Biserica si Psihologia

[Florin-Ionut]

Pe la biserică văd că vin oameni, în România, dar cine mai bate astăzi la ușa psihologului? Îmi imaginez că, deși sînt persoane care ar vrea să participe la niște ședințe, nu prea sînt bani pentru așa ceva la noi.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Îmi imaginez că, deși sînt persoane care ar vrea să participe la niște ședințe, nu prea sînt bani pentru așa ceva la noi.

Într-adevăr, nu se găsesc bani.
Veniturile, câte sunt (şi sunt mici sau cu totul meschine în majoritatea familiilor din România de azi), se topesc repede pe întreţinere şi celelalte ale casei, hrană, haine, băutură, ţigări, prezervative, laptop şi accesorii, automobil şi accesorii, amantă şi accesorii, excursii (în afara ţării) şi accesorii, mobilă, decoraţiuni interioare, ghiuluri, silicoane, dantură de porţelan şi implant, cruce de marmură şi accesorii, bilete la meciurile de fotbal, la spectacole de teatru-revistă-film-operă-operetă, cluburi de înnot-arte marţiale-pictură-modeling-dans de societate-teatru-fengshui-yoga-artăfotografică-alpinism (cu/fără parapantă), bairamuri, nunţi, botezuri (a se citi chiolhanuri) şi alte variate "shoping-uri".

De unde să mai rămână (timp, energie, dispoziţie şi) bani şi pentru cercetarea celor dinlăuntru?
Şi apoi, nu-i aşa? Fiecare ştie cum s-o facă, doar e expert şi are putere, pe gratis. Ce-i mai trebuie intermediari?...

P.S. Din câte cunosc pe piaţa bucureşteană (în alte oraşe nu cunosc), preţul unei şedinţe variază, în limite rezonabile şi funcţie de posibilităţile clientului (în situaţii de excepţie, pentru un anumit tip de probleme - de pildă un şomer aflat în stare depresivă accentuată şi care, evident, nu are bani să treacă strada - mulţi psihoterapeuţi lucrează şi "pe datorie" sau chiar gratuit - însă nu aceasta e regula de bază, serviciul e normal să fie plătit ca orice alt serviciu), fiind cu mult mai mic decât o noapte la terasă sau decât un chiolhan sau decât silicoanele şi dantura de inox, ori excursia în Grecia, Honolulu ori Stambul, naşterea sub apă etc.etc.....

Chiar crezi că e vorba de bani? Sau, mai degrabă, de altceva/altcineva....

[laurastifter]

Deosebit de interesant şi constructiv topic aţi deschis, domnule profesor!
Şi-mi pare rău că, exact în perioada aceasta (în următoarele aprox. 2 săptămâni) am atât de puţin timp liber la dispoziţie.
Aş avea o întrebare, poate prea complexă... sau prea simplistă, într-un anumit sens... nu-mi dau seama. Prea simplistă, în sensul că poate ar fi fost normal să ştiu asta încă din clasa a X-a... :)
Aş vrea să vă întreb: cum este înţeles sufletul uman în ştiinţa psihologiei?
Mai exact, cum îşi definesc psihologii propriul obiect de studiu?
Se afirmă că sufletul are o natură diferită de cea a trupului, sau se confundă cu funcţiile creierului... sau cum?
Nu vă întreb care este opinia psihologilor credincioşi creştini (printre care ştiu că vă număraţi) pe această temă, ci care este poziţia predominantă în rândul psihologilor în general.
Vă întreb fiindcă am auzit anumite prejudecăţi în această privinţă, potrivit cărora psihologia ar afirma despre suflet că... De fapt, mă abţin, fiindcă acele idei, aproape sigur, sunt simple prejudecăţi, afirmaţii nedocumentate ştiinţific şi n-aş vrea să contribui la răspândirea unor astfel de copilării pe un forum public.
Şi poate că ar fi interesant (acum mi-a venit în gând...) să ne spuneţi dacă psihiatria defineşte psihicul într-un mod total diferit, poate chiar antinomic faţă de psihologie (având în vedere caracterul ei de ramură a medicinei, ştiinţă exactă, spre deosebire de psihologie, care e socio-umană şi, vorba aceea, nu demult desprinsă din filosofie), sau cele două domenii se aseamănă în această privinţă.
Şi încă ceva (m-am gândit tot acum, pe moment...): noţiunea de psihic din psihologie include şi ceea ce noi, în teologie, înţelegem prin duh? Un fenomen al vieţii spirituale ar putea fi analizat şi psihologic?... Sau psihicul doar participă la viaţa duhului?...
Sper că n-am formulat naivităţi prea comice! :)
Recunosc că sunt total pe alături şi va trebui să fiu bine informată şi în acest domeniu, chiar dacă n-am intenţia să devin psiholog. Ţine de cultura generală, mai ales pentru un absolvent de Teologie şi... înţelegeţi dvs la ce mă refer. :)
Vă felicit pentru deschiderea topic-ului şi vă mulţumesc anticipat pentru lămuriri.
Nu ştiu dacă voi mai posta pe topic, dar, cu siguranţă, vă voi citi mesajele.
Le propun şi celorlalţi participanţi la discuţie (deşi nu ţin minte să-mi fi acordat cineva rolul de moderator!?...) ca, înainte de exprima obiecţii, să formuleze întrebări, pentru a înţelege dacă acele obiecţii sunt sau nu întemeiate. :) Unele critici pot fi perfect justificate, altele, însă, simple prejudecăţi. De aceea, personal încerc să fiu rezervată faţă de ceea ce nu am studiat şi să-mi exprim opiniile doar atunci când sunt sigură de un anumit aspect. E doar o sugestie, o opinie personală, pe care am formulat-o citind unele mesaje în care psihologia este suspectată de favorizarea mândriei etc.
Hristos în mijlocul nostru!

[laurastifter]

Acum câteva luni (în decembrie anul trecut, mai exact), am formulat, pe un alt topic, un mesaj în care mi-am exprimat opinia despre psihologie. Voi reda mesajul mai jos; îmi aparţine, deci nu copiez ideile sau cuvintele altora.
Doamne ajută!
Observ că, în câteva mesaje de pe acest topic, psihologia ştiinţifică este, cumva, privită în antiteză cu cea patristică.
Mă încumet să-mi dau şi eu cu părerea, deşi... am doar câteva cunoştinţe elementare despre psihologie, aşa, de nivel de cls. a X-a. :)
În opinia mea, psihologia este o ştiinţă autentică, o ştiinţă care, prin obiectul ei de studiu, se apropie de teologie şi filosofie. Această disciplină, încadrată în categoria ştiinţelor socio-umane, este, ca şi toate celelalte ştiinţe, demnă de luat foarte serios în considerare, căci a apărut ca urmare a studiului îndelungat al multor cercetători preocupaţi de sufletul omenesc.
Am avut bucuria de a comunica personal cu mai mulţi psihologi credincioşi, psihologi creştini ortodocşi, care contribuie la recuperarea psihologică, socială şi chiar duhovnicească a multor persoane singure, dezorientate, care au trebuinţă urgentă de ajutor. Aceşti psihologi şi-au pus toate cunoştinţele în slujba lui Hristos şi, cu siguranţă, ţin seama de scrierile Sfinţilor Părinţi. Atenţie: avem inclusiv pe forum câţiva psihologi credincioşi (domnul profesor Ioan Cezar şi doamna psiholog care-şi spune heaven); să nu-i întristăm prin generalizări nejustificate la adresa ştiinţei pe care o practică spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor!
Cred că psihologia nu este la concurenţă cu teologia patristică, ci psihologii de astăzi sunt discipoli ai Sfinţilor Părinţi, întocmai ca şi teologii! Domnul Ioan Cezar spunea foarte frumos că psihologia este o slujitoare a teologiei. Cred că s-ar putea spune şi că, de fapt, psihologia şi teologia modernă, împreună, sunt slujitoarele teologiei patristice... sau aşa ar trebui să fie. :) Aşadar, dacă psihologii (mă refer la cei credincioşi creştini) sunt elevii, iar nu concurenţii Sfinţilor Părinţi, ce motiv mai avem să combatem, fără simţ critic, toată ştiinţa psihologiei, pe care cei mai mulţi dintre noi n-o cunoaştem? De vreme ce eu nici n-am studiat Psihologia şi nici n-am avut ocazia de a apela la ajutor din partea psihologilor, cum aş putea susţine, în mod nejustificat, ceva negativ la adresa acestei ştiinţe?
Psihologia NU trebuie confundată nici cu ezoterismul, nici cu mai ştiu eu ce alte pseudoştiinţe, terapii alternative etc. Nu trebuie confundată nici cu psihiatria, pentru că aceasta din urmă este o ramură a medicinei, iar psihologia este o ştiinţă umanistă (deci mult mai apropiată de teologie).
Cred că, folosindu-ne de un cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul, putem afirma că psihologia nu este nici rea, nici bună în sine, ci poate avea efecte pozitive sau negative, în funcţie de modul în care o practicăm. Dacă există psihologi care-şi practică ştiinţa doar din dragoste pentru Dumnezeu şi faţă de semeni, atunci lucrarea lor este binecuvântată de Dumnezeu şi perfect compatibilă cu sfânta noastră credinţă creştină!
În schimb, psihologii care realizează un sincretism între ştiinţa în care s-au specializat şi tot felul de practici ezoterice (or fi existând şi astfel de psihologi, nu ştiu), atunci responsabilitatea nu aparţine tuturor psihologilor şi nici psihologiei în sine, ci strict persoanelor în cauză. Acei psihologi ar practica ezoterismul nu pentru că sunt psihologi, ci pur şi simplu fiindcă s-au rătăcit de la dreapta credinţă, săracii... :) Să nu confundăm medicul cu medicina, psihologul cu psihologia etc.
A, îmi veţi spune că aţi întâlnit mulţi psihologi care au convingeri religioase sincretice şi încearcă să şi le susţină prin argumente ştiinţifice? Nici acest fapt nu îndreptăţeşte generalizările nejustificate (de tipul: "toţi psihologii sunt... sincretişti"), din mai multe motive:
1. aşa cum am mai spus, psihologii respectivi combină ştiinţa autentică a psihologiei (care, din câte ştiu, n-are nicio legătură cu ezoterismul şi aiurelile) cu ideile lor religioase şi filosofice;
2. existenţa psihologilor creştini constituie o dovadă a compatibilităţii dintre credinţă şi ştiinţa psihologiei;
3. practici anticreştine se pot strecura în orice domeniu, ceea ce nu ne determină să combatem toate ştiinţele în bloc, ci doar să respingem ceea ce este contrar credinţei noastre (de exemplu, cei mai mulţi dintre medicii ginecologi fac avorturi, ceea ce nu înseamnă că toţi ginecologii ar fi proavort, sau că domeniul ginecologiei ar fi, în sine, anticreştin);
4. Sf. Vasile cel Mare, în Omilia XXII către tineri, îşi exprimă opinia conform căreia creştinii au datoria de a citi literatura laică necreştină (cred că ideea se potriveşte şi în cazul psihologiei) şi să ia din ea doar ceea ce este în concordanţă cu învăţătura lui Hristos, după exemplul albinelor care, aşezându-se pe toate florile ivite în calea lor, iau din ele DOAR ceea ce le este folositor (polenul). Spune aşa Sf. Vasile: "Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi doar ceea ce ni se potriveşte şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm". Câtă dreaptă socotinţă aveau Sfinţii Părinţi!
Cu siguranţă, ei ar fi folosit şi psihologia ca pedagog către Hristos, aşa cum s-au raportat la ştiinţa şi la filosofia vremii lor.
În concluzie, cred că, în privinţa psihologiei, ca şi în cazul oricărei alte ştiinţe, noi, creştinii râvnitori după virtutea dreptei socoteli, putem urma cu toată încrederea sfatul Sfântului Vasile cel Mare - acela de a ne asuma, precum albinele, doar ceea ce este pozitiv, creştinesc, din fiecare domeniu al vieţii şi al culturii, lăsând în urmă ceea ce simţim că ne îndepărtează de Dumnezeu. Dacă vom avea încredere în psihologii creştini, care-şi practică ştiinţa pentru şi cu ajutorul lui Hristos, cred că decizia noastră va fi bineplăcută lui Dumnezeu. Iar dacă vom adera la ideologii şi practici străine de credinţa şi spiritualitatea noastră ortodoxă, păi atunci nu psihologia e de vină, ci lipsa noastră de discernământ duhovnicesc.

În prealabil postat de laurastifter

În opinia mea, psihologia este o ştiinţă autentică, o ştiinţă care, prin obiectul ei de studiu, se apropie de teologie şi filosofie. Această disciplină, încadrată în categoria ştiinţelor socio-umane, este, ca şi toate celelalte ştiinţe, demnă de luat foarte serios în considerare, căci a apărut ca urmare a studiului îndelungat al multor cercetători preocupaţi de sufletul omenesc.
Am avut bucuria de a comunica personal cu mai mulţi psihologi credincioşi, psihologi creştini ortodocşi, care contribuie la recuperarea psihologică, socială şi chiar duhovnicească a multor persoane singure, dezorientate, care au trebuinţă urgentă de ajutor.

Am toata stima pentru psihologii care-si dedica viata ajutarii aprapelui cu altruism, in vederea apropierii de Dumnezeu.

În prealabil postat de laurastifter

Aceşti psihologi şi-au pus toate cunoştinţele în slujba lui Hristos şi, cu siguranţă, ţin seama de scrierile Sfinţilor Părinţi. Atenţie: avem inclusiv pe forum câţiva psihologi credincioşi (domnul profesor Ioan Cezar şi doamna psiholog care-şi spune heaven); să nu-i întristăm prin generalizări nejustificate la adresa ştiinţei pe care o practică spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor!

Apoi, daca ei stiu ca sunt psihologi crestini si nu se regasesc in criticile aduse psihologilor in general, ne vor ierta crestineste pe noi, cei care incercam sa descoperim ,,tainele'' psihologiei.

În prealabil postat de laurastifter

Cred că psihologia nu este la concurenţă cu teologia patristică, ci psihologii de astăzi sunt discipoli ai Sfinţilor Părinţi, întocmai ca şi teologii!

Eu n-as baga mana in foc cu atata usurinta pentru nimeni.
Nu spun ca nu exista psihologi crestini, dar acuzele reciproce pe care si le aduc psihologii si teologii ne obliga sa fim circumspecti:


Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare. Adica teologii s-au cam demodat!!!

Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla). Una e sa ajuti omul cu toata bunavointa si sa uiti, ca si duhovnicul, ce ai vorbit cu el si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege. Apoi actul medical fiind monitorizat, automat omul devine un client sau un fost client, cu sens ironic. In aceasta stiinta nu se investeste prea mult pentru a asigura personal competitiv, astfel ca am cunoscut persoane cu un nivel intelectual modest care dupa un an de facultate la psihologie isi castigasera o aroganta teribila, priveau intreaga lume ca pe niste clienti manevrabili. Nu spun ca nu exista si exceptii.

În prealabil postat de laurastifter

Domnul Ioan Cezar spunea foarte frumos că psihologia este o slujitoare a teologiei. Cred că s-ar putea spune şi că, de fapt, psihologia şi teologia modernă, împreună, sunt slujitoarele teologiei patristice... sau aşa ar trebui să fie.

Daca suntem de acord ca teologia patristica e demodata, da, atunci trebuie sa vina psihologia sa ne ajute s-o modernizam... Teologie moderna e ceva cam fara Dumnezeu, e ecumenism, nu prea mai e teologie. Pacat ca psihologia poate fi implicata atat de usor si intr-un joc murdar. Pentru ca teologia moderna si psihologia sa fie slujitoarele teologiei patristice trebuie s-o pretuiasca, nu s-o considere demodata!

În prealabil postat de laurastifter

Cred că, folosindu-ne de un cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul, putem afirma că psihologia nu este nici rea, nici bună în sine, ci poate avea efecte pozitive sau negative, în funcţie de modul în care o practicăm.

Cu aceasta afirmatie sunt de acord.

[dobrin7m]

Deocamdata doar in tara noastra sunt, (numarati pe degete) psihologi crestini. Nici macar nu spun ortodocsi. In Occident, si anume aici in Anglia, psihologii nu au nici o treaba cu teologia. In plus , tendinta este aceea de a elimina definitiv credinta din vietile oamenilor. De altfel, o fraza mi-a fost adresata: religia va deveni istorie, dvs sunteti o naiva.

In plus, psihologii crestini, nu stiu inca sa gaseasca echilibrul necesar. Sunt prea mult psihologi si prea putin crestini cu adevarat. Si creierul lor se supun acelorasi functiuni dpvd psi la care se supun creierul celorlalti oameni pe care pretind ca ii vindeca. Este un aspect pe care de prea multe ori il uita.
Sunt de acord cu Antoniap: prea putini psihologi cu adevarat traitori crestini , cu adevarat cu Hristos cu ei. Nu exista teologie moderna, ci doar teologie patristica.

[laurastifter]

În prealabil postat de antoniap

Am toata stima pentru psihologii care-si dedica viata ajutarii aprapelui cu altruism, in vederea apropierii de Dumnezeu.



Apoi, daca ei stiu ca sunt psihologi crestini si nu se regasesc in criticile aduse psihologilor in general, ne vor ierta crestineste pe noi, cei care incercam sa descoperim ,,tainele'' psihologiei.


Eu n-as baga mana in foc cu atata usurinta pentru nimeni.
Nu spun ca nu exista psihologi crestini, dar acuzele reciproce pe care si le aduc psihologii si teologii ne obliga sa fim circumspecti:


Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare. Adica teologii s-au cam demodat!!!

Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla). Una e sa ajuti omul cu toata bunavointa si sa uiti, ca si duhovnicul, ce ai vorbit cu el si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege. Apoi actul medical fiind monitorizat, automat omul devine un client sau un fost client, cu sens ironic. In aceasta stiinta nu se investeste prea mult pentru a asigura personal competitiv, astfel ca am cunoscut persoane cu un nivel intelectual modest care dupa un an de facultate la psihologie isi castigasera o aroganta teribila, priveau intreaga lume ca pe niste clienti manevrabili. Nu spun ca nu exista si exceptii.



Daca suntem de acord ca teologia patristica e demodata, da, atunci trebuie sa vina psihologia sa ne ajute s-o modernizam... Teologie moderna e ceva cam fara Dumnezeu, e ecumenism, nu prea mai e teologie. Pacat ca psihologia poate fi implicata atat de usor si intr-un joc murdar. Pentru ca teologia moderna si psihologia sa fie slujitoarele teologiei patristice trebuie s-o pretuiasca, nu s-o considere demodata!



Cu aceasta afirmatie sunt de acord.

"Am toata stima pentru psihologii care-si dedica viata ajutarii aprapelui cu altruism, in vederea apropierii de Dumnezeu"
Şi eu la fel.
Tocmai de aceea, vă propun să nu-i întristăm pe aceştia, prin obiecţii neargumentate şi generalizări nejustificate la adresa profesiei pe care o practică.
"Apoi, daca ei stiu ca sunt psihologi crestini si nu se regasesc in criticile aduse psihologilor in general..."
Cum să nu se regăsească, de vreme ce criticile sunt aduse psihologilor în general?
Observaţi, tocmai aici este eroarea de logică: se formulează o obiecţie generală, la adresa unei întregi categorii profesionale. Fiind formulată astfel, generalizarea va fi, în mod inevitabil, nejustificată/ abuzivă, adică va fi un sofism.
Premisă: unii A sunt B.
Concluzie: toţi A sunt B.
Acestea sunt generalizările nejustificate - eroare logică de care este plin topic-ul.
"...ne vor ierta crestineste pe noi, cei care incercam sa descoperim ,,tainele'' psihologiei"
Oare aşa se încearcă desluşirea tainelor unei ştiinţe?... Şi încă o ştiinţă atât de complexă cum este psihologia? Aşa, criticând înainte de a înţelege?
Personal ştiu psihologie la nivel de liceu (poate mă supraestimez...).
De aceea, cum aş putea formula obiecţii la adresa acestei ştiinţe?
Ştiu sigur, însă, unele lucruri uşor observabile despre performanţele concrete pe care psihologii reuşesc să le realizeze în societate.
Şi mai ştiu încă ceva, ceva admirabil despre aceşti semeni ai noştri:
faptul că ei îşi dedică viaţa studierii... sufletului omenesc!
Dacă sufletul omenesc este, în faţa Domnului, mai de preţ decât întreaga creaţie, decât tot cosmosul ("Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă şi-şi va pierde sufletul său?" - întreabă retoric Dumnezeul nostru), iar aceşti aventurieri, psihologii, încearcă să-l înţeleagă, atunci ajung la concluzia că oamenii ăştia sunt grozav de curajoşi!
Şi că, mai mult decât atât, au înţeles exact ce este esenţial de cunoscut din întreaga creaţie a lui Dumnezeu: nu atât natura, lumea materială (scriu aceasta nu pentru a subestima ştiinţele exacte), cât sufletul nostru, cel după chipul Creatorului şi destinat eternităţii.
De aceea, datorită importanţei obiectului lor de studiu, cred că sunt vrednici de preţuirea şi încrederea noastră.
Aţi mai scris aşa: "
Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare. Adica teologii s-au cam demodat!!! Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla)."
Din nou generalizări nejustificate... ca şi cum ar exista un neîmpăcat război între TOŢI teologii şi TOŢI psihologii. :)
Aici, pe forum, sunt 2 psihologi (sau mai mulţi, poate... dar doar despre 2 ştiu eu). Care dintre ei a formulat, în vreun mesaj, asemenea obiecţii la adresa teologiei?
Cât despre opiniile teologilor despre psihologi, cum comentaţi, de exemplu, atitudinea părintelui Galeriu în acest sens? Dar atitudinea Bisericii, în general, faţă de ştiinţe şi filosofie? :)
"Una e sa ajuti omul cu toata bunavointa si sa uiti, ca si duhovnicul, ce ai vorbit..."
Comparaţia aceasta între duhovnic şi psiholog îmi pare... discutabilă...
E ca şi cum aş compara Sf. Maslu cu o intervenţie chirurgicală. Sunt modalităţi diferite în care Dumnezeu lucrează, prin oameni, pentru vindecarea noastră. Ambele sunt importante, dar... atât de diferite! Şi, în mod evident, nici ca importanţă nu pot fi comparate, Sf. Taine fiind nespus mai importante decât ştiinţa, căci ţin de planul vieţii duhovniceşti.
Şi mai este ca şi cum aş compara, din punct de vedere teologic şi literar, Sf. Scriptură cu Fraţii Karamazov, cu un compendiu de filosofie antică ori cu manualul de Dogmatică pentru seminariile teologice.
"...si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege"
Şi cum puteţi şti că aşa procedează toţi psihologii (mai ales cei creştini), atunci când fac psihoterapie? Aţi fost la psiholog şi v-a tratat aşa?
Eu n-am fost la psiholog, n-am urmat şedinţe de psihoterapie şi, din acest motiv, îmi este imposibil să formulez acuzaţii.
Mai mult decât atât: sunt sigură că nici unul dintre psihologii credincioşi creştini pe care am avut bucuria de a-i cunoaşte în diverse împrejurări NU se comportă în acest fel cu clienţii. Cred că, dimpotrivă, ştiu să comunice creştineşte, respectând libertatea interlocutorului şi neîncercând să-l controleze prin constrângere.
"Daca suntem de acord ca teologia patristica e demodata..."
Doamne păzeşte! Cine a spus aşa ceva?
"Apoi actul medical fiind monitorizat..."
În acest caz, nu sunt acte medicale, ci psihologice. Este vorba de ştiinţe diferite. Psihologia nu este medicină. Dvs v-aţi gândit, probabil, la psihiatrie... sau nu-mi dau seama.
"Teologie moderna e ceva cam fara Dumnezeu..."
Dvs aţi studiat Teologia?
Dacă nu, de unde şi până unde aţi ajuns la concluzia că ceea ce am studiat noi în facultate e "ceva cam fără Dumnezeu" şi că noi am încerca să trădăm teologia Sfinţilor Părinţi?
"Pentru ca teologia moderna si psihologia sa fie slujitoarele teologiei patristice trebuie s-o pretuiasca, nu s-o considere demodata"
Exact: asta se şi întâmplă atât în cazul teologilor iubitori ai Ortodoxiei autentice, cât şi în cazul psihologilor credincioşi ortodocşi.
Psihologii atei sau agnostici o consideră, poate, demodată; nu fiindcă sunt psihologi, ci din cauza convingerilor lor religioase (psihologia în sine, ca ştiinţă, nu se ocupă cu teologia).
"Cu aceasta afirmatie sunt de acord"
Mă bucur că împărtăşim, în această privinţă, aceeaşi opinie. :)
Doamne ajută!

<<Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare.>> Adica teologii s-au cam demodat!!! <<Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism >>(dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla).

Laura,
Observatiile dintre ghilimelele << >> nu-mi apartin, au fost preluate din urmatorul material, iar cuvintele din paranteza se inspira tot de acolo.
http://www.youtube.com/watch?v=OW4yw3w611w

Am urmarit intregul discurs al domnului profesor universitar si din ceea ce a spus dumnealui eu am tras niste concluzii.

Am scris cu multa durere ceea ce am scris, nu cu intentia de a jigni pe cineva anume.

[dobrin7m]

În prealabil postat de laurastifter

Şi mai ştiu încă ceva, ceva admirabil despre aceşti semeni ai noştri:
faptul că ei îşi dedică viaţa studierii... sufletului omenesc!
Dacă sufletul omenesc este, în faţa Domnului, mai de preţ decât întreaga creaţie, decât tot cosmosul ("Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă şi-şi va pierde sufletul său?" - întreabă retoric Dumnezeul nostru), iar aceşti aventurieri, psihologii, încearcă să-l înţeleagă, atunci ajung la concluzia că oamenii ăştia sunt grozav de curajoşi!
Şi că, mai mult decât atât, au înţeles exact ce este esenţial de cunoscut din întreaga creaţie a lui Dumnezeu: nu atât natura, lumea materială (scriu aceasta nu pentru a subestima ştiinţele exacte), cât sufletul nostru, cel după chipul Creatorului şi destinat eternităţii.
De aceea, datorită importanţei obiectului lor de studiu, cred că sunt vrednici de preţuirea şi încrederea noastră.


"...si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege"
Şi cum puteţi şti că aşa procedează toţi psihologii (mai ales cei creştini), atunci când fac psihoterapie? Aţi fost la psiholog şi v-a tratat aşa?
Eu n-am fost la psiholog, n-am urmat şedinţe de psihoterapie şi, din acest motiv, îmi este imposibil să formulez acuzaţii.
Mai mult decât atât: sunt sigură că nici unul dintre psihologii credincioşi creştini pe care am avut bucuria de a-i cunoaşte în diverse împrejurări NU se comportă în acest fel cu clienţii. Cred că, dimpotrivă, ştiu să comunice creştineşte, respectând libertatea interlocutorului şi neîncercând să-l controleze prin constrângere.

Laura nici eu nu am fost la psiholog niciodata pentru ca nu am avut nevoie insa am fost folosita aici pe forum abuziv de catre acesti psihologi pe care tocmai ii lauzi.
Iata un exemplu de adresare cum stiu ei sa comunice crestineste, in mod terapeutic desigur si foarte profesionist:

"Ba există fereşti mântuitoare, Miţo blasfemiatoare şi hulitoare de Dumnezeu!
Fiecare inimă de om e o fereastră prin care privim din perspectiva mântuitoare. Când voim, prin harul Domnului. AMIN+

"Adicăca" o fi la tine, în mahala.

Toate disciplinele medicale deschid ferestrele omului spre Duhul Sfânt.
Ginecologul, internistul, chirurgul şi cardiologul - îngeri păzitori ai omului, rampă de lansare către Împărăţia lui Dumnezeu. Omul să voiască, Domnul izbândească!

Miţo, din iadul tău cu ochii roşii ca focul lumea arde, arde. La noi e pace, câinii vagabonzi se îndreaptă spre locul sortit lor, vine toamna cu lumina ei blândă, salut!
Ne vedem în iad!

Deocamdată pleacă. Cu tot cu pneumonia ta. Pleacă Miţo, pleacă!
Sau pocăieşte-te.
Cum voieşti!"

Fa un exercitiu si incearca sa iti imaginezi ca aceste cuvinte iti sunt tie adresate de catre domnul, respectabilul ,supercrestinul, educatul plin de bun simt, exemplu viu de crestin traitor pe care ai avut bucuria sa il cunosti, inegalabilul tau psiholog.

Absolut tot ce am spus a fost rastalmacit, intors cu susul in jos si badjocorit.
Cand am amintit de ceilalti medici exact asta am vrut sa atrag atentia lui Decebal, care lauda anii de studiu ai unui psiholog. Vroiam sa va amintesc ca un cardiolog sau chirurg studiaza peste 10 ani ca sa devina un medic bun. Si ca ferestrele de care vorbim nu sunt ale psihologilor in exclusivitate de aduceti aici osanale ci sunt ale tuturor care slujesc semenii indiferent ca sunt medici sau doar asistente medicale de pilda. Fiecare om slujeste semenilor sai din locul in care se afla valorificandu-si talantii sai. dar noi oamenii pentru ca suntem atat de pacatosi facem clasamente peste clasamente, ierarhii lumesti si ne inchinam celor carora credem noi ca sunt in varf , vai de el varf al acestei lumi, uneori uitand si de Dumnezeu.

Si daca fiecare inima de om este o fereastra prin care privim din perspective mantuitoare atunci toate inimile pot fi astfel nu doar pe alese, dupa bunul nostru plac. Ale unora sunt inimi ale altora sunt iaduri cu ochi rosii ca asa vedem noi din fereastra noastra curata.

Cand o sa ajungem sa vedem inimile tuturor mai curate decat ale noastre , atunci ne vom fi smerit cu adevarat, altfel e doar spoiala desarta. Chiar si inima aia de iad sa ni se para mai curata decat a noastra , asa sa o vedem si sa o iubim asa cum Hristos ne-a invatat.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de laurastifter

1) Aş vrea să vă întreb: cum este înţeles sufletul uman în ştiinţa psihologiei?
Mai exact, cum îşi definesc psihologii propriul obiect de studiu?
Se afirmă că sufletul are o natură diferită de cea a trupului, sau se confundă cu funcţiile creierului... sau cum?

2) Şi poate că ar fi interesant (acum mi-a venit în gând...) să ne spuneţi dacă psihiatria defineşte psihicul într-un mod total diferit, poate chiar antinomic faţă de psihologie (având în vedere caracterul ei de ramură a medicinei, ştiinţă exactă, spre deosebire de psihologie, care e socio-umană şi, vorba aceea, nu demult desprinsă din filosofie), sau cele două domenii se aseamănă în această privinţă.

3) Şi încă ceva (m-am gândit tot acum, pe moment...): noţiunea de psihic din psihologie include şi ceea ce noi, în teologie, înţelegem prin duh? Un fenomen al vieţii spirituale ar putea fi analizat şi psihologic?... Sau psihicul doar participă la viaţa duhului?...
Sper că n-am formulat naivităţi prea comice! :)

Hristos în mijlocul nostru!

Foarte mult îmi plac întrebările, Laura, mulţumesc!
Nu sunt întrebări naive sau, dacă vrei, sunt la fel de naive ca întrebările copilului: de unde vine ploaia, unde face nani soarele, unde locuieşte Doamne-Doamne? de ce mor oamenii? ş.a.m.d....
Întrebările sunt bune, cred eu, atunci când chiar de par naive, ne dau prilej de reflecţie şi îndreptare pentru întreaga viaţă...:)
Mărturisesc că eu mă întreb şi acum, după atâţia ani de studiu, lecturi, experienţe: ce este psihicul?... Şi nu sunt încă mulţumit de răspuns.

Deocamdată încerc să redactez un text pe scurt, schematic şi nădăjduiesc să pot reveni mâine pentru unele detalieri.

1) În general, şcolile psihologice consideră că natura sufletului (psihic, duh) este mixtă: informaţie şi energie. Lesne de înţeles cum e cu informaţia (memoria, gândirea) precum şi cu energia (emoţii, sentimente, motive, voinţă, temperament). Voi detalia mâine.
Desigur că trupul, în ciuda unităţii lui cu sufletul, e privit în psihologie ca fiind diferit ca natură, organizare şi funcţionare - deşi cunoaştem din biologie că şi trupul deţine o memorie (celulară, cel puţin) şi un metabolism energetic. Natura materială înseamnă, pentru psiholog, că trupul material e concret. Ce înseamnă concret: cognoscibil cu simţurile, vizibil, pipăibil cu mâna.
Astfel, poţi vedea corpul, îl poţi atinge şi palpa, îl poţi mirosi etc. Dar nu putem vedea o idee, nu mirosim un gând, nu putem spune câte grame are o dorinţă ori o teorie ştiinţifică (oricât ar fi ea de "grea"...:))
Psihicul însă este de natură abstractă, incognoscibil cu simţurile. Este imponderabil, inefabil... Efectele lui sau mai exact manifestările comportamentale pot fi însă vizualizate sau auzite: gesturi, mimică, pantomimică, vorbe, texte scrise, desen, muzică etc. Din aceste acte văzute, comportamentale (sau de conduită externă, cum le numim în psihologie) putem deduce, cu oarecare aproximaţie, o mulţime de însuşiri psihice ascunse, întrucât există o legătură organică, de continuitate, între conduita subiectivă internă şi manifestarea externă a acesteia în comportamentul observabil.
Nu putem observa o idee, dar putem observa comportamentul omului declanşat de o idee şi astfel să cunoaştem, fie şi parţial, ideea ascunsă.

2) Asemănare mare, în cele mai multe părţi identitate. Doar că psihiatria se ocupă de o parte a vieţii psihice, anume de tulburările acesteia, de boli. Iar boala, ca să ating şi conceptul acesta, are ceva tipic: mai întâi caracterul constrictiv, ea supunînd voinţa omului şi dirijîndu-i funcţiile psihice într-o direcţie sau într-un mod de funcţionare diferit, în mod mai mult sau mai puţin substanţial, de conduita omului considerat sănătos. În fine, boala are o evoluţie: debut, apogeu, remisiune sau exitus. Desigur, sunt nuanţe, tempo-uri, complicaţii, stagnări şi multe alte nuanţe... Însă, schematic, aceasta este evoluţia caracteristică a bolii în general precum şi în psihiatrie.

3) Psihologii numesc psihicul şi prin termenii de suflet sau chiar duh. Totuşi, la rigoare, de obicei în psihologie (exceptînd unele ramuri care pretind că fac mai mult) cercetăm şi intervenim mai ales la nivelul aşazis lumesc (îmi scapă termenul potrivit în clipa asta), fără a avea pretenţia că demersul nostru atinge polul spiritual, duhovnicesc, acesta fiind rezervat teologilor (mă refer la învăţătură, la teorie) şi preoţilor/duhovnicilor. Uneori însă, vrînd-nevrînd, psihologii întâlnesc şi conţinuturi care ţin de dimensiunea sufletească mai "înaltă" a sufletului, adică pot apărea fenomene cu caracter duhovnicesc ori pur şi simplu conţinuturi ale credinţei. De obicei acestea sunt respectate şi nu lucrăm asupra lor. Aceste aspecte ţin de Teologie şi Biserică.

Fenomenele spirituale, dacă prin aceasta denumeşti lucrarea harului în omul cerdincios, sunt parţial comprehensibile psihologic. Ce se poate cunoaşte? Unele manifestări ale credinţei în planul vieţii psihice, în comportament, în relaţii. Acestea pot fi descrise, fiind constatabile, dar numai măgarii le pot explica, întrucât, ştii vorba mea, măgarii explică orice.
Taina vieţii duhovniceşti nu este, în general, abordată de psihologi. Cei care au încercat nu au adus nimic relevant faţă de învăţătura Părinţilor. Pe lângă Isaac Sirul, de pildă, în materie de duhovnicie un psiholog e un debil mintal - nu pricepe nimic, deşi poate scânci uneori, destul de enervant, ce-i drept...:)

Fireşte că psihicul, şi mă refer aici la componenta lui firească (ăsta era termenul care îmi lipsea mai sus!) coexistă cu polul duhovnicesc al sufletului aşa cum coexistă cu trupul.
Sunt influenţe reciproce, evident.

Deocamdată atât am reuşit să bolborosesc, sper că nu am emis prea multe prostii... Voi reveni mâine cu un ochi critic şi, poate, voi scrie ceva mai vesel...:)

Mulţumesc, Laura, pentru întrebări!