Confirmare minunată: romano-catolicii trebuie (re)botezaţi

În prealabil postat de dobrin7m

dupa parerea ta urmatoarele cuvinte apartinand lui Cezar, sunt jigniri sau ocari? eu zic ca sunt jigniri, pentru ca nu face decat sa aduca cuvinte abjecte si ironii, unui om pe care nu il cunoaste, legandu-se din punct de vedere fizic de om.

"am tot scris mereu împotriva putregaiului "

"îţi cunosc deja patternul (nevrotic) de conduită"

"Ştiţi ce încep să cred? Că tu şi Mihaela, cu puţină îmbărbătare reciprocă aţi putea fi întemeietorii primului club UFO de pe forum. Dacă îi daţi drumul, vă trimit şi eu nişte materiale, semnate de mine şi premiate la concursurile şcolare, printr-a şaptea..."

"Doar imaginaţia delirantă a unor comentatori idolatri"

si "aprecierile" continua legat de intelect, de psihic, etc.

1. Prima afirmație, cea cu putregaiul, nu știu cum s-o calific pentru că nu știu la ce putregai se referea, însă nu cred că la vreo persoană.
2. a identifica pe cineva ca nevrotic nu este deloc o jignire. O poți spune cu detașare sau chiar cu preocupare.
3. aici este o ironie.
4. „imaginație” și „delir” - termeni tehnici din psihologie. Dacă cineva mă face idolatru, înainte de a mă ofensa m-aș întreba dacă nu cumva are dreptate.

Te intreb N. Priceputu daca eu acum iti spun, a sa gratuit, ca asa am eu chef, ca esti nebun, dus cu pluta ca asa vad eu ca sunt mare psiholoaga, cum te simti? ocarat si ranit in mandrie sau jignit la propriu?

Dacă ai face-o gratuit și pentru că așa ai avea chef cred că nu te-aș lua în seamă. Dacă, însă, mi-ai argumenta, m-aș mai gândi la asta. Nimeni nu-i perfect; nici măcar eu.

Cred că este necesar să ne privim mai cu detașare pe noi înșine, ca și cum nu de noi ar fi vorba, ci de un altul, asupra căruia lucrăm, pe care îl vrem mai bun, mai frumos. Iar pentru asta criticii necruțători ne vor fi cei mai buni prieteni, pentru că ne vor arăta ceea ce noi nu prea suntem dispuși să vedem.
Este dureros, nu zic nu, dar numai până lepădăm afecțiunea față de noi înșine; o afecțiune morbidă, în fond, pentru că ea ne justifică toate păcatele și scăderile, ea ne minte întotdeauna frumos, ea ne sapă, cu viclenie, mormântul. În fond, tot efortul ascetic, unit cu rugăciunea permanentă, împotriva iubirii de sine se concentrează mai ales.

[dobrin7m]

dupa cum spuneam candva, o mana spala pe alta, si oamenii in general nu pot fi obiectivi ci subiectivi.

Ok, nu am sa iau in seama jignirile lui Cezar.

[dobrin7m]

fiecare isi va primi plata sa, si nu dupa cum arata el in fata oamenilor ci dupa cum ii este inima.

[Demetrius]

În prealabil postat de Ekaterina

Confirmare minunată: romano-catolicii trebuie (re)botezaţi


P.S. Deşi sunt adeptul (re)botezării romano-catolicilor, nu mi se pare corect să spunem că romano-catolicii nu sunt creştini sau că nici unul dintre ei nu se va mântui (mai ales că aceste afirmaţii sunt făcute cu multă părere de sine şi cu un dispreţ nemaipomenit). Nu-i treaba noastră a spune cine se mântuieşte şi cine nu, ci a Mântuitorului Însuşi, iar cei care se grăbesc să facă astfel de afirmaţii, se pare că n-au prea înţeles Evanghelia.

Ca să fiu mai explicit: eu ştiu că Biserica Ortodoxă este singura care a păstrat credinţa nealterată şi, prin aceasta, Ei nu-i lipseşte nimic din ceea ce am eu nevoie pentru mântuire. Ar fi o prostie să caut altceva în altă parte… Iar dacă Dumnezeu vrea să mântuiască pe vreun romano-catolic sau chiar pe papa, este liber să o facă. Ar fi corect ca eu să mă bucur de asta…

Dar nu te bucuri.

Ai afirmat: ”Ar fi corect...”
Condiționalul optativ se folosește(la conjugarea verbelor) pentru un enunț dependent de o condiție ca fiind probabilă, dar nu sigură, însă ce e sigur e că tu nu te bucuri, după cum se vede și din formularea titlului în care ai pus multă părere de sine și...

[Ekaterina]

Demetrius, daca erai atent la prima postare, ai fi observat ca textul este pus in ghilimele, preluat de pe blogul lui Laurentiu Dumitru (cu sursa cu tot) :-)))

Toate bune iti doresc!

[dobrin7m]

În prealabil postat de Demetrius

Dar nu te bucuri.

Ai afirmat: ”Ar fi corect...”
Condiționalul optativ se folosește(la conjugarea verbelor) pentru un enunț dependent de o condiție ca fiind probabilă, dar nu sigură, însă ce e sigur e că tu nu te bucuri, după cum se vede și din formularea titlului în care ai pus multă părere de sine și...

Demetrius, cuvintele nu apartin Ekaterinei ci Par. ieromonah dr. Petru Pruteanu care a facut comentariile la aceste fotografii. Greseala gramaticala pe care tu o sesizezi este pentru ca dansul este de dincolo de Prut, vorbeste o moldoveneasca pura, cunoaste rusa, greaca si uneori gramatical face mici greseli de acord.

daca se bucura dumnealui sau nu daca catolicii sunt mantuiti asta nu poti dumneata sa o stii , mai ales ca nu cunosti acest om, nici modul dansului de gandire. Insa eu , pentru ca il cunosc pe dansul iti spun ca se bucura pentru fiecare om daca se mantuie indiferent de confesiune.
Iar cuvintele "ar fi corect ca eu sa ma bucur de asta..." au fost spuse ca un fel de repros pentru noi ortodocsii ca nu ne bucuram uneori daca altora le este bine. A vrut sa fie un pic mustrator pentru noi , asa cum trebuie sa fie preotii nostri fata de noi cei care atat de des gresim.

Parintele are acest obicei de a mustra pe fiii sai duhovnicesti, mai voalat, nu direct, punandu-se pe sine in locul lor, din smerenie.

[dobrin7m]

iata exemplu concret de greseala in judecata atunci cand nu cunosti un om, doar citind cele spuse de el , fara sa ii cunosti felul de a fi. usor cazi in mari greseli, judecand stramb si facandu-te pe tine judecator de oameni.
Se intampla frecvent in mediul virtual, insa asa cum se intampla aici pe forum , arareori am vazut. Nici in viata de zi cu zi, intre oameni, parca nu se judeca asa omul cu om ca aici intre crestini. Poate si pentru faptul ca e ascuns in spatele unui calculator, crezandu-se oarecum, pe dupa o perdea, intangibil. dar uita ceva extrem de esential : ca Dumnezeu vede tot!

[dobrin7m]

in relatiile directe, oamenii devin mai umani, pentru ca interactioneaza si fizic, vizual, pe cand aici doar verbal. De aceea poate in lume omul se judeca unul pe altul un pic mai greu decat virtual. Insa aceasta boala a judecarii aproapelui e ca o plaga urata, care nu se mai vindeca. Judecam , judecam, fara oprire, pe toti cei care nu sunt ca noi, nu gandesc ca noi, si ce e mai grav este ca criteriul de judecare, de comparare, este propriul nostru "eu". noua ni se pare ca ce gandim noi e bine, ce stim noi e corect, experientele noastre sunt cele mai supreme, mai adevarate, si toate acestea devin tipare pentru judecata. Putini sunt cei care reusesc sa treaca dincolo de propriile lui trairi si experiente, e nevoie de Dumnezeu ca sa poti cu adevarat sa treci dincolo din tabloul vietii tale in tabloul vietii celui de langa tine.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

1. Prima afirmație, cea cu putregaiul, nu știu cum s-o calific pentru că nu știu la ce putregai se referea, însă nu cred că la vreo persoană.
2. a identifica pe cineva ca nevrotic nu este deloc o jignire. O poți spune cu detașare sau chiar cu preocupare.
3. aici este o ironie.
4. „imaginație” și „delir” - termeni tehnici din psihologie. Dacă cineva mă face idolatru, înainte de a mă ofensa m-aș întreba dacă nu cumva are dreptate.

Dacă ai face-o gratuit și pentru că așa ai avea chef cred că nu te-aș lua în seamă. Dacă, însă, mi-ai argumenta, m-aș mai gândi la asta. Nimeni nu-i perfect; nici măcar eu.

Cred că este necesar să ne privim mai cu detașare pe noi înșine, ca și cum nu de noi ar fi vorba, ci de un altul, asupra căruia lucrăm, pe care îl vrem mai bun, mai frumos. Iar pentru asta criticii necruțători ne vor fi cei mai buni prieteni, pentru că ne vor arăta ceea ce noi nu prea suntem dispuși să vedem.
Este dureros, nu zic nu, dar numai până lepădăm afecțiunea față de noi înșine; o afecțiune morbidă, în fond, pentru că ea ne justifică toate păcatele și scăderile, ea ne minte întotdeauna frumos, ea ne sapă, cu viclenie, mormântul. În fond, tot efortul ascetic, unit cu rugăciunea permanentă, împotriva iubirii de sine se concentrează mai ales.

Frate, afirmaţia cu putregaiul am întâlnit-o prima dată pe forum (apoi am regăsit-o, prin lecturi, la alţi părinţi) când unul dintre duhovnicii noştri (îmi cer iertare că în clipa asta nu îmi amintesc cu precizie numele, însă e sigur că-i voba despre unul dintre păstorii vrednici ai Bisericii) se referea la tendinţa omului de a vedea credinţa mai degrabă ca pe un fel de fenomen ocult sau ca o pe o versiune a paranormalului şi încă, făcea trimitere acolo, în cuvânt, la superstiţii, idolatrie şi alte tare. Am pus la inimă acele cuvinte, ferindu-mă în ale mele mai întâi şi apoi fiind atent la duhurile celorlalţi. E un pericol care ne paşte pe toţi, mereu, chiar dacă unii suntem "vaccinaţi" deja.
Nu de persoane e vorba, aşadar, cât de duhurile care poposesc, o vreme mai scurtă sau mai lungă, în oameni.

A-ţi atrage atenţia un psiholog că ai uneori o conduită nevrotică, este o oportunitate! Bine ar fi să îi mulţumeşti pentru asta, să ceri detalii şi eventual o îndrumare. Mai ales că dialogul e mocca (în cabinet costă multişor...). Eu unul aşa procedez când mi se întâmplă să primesc o observaţie de la un confrate. Ca dovadă, pe forum mi s-a întâmplat chiar ieri, cu Alin (iar mai demult cu Mihnea, precum şi cu alţii - a rămas scris în memoria forumului). Şi am luat în serios atenţionarea, după puteri. Ba chiar, precum se poate constata din postare, i-am mulţumit, căutînd să mă folosesc de feedback.

Ei bine, nu-i o ironie, ci o simplă constatare. Oamenii prezintă toate caracteristicile iubitorilor de OZN-uri (lumini şi luminiţe, poze, obiecte identificabile doar pe pelicule, afecte multe, argumente din sfera interpretativităţii etc. - curat UFO). Că neagă asta şi deplasează pasiunea lor morbidă focalizînd-o fix asupra sfinţilor - asta ţine deja de intimitatea mecanismelor de apărare ale unui eu narcisist foarte şi lipsit de igienă minimală, precum şi, desigur, de ceea ce numim păcat fără intenţie. E alegerea lor că ţin morţiş să persevereze. Eu am spus ce am înţeles, franc.

Imaginaţie şi delir sunt termeni din vocabularul minimal al oricărui muritor contemporan. Ba, mai mult, constituie o permanenţă în viaţa fiecăruia dintre noi (altiminteri am fi deja desăvârşiţi), dar nu toţi suntem miluiţi să conştientizăm aceasta şi capabili să luptăm cu armele psihologiei şi, mai ales, cu armele duhovniceşti (rugăciunea, mai întâi). Că unii adaugă un burtoi de afecte pe termenii ăştia, iarăşi, repet, e alegerea lor. Ar fi avut multe alte opţiuni de interpretare. Dar le-au tăiat. (tipic nevrotic, ăsta-i patternul, deh!)

Mulţumesc că ai arătat cum înţelegi tu intervenţia mea, sper că lămuririle de aici fac şi mai clar textul.

[dobrin7m]

absolut toti cei de aici care s-au implicat direct in acest thread, inclusiv eu, suntem inselati.
Vicleanul ne-a inselat pe toti.

"Ucenicul: Mai sunt si alte feluri de inselare ?

Staretul: Toate felurile, in parte ale amagirii de sine, si amagirii de catre demoni se leaga de cele doua feluri, de capetenie pe care le-am pomenit mai sus, si vin fie din lucrarea gresita a mintii, fie din lucrarea gresita a inimii. Raspandita este mai ales lucrarea "parerii". Nu fara temei s-a facut de catre unii legatura intre starea de amagire de sine si inselare, si intocmi*rea sufleteasca a acelor monahi care, lepadand deprinderea rugaciunii lui Iisus si indeobste lucrarea mintii, se multumesc doar cu rugaciunea cea din afara, adica doar cu a lua parte nelipsit la slujbele bi*sericesti si a plini fara stirbire pravila de chilie, care este alcatuita doar din cantari de psalmi si rugaciuni facute cu gura si cu glasul. Acestia nu pot scapa de "parere", dupa cum lamureste staretul Vasile de la Po*iana Marului in inainte-cuvantarea la cartea Sfantului Grigorie Sinaitul, intemeindu-se cu precadere pe scrierile Preacuviosilor Grigore (cel pomenit mai sus) si Simeon, Noul Teolog. Semnul ca "parerea" s-a furisat in nevoitori se face aratat atunci cand acestia incep sa creada despre sine ca vietuiesc intru luare-aminte si adesea ii dispretuiesc pe ceilalti din trufie, vorbind lucruri urate despre ei; se socotesc vrednici, dupa pa*rerea lor, de a fi pastori ai oilor si calauzitori ai lor, asemanandu-se prin aceasta orbului care se apuca sa arate calea altor orbi (Despre cel de-al doilea fel al luarii-aminte si rugaciunii) Sf, Ignatie Briancianinov - Despre inselare

Fericit este cel care isi da seama ca se afla in inselare si de asemenea isi da seama de ce fel de inselare este cuprins.