Poezii preferate...

[glykys]

ŞTEFAN AUG. DOINAŞ, ELEGIE ÎN GAMĂ MAJORĂ

Să nu-ţi faci chip cioplit din mine
şi nici să nu te-nchini sub fum înalt.
Frumuseţea mea de bronz păgân rămâne
un idol pentru cerul celălalt.
Săruturile îndelung schimbate
să-ţi înflorească azi altundeva,
cu alte cântece-n vecinătate,
cu alte tâlcuri în tăcerea ta.
Plăcerile ca luntrile vopsite
şi-au şters de ape botul lor rotund,
iar clipa amintirii fericite
e doar o scoică de sidef pe prund.
Să nu-ţi faci chip cioplit din amintire
şi nici la jaruri vechi să nu adăşti.
Consolatoare, o vopsea subţire
aplică gândurilor alte măşti.
Desprinde luntrea de la ţărm şi du-te.
Precum se pierd în ceruri meteori,
se stinge-n golful dragostei pierdute
amarul sfânt, gustat de-atâtea ori.
Lăsându-mă uitat, tu mă ucide
cu fiecare vâslă, ca pe furi.
O trestie de suferinţi lichide
să cânte-n deltă spumegând, la guri.
Dar sus, lângă izvoare vechi, sub stele,
cum nu dai jertfă unor zei străini,
să nu jertfeşti nimic absenţei mele
şi nici frumuseţii ei să nu te-nchini.
Ci pierde-mă în casă, printre lucruri:
să putrezească bronzul vânzător.
Iar tu, neauzindu-l, să te bucuri
că-n pragul altei lumi chiar zeii mor.


MIHAI URSACHI, ODAIA GINGAŞEI IUBIRI

Şi iată c-am venit, de foarte de departe,
tot neamul meu se stinse, vlăstarele sunt moarte.
Am moştenit conacul cel vechi, argintăria,
şi stema casei noastre: veşnicia.

La praznicul Enigmei, când vişinii serbează
o oră anumită, m-am hotărât să intru,
sperând să fii acolo, la ora ceea, trează,
ţinând acelaşi sfeşnic în mână, ca un schiptru.

Făcui deci invocarea şi semnele cerute,
aprinsei în căţuie trei feluri de tămâie,
intrai pe uşa strâmtă cât am putut de iute,
cum e plăcut la duhuri, cum îţi plăcea şi ţie.

Mi se păru ciudat ca tu la ora ceea
să nu fii încă trează; mă apropiai de patul
de nuc în care cândva ai fost femeia
cu trup de flori de vişin, iar eu am fost bărbatul...

Mă apropiai cu totul, uitând legile mele
şi orb întinsei mâna şi căutai fierbinte
aceea ce pierdusem; în albele dantele
zăcea o grămăjoară de albe oseminte.

Înţepenii de spaimă şi pricepui greşeala...
...Crengi mari de vişin dalbe prin gratii pătrunsese
şi la lumina lunii subţire ca beteala
văzui: eram trecut de veacuri pe lista de decese...

Privii în jur - covorul e năpădit de ierbi,
în vaza cristalină în care-ţi puneam frezii -
şirag de perle negre, un ghemotoc de şerpi;
prin vechi păienjenişuri, bezmetici, huhurezii.

Pe masa de parfumuri, printre oglinzi şi spelci -
moluşte lipicioase, limacşi molâi şi melci.
Şi craniul celui care am fost e pe noptieră,
îl ţii probabil noaptea în chip de scrumieră.

Un om fericit

Auzit-am că, pe vremuri ,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit!

Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreaga colindînd,
Cînd la deal si cînd la vale,
Pe creştini tot întrebînd

Unul zise- Cum pot oare
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cît de mult trudesc?!

Altul zise cu durere:
-Eu aş fi, dar ce sa fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!

Unul spuse cu mîndrie :
-Eu am bani, ce pot sa zic?
Am destulă avuţie ,
Nu duc lipsă de nimic!

Însă fericit aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrînesc.

Altul strigă cu ocară:
-O ,ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!

Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc!

Cînd pe altul îl întreabă:
-Tu eşti fericit, ori ba?
Dînd din cap, el spune-n grabă
-Hm! nu prea mult, măria-ta!

-Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
Zise îngerul suav,
Aş trăi împarăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!

Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slabit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!

Şi cuprins de întristare,
Îngerul plecă mîhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!

Tot aşa cîrteau creştinii,
Orşiunde întreba,
Apăsînd mai tare spinii
Domnului pe fruntea Sa.

Şi cu fiece răspuns,
Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns
Şi pe Cruce-L răstigneau!

Merse îngerul ce merse
Pînă cînd a întîlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit

-Omule, te văd muncind
Şi esti mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi : tu eşti fericit?

Omul se-ndreptă de spate
Şi ,privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
Fericit sunt pe deplin!

Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.

Ai copii prea mulţi, se pare
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mîncare,
Şi eşti fericit, socoţi?

Eu nu te cunosc ,străine!
Şi nu ştiu de unde vii
Dar ,de vrei rămîi la mine
Pînă mîine-n zori de zi.

Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămînd vei fi oricum.

Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mîngîiere,
Că am sufletul curat.

Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins in vatră,
Om mînca ce s-o găsi.

Şi cu toţii stînd la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.


Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.

El îmi dă mereu putere,
El mă iarta cînd greşesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc.


Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mîngîiere
Şi e-n viaţă fericit!

Am copii pe lîngă casă,
Am pămînt să -l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?

Îngerul sa-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!


Bucuros , el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă ,în sfîrşit aflase,
Un om care-i fericit.

Auzind Domnul îndată
Le dădu creştinilor
Pedeapsa meritată
Pentru necredinţa lor.

Numai cel ce nu cîrtise
Fericit în veci va fi,
Că, din toţi ,doar el primise
Darul , de-a se mîntui

Cine are-nţelepciune
Să priceapă , n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!

Dac-am fi ,din întîmplare,
Întrebaţi şi noi cîndva,
Conştiinţa noastră oare
Ce-ar răspunde NU sau DA?!

[cristiboss56]

Invesmantata in lumina
Prea Sfanta Maica Rugatoare,
La tronul Tatalui aduce
Iubirea ei nepieritoare.


Cu focul netrupesc aprinde
Noptile strivite-n noi
Si din neguri in lumina
Pune viata inapoi !


Apa vie curgatoare,
Cu ale sale sfinte lacrimi,
Spala lumea de pacate
Si ale noastre rele patimi !


Neprihanita rugaciune,
Scara catre cer se pune
Pentru fii ei din lume
Care vor sa se adune !


Chivot poleit cu duhul,
Vistier de har si roua
Lacrima in sfesnic arsa
Pentru viata noastra noua.


Mantie de rugi aprinse
Pe noi toti ne- acopera,
Si ne ‘ndruma tot mereu
Ca in viata trecatoare
Sa-l gasim pe Dumnezeu !
Liman in valurile vietii
Si tarm si ancora ne esti
O nestemata, sfanta floare
Cu ale Tale rugi ne ocrotesti !


Camelia Cristea

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Invesmantata in lumina
Prea Sfanta Maica Rugatoare,
La tronul Tatalui aduce
Iubirea ei nepieritoare.


Cu focul netrupesc aprinde
Noptile strivite-n noi
Si din neguri in lumina
Pune viata inapoi !


Apa vie curgatoare,
Cu ale sale sfinte lacrimi,
Spala lumea de pacate
Si ale noastre rele patimi !


Neprihanita rugaciune,
Scara catre cer se pune
Pentru fii ei din lume
Care vor sa se adune !


Chivot poleit cu duhul,
Vistier de har si roua
Lacrima in sfesnic arsa
Pentru viata noastra noua.


Mantie de rugi aprinse
Pe noi toti ne- acopera,
Si ne ‘ndruma tot mereu
Ca in viata trecatoare
Sa-l gasim pe Dumnezeu !
Liman in valurile vietii
Si tarm si ancora ne esti
O nestemata, sfanta floare
Cu ale Tale rugi ne ocrotesti !


Camelia Cristea

Despre autor

Camelia Cristea Colaborator
31 articole postate
Publica din 02 Ianuarie 2013

[glykys]

LUCIAN BLAGA, TÂLCURI

Tâlcul florilor nu-i rodul,
Tâlcul morții nu e glodul,
Tâlcul flăcării nu-i fumul,
Tâlcul vetrei nu e scrumul,
Tâlcul frunzei nu e umbra,
Tâlcul toamnelor nu-i bruma
Dar al drumului e dorul,
Tâlcul zărilor e norul,
Ducăuşul, călătorul.

[stireana]

"Era in noaptea Invierii,
Ingenuncheatului popor
I se canta legenda sfanta
A marelui Mantuitor.


Nepasator eu stam de-alaturi
Privind modernii carturari
O copilita-ngenuncheata
Ma tot privea cu ochii mari.


Vazand ca singur in picioare
Asa nepasator raman,
Mi-a zis naiv si cu mustrare:
Da ce? matale esti pagan?


A fost un fulger mititica
Si in genunchi eu am cazut
Ca un fricos in fata mortii;
Si-n clipa asta am crezut!"

*Cântece - George Coşbuc*

[cristiboss56]

M-as face toamna aurie,
Cu crengile la pamant,
Leganata doar de vant.
Si as pune lacrima,
Sa ude gradina Ta.

Frunzele le'as pune-n ie,
Dorul meu sa nu mi-l stie....
As inmulti granele
Si-as umple hambarele!

In livezi gutui si pere
As umple cu drag panere.
Peste campuri auri,
Spicele le-as inmulti !

As picta pi’un sevalet
Roua ce-a picat pe floare
Si i-a dat o sarutare,
Dimineata pe racoare !

Sus in varf de munte-as sta.
In genunchi, eu m-as ruga,
Pentru intreaga bogatie
Slava sa-ti aduc doar Tie !

Cristea Camelia