Interpretarea scripturii - de ce?

[catalin2]

În prealabil postat de Decebal

De aceea, este recomandată depăşirea nivelului destul de limitat, de alfabetizare al catehismului, şi abordarea Sfintei Scripturi (a Bibliei) care este sfinţită cu cuvintele lui Dumnezeu, apoi cărţile Sfinţilor Părinţi, inspiraţi şi călăuziţi şi ei de Dumnezeu.

Ti-am mai scris asta, catehismul este un rezumat al invataturii ortodoxe, care refecta in totalitate adevarul ortodox si invatatura ortodoxa. Bineinteles ca exista lucrari mai detaliate pentru fiacare invatatura, dar ce scrie acolo poate fi dat ca norma pentru orice invatatura. Cand discutam cu cineva despre o invatatura citatul din catehism e litera de lege, daca vrea poate sa citeasca si zeci de carti pentru aprofundare apoi. N-o sa ii recomandam o suta de carti si apoi asteptam cativa ani pana le citeste ca sa continuam discutia. Pe de alta parte si unii sfinti au cateodata intelegeri gresite intr-o invatatura, ca de exemplu Fer. Augustin. Iar Sfanta Scriptura nu o interpretam noi cum fac neoprotestantii, totul prin prisma invataturii de credinta, la fel si scrierile sfintilor.

În prealabil postat de Decebal

Domnul cătălin2 ne preda la un moment dat teoria că harul se dă la modul gratuit, că e un har, un dar gratuit al lui Dumnezeu; acum însă vedem că de fapt, acest har gratuit nu este chiar aşa de gratuit, ci trebuie plătit cu ceva vrednicie. Referitor la cazul sutaşului Corneliu, acesta este un caz particular, care poate fi fără îndoială şi un model, dar nu este singurul model prin care să fie descrisă venirea sau întoarcerea oamenilor la Dumnezeu. Modelul prin excelenţă este cel al sfinţilor apostoli care au fost aleşi de Hristos, şi care au devenit mari propovăduitori ai Evangheliei, fără să aştepte să vină vreun sutaş Corneliu să le forţeze mâna, trăgându-i insistent de mâneca hainelor lor. Acesta este MODELUL MISIONAR al Bisericii, iar nu paradigma trândăviei (a aşteptării, la "mica ciupeală", să vedem care o fi "vrednic") propagată de contradictoriul domn cătălin2

Acest pasaj contine mai multe neintelegeri. Harul este un dar gratuit, dar bineinteles ca in conditiile date, nu vine la fiecare om daca e gratuit. In primul rand harul de la Cincizecime se da la Botez, deci acea persoana trebuie sa se boteze. Eu scriam de harul dat celor din afara Bisericii, harul exterior, care mai e numit si har chemator. Oricine e luminat si vede adevarul e datorita luminarii cu acest har chemator.
Cazul Sfantului Corneliu nu e singular, chiar Sfantul Serafim de Sarov spune ca asa se intampla, eu am scris exact invatatura Sfantului Serafim, pe care, inainte de a citi nu stiu cate zeci de carti o poti citi cu atentie pentru ca e doar o pagina de net. Sfantul spune ca in schimbul faptelor bune un necrestin e luminat cu credinta, la fel ca Sutasul Corneliu.
In cazul Sfintilor Apostoli e aceeasi intelegere, nu am spus deloc ca nu e nevoie de misiune. Sfintii propovaduiau, dar cei ce credeau sunt tot cei ce aveau deja terenul pe care sa incolteasca semintele. Apostolii nu stateau sa convinga pe cineva cu fac neoprotestantii, aceatsa e diferenta intre prozelitismul persuasiv si misionarismul crestin.

[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

Ti-am mai scris asta, catehismul este un rezumat al invataturii ortodoxe, care refecta in totalitate adevarul ortodox si invatatura ortodoxa. Bineinteles ca exista lucrari mai detaliate pentru fiacare invatatura, dar ce scrie acolo poate fi dat ca norma pentru orice invatatura. Cand discutam cu cineva despre o invatatura citatul din catehism e litera de lege, daca vrea poate sa citeasca si zeci de carti pentru aprofundare apoi. N-o sa ii recomandam o suta de carti si apoi asteptam cativa ani pana le citeste ca sa continuam discutia.

Interpretarea Scripturii este făcută de sfinţii părinţi, ei fiind în realitate autorităţile de interpretare ale Sfintelor Scripturi. Prin sinoade, în general, dar nu exclusiv prin sinoade ecumenice sunt recunoscuţi, nu făcuţi, ci doar recunoscuţi, canonizaţi cei care sunt consideraţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii, interpretările lor fiind în general, dar nu totdeauna, de bază sau chiar autoritative. Dincolo de astea există hotărârile sinoadelor ecumenice şi locale când este vorba de dogme.

Învăţătura ortodoxă este mult prea bogată, prea extinsă, prea profundă şi prea complicată. Au fost necesari mii de ani pentru a se ajunge aici, şi în catehisme nu se spun decât lucruri elementare în general, catehismele, instrumente mult sub Biblie ca autoritate, fiind în general nişte ABC-uri, nicidecum nu prezintă întru totul învăţătura ortodoxă în profunzimea ei dumnezeiască. Şi mai sunt multe aspecte, prezente la Sfinţii Părinţi care nu se găsesc în catehisme, ceea ce face catehismul un instrument destul de sărăcăcios din punct de vedere spiritual şi chiar şi teologic. De aceea, este recomandată depăşirea nivelului destul de limitat, de alfabetizare al catehismului, şi abordarea Sfintei Scripturi (a Bibliei) care este sfinţită cu cuvintele lui Dumnezeu, apoi cărţile Sfinţilor Părinţi, inspiraţi şi călăuziţi şi ei de Dumnezeu.

Autoritatea Sfintei Biserici nu este catehismul, ci SFÂNTA T R A D I Ţ I E, ADICĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ, SFINŢII PĂRINŢI ŞI SFINTELE SINOADE, nu catehismul. Catehismul este, cum să-i spun, un fel de abecedar, dar DOMNUL DUMNEZEU NE-A DAT SFÂNTA ŞI DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ ŞI SFINŢII ŞI DUMNEZEIEŞTII PĂRINŢI, CU CUVINTE SFINŢITE, şi asta trebuie să ştie toţi românii, mai ales cei de la ţară că BIBLIA ESTE SFINŢITĂ.

[Florin-Ionut]

Decebal,

În prealabil postat de Decebal

Interpretarea Scripturii este făcută de sfinţii părinţi, ei fiind în realitate autorităţile de interpretare ale Sfintelor Scripturi.

Spune-mi te rog, de ce Biblia este atît de ambiguă încît chiar și pentru noțiunile fundamentale este nevoie de intervenția Sfinților Părinți pentru clarificare?

Spre exemplu, să luăm dogma Sfintei Treimi. De ce nu a existat în original nici un text, atît în NT cît și în VT care să ne spună clar, concis, corect și complet despre Cele trei Persoane ale Lui Dumnezeu?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Spre exemplu, să luăm dogma Sfintei Treimi. De ce nu a existat în original nici un text, atît în NT cît și în VT care să ne spună clar, concis, corect și complet despre Cele trei Persoane ale Lui Dumnezeu?

Cum aşa? De unde o asemenea presupunere?

Până va răspunde Decebal, te rog îngăduie răspunsul meu, pe care încerc să-l formulez nu atât ca să-ţi aduc lămurire (nu mi-ai cerut şi nici nu cred că aş fi în stare de asemenea performanţă), frate Ionuţ, cât din nevoia de a-mi ordona mie însumi înţelesurile. Altminteri, de nu-mi pot răspunde mie mai întâi la astfel de întrebări, sunt inutile miile de cărţi şi de articole pe care le citim, nu folosesc deloc sufletului, minţii înţelegătoare.

În Vechiul Testament, dogma Sfintei Treimi este descoperită (revelată) treptat şi nedeplin, prin prooroci şi alţi oameni drepţi ai lui Dumnezeu.
Câteva repere:
a) Fc 1,1: pluralul numelui lui Dumnezeu, Elohim;
b) Fc 3,22 şi Fc 11,7 - pluralitatea de Persoane în Dumnezeu Unul ca Fiinţă;
c) Fc 18, 1,13 - teofania de la stejarul Mamvri, de care are parte Patriarhul Avraam;
d) Is 7,14, Is 61,1, Is 6,3 - unde Isaia arată descoperirea făcută lui de Treimea Persoanelor dumnezeieşti;
e) Num 6,24-26 - binecuvântarea levitică, asemănătoare binecuvântării apostolice (2Co 13, 13).
Sfinţii Părinţi explică această descoperire nu întru totul clară şi deplină a Tainei Sfintei Treimi prin referire la înclinaţia evreilor de atunci (ale căror limite, iată, Dumnezeu le respectă) spre politeism şi prin faptul că, asemenea poporului nostru numit insulă într-un ocean slav, erau şi ei o insulă într-un ocean de păgâni. În această situaţie, spun Părinţii, evreii s-ar fi abătut cu uşurinţă de la monoteism, căzînd în politeism.
Din pricina acestei situaţii sociale şi religioase concrete a poporului ales, în VT găsim şi o altă caracteristică: accentuarea mai degrabă a unităţii lui Dumnezeu, în timp ce trinitatea Persoanelor apare mai şters, mai puţin subliniată.

În Noul Testament adevărul Sfintei Treimi se descoperă clar şi deplin, atât de deplin cât, conform dumnezeieştii socotinţe (ne asigură Părinţii) este necesar pentru mânturie şi desăvârşire.

Dau numai câteva trimiteri la text:
Mt 28, 19
2 Co 13, 13
Mt 11,27
In 1, 1-14; In 6, 16
1 Co 2, 10; 1 Co 12,11

Tocmai însă din pricina tendinţei scormonitoare a minţii omeneşti mereu îndoielnice, cum în primele secole au şi apărut rătăcirile şi apoi chiar ereziile antitrinitare, Biserica a alcătuit încă din timpul Apostolilor scurte mărturisiri de credinţă în care era cuprinsă dogma Sfintei treimi, mărturisiri care se rosteau la Botez.
Sfânta Treime era mărturisită încă de pe atunci în cult, prin doxologia mică ("Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!"), prin cântarea "Lumină lină", în mărturisirile martirilor (vezi mărturia primului mucenic, Ştefan - Fapt. 7,56) aflaţi în pragul morţii etc.
Pentru a fixa în scris această învăţătură, bogat mărturisită în Biserica primară dar ameninţată de ereziile antitrinitare, Părinţii apostolici, apologeţii şi Sfinţii Părinţi fixează învăţătura de credinţă în Sinoadele I şi II ecumenice.

A urmat o întreagă perioadă de clarificări ale sensului termenilor (fiinţă, persoană etc.) deoarece, se pare, mintea omenească tinde mereu să se încurce în cuvinte şi interpretări.

În concluzie, atât în VT cât mai ales în NT este prezentă învăţătura despre Sfânta Treime, dezvoltările Bisericii fiind necesare doar pentru că oamenii au unele limite în ceea ce priveşte primirea învăţăturii, deşi aceasta a fost formulată dintru începuturi.

[Florin-Ionut]

Salut frate Ioane,

Mulțumesc pentru efort. Hai să vedem:

În prealabil postat de cezar_ioan

a) Fc 1,1: pluralul numelui lui Dumnezeu, Elohim;
b) Fc 3,22 şi Fc 11,7 - pluralitatea de Persoane în Dumnezeu Unul ca Fiinţă;
c) Fc 18, 1,13 - teofania de la stejarul Mamvri, de care are parte Patriarhul Avraam;
d) Is 7,14, Is 61,1, Is 6,3 - unde Isaia arată descoperirea făcută lui de Treimea Persoanelor dumnezeieşti;
e) Num 6,24-26 - binecuvântarea levitică, asemănătoare binecuvântării apostolice (2Co 13, 13).

La vizita Domnului la Avraam spune de trei Oameni, iar Avraam I Se adresează ca Unei singure Ființe. Pentru mine ca și creștin ortodox e suficient, dar tot lasă loc de interpretări.

Isaia 6,3 poate fi un argument, dar nu e clar, așa cum am cerut.

Isaia 7,14 ; 61,1 de ce sînt în listă?

Numeri 6,24-26 e o binecuvîntare și mai mult nu spune pentru o concluzie clară.

Mt 28, 19
2 Co 13, 13
Mt 11,27
In 1, 1-14; In 6, 16
1 Co 2, 10; 1 Co 12,11

Matei 28,19 ; 2 Corinteni 13,13 - scrie despre Sfînta Treime, dar nu dă nici un detaliu dogmatic despre Ființă și Persoane.

Matei 11,27 și Ioan 1,1-14 nu spun nimic despre Duhul Sfînt.

Ioan 6,16 ? Adresa cred că e o greșeală de tipar...

1 Corinteni 2, 10 ; 12, 11 menționează doar despre Duhul Lui Dumnezeu.

A urmat o întreagă perioadă de clarificări ale sensului termenilor (fiinţă, persoană etc.) deoarece, se pare, mintea omenească tinde mereu să se încurce în cuvinte şi interpretări.

Dacă în Biblie, oriunde, ar fi scris negru pe alb așa cum Sfîntul Ioan Damaschinul scrie simplu în Dogmatica sa:

”Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei,
ci, din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu”

sau

”Cunoaştem şi mărturisim că este un singur
Dumnezeu, adică o singură fiinţă; că este cunoscut și este în trei ipostase,
adică Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh; că Tatăl și Fiul şi Sfântul Duh sunt unul
în toate, afară de ne-naştere, naştere și purcedere”

... atunci nu ar mai fi fost motive de erezii și de interpretări defectuoase.

Deci întrebarea mea rămîne: de ce nu a existat în Biblia originală o frază simplă și foarte exactă care să spună despre Dumnezeu așa cum o face mai sus Sfîntul Ioan Damaschinul? De ce a fost nevoie de inovația supranumită ipoteza ioanină care să clarifice dogma Preasfintei Treimi? Pe care n-o văd în lista trimiterilor date mai sus...

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Salut frate Ioane,

Mulțumesc pentru efort. Hai să vedem:



La vizita Domnului la Avraam spune de trei Oameni, iar Avraam I Se adresează ca Unei singure Ființe. Pentru mine ca și creștin ortodox e suficient, dar tot lasă loc de interpretări.

Isaia 6,3 poate fi un argument, dar nu e clar, așa cum am cerut.

Isaia 7,14 ; 61,1 de ce sînt în listă?

Numeri 6,24-26 e o binecuvîntare și mai mult nu spune pentru o concluzie clară.


Matei 28,19 ; 2 Corinteni 13,13 - scrie despre Sfînta Treime, dar nu dă nici un detaliu dogmatic despre Ființă și Persoane.

Matei 11,27 și Ioan 1,1-14 nu spun nimic despre Duhul Sfînt.

Ioan 6,16 ? Adresa cred că e o greșeală de tipar...

1 Corinteni 2, 10 ; 12, 11 menționează doar despre Duhul Lui Dumnezeu.

Dacă în Biblie, oriunde, ar fi scris negru pe alb așa cum Sfîntul Ioan Damaschinul scrie simplu în Dogmatica sa:

”Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei,
ci, din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu”

sau

”Cunoaştem şi mărturisim că este un singur
Dumnezeu, adică o singură fiinţă; că este cunoscut și este în trei ipostase,
adică Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh; că Tatăl și Fiul şi Sfântul Duh sunt unul
în toate, afară de ne-naştere, naştere și purcedere”

... atunci nu ar mai fi fost motive de erezii și de interpretări defectuoase.

Deci întrebarea mea rămîne: de ce nu a existat în Biblia originală o frază simplă și foarte exactă care să spună despre Dumnezeu așa cum o face mai sus Sfîntul Ioan Damaschinul? De ce a fost nevoie de inovația supranumită ipoteza ioanină care să clarifice dogma Preasfintei Treimi? Pe care n-o văd în lista trimiterilor date mai sus...

Da, ai de lucru niţel....!
Domnul fie cu tine, frate!

P.S. Ioane, trebe musai, dar absolut musai, să înveţi pâş-pâş-ul...

În prealabil postat de Florin-Ionut

Deci întrebarea mea rămîne: de ce nu a existat în Biblia originală o frază simplă și foarte exactă care să spună despre Dumnezeu așa cum o face mai sus Sfîntul Ioan Damaschinul? De ce a fost nevoie de inovația supranumită ipoteza ioanină care să clarifice dogma Preasfintei Treimi? Pe care n-o văd în lista trimiterilor date mai sus...

Eu zic să căutăm răspunsul chiar la Mântuitorul, care a spus că va trimite pe Mângâietorul, Duhul adevărului, și „Acela vă va învăța pe voi toate”. Și de la Cincizecime, când Duhul a venit, Biserica este mișcată de El și crește mereu în înțelegere.

În felul ăsta a ajuns Sf. Ioan Damaschinul să poată formula atât de limpede învățătura sa, având el însuși la bază acumulările Părinților Bisericii, luminați de Duhul Sfânt.

Și tot așa va crește în continuare. Nu ni se dă totul de-a gata de la început, în niște formule prestabilite. Cuvintele lui Hristos, în parte înțelese și în parte neînțelese, sunt ca niște cârlige de pescar, ca niște momeli oferite nouă ca să ne tragă mai sus, să ne scoată din apa lumii, a lumescului, a gândirii limitate și moarte.

Întrebările, nelămuririle, dilemele pe care le ai și tu, și eu, și cred că oricine, sunt roditoare, sunt motorul mișcării minții și inimii noastre către Adevăr. Credința nu este lămurită definitiv; în ea suntem mereu începători, pentru că pe măsură ce înaintăm, în fața noastră misterul se dezvăluie și mai mare. În fața Dumnezeirii ne cuprinde mirarea, uimirea, nu impresia că am epuizat ce era de înțeles și că de acum totul ne va fi clar.

De altfel, realitățile dumnezeiești sunt incomprehensibile; nu le vom putea niciodată cunoaște. Pocăința care ni se cere pentru a putea intra în Împărăție înseamnă și schimbarea perspectivei, a modului de a ne raporta la cunoaștere, a accepta să fim noi cuprinși, schimbând modul obișnuit al gândirii noastre care vrea ea să cuprindă totul.
Așadar, să citim și să ne mirăm.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Florin-Ionut

... atunci nu ar mai fi fost motive de erezii și de interpretări defectuoase.

Ba ar fi fost.
Ne putem convinge cu uşurinţă de asta dacă privim starea noastră de azi, după 2000 de ani ai creştinătăţii.
Oare azi suntem mai puţin eretici ca în primele veacuri?
Oare azi, după atâtea şi atâtea clarificări, după milioane de cărţi şi studii care se învârt în jurul aceloraşi probleme ca şi în trecut, suntem mai bogaţi înaintea Vistierului?
Oare milioanele de martiri pentru Hristos şi milioanele de mărturii au lămurit odată pentru todeauna pe oameni cum stau lucrurile?
Eu cred că, dimpotrivă, astăzi lumea e mult mai străină de Dumnezeu decât la începutul Bisericii.

Ce avem astăzi? Mii şi mii de cioburi ale Vasului, între timp destul de fărâmiţat, care era Biserica primelor secole.
Câte culte? Câte dezbinări? Câte secte?
Le mai ştie careva numărul?

În concluzie, dacă ar fi fost folositor să clarificăm toate amănuntele, în sensul unei aprofundări a cunoaşterii, astăzi cu toţii am fi fost sfinţi, toată Terra.

Dar sfinţenia nu vine din exegeze savant alcătuite, nici măcar din predici înălţătoare.
Vindecarea bolnavului numit om creştin este doar pregătită prin lămuriri de genul catehismelor sau comentariilor în marginea învăţăturii de credinţă.
Instruirea teologică, de care fac atât de mult caz unii, este o chestiune secundară. Primează altceva! Alt gen de cunoaştere sau, mai bine zis, după o instruire minimală prealabilă (precum aveau parte creştinii primelor veacuri) începe adevărata aventură a despătimirii şi călătoria întru mântuire şi desăvârşire: pocăinţa prin credinţă lucrătoare în iubire, practica sufletească a înnoirii minţii şi a curăţirii inimii prin credinţă lucrătoare în iubire.

Tăria credinţei unui creştin (singura care atrage harul Duhului Sfânt şi care lucrează despătimirea, îmbunătăţind omul) nu o dau tratatele de teologie şi formulările clarificatoare. Ajunge ce scrie în Biblie! Ajunge ce s-a strâns în întrunirile sinodale (oare nu sesizăm că epoca sinoadelor ecumenice s-a încheiat de secole?), destul, destul! Acum e doar un singur lucru de făcut: pocăinţă.

Şi cum se face aceasta?
1. Rugăciune, individual şi în comunitatea euharistică
2. Împărtăşirea cu Sfintele Taine
3. Participarea la slujbele Bisericii, cufundarea cu totul, precum pruncul la Botez, în atmosfera concretă a credincioşilor strânşi în comuniune
4. Fapte de milostenie şi alte fapte bune, bineplăcute Domnului
5. Supravegherea permanentă a gândurilor, exerciţiul trezviei
6. Priveghere şi post
7. Cinstirea sfinţilor noştri, pe toate căile şi în toate modalităţile posibile, atât în conduita noastră subiectivă cât şi în comportamentul propriu-zis, în afară.

Uite, azi trăim în Biserică momente de mare intensitate, Adormirea Maicii Domnului fiind pentru fiecare un moment de cercetare de sine, prin raportare la Fecioara care a purtat pe Dumnezeu în pântece şi în braţe. Cum ne învaţă Ea să trăim creştineşte? Cum trăia Preasfânta Născătoare? Rugăciune, post, priveghere, miluinţă, nădejde - toate faptele credinţei.
Oare se ocupa Fecioara cu tâlcuirea la nesfârşit a pericopelor, savant?
Umbla cu dicţionaru-n mână ca noi ăştia modernii, pe forum?
Făcea valuri de cuvinte nesfârşite meşteşugit oratorite?

Nici pomeneală...
Iubita noastră Mamă şi Maica Domnului nostru trăia o viaţă de adîncă evlavie, împreună cu fraţii şi surorile de credinţă (niciodată ruptă, individualistă, schismatică) şi, astfel, prin harul care nu o părăsea nici o clipă, gusta înţelesuri şi bucurii de negrăit şi însăşi durerea Ei era mereu sfântă şi sfinţitoare.

Ziceam să învăţăm pâş-pâş-ul. Înţeleg prin asta ca, după orice achiziţie care ni se pare că ne-a parvenit pe calea minţii, să ne oprim şi să lucrăm noul înţeles în întreaga lui bogăţie, trăindu-l cu toată fiinţa noastră, până devine limpede că ne-a curăţit şi împlinit creştineşte, cât de cât, acel înţeles.
Nu să alergăm, lacomi, în răceala avidă a minţii noastre nesătule, spre noi şi noi înţelesuri pe sub fesuri. Aşa nu ne foloseşte înţelegerea la nimic. E şi acesta, vai, tot lăcomie. Nu doar că nu sfinţeşte, ci mai şi împătimeşte.

Noi cunoaştem Scriptura şi dogmele cu aceeaşi atitudine şi metodă cu care cunoaştem geografia şi fizica. Or, în creşterea duhovnicească, în despătimirea noastră, acest soi de cunoaştere nu foloseşte la nimic, dimpotrivă, ea răceşte râvna.
Înţelepciunea dumnezeiască a rânduit deja ce şi cât e folositor nouă pentru mântuire şi desăvârşire. De ce nu lucrăm acest ogor, atât cât ni s-a dat? De ce voim noi ogoare, când ţarina ne-a fost deja dată, o dată pentru totdeauna? De ce nu băgăm plugul lacrimii şi rugăciunii mai la adânc în tainiţele noastre sufleteşti? De ce nu voim să fim "fericit bărbatul...?" ci, vai, "strălucit intelectual, oh, bărbatul"?....
De ce, de ce, de ce? De împietriţi la inimă şi de seduşi, de lacomi şi ignoranţi în ale vieţii de evlavie. Din lipsa de responsabilitate pentru viaţa noastră de după moarte.

[Florin-Ionut]

Fraților,

Vă mulțumesc sincer pentru ce ați scris. Răspunsurile voastre îmi sînt folositoare mie, dar și celorlalți care-și pun întrebări de genul acesta.

Pentru Vlad.

Prima parte

,,Legenda salciei.Se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-l caute. Ajungand la malul unui rau s-a rugat de o broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza."

Scurta introducere.Exista o imagine a Maicii Domnului zugravita in scrierile care au fost incluse in canonul Noului Testament care o prezinta impreuna cu ucenicii si rudele sale in camera de sus unde toti impreuna,,stăruiau în rugăciune".Desi pare o imagine care cumva o estompeaza undeva in cadrul grupului, ca in orice tablou valoros, micile trasaturi ale penelului Duhului care a zugravit scena traseaza delicate dar perfecte contururi.Cu greu se putea gasi o definitie mai buna pentru viata acestei extraordinare femei,careia ingerul i-a spus: ,,Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.".Cea care a fost umbrita de,,puterea Celui Preaînalt",a primit vestea pe care o umanitate intreaga o astepta: ,,Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.".Maica Domnului,sfioasa,smerita,blanda,ea ceea care ,,păstra în inima ei toate aceste cuvinte"si-a asumat destinul harazit prin cuvinte simple,umane,atat de frumoase si cuprinzand in ele intregul raspuns al universului la dragostea divina: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!".Relatarea biblica,construita perfect,ii creioneaza imaginea nici prea apasat si nici neglijent,ci cu sclipiri ale Duhului scoate in evidenta o vorba,un loc,o actiune a ei pentru ca privind imaginea in ansamblu sa fii precum acel copil care deschide o usa a unui paradis pierdut,uimit ca umilul aparentei poate ascunde grandiosul divinitatii.Acesta imagine,fie si daca ar fi fost singura pe care am fi avut-o despre ea,ar fi cuprins intreaga chintesenta a celei care a purtat nemarginitul in ea:staruia in rugaciune,o femeie aparent necunoscuta,de undeva din Palestina primului secol,traia in sufletul ei acele tainice dar vibrante momente de bucurie a celei ce a inteles la ce a fost chemata:

,,Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul.Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui.Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi,Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa,Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac."

Maica Domnului dovedeste,mereu si mereu,ca planul lui Dumnezeu de a-si intinde Imparatia pe pamant precum in cer,nu se face prin cei puternici,prin cei aclamati,ci prin cei blanzi,prin cei smeriti,prin cei ce sufera,prin cei insetati dupa neprihanire,prin iubitorii de pace,prin cei nebagati in seama de lume care vrea eroi evidenti,invicibili,puternici dupa standardele ei.Insa prin cei nebagati in seama se intinde Imparatia si pentru ca ei nu sunt vazuti nu este vazute nici acesta mica samanta care creste peste puterea lumii de intelegere si care va cuprinde tot cerul si pamantul.Insa acesti mici,nestiuti dar minunati copii ai lui Dumnezeu nu au parte doar de bucurie si lauda ci si de durere.Inca de timpuriu,Maica a primit din partea lui Simeon o cutremuratoare profetie: ,,Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri.Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.".Oare ce a simtit in acele clipe,cat de mult oare a putut anticipa zbaterea si durerea prin care urma sa treaca?Textul nu spune,lasandu-ne in tacerea ce simbolizeaza ca sunt trairi mai presus de definire.Aceste parca scurte instantanee despre Maica Domnului aduc in fata o imagine extrem de complexa tocmai prin simplitatea ei,pt ca este greu sa incadrezi standarde umane asemenea aspecte,cuvintele parca se dau respectuoase la o parte,aratandu-ti timide undeva dincolo de ele,spre o realitate pe care simt ca nu o pot zugravi in toate complexitatea ei,limitate de marginirea lor.

Critica asa-numitei legende.La polul opus descrierii biblice,credibila istoric si perfect ancorata in echilibrul textului,dimensionata exact la scara potrivita a scoate in evidenta esentialul se afla raul involburat al asa-numitei ,,evlavii populare".Acesta din urma,incapabila de asezarea in perfectiune a Duhului,creioneaza la randul ei o alta imagine,mai spectaculoasa,parca nemultumita de o aparenta saracie a textului care nu-i hraneste suficient dorinta spre senzational.Cadrele alcatuite de Duh se prabusesc unele peste altele,intelesurile colapseaza intr-o imagine absurda si dezechilibrata iar raul furtunos al imaginatiei primitive cu reminiscente pagane cara pe tabloul perfect al textului biblic toate sedimentele amalgamate a ceea ce superstitia populara a dorit sa adauge revelatiei divine,un aport fatidic atat la credinta cat si la adevarul istoric.

Legenda debuteaza cu Maica auzind din straini de crucificarea Fiului ei si plecand sa-L caute.In tabloul initial se face un gol imens,intunecat,ea nu mai este aproape de EL sau impreuna cu ucenicii in rugaciune,bantuie straniu si stinghera undeva pe coclaurii Ierusalimului si are nevoie de ajutorul popular ca sa auda de cutremuratorul eveniment care se intimpla.Cata falsitate in cateva cuvinte,cum cu o lovitura de ciocan a inculturii populare se darama toata constructia biblica extraordinara,izoland-o pe Maica,facand-o de nerecunoscut,parca ocupata cu treburi mai importante(ce blasfemie)decat sa fie alaturi de Fiul ei in acele momente.Replica populara la textul biblic este intunecata si vicioasa,ca si cum un taran beat ar dori sa adauge cu pensula de vopsit garduri contururi peste un tablou al unui geniu.Ce infamie si ce idee oribila se poate transmite prin cateva cuvinte.Insa aria calomniei,pentru ca asta consider a fi acesta pseudo-legenda,era abia la inceput.Fecioara ajunge la marginea unui rau(sa verificati cate rauri de acest tip erau prin Ierusalim)si neputand sa-l treaca roaga o broasca sa o treaca dincolo,aruncand in sfera miticului si al primitivismului textul biblic care nu a gasit de cuviinta sa o faca pe Maica dependenta de o broasca.Acesta din urma,satanic aproape,ii da o replica naucitoare aruncand in derizoriul si arbitrarul mortii unor pui de broasca jertfa Mantuitorului.La acest moment deja nu se mai poate vorbi nici in gluma nici de credibilitate istorica si nici de fidelitate fata de mesajului textului biblic.Povestea o ia razna complet,punand pe picior de egalitate imaginatia needucata(dpdv al cunosterii fie si a evenimentelor relatate in sens teologic)si badarana alaturi de semnificatii divine,profunde si daca va uitati cu atentie veti observa ca in textul biblic nici macar satana nu a reusit sau intraznit sa dea o replica atat de intunecata si perversa in mesajul subliminal pe care-l transmite.Este o monstra de primitivism cu pretentii de evlavie,o stare ce ucide adevarata credinta si pietate.facandu-le dependente nu de lumina Duhului ci de basme si replici din putul gandirii.O oroare.