Poezii preferate...

[cristiboss56]

Invesmantata in lumina
Prea Sfanta Maica Rugatoare,
La tronul Tatalui aduce
Iubirea ei nepieritoare.


Cu focul netrupesc aprinde
Noptile strivite-n noi
Si din neguri in lumina
Pune viata inapoi !


Apa vie curgatoare,
Cu ale sale sfinte lacrimi,
Spala lumea de pacate
Si ale noastre rele patimi !


Neprihanita rugaciune,
Scara catre cer se pune
Pentru fii ei din lume
Care vor sa se adune !


Chivot poleit cu duhul,
Vistier de har si roua
Lacrima in sfesnic arsa
Pentru viata noastra noua.


Mantie de rugi aprinse
Pe noi toti ne- acopera,
Si ne ‘ndruma tot mereu
Ca in viata trecatoare
Sa-l gasim pe Dumnezeu !
Liman in valurile vietii
Si tarm si ancora ne esti
O nestemata, sfanta floare
Cu ale Tale rugi ne ocrotesti !


Camelia Cristea

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Invesmantata in lumina
Prea Sfanta Maica Rugatoare,
La tronul Tatalui aduce
Iubirea ei nepieritoare.


Cu focul netrupesc aprinde
Noptile strivite-n noi
Si din neguri in lumina
Pune viata inapoi !


Apa vie curgatoare,
Cu ale sale sfinte lacrimi,
Spala lumea de pacate
Si ale noastre rele patimi !


Neprihanita rugaciune,
Scara catre cer se pune
Pentru fii ei din lume
Care vor sa se adune !


Chivot poleit cu duhul,
Vistier de har si roua
Lacrima in sfesnic arsa
Pentru viata noastra noua.


Mantie de rugi aprinse
Pe noi toti ne- acopera,
Si ne ‘ndruma tot mereu
Ca in viata trecatoare
Sa-l gasim pe Dumnezeu !
Liman in valurile vietii
Si tarm si ancora ne esti
O nestemata, sfanta floare
Cu ale Tale rugi ne ocrotesti !


Camelia Cristea

Despre autor

Camelia Cristea Colaborator
31 articole postate
Publica din 02 Ianuarie 2013

[glykys]

LUCIAN BLAGA, TÂLCURI

Tâlcul florilor nu-i rodul,
Tâlcul morții nu e glodul,
Tâlcul flăcării nu-i fumul,
Tâlcul vetrei nu e scrumul,
Tâlcul frunzei nu e umbra,
Tâlcul toamnelor nu-i bruma
Dar al drumului e dorul,
Tâlcul zărilor e norul,
Ducăuşul, călătorul.

[stireana]

"Era in noaptea Invierii,
Ingenuncheatului popor
I se canta legenda sfanta
A marelui Mantuitor.


Nepasator eu stam de-alaturi
Privind modernii carturari
O copilita-ngenuncheata
Ma tot privea cu ochii mari.


Vazand ca singur in picioare
Asa nepasator raman,
Mi-a zis naiv si cu mustrare:
Da ce? matale esti pagan?


A fost un fulger mititica
Si in genunchi eu am cazut
Ca un fricos in fata mortii;
Si-n clipa asta am crezut!"

*Cântece - George Coşbuc*

[cristiboss56]

M-as face toamna aurie,
Cu crengile la pamant,
Leganata doar de vant.
Si as pune lacrima,
Sa ude gradina Ta.

Frunzele le'as pune-n ie,
Dorul meu sa nu mi-l stie....
As inmulti granele
Si-as umple hambarele!

In livezi gutui si pere
As umple cu drag panere.
Peste campuri auri,
Spicele le-as inmulti !

As picta pi’un sevalet
Roua ce-a picat pe floare
Si i-a dat o sarutare,
Dimineata pe racoare !

Sus in varf de munte-as sta.
In genunchi, eu m-as ruga,
Pentru intreaga bogatie
Slava sa-ti aduc doar Tie !

Cristea Camelia

[glykys]

[SIZE=+1]Iubire[/SIZE] L. Blaga

Iubeşti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti - când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti - când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

[glykys]

XLII

A fost a mea, a ta-i acum, şi ştii
Că o iubeam; mă aşteptam să doară,
Dar că acum de drept îi aparţii,
E-o pierdere ce-aproape mă omoară...
Dar tot vă iert, şi-n gânduri vălmăşag
Îţi zic: era firesc să o alegi, şi tu
Iubeşti precum iubesc; şi că-mi eşti drag
ştiind, la fel, ea-n grabă-ţi se dădu...
Te pierd, o pierd, ferice dar de voi,
Că v-aţi găsit! Câştigul e-ndoit
Iubire-având din mine amândoi,
Cât eu rămân de chin blagoslovit.
Batjocură a sorţii: fraţi de sânge,
Nu pot de neiubire a mă plânge...


LV

Ce rost au marmura de pe morminte
şi aurul din cripte? Versul doar
E de folos aducerii aminte,
O ştii; clepsidra-i regilor gropar.
Statuile, sub sabia lui Marte,
Umil vor săruta cândva ţărâna,
Palate vor cădea, dar nu e moarte
Să-ţi ardă, vie, amintirea: una
Cu versul meu fiind, strivind uitarea,
În glorie te vei afla în toţi
Ce vor trăi atunci, grăbind spre zarea
De nepătruns a marii judecăţi,
Când soarta îţi vei şti şi tu: dar azi
Trăieşte-n ochii-mpătimirii, calzi.

LXV

Când moartea-i peste tot, în lut, în ape,
În bronz, în piatră, mă întreb cum oare
Putea-va frumuseţea ta să-i scape,
Cu braţu-i slab, neştiutor, de floare?
Ar fi în stare dulcea ei lumină
Să-nduplece a Timpului stihie,
Când porţi de-oţel ruginei se închină
şi-n praf s-a-ntors a stâncilor tărie?
Ce gând înfricoşat! şi oare unde
Să îţi ascunzi, tu, Lume, giuvaerul
Cel mai de preţ, când criptele-s flămânde?
E cineva s-oprească Temnicerul?
Nu-i nimeni, doar miracolul ce-mi duce
Cerneala-n vers, iubirea când străluce.


LXVI

De tot scârbit, în moarte-aş vrea să fug,
Sa nu-i mai văd în zdrenţe pe cei buni,
Sluţenia ornată cu belşug,
Credinţa compromisă de minciuni,
Pe harnic în batjocură plătit,
Fecioarele împinse la desfrâu,
Dezonorat pe cel desăvârşit,
Pe şchiop ţinând zburdălnicia-n frâu,
ştiinţa-nlănţuită de tiran,
Talentul explicat de idioţi,
Apostrofat cel pur, ca grobian,
şi gardianul slugărind la hoţi.
Sleit de toate astea, aş pleca,
Dar lumii pradă las iubirea mea.