Biserica si Psihologia

[dobrin7m]

În prealabil postat de Decebal

Vă înşelaţi, doamnă, nu s-a făcut doar o astfel de comparaţie, ci o comparaţie între preoţi şi oamenii care lucrează în domeniile ştiinţifice în general, inclusiv medicii şi psihologii. Este de domeniul evidenţei că în domeniile ştiinţifice în general, acolo unde se face şcoală serioasă, cantitatea şi calitatea studiilor, a muncii atât în perioada studiilor cât şi în perioada exercitării profesiei este mult mai mare decât în cazul preoţilor ortodocşi. Lucrul ăsta este pur şi simplu o evidenţă, şi care se bazează pe faptul că în domenile ştiinţifice oamenii iau lucrurile mult mai în serios decât în domeniul religios unde domneşte mult arbitrarul, subiectivismul. Iar astea se datorează metodelor abordate, faptului că metoda ştiinţifică în general implică o rigoare şi o critică în cercetarea fenomenelor, ipotezelor, teoriilor, pe când actualmente în religie şi teologie domină bunul plac, subiectivismele, arbitrarul şi aşa mai departe. Metoda ştiinţifică critică impune o rigoare a gândirii, a logicii, pe când la ortodoxei lucrurile merg şi cu sărutări de icoane, aprinderi de lumânări şi nişte punguţe cu napolitane ori nişte sărmăluţe la zile festive; lucrurile sunt cam simple, aşa cum le fac unii să fie. Nu spun că în esenţă domeniul teologic ar fi unul simplu, ba dimpotrivă, ci felul în care este tratat în general l-a transformat într-o chestie care pare destul de simplistă, mai ales dacă eşti puţin mai înalt, ai un glas bun la cântat, te mai faci că studiezi şi că înţelegi şi, în unele cazuri, mai şi dai o şpagă (simonie adică) pentru a ajunge pe postul râvnit, şpagă pe care evident aştepţi să o recuperezi de pe spatele "credinţei" "credincioşilor".

Mai este un aspect. Dacă presupunem că religia se ocupă cu medicina spiritului, atunci nu vi se pare de-a dreptul absurd ca medicii care se ocupă de trup să studieze, şi la un mod serios cu foarte multă muncă intelectuală, ani şi ani grei de zile, în timp ce alţii, cvare pretind că înţeleg cum stă treaba cu medicina spiritului pot să ajungă la "cabinet" şi după câţiva ani de seminăraş, la asta adăugând şi lipsa de maturitate spirituală, morală şi intelectuală a multor preoţi care intră în câmpul muncii. Eu aici văd în această comparaţie un avantaj evident pentru domeniul medical, unde se munceşte la greu şi unde un malpraxis, unul singur, poate însemna foarte mult, în timp ce medicina care pretinde că are în vedere spiritul, adică ceva mult mai de preţ şi mai complex decât trupul sau anumite părţi ale sale, expediază lucrurile destul de simplist şi peste astea au loc din nefericire foarte multe malpraxisuri în plan spiritual, moral şi teologic, malpraxisuri pentru care cei care le comit nu pot fi traşi la răpundere, nu ai la cine să raportezi, sunt mult mai multe şi mai puţin evidente şi aşa mai departe.

Domnul stie mai bine cine e inselat printre noi. Degeaba spun eu dumitale va inselati, sau dvs mie va inselati ca de multe ori nu e cum spunem noi ca ce stim noi toate cele dinlauntru ale sufletului unui om?

legat de anii de studiu si evidenta cum ca preotii ortodocsi nu studiaza cat cei din domeniile stiintifice, as dori totusi sa va spun ca e si normal sa studiezi foarte mult intr-un domeniu lumesc, din cele ale lumii. Si si asa nu realizeaza multi prea multe daca nu intervine Dumnezeu prin marea sa iconomie sa le lumineze mintile. dar preotii studiaza toata viata asa sa stiti, toata viata se formeaza , niciodata nu inceteaza sa citeasca, sa invete citind Sfanta Traditie si intelegand Sfanta Scriptura si toata viata se roaga Domnului sa le dea intelepciunea si harul sa ajute sufletele omenesti.
de aceea si noi avem datoria sa ne rugam pentru ei , nu sa ii blamam si sa ii criticam pentru ca poarta si ei pacate asa cum si noi la randul nostru purtam. Avem pretentia ca preotii nostru sa fie sfinti insa cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur este minunat in acest sens, ca avem preotii pe care ii meritam . Indemnul de a naste preoti buni este intradevar plin de adevar, caci cum suntem noi asa crestem si educam.

In ortodoxie nu merge nimic doar cu sarutari de icoane si pungute de napolitane sa stiti, a invata sa tii paza mintii, sa lupti cu propriile tale pacate si deprinderi rele nu este un lucru usor. Unii dintre noi nici macar nu avem habar cum este aceasta, actionam din impulsuri ale firii si ne bazam pe propria noastra minte si gandire care fara interventia lui Dumnezeu nu poate da solutii bune.

Cunoasterea sufletului omenesc calauzit de Duhul Sfant este cu adevarat adevarata psihologie. A incerca sa deslusesti tainele sufletului omenesc pornind pe calea cea lumeasca nu va duce niciodata la adevarata cunoastere.
Sf. Dimitrie al Rostovului in cartea Alfavita duhovniceasca ne spune asa: pentru a ajunge la cunoasterea de Dumnezeu trebuie mai intai sa cunosti toata creatia, modul cum ea functioneaza, de ce, precum si cunoasterea de sine, a ta insuti. Fara Dumnezeu niciodata nu vom ajunge sa intelegem nici creatia si legile care o guverneaza si nici pe noi insine si deci omul si tainele sufletului sau.

atunci cand vom ajunge sa ne cunoastem putem spune ca suntem adevarati psihologi. Nu in facultatile lumesti de psihologie inveti adevarata psihologie ci in scoala duhovniceasca, scoala ascultarii, a luptei cu tine insuti. Deci nu sunt impotriva acestei adevarate psihologii ci impotriva psihologiei lumesti, fara de Dumnezeu. Sigur nu neg ca pot exista si psihologi crestini, insa sunt foarte putini tocmai pentru ca , fara sa isi dea seama, si mintea lor se supun acelorasi legi. Si astfel dau intaietate tocmai invatamintelor lumesti uitand ca Dumnezeu , daca voieste, intr-o clipita te poate face cunoscator al tuturor tainelor sufletului omenesc.

[Dalian]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Cezar te rog sa te uiti pe converstiile mele cu Dalian,pe mine cel putin m-a deranjat faptul ca a spus de maica si de parintele meu duhovnic ca-s ecumenisti, ce parere ai de cartile recomandate?

Ia uite-l mah pe aista cum cerşeşte ajutor de la oameni!
Ce vrei dragule să-ţi confirme fratele Cezar? Că Frank Minirth ("Labirintul Codependenţei") şi David Celani ("Plecarea de acasă") nu-s sectari? Sunt sectari, Marcel, sectari pe de-a-ntregul. Autorii cărţilor cărora le faci reclamă deşănţată nu au nimic ortodox în ei. E dincolo de orice îndoială.

Dacă vrei să sugerezi că ortodocşii trebuie să înveţe psihologia de la sectari, spune-o desluşit! Dacă vrei să declari că noi trebuie să citim cărţi sectare pentru al nostru "urcuş duhovnicesc", spune-o clar!

Dar dacă eşti ortodox, citeşte Cele 9 porunci bisericesti. În mod special porunca a şaptea.
Adu-le aminte şi profesorilor tăi ecumenişti!

[Decebal]

Doamnă Mihaela, îmi pare rău pentru dumneavoastră dar aveţi o poziţie care nu este susţinută cu adevărat de realitate decât în cazuri de excepţie. Însă noi aici vorbeam despre reguli, nu despre excepţii, care există fără nicio îndoială, mai există şi preoţi care muncesc şi înţeleg mai multe în planul spiritual, dar sunt o minoritate şi nu ei dau cu adevărat tonul. Eu v-am oferit nişte argumente foarte clare şi logice, dumneavoastră, ca şi alţii, veniţi cu "argumente" de tip tribal, pe principiul "ne apărăm tribul indiferent care este adevărul". Nu faceţi decât să vă aliniaţi şi să vă înscrieţi în rândul unei gândiri specifice de clasă, adică unei gândiri profund subiectiviste şi partinice, aliniate intereselor patronilor grupului, indiferent care este sau nu este adevărul.

[calinit]

Dihotomia naturii umane (trup și suflet) a determinat, justificat sau nejustificat (contează mai puțin) apariția unui domeniu al cunoașterii științifice ca psihologia (cu obiect de studiu: sufletul – psyche). Sfinții părinți vorbesc adeseori despre duh (pneuma), concept „oarecum” sinonim celui de suflet (pentru cei aflați pe o treaptă superioară de trăire creștinească sau, pur și simplu, pentru creștinii aflați pe cale). Adică, duh, pentru cei care sunt realmente trăitori întru tainele Bisericii... Pentru aceștia, dihotomia naturii umane (trup – suflet) devine trup – duh. Și ei sunt trăitori întru Adevăr, Iisus Hristos, fără, cred eu, a avea nevoie de psihologie. De ce? Pentru că pur și simplu, obiectul de studiu al psihologiei (psyche), pentru ei, nu există! Ei au nevoie doar de duhovnici (de la duh-pneuma).
Pentru noi, restul, cei care avem suflet și nu duh, cei care nici pe cale nu suntem sau batem încă la „porțile” Mântuitorului, psihologia este mult mai la îndemână.
O explicație simplă, cred, la o problemă destul de complexă, totuși...

[Dalian]

În prealabil postat de calinit

Pentru aceștia, dihotomia naturii umane (trup – suflet) devine trup – duh. Și ei sunt trăitori întru Adevăr, Iisus Hristos, fără, cred eu, a avea nevoie de psihologie. De ce? Pentru că pur și simplu, obiectul de studiu al psihologiei (psyche), pentru ei, nu există! Ei au nevoie doar de duhovnici (de la duh-pneuma).
Pentru noi, restul, cei care avem suflet și nu duh, cei care nici pe cale nu suntem sau batem încă la „porțile” Mântuitorului, psihologia este mult mai la îndemână.

Ca să simplificăm:
Cei fără suflet merg la duhovnic.
Cine are suflet merge la psiholog

Asta-i hrană tare.

[calinit]

Dacă tot îți plac simplificările, păstrează, totuși, acuratețea informației.
Și ca să fiu în același ton cu tine, ceea ce am spus anterior ar suna așa:
Cei cu duh merg la duhovnic.
Cei cu suflet merg la psiholog.
Asta nu înseamnă că cei fără duh sunt lipsiți de împărăția cerurilor. Ba dimpotrivă... Dar e o altă problemă.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Decebal

Doamnă Mihaela, îmi pare rău pentru dumneavoastră dar aveţi o poziţie care nu este susţinută cu adevărat de realitate decât în cazuri de excepţie. Însă noi aici vorbeam despre reguli, nu despre excepţii, care există fără nicio îndoială, mai există şi preoţi care muncesc şi înţeleg mai multe în planul spiritual, dar sunt o minoritate şi nu ei dau cu adevărat tonul. Eu v-am oferit nişte argumente foarte clare şi logice, dumneavoastră, ca şi alţii, veniţi cu "argumente" de tip tribal, pe principiul "ne apărăm tribul indiferent care este adevărul". Nu faceţi decât să vă aliniaţi şi să vă înscrieţi în rândul unei gândiri specifice de clasă, adică unei gândiri profund subiectiviste şi partinice, aliniate intereselor patronilor grupului, indiferent care este sau nu este adevărul.

Decebal, ca sunt doar cazuri de exceptie, sau nu, cum putem noi stii cu adevarat?
Nu este Dumnezeu cel ce stie toate cele dinlauntru ale fiecaruia? Cum putem noi sa ne punem pe scaunul de judecata in locul Domnului si sa judecam aspru tocmai preotii? Credeti ca nu are cine sa ii judece? Datoria noastra este ascultarea nu judecarea lor. Iar aceasta judecata a noastra nu este cat se poate de lumeasca? vedem in lume cele ce le face lumea si judecam insa stim noi ce este inauntrul fiecaruia? Numai Dumnezeu stie intregul tot al fiecarui om, noi stim cele exterioare si vazute in asta lume. ce treaba avem noi cu interesele nu stiu cui? ce nevoie avem noi sa stim si sa clevetim despre interesele unora sau altora?

ce trebuie de fapt noi sa facem pentru mantuirea noastra?
nu cumva trebuie sa dobandim smerenie? cum sa dobandim noi smerenie cand zilnic judecam tot ce intalnim in cale? oare nu stie Domnul tot ce misca? e nevoie de judecata noastra ca sa afle?

Iar daca un preot se abate de la calea ortodoxiei propovaduind altceva atunci putem sa ne ferim fara sa il judecam. Caci pe nimeni nu ar trebui sa judecam. Insa daca preotul nu se abate insa cade si el ca este om cu pacate, atunci sa il respectam caci acestia sunt preotii pe care noi ni i-am dat noua. Noi ortodocsii, am crescut copiii care mai tarziu au devenit preoti. sa ne rugam pentru ei nu sa ii judecam.

Eu m-am detasat de mult de astfel de preocupari. ce face preotul cutare, cum face, unde merge, de ce merge, etc. Mintea mea nu trebuie sa aiba astfel de preocupari. De ce am eu nevoie? de Sfintele Taine, am nevoie, de lucrarea cu mine insumi am nevoie. iar preotul este preot, harul nu il ia nimeni indiferent cate caderi ar avea si el ca om caci este sfintit nu sfant.

ce stim noi despre adevar? putem oare stii intregul adevar? noi avem un sir de informatii ce vin din cele vazute , din cele auzite si astfel construim adevarul nostru. In plus fiecare , adauga la aceasta propriul subiectivism, propriile sensibilitati precum si propriile intolerante. si asta pentru ca suntem prea departe de ce ar trebui sa fim si anume desavarsiti.

[dobrin7m]

1. Nu judecati ca sa nu fiti judecati, a spus Domnul caci cu judecata cu care judecati veti fi judecati, si cu masura cu care masurati vi se va masura.
Nicidecum sa nu judeci si sa iscodesti faptele lui Dumnezeu, caci Unul este Judecatorul Dumnezeu, care are a judeca viii si mortii.
Iar tu, omule pamantesc, priveste la tine si ia aminte: si tu le ai pe cele pentru care esti vrednic de judecata, tu insuti astepti osanda pentru faptele tale, ai agonisite intru tine multe rele.
Cum de indraznesti atunci, sa te arunci, asupra altuia?
Lui Dumnezeu Care a zidit toate, lui Lasa-I a judeca toate, iar tu smereste-te.

2.Nu judeca, daca nu vrei sa fii judecat.
Chiar de ai fi intru totul desavarsit nicidecum nu judeca pe altul.
Daca vei judeca, te vei face vinovat de acelasi pacat, ca si cel ce pacatuieste.
Insa de esti cu dreapta judecata, dar judeci pe cel nechibzuit, atunci te asemeni celui ce savarseste desfraul.
Chiar de nu ai fi gresit nici in cele mai neinsemnate, ci cu dusmanie il osandesti pe altul, pacatuind, atunci si tu lucrezi acelasi rau ca si cel ce pacatuieste, chiar mai mult decat acela, caci indraznesti la lucrare straina - Judecata lui Dumnezeu.

3.Nu cauta la pacate straine, ci cerceteaza raul tau, caci nu vei da seama de pacate straine, ci de ale tale pacate vei raspunde.
Nu ai nici o trebuinta sa judeci pe altii" cine, cum traieste, cum greseste, ci ia aminte la tine: plinesti oare voia lui Dumnezeu?
Urmezi oare pe Sfinti intru vietuire?
Calci pe urmele lor?
Placuta este lucrarea ta inaintea lui Dumnezeu?
Omul care ii judeca pe altii este oglinda preavicleana, care pe toti ii oglindeste intru sine, iar pe sine nu se vede; iarasi se aseamana cel care judeca unei bai spurcate, care pe toti ii spala dar ea insasi e o mlastina imputita.
Astfel cel care judeca pe toti ii cerceteaza: cine, cum mananca, cum bea, cum greseste? Toate le vede dar pe sine nu se vede.
El socoteste a fi lucru greu daca pacatuieste cineva intru cele mici, iar pacatele sale mari intru nimic le socoteste.
El doreste ca pacatele lui sa nu le bage nimeni in seama, sa nu le afle nimeni, ci sa fie trecute in tacere ca sa nu fie urat;iar el insusi pe fata ii vorbeste pe altii de rau, ii judeca si ii cleveteste. Acestea nu-s nimic!

4. Nu judeca si nu te mira de greselile omenesti, ci mai bine te minuneaza de cel care izbuteste sa scape de cursele vrasmasului in vremurile de acum; minuneaza-te de cel ce izbuteste sa ramana curat inaintea lui Dumnezeu, acum cand " diavolul umbla racnind ca un leu cautand pe cine sa inghita", se sarguieste pentru pierzarea neamului omenesc si vrea ca nimeni sa nu fie slobod de capcanele lui.
Asadar tine minte si tu caderile tale, pentru ca sid e nu voiesti gresesti mult. Si ceea ce urasti faci cu placere, de voie de nevoie tot cazi in pacat.

5. Si cine este slobod de cadere?
Cine se va afla intru toate fara de prihana?
Cine nu este partas la pacat chiar de ar trai numai o zi?
Intru faradelegi suntem zamisliti in intru pacate ne-a nascut maica noastra.
De nu in una atunci intru alta, daca nu in cele mari atunci in cele mici, insa toti gresim, toti suntem nelegiuiti, toti suntem pacatosi, toti suntem neputinciosi, toti suntem plecati catre pacat, toti cerem milostivirea lui Dumnezeu, toti cerem iubirea lui de oameni, "ca nimeni din cei vii nu este drept inaintea Ta, zice Proorocul.

6.De aceea nu judeca pe cel care greseste, nu fura judecata lui Dumnezeu, nu fii potrivnic lui Hristos in cele care le-a pastrat pentru Sine.
Chiar daca vei vedea cu ochii tai pe altcineva ca greseste, nu-l vorbi de rau, nu face asupra lui judecata, dupa masura mandriei tale, ca sa nu cazi si tu in acelasi pacat; caci cel ce judeca neaparat va fi supus la aceeasi incercare.
Ci, cu milostivire acopera pacatul si fata de caderea lui sa ai iubire de oameni.
De poti, indreapta-l. insa daca nu poti, osandindu-te pe tine insuti, sa acoperi cele savarsite, cu tacerea.
Indeajuns iti este tie raul tau, nu cauta la pacatele altora.

În prealabil postat de antoniap

A spune mai intai duhovnicului ca avem o problema sufleteasca sau de sanatate mi se pare absolut firesc. El stie daca aceea se va rezolva cu doar cu ajutorul lui Dumnezeu sau daca necesita un specialist. Cunosc oameni care s-au vindecat de boli grave mergand la anumiti preoti sau chiar la anumite icoane sau sfinte moaste. Pe unii, insa, preotul i-a trimis la operatie.

Greu de gasit un mai medieval si deplasat obscurantism, nu va suparati. Superstitia in toata splendoarea sa mizerabila!

[Decebal]

Doamnă Mihaela, dar unde vorbeam eu despre judecarea popilor? Asta este numai în capul dumneavoastră, eu însă vorbeam despre cu totul altceva, ceva pe care dumneavoastră nici nu aţi stat pe gânduri prea mult pentru ca să mistificaţi. Deci vorba era, şi cred că îmi aduc aminte bine, despre o comparaţie între cantitatea şi calitatea studiilor şi a muncii mai apoi între popi şi oameni care lucrează în domenii ştiinţifice (nu că teologia nu ar fi şi ea ştiinţă, doar că popii au ajuns să facă din teologie orice altceva numai ştiinţă nu). De aici şi până la judecarea părinţeilor este cale lungă pe care eu nu am făcut-o, dar pe care văd că dumneavoastră, prin instinct tribal probabil şi subiectiv, mi-o atribuiţi deşi este evident că nu e cazul.

În rest vă doresc pace şi linişte pe tărâmul sfintei biserici anglicane.