Rasismul oficial si cultura populara in Romania

[Parascheva16]

Să încheiem în această notă sumbră? Ori să îndrăznim a îndemna la rezistenţă? Căci, într-adevăr, rezistenţa este singura poziţie pe care o putem accepta în faţa acestor forţe profund rasiste, anti-româneşti. Trebuie să învăţăm că mai de ruşine este să fii mahalagiu, sexos ori vip decât ţăran. Trebuie să învăţăm că eroii noştri sunt eroi, indiferent de ce spun „intelectualiştii” vânduţi, ce vor să ne lipsească de istoria noastră. Trebuie să învăţăm a trăi româneşte, pas cu pas, oricât de greu ni s-ar părea. Pentru a-şi dovedi şi mărturisi identitatea, cultura, alte neamuri folosesc măcar părţi din portul popular, distingându-se astfel de ceilalţi. Putem face şi noi acelaşi lucru, sau am putea, dacă nu ne-ar fi ruşine. Căci, într-adevăr, nu e greu, fizic, să porţi un cojocel sau o vestă populară, să-ţi pui o ie sau o căciulă, ori altceva de acest fel, care să strige: „Sunt român şi punctum!”. Dar e foarte greu din pricina „ruşinii” de a fi român, cu care suntem sistematic îndoctrinaţi. Ne dăm nonconformişti şi rebeli, însă nu avem curajul să fim noi înşine, nici măcar în parte. Nu este greu, fizic, să cumpărăm şi să folosim în loc de farfurii de faianţă modernă (zisă „porţelan”) ceramică românească, fie ea de Bucovina, Horezu sau de alt fel. Dar aceeaşi „ruşine”, acelaşi snobism rasist, aceeaşi laşitate de a fi noi înşine, ne opreşte. Nu este greu ca, asemenea bunicilor şi străbunicilor noştri, să mergem duminica la Sfânta Biserică, pentru a ne încărca de puterea lui Dumnezeu pentru săptămâna ce ne stă înainte. Dar frica de a fi consideraţi „bisericoşi” ori „habotnici” ne opreşte, chiar dacă avem, uneori, pretenţia că suntem creştini. Nu este greu a cumpăra pentru copiii noştri întâi CD-urile cu desene animate şi filmuleţe bazate pe basme româneşti, în loc de a ne înfige din prima la ceea ce este străin. Să mai spun ce ne împiedică să facem asta? Şi câte asemenea sute şi mii de gesturi, de alegeri mărunte, dar atât de puternice, putem face, pentru a mărturisi cine suntem, ce suntem şi ce vrem să fim şi mai departe! Dincolo de tot ceea ce ne bagă pe gât „conducătorii noştri iubiţi” şi „intelectualii de curte”, este în puterea noastră să le anulăm eforturile: nebăgându-i în seamă, ţinându-ne cu demnitate şi curaj de cultura şi istoria noastră, învingându-ne „ruşinea” laşă de a fi români. Şi prin aceasta, aproape fără să ne dăm seama, vom face să renască o cultură cu adevărat românească şi, totodată, potrivită vremurilor pe care le trăim.

În lipsa acestei trăiri, pe fundalul dispreţului anti-românesc ce emană din toată vorbirea şi gândirea politicienilor sau intelectualilor ideologizaţi, a vorbi despre vechea cultură românească este, în România de azi, foarte, foarte greu. Şi, la o primă vedere, fără rost. Dar o vom face mereu, cât vom trăi, pentru ca măcar mărturia să rămână, pentru cei care vor şi au curajul să fie ce au fost şi strămoşii lor: Români pe pământul României.

******
Note:
1 Expresia lui a fost stupid people. Unii au încercat să o traducă prin popor prost. Dar „popor prost” în limba română nu are aceeaşi conotaţie ca în engleză, păstrând încă răsunetul străvechi al înţelesului de simplu sau de rând, pe care cuvântul prost îl avea cândva. Doar traduceri mai libere, ca popor tâmpit sau popor de proşti sunt în măsură să redea radicalismul expresiei englezeşti.
2 Nu îi dăm numele, aşa cum nu am dat nici numele altor rasişti anti-români, pentru că le-am face o cinste prea mare amintindu-le.
3 Desigur, nu-i rău să studiezi şi în străinătate, să înveţi şi cele ale străinilor. Dar este cu totul nesănătos, perfect distructiv, să înveţi doar cele ale străinilor, să studiezi doar în străinătate. Or, de la bona grecoaică, franţuzoaică, nemţoaică ori unguroaică până la pensioane, colegii şi facultăţi, tot ce învăţau şi studiau fiii „elitei” era străin. Excepţiile doar confirmau regula, iar despre rezultatele eforturilor acelor excepţii vorbeşte realitatea de astăzi.
4 Spunem „formal”, deoarece până la 1830 şi chiar 1848 multe din formele şi principiile sale – şi mai ales grecismul – continuă să paraziteze viaţa românească.
5 A se vedea SUA şi Canada, ori Argentina, Chile, Ecuador etc.
6 Desigur, cel mai binecunoscut exemplu este cel al Elveţiei, dar mai sunt şi altele, precum Brazilia sau Mexic.

http://foaienationala.ro/rasismul-of...html#more-2890

[Parascheva16]

ÎNCEPUTURILE NEAMULUI CA TEOLOGIE

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/istoria-neamului.htm

[horatiu.miron]

Daca tot vorbim de folclor, haideti sa stabilim ce este acela folclorul. Dictionarul explicativ ne spune ca folclorul reprezinta totalitatea traditiilor, a obiceiurilor si a creatiilor artistice populare ale unei tari sau ale unei regiuni.

Folclorul romanesc, asadar, reprezinta expresia artistica populara a locuitorilor de pe meleagurile tarii noastre. Fie ca avem de-aface cu muzica populara, incondeierea oualor, confectionarea de vestminte populare, ori transmiterea orala de literatura populara - de fiecare data vorbim despre oameni si modul in care ei au inteles sa se exprime artistic de-a lungul timpului. Arta populara - si cred ca definitia asta multumeste pe toata lumea.

Acum c-am stabilit ce-i folclorul, sa tratam si subiectul deschis aici. Este deplansa soarta folclorului "autentic" romanesc. Acesta este din ce in ce mai putin popular, fiind inlocuit de manele si divertisment de proasta calitate - in cazul muzicii, sau uitat de-a dreptul in cazul altor forme de exprimare artistica.

Ce intelegem de aici? Ca exista un folclor "autentic" - ce ne parvine din vechime - si unul nou - o copie proasta, pervertita, alterata de diverse interese, curente, atitudini - care incearca sa-i ia locul.

Daca deschidem televizorul, observam ca multe din remarcile de mai sus se adeveresc. Tineretul nu e interesat de ascultat doine si basme populare, de olarit si de tesut la razboi, de dansat calusarii sau de ascultat colinde. Si vorbesc de tineret pentru ca el e oglinda viitorului, ocupatiile sale trebuie sa intereseze pe toata lumea.

Cum se exprima artistic, asadar, tineretul actual? Pai, sa vedem. Poate se apuca de invatat un instrument. Chitara electrica este destul de populara printre cei de conditie medie, care se hotarasc sa puna mana pe un instrument. Manelele reprezinta genul de muzica preferat pentru cei de conditie joasa si multi tineri de conditie medie apreciaza si ei manelele, dar si muzica de la posturile muzicale TV. Unii tineri, ce-i drept foarte putini, aleg sa se exprime in scris. Poate scriu poezii, sau poate proza - pe care le pun pe Facebook sau pe blogurile lor, de multe ori anonime. Altii au ca hobby graffittiul, multi din ei avand un veritabil talent pentru aceasta indeletnicire. Ce constatam, asadar? Ca:

1) Tineretul este viu se exprima in continuare artistic.
2) O face in multe moduri care nu existau in trecut; are preocupari care nu existau pana recent;
3) Esenta este in mare aceeasi. Arta are aceeasi definitie ca si acum o suta sau o mie de ani, anume transpunerea realitatii in concepte abstracte, pe care doar mintea umana le poate intelege si aprecia.

Folclorul, asadar, este un organism viu, in perpetua schimbare, asa cum este si limba, de exemplu. Limba romana ce-o vorbim astazi este rezultatul schimbarilor sociale si politice de peste veacuri, al imprumuturilor din alte limbi si al presiunii vorbitorilor sai. Folclorul romanesc nu este, asadar, imuabil. Peste o suta de ani, un veritabil etnograf romana va studia videoclipuri cu Florin Salam salvate de pe YouTube cu cateva decade inainte si stocate in vreun institut de cercetare.

Vrei sa intelegi un popor? Studiaza-i muzica, literatura, emisiunile TV, arta. Daca o civilizatie extraterestra ar vrea sa stie cine suntem inainte sa ne contacteze, nu trebuie decat sa urmareasca programele de radio si televisiune pe care de zeci de ani le transmitem in spatiu. Tot asa si etnologii viitorului, ne vor cunoaste prin ce arta producem acum.

Ca nu va convine ce este Romania acum, e alta poveste. Dar a incerca sa schimbati directia in care a luat-o folclorul e o lupta cu morile de vant si arata o lipsa acuta de intelegere asupra a ce este de fapt folclorul. Luptati-va cu lipsa de educatie, cu aroganta, cu parvenitismul, cu ce vreti dumneavoastra, dar atacati problema la radacina, nu la rod.

Si nu mai deplangeti pierderea unor obiceiuri. Este un proces natural. Cate obiceiuri nu s-au pierdut irecuperabil in negura vremurilor? Macar in ziua de azi avem multe din ele pe pelicula, iar generatiile viitoare vor stii de ele. Ceea ce nu se poate spune despre nenumaratele obiceiuri pe care nu mai are nimeni de unde sa le ia.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de horatiu.miron

Arta are aceeasi definitie ca si acum o suta sau o mie de ani, anume transpunerea realitatii in concepte abstracte, pe care doar mintea umana le poate intelege si aprecia.

Propun această afirmaţie ca PERLA RAŢIONALISTĂ A ANULUI PE FORUM CREŞTIN ORTODOX.
Ce uimiţi vor fi cercetătorii culturii de peste vreo cinci mii de ani când vor găsi această perlă magnifică salvată pe vreun ciob de memorie, cumva...

Dragă Horaţiu,
ai scris o postare bună, după gustul meu, adică ai expus onest, sistematic, argumentat şi cu ton optimist poziţia personală despre folclor şi dinamica artei româneşti în condiţiile societăţii de azi. Felicitări pentru aceasta, toată stima!

Totuşi, să trânteşti asemena bazaconie, în plină compoziţie lăudabilă... cum oare se poate întâmpla?
Pentru a brodi o definiţie cât de cât acceptabilă a artei, aşadar deloc străină faţă de fiinţa ei, îţi sugerez prieteneşte să renunţi pentru început la dicţionar.
Avem în România o mulţime de oameni de cultură care s-au întrecut în studiul şi practicarea artei, definind-o uneori, frontal sau prin cercuri concentrice de sugestii şi limpeziri semantice.
Poţi răsfoi, aşadar, pe (zic şi eu la întâmplare, din memorie):
Titu Maiorescu, Tudor Vianu, Simion Bărnuţiu, Barbu Fundoianu, Lucian Blaga, Liviu Rusu, Gherea, Arghezi, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Nicolae Labiş, Marin Preda, Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, Grigore Leşe şi mulţi, mulţi alţii.

Cât despre fenomenul Kitsch, căruia tu îi găseşti se pare justificarea (ai mai făcut asta, în multe rânduri, confundînd se pare dinamica stenică a culturii cu dinamica patologică a tulburărilor ei), iarăşi te rog să cauţi prin Lucian Blaga, primul în istoria culturii care a abordat fenomenul (înaintea, chiar, a părintelui conceptului de Kitch - Abraham Moles).

Mă bucur că am prilejul să atrag atenţia că arta românească damblageşte de pe urma Kitsch-ului, sau mai bine zis damblageşte sub forma acestei maladii, dintr-un motiv mult mai profund decât multiplicarea decibelilor în boxele maneliştilor de pretutindeni.

În "Trilogia valorilor", prin legea "nontransponibilităţii" filosoful nostru Lucian Blaga observa că "structurile obiective ale esteticului natural nu pot fi transpuse întocmai în artă fără de a-şi pierde aici calitatea lor iniţială, şi nici invers: structurile obiective ale esteticului artistic nu pot fi transpuse aidoma în natură, fără a-şi pierde aici calitatea iniţială".
Avem aici prima explicaţie oferită de un gânditor european, o explicaţie teoretică originală, pentru Kitsch, conferându-i statut de concept în aria meditaţiei filosofice şi mai ales în aria esteticii. Numite de filosof "para-estetice" (Ťpara-kalieť), aceste fenomene constituie tentative de "despecificizare" a unui anume "sine esenţial", punând în loc de ceva străin, altceva nespecific . Blaga surprinde astfel o inadecvare la estetic a unora dintre (sub)producţiile artistice….
Subliniind autonomia frumosului artistic, Blaga a dezavuat încercările de "autonomism" sau "estetism" ale unor teoreticieni, văzând în acestea excese deviante.
În imediata vecinătate, autorul se referă şi la ortodoxismul promovat de Nichifor Crainic la "Gândirea", pe motivul că acesta ar constitui unul din pilonii spiritualităţii şi specificităţii noastre (Frumosul sofianic şi caracterul său restrictiv).

În ce mă priveşte, eu definesc arta foarte simplu: sensibilitate (simţuri şi simţăminte) / frumos condusă / de un prieten al Adevărului (artistul).

[horatiu.miron]

În prealabil postat de cezar_ioan

Propun această afirmaţie ca PERLA RAŢIONALISTĂ A ANULUI PE FORUM CREŞTIN ORTODOX.
Ce uimiţi vor fi cercetătorii culturii de peste vreo cinci mii de ani când vor găsi această perlă magnifică salvată pe vreun ciob de memorie, cumva...

Dragă Horaţiu,
ai scris o postare bună, după gustul meu, adică ai expus onest, sistematic, argumentat şi cu ton optimist poziţia personală despre folclor şi dinamica artei româneşti în condiţiile societăţii de azi. Felicitări pentru aceasta, toată stima!

Totuşi, să trânteşti asemena bazaconie, în plină compoziţie lăudabilă... cum oare se poate întâmpla?
Pentru a brodi o definiţie cât de cât acceptabilă a artei, aşadar deloc străină faţă de fiinţa ei, îţi sugerez prieteneşte să renunţi pentru început la dicţionar.
Avem în România o mulţime de oameni de cultură care s-au întrecut în studiul şi practicarea artei, definind-o uneori, frontal sau prin cercuri concentrice de sugestii şi limpeziri semantice.
Poţi răsfoi, aşadar, pe (zic şi eu la întâmplare, din memorie):
Titu Maiorescu, Tudor Vianu, Simion Bărnuţiu, Barbu Fundoianu, Lucian Blaga, Liviu Rusu, Gherea, Arghezi, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Nicolae Labiş, Marin Preda, Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, Grigore Leşe şi mulţi, mulţi alţii.

Cât despre fenomenul Kitsch, căruia tu îi găseşti se pare justificarea (ai mai făcut asta, în multe rânduri, confundînd se pare dinamica stenică a culturii cu dinamica patologică a tulburărilor ei), iarăşi te rog să cauţi prin Lucian Blaga, primul în istoria culturii care a abordat fenomenul (înaintea, chiar, a părintelui conceptului de Kitch - Abraham Moles).

Mă bucur că am prilejul să atrag atenţia că arta românească damblageşte de pe urma Kitsch-ului, sau mai bine zis damblageşte sub forma acestei maladii, dintr-un motiv mult mai profund decât multiplicarea decibelilor în boxele maneliştilor de pretutindeni.

În "Trilogia valorilor", prin legea "nontransponibilităţii" filosoful nostru Lucian Blaga observa că "structurile obiective ale esteticului natural nu pot fi transpuse întocmai în artă fără de a-şi pierde aici calitatea lor iniţială, şi nici invers: structurile obiective ale esteticului artistic nu pot fi transpuse aidoma în natură, fără a-şi pierde aici calitatea iniţială".
Avem aici prima explicaţie oferită de un gânditor european, o explicaţie teoretică originală, pentru Kitsch, conferându-i statut de concept în aria meditaţiei filosofice şi mai ales în aria esteticii. Numite de filosof "para-estetice" (Ťpara-kalieť), aceste fenomene constituie tentative de "despecificizare" a unui anume "sine esenţial", punând în loc de ceva străin, altceva nespecific . Blaga surprinde astfel o inadecvare la estetic a unora dintre (sub)producţiile artistice….
Subliniind autonomia frumosului artistic, Blaga a dezavuat încercările de "autonomism" sau "estetism" ale unor teoreticieni, văzând în acestea excese deviante.
În imediata vecinătate, autorul se referă şi la ortodoxismul promovat de Nichifor Crainic la "Gândirea", pe motivul că acesta ar constitui unul din pilonii spiritualităţii şi specificităţii noastre (Frumosul sofianic şi caracterul său restrictiv).

În ce mă priveşte, eu definesc arta foarte simplu: sensibilitate (simţuri şi simţăminte) / frumos condusă / de un prieten al Adevărului (artistul).

N-aveti decat sa ma acuzati de superficialitate, insa eu nu iau apararea kitschului, deoarece el pentru mine nu exista. Am hotarat de mult ca:

- in foarte multe cazuri este foarte greu, daca nu imposibil, de delimitat kitschul de "arta veritabila", a carei apologie faceti. One man's trash is another man's treasure;
- in foarte multe cazuri eticheta de kitsch este pusa gresit, din alte considerente decat cele estetice;
- kitschul este, de fapt, arta; excesiva, vulgara, lipsita de substanta, dar arta;
- nu voi discredita niciun fel de arta pe considerente de popularitate si nu o voi discrimina pe baza efortului intelectual necesar pentru gratificare, pentru ca ar insemna sa ma sui intr-un turn de fildes si sa ma transform intr-o caricatura; de aceea pentru mine tot ce este produs prin incercarea de a transpune realitatea in concepte abstracte, intru stimularea mintii si a inimii, se numeste arta. Exista, asadar, doar arta pe care o apreciez si arta pe care nu o apreciez.

Dupa cum vedeti, am completat definitia cu ce lipsea. Am gresit in mesajul precedent omitand acea ultima parte, cu rezultate intr-adevar comice. Acum poate ca n-o sa ma credeti ca a fost o simpla - dar foarte importanta - omisiune, caz in care accept judecata oricui a citit mesajul si a inteles ca am dat grav cu oistea-n gard.

Arta si cultura romaneasca nu damblageste, ci evolueaza. Se transforma in altceva. Este alegerea dumneavoastra sa credeti ca se damblageste. Si americanii credeau candva ca jazzul e un gunoi, o pesta care roade la establishmentul artistic al vremii. Arta este, daca-mi permiteti, un animal ce se hraneste cu de toate, inclusiv cu propriile dejectii, pe care uneori le recicleaza in minunate reusite ale spiritului uman. Ceea ce dumneavoastra credeti ca e patologic, e de fapt stenic, intocmai cum genomul uman contine secvente ADN de la diversi virusi care ne-au atacat specia in trecut, dar pe care i-am invins inglobandu-i si capatand imunitate.

Eu nu vad kitsch, nici maladii culturale, ci doar piese de LEGO pe care le folosim, le imprumutam constant unii de la altii, din care construim si daramam intr-un continuu proces brownian de creatie. Restul e opinie.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de horatiu.miron

N-aveti decat sa ma acuzati de superficialitate, insa eu nu iau apararea kitschului, deoarece el pentru mine nu exista. Am hotarat de mult ca:

- in foarte multe cazuri este foarte greu, daca nu imposibil, de delimitat kitschul de "arta veritabila", a carei apologie faceti. One man's trash is another man's treasure;
- in foarte multe cazuri eticheta de kitsch este pusa gresit, din alte considerente decat cele estetice;
- kitschul este, de fapt, arta; excesiva, vulgara, lipsita de substanta, dar arta;
- nu voi discredita niciun fel de arta pe considerente de popularitate si nu o voi discrimina pe baza efortului intelectual necesar pentru gratificare, pentru ca ar insemna sa ma sui intr-un turn de fildes si sa ma transform intr-o caricatura; de aceea pentru mine tot ce este produs prin incercarea de a transpune realitatea in concepte abstracte, intru stimularea mintii si a inimii, se numeste arta. Exista, asadar, doar arta pe care o apreciez si arta pe care nu o apreciez.

Dupa cum vedeti, am completat definitia cu ce lipsea. Am gresit in mesajul precedent omitand acea ultima parte, cu rezultate intr-adevar comice. Acum poate ca n-o sa ma credeti ca a fost o simpla - dar foarte importanta - omisiune, caz in care accept judecata oricui a citit mesajul si a inteles ca am dat grav cu oistea-n gard.

Arta si cultura romaneasca nu damblageste, ci evolueaza. Se transforma in altceva. Este alegerea dumneavoastra sa credeti ca se damblageste. Si americanii credeau candva ca jazzul e un gunoi, o pesta care roade la establishmentul artistic al vremii. Arta este, daca-mi permiteti, un animal ce se hraneste cu de toate, inclusiv cu propriile dejectii, pe care uneori le recicleaza in minunate reusite ale spiritului uman. Ceea ce dumneavoastra credeti ca e patologic, e de fapt stenic, intocmai cum genomul uman contine secvente ADN de la diversi virusi care ne-au atacat specia in trecut, dar pe care i-am invins inglobandu-i si capatand imunitate.

Eu nu vad kitsch, nici maladii culturale, ci doar piese de LEGO pe care le folosim, le imprumutam constant unii de la altii, din care construim si daramam intr-un continuu proces brownian de creatie. Restul e opinie.

Horaţiu, aş vrea să (mai) evaluez problema artei în termenii şi de pe poziţia ta, dar nu pot. Sunt contrazis zilnic, în toate domeniile artistice la care am acces, de desfiinţarea artei româneşti.
Singurele care mai rezistă sunt obiceiurile populare cu haloul lor artistic, probabil prea vechi şi prea autonome acolo, în inima românului, ca să mai poată fi mistificate şi "înnoite".
Eu sunt adeptul coexistenţei valorilor perene cu inovaţiile periodice, care îşi fac veacul şi pier. Ceea ce se întâmplă, însă, la noi este că valorile tradiţionale sunt tot mai mult marginalizate şi defăimate, batjocorite şi luate în răspăr de aşazişii artişti moderni. Aceştia, de fapt, sunt aşa cum bine a zis un prieten regizor (bătrân profesor de regie teatru, căruia îi datorăm nume mari din teatrul şi chiar cinematografia noastră): "generaţii spontanee; fără trecut şi fără viitor".

Arta românească de azi, asta de credem noi că ţine pasul cu istoria, e produsul unor oameni care îşi închipuie că dacă amestecă:
- una spoială de cultură
- marijuana, vodka şi gagici
- ifose şi aere de vedetă
gata, a ieşit tabloul şi muzichia. Şi bănuţul, desigur, mult bănuţ, cât mai mult, nesimţit de mult.

În contrast, artistul român (de nivel european şi chiar de geniu) avea rădăcini puternice în istoria culturii ţării sale şi a lumii, meşteşugise ani buni pe lângă unul sau mai mulţi maeştri, era modest şi pus pe muncă, avea un ţel mai înalt decât propria lui căpătuială şi, nu în ultimul rând, era un bun creştin.

Eu cred că degradarea socială generală a României, pe care doar nenăscuţii şi morţii o mai pun la îndoială, nu avea cum să lase arta autohtonă neatinsă.
Arta românească devine tot mai superficială, histrionică şi minoră.
Cum e turcul şi pistolul.

[horatiu.miron]

În prealabil postat de cezar_ioan

Eu sunt adeptul coexistenţei valorilor perene cu inovaţiile periodice, care îşi fac veacul şi pier. Ceea ce se întâmplă, însă, la noi este că valorile tradiţionale sunt tot mai mult marginalizate şi defăimate, batjocorite şi luate în răspăr de aşazişii artişti moderni.

Exact aici salasuieste diferenta majora de opinie dintre noi doi. Eu consider ca niciun obicei, idee sau credinta nu trebuie pusa la adapost de critica sau chiar batjocura. Numai printr-o libertate totala a exprimarii putem progresa ca societate. Un darwinism al ideilor. Cele mai solide ies intarite din procesul asta, iar daca unele se impiedica si-si rup picioarele pe drum nu-i nici o paguba, inseamna ca nu meritau sa treaca de linia de sosire, oricum.