata de autor, in cazul literaturii).

Nebunie din cauza credinţei autentice?... Să ne dăruiască Domnul o asemenea "nebunie" sfântă!
Acum serios, nu ştiu dacă să râd sau să plâng, întâi citind cuvântul "schizofrenogen" şi, mai ales, văzând acest cuvânt (probabil inexistent în DEX, dar...) asociat cuvântului "creştinism".
Dar de departe cel mai serios motiv de îngrijorare este faptul că un forum de psihiatrie interzice "propaganda religioasă", sub motiv că i-ar afecta pe pacienţi. N-am citit toate mesajele de pe topic, dar asta am înţeles citind, în grabă, primele mesaje: că vi s-a atras atenţia pe un forum de psihiatrie că faceţi "propagandă religioasă".
Vă daţi seama? Prin urmare, nu este vorba de cazul izolat al unui medic psihiatru, ci politica oficială a unui întreg forum pretins "ştiinţific". Vă daţi seama câtă "toleranţă" manifestă aceşti medici faţă de convingerile religioase ale pacienţilor lor?... Sper măcar că nu încearcă să-i "trateze" de credinţă, ca să elimine - nu-i aşa? - cauzele schizofreniei.
Aşa cum ştiu toţi cei care au avut ocazia de a discuta cu mine pe forum, sunt o persoană tolerantă şi deschisă faţă de cei care nu-mi împărtăşesc convingerile. Totuşi, faptul că atât de mulţi medici (un forum întreg) a căror misiune este vindecarea SUFLETELOR pacienţilor manifestă o atât de gravă intoleranţă (mergând, din câte înţeleg, până la interzicerea mesajelor cu un conţinut religios, aşadar până la limitarea libertăţii de exprimare) este cel puţin îngrijorător. De ce?
Din motivul pe care l-am amintit: fiindcă nimeni nu-i poate opri să se comporte cu aceeaşi intoleranţă şi faţă de pacienţii lor credincioşi care, având probleme de gândire, foarte greu şi-ar putea susţine drepturile într-o astfel de situaţie.
Şi mă simt revoltată, consternată inclusiv dintr-un alt motiv.
Ştiţi că, în perioada comunistă, după 1964, nu au mai existat în România, oficial, deţinuţi politici. În schimb, adversarii politici, "bandiţii mistici" etc nu puteau fi lăsaţi liberi, nu-i aşa?...
Astfel, probabil că mulţi dintre dvs ştiţi unde erau duşi aceştia: în spitalele de psihiatrie.
Strigător la Cer!
De aceea, ideea că un forum de psihiatrie interzice "propaganda religioasă" (sintagmă specifică perioadei comuniste) şi consideră creştinismul drept "schizofrenogen" m-a dus cu gândul, aproape fără voia mea, la acele episoade tragice şi terifiante din istoria recentă a ţării noastre, la cei care au fost persecutaţi în mod "ştiinţific" pentru convingerile lor (inclusiv religioase, că doar erau "bandiţi mistici" şi "nebuni").
Vremurile s-au schimbat, dar mentalităţile şi ideologiile de altă dată... persistă.
O singură soluţie avem: să fim buni la istorie. :) Altfel nu doar că nu vom şti să ne apărăm şi nu vom tresări la auzul unor termeni specifici ideologiilor extremiste din istoria recentă, dar vom putea fi şi manipulaţi într-o oarecare măsură, gândin că, totuşi, creştinismul poate fi şi... "schizofrenogen" la o adică, dacă "misticii" fac prea multă "propagandă religioasă".
Îmi cer scuze pentru atitudinea foarte dură care nu-mi este caracteristică. Fac alergie duhovnicească la anumiţi termeni şi la anumite atitudini specifice ideologiilor anticreştine... Atâta tot. :)
Şi revenind la întrebarea din mesajul citat: puteţi crede în continuare, că n-o să-nnebuniţi niciodată din cauza credinţei! :) Garantez eu! :))
Dumnezeu este atât Creatorul raţiunii umane sănătoase (fiindcă, la începutul creaţiei, "toate erau bune foarte"), cât şi Autorul, Izvorul Revelaţiei pe care noi am acceptat-o prin credinţă.
Dumnezeu să fie cu noi şi să ne dăruiască spor neîncetat în "nebunia" evanghelică a iubirii! :)

[laurastifter]

"Nebunia Evangheliei este o nebunie calmă şi modestă" - remarca într-un mod atât de sugestiv părintele Nicolae Steinhardt. :) Este şi raţională, aş adăuga, sau... supralogică.
Acestea despre credinţa autentică.
În schimb, credinţa asumată şi trăită în modalităţi incorecte, neconforme Revelaţiei, acestea da, cred că ne pot afecta inclusiv psihic şi, desigur, în această privinţă ne-ar putea oferi explicaţii pertinente domnii psihologi de aici, de pe forum, care sunt creştini autentici: domnul profesor Cezar şi doamna heaven.
Sfântul Ignatie Briancianinov, în lucrarea sa "Despre înşelare", relatează numeroase cazuri în care anumiţi monahi, încrezându-se în false viziuni, au ajuns la delir şi la nebunie (spirituală şi psihică). De asemenea, în Filocalia există foarte multe sfaturi de a respinge orice fel de viziuni, care nu sunt decât rodul imaginaţiei noastre sau - şi mai grav - efectul lucrării adversarilor spirituali.
Revelaţiile autentice se transmit la nivel duhovnicesc/ spiritual şi se primesc în mod liber, prin credinţă. Dumnezeu nu ne impune credinţa în El (căci existenţa unor vedenii fizice, în dimensiunea lumii materiale, exact asta ar însemna: încălcarea liberului arbitru), ci ne vorbeşte cu delicateţe, bate discret la uşa inimilor noastre, astfel încât să avem oricând posibilitatea de a-I ignora prezenţa şi mesajul de iubire. Cu excepţia câtorva cazuri consemnate ca atare în cărţile Sfintelor Scripturi, toate viziunile autentice se desfăşoară în ordinea vieţii duhovniceşti şi sunt inperceptibile simţurilor trupului.
Ideea că am avea viziuni altfel decât duhovniceşti ne-ar putea duce la nebunie, cred, tocmai pentru că astfel de idei delirante nu au nici un fel de legătură cu adevărata credinţă în Hristos. Sau, nu ştiu, poate că relaţia cauză-efect este exact inversă: poate că că apariţia unor astfel de idei nu duce la nebunie, ci are drept cauză nebunia... Şi în această privinţă ne-ar putea lămuri psihologii de pe forum. :) Cred că cei care suferă de aceste stări psihice patologice ar putea fi ajutaţi de către preoţi, psihologi şi psihiatrii CREŞTINI, dar nu împotriva voinţei lor, fiindcă orice persoană umană are, în mod incontestabil, dreptul la libertate. De fapt, dacă psihologii şi psihiatrii care s-ar ocupa de aceste cazuri ar fi creştini, evident că ar şti să respecte libertatea celorlalţi. Şi, slavă lui Dumnezeu, există psihologi creştini autentici, cunosc personal 5-6, deşi nu lucrez în domeniu; probabil că sunt mult mai mulţi.
În privinţa credinţei trăite "în Duh şi Adevăr", însă, orice "exces" este nu doar sănătos, ci şi virtuos şi dătător de viaţă veşnică! "Măsura iubirii faţă de Dumnezeu e să-L iubim fără măsură" - remarca atât de frumos Bernard de Clairvaux. :)

Doamne ajută!

[laurastifter]

În timp ce atei din toate categoriile profesionale încearcă să găsească argumente inclusiv "ştiinţifice" împotriva credinţei noastre, credincioşii lui Hristos Îl slujesc şi-L slăvesc dăruindu-I Lui şi semenilor cunoştinţele şi aptitudinile lor profesionale.
Şi, fiindcă tot se discută despre boli psihice, voi posta o ştire pe care mă gândisem de mai multe zile s-o postez şi abia acum mi-am reamintit:
http://www.crestinortodox.ro/stiri/c...ra-140943.html
O cunosc personal pe o doamnă psiholog care a participat la conferinţa respectivă şi este o persoană deosebită, preocupată de teologie şi psihologie. :)
Slavă lui Dumnezeu că există atât de mulţi credincioşi în întreaga lume şi în toate domeniile!
Hristos în mijlocul nostru!

[dani2004]

Sa facem, totusi, o deosebire intre psihologie si psihiatrie.
Sa nu le amestecam si sa vorbim despre fiecare in parte.