Noi si tara noastra

Alin poate fi cum spui tu si eu vad des,zilnic aproape,realitati precum cea descrisa de tine sau similare,sau mai rele.Daca as vrea sa-mi fac curaj as incerca sa spun ca poate nici noi,la varsta adolescentei,nu aratam prea de incredere dar parca nu eram nici chiar asa.Sa fie o realitate sau imbatranim si idealizam trecutul nostru? :) Daca totul a luat-o deja pe drumul acesta,daca ultima speranta se pierde,daca nimeni nu isi mai doreste nimic atunci ramin doua variante.Fie pleci spre alte zari in speranta ca vei gasi o lume mai buna desi nu este deloc sigur asta.In plus vei purta mereu cu tine o durere in suflet pe care,in aceasta situatie,o cunosc mult prea bine si nu vreau sa vorbesc despre ea.Sau poti ramine,dintr-un simt de loialitate ce sfideaza realitatea,ignorand-o chiar si preferand sa te duci si tu la final cu cei din jur chiar daca sacrificiul tau,sau al celor ca tine,nu va mai schimba nimic,nu va fi inteles si practic nu va conta.Sau mai exista calea din ultimul mesaj al lui Vlad si atunci mai este speranta si mai merita luptat,chiar impotriva realitatii crancene.

Ca sa inchei intr-o nota usor japoneza.Stii filmul ,,Ultimul samurai".La un anumit moment lordul samurai,studiind istoria europeana,il intreaba pe ofiterul american,interpretat de Tom Cruise,cati greci au fost la Termopile si cati persi.Auzind disproportia uriasa si mai ales numarul persilor ramine socat de curajul grecilor,pana in acel moment neimaginandu-si ca sunt altii capabili de asa ceva in afara de samurai,o moarte ideala,intr-o lupta eroica fara sanse in fata unei forte adverse coplesitoare.Totusi nu mai intreaba nimic,macinat pana in strafunduri.Inaintea atacului final il intreaba iar pe american ce s-a intimplat pana la urma cu acei greci de la Termophile,il macina si pe el ideea unui sacrificiu fara sens,in situatia lui.Americanul ii raspunde zambind ,,Morti pana la unul".Figura samuraiului se lumineaza eliberata de tensiune,din moment ce grecii continuau sa existe ca natie sacrificiul aparent inutil de atunci devenea cu adevarat eroic,impotriva oricarei realitati.Atunci si pt el exista posibilitatea acestui sacrificiu pe care urma sa-l faca,disperat si poate inutil pt multi dar care urmarea sa transmita un mesaj care undeva candva sa conteze,sa dea puterea de a schimba.Martirii crestini au ridicat aceasta posibilitate de la o fapta eroica,in cazul samuraiului,la o valoare cu mult superioara,eliberatoare intr-un sens mantuitor.

Am zis sa inchei cumva macar cu o unda de speranta,nu stiu cat am reusit dar daca ne pierdem capacitatea de a spera,de sacrificiu,atunci chiar suntem la final,un final trist.Daca tot vine judecata lui Dumnezeu atunci sa ne pregatim pt ea cum trebuie.

Vlad textul este asa cum credeam,inaltator,plin de credinta si limpede ca o apa vie,eu iti multumesc :) Mai tarziu voi updata aceasta postare ca sa argumentez de ce cred ca acest text ar fi avut aceiasi relevanta exceptionala si pe vremea crestinilor lui Ioan,incercand,macar de aceasta data,sa pun privirea istorico-critica in slujba viziunii duhovnicesti :)

Charis humin kai eirene apo theou patros hemon kai kuriou Iesou Christou.

Motto: ,,Nu priviți la ceea ce vi se întâmplă, ci la lumină, la Hristos, așa precum pruncul privește către mama atunci când i se întâmplă ceva. Să le vedeți pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiți și să vă forțați. Întreaga voastră strădanie să fie să priviți spre lumină, să cuceriți lumina. Astfel, în loc să vă predați strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veți preda slavoslovirii lui Dumnezeu."(Parintele Porfirie)

Una dintre caracteristicile definitorii ale Apocalipsei este faptul atat Ioan cat si cititorii sai sunt mutati prin intermediul comunicarii unei viziuni divine,transpusa textual printr-o bogata imaginistica mostenita din traditia iudaica,la un nivel care le permite sa vada desfasurarea evenimentelor pamantesti din perspectiva cereasca.Intr-un timp cand o parte din crestini faceau parte deja din a doua generatie iar asteptarile legate de Parusie se acutizau,intr-un moment cand puterea imperiala romana incepea sa se uite amenintator in directia comunitatilor crestine si cand locuitorii crestini si pagani ai provinciilor din partea estica a Imperiului Roman traiau cu groaza unei invazii distrugatoare din partea Imperiului Part(in cercurile crestine ale inceputurilor a circulat mult timp o legenda conform careia Nero urma sa apara iar din lumea de dincolo in fruntea ostirii partilor,urmand a dezlantui prigoana finala contra crestinilor,legenda preluata inclusiv in cadrul scrierii apocaliptice ioaneice)scrierea lui Ioan ii transporta pe cititorii sai dincolo de cortina istoriei,in lumea viitorului,pentru a intelege prezentul din perspectiva finalului,de a intelege scopul lui Dumnezeu pentru umanitate.Efectul viziunilor lui Ioan extindeau universul cititorului atat spatial(spre ceruri)cat si temporal(in viitorul eschatologic)sau,mai simplu spus,le deschidea orizontul uman transcendentei divine.Astfel limitele impuse de puterea si ideologia romana erau depasite iar lumea nu mai era vazuta din perspectiva omeneasca ci era inteleasa din perspectiva scopurilor Dumnezeului Creator si Atotputernic.Astfel falsa aparenta de putere si opresiunea a lumii era infranta,speranta navalea plina de viata iar puterea de a indura totul unea mainile in rugaciune cu bucuria constiintei existentei unui scop mai presus de durerea momentului.

Acest aspect este important in intelegerea scopului acestui tip de scriere,sau cel putin al unui aspect al acestui scop intrucat acei crestini ai inceputurilor,traind in marile orase din partea estica a Imperiului,erau zilnic confruntati cu puternicile imagini ale viziunii romane cu privire la lume.Arhitectura civila si religioasa,fresce,statui,temple,ritualuri si festivaluri,chiar aparente miracole(in temple)regizate tehnic de mesteri priceputi,toate exercitau o puternica influenta,o puternica impresie vizuala si chiar putere de convingere.In acest context Apocalipsa era inclusiv o puternica contra- imagine crestina,opusa puterii si lumii imperiale,care oferea in schimb viziunea lumii din perspectiva lui Dumnezeu.In capitolul 17 cititorii lui Ioan vad viziunea acelei femei care,la prima vedere,intruchipa Roma,in toata puterea si stralucirea ei,o personificare a civilizatiei romane,insa pentru Ioan ea este o prostituata,ce trebuie demascata iar cititorii crestini ai acelor timpuri trebuiau sa inteleaga adevaratul ei caracter,dincolo de aparente,coruptia ei morala din spatele iluziilor propagandistice stralucitoare cu care se ciocneau zilnic pe strazile oraselor romane.

Discursul parintelui Porfirie se pliaza perfect pe tipul de discurs crestin rostit in acele timpuri,ca urmare a intelegerii realitatilor umane din perspectiva divina,gratie unor scrieri de acest tip.Este un discurs etern valabil care,ca si viziunile lui Ioan,isi gaseste forta in perspectiva divina,in intelegerea corecta a raportarii crestine la realitati care,ca si pe acei crestini din trecut,te pot zgudui si tulbura.Dar acest tip de discurs,ca si acel tip de scriere,afirma ca exista speranta in tristete,dragoste in durere si izbavire in necaz si cumva,o reala metanoia,indreapta privirea cititorului spre perspectiva asteptarii evenimentului capital si a modului cum trebuie trait in asteptarea lui.Suntem deja(prin trairea descrisa de parintele Porfirie si prin viziunea ioaneica)in eschaton,la sfarsitul istoriei,in plina comuniune cu Hristos Cel Inviat din morti,a carui venire in slava,in tensiunea dintre ,,deja si nu inca" este cuprinsa in adverbul grec ,,en tahei" adica ,,in curand.Dupa cum spunea o analiza pe aceasta tema ,,Raspunsul autorului Apocalipsei trebuie sa fie deopotriva convingator si transant:Iisus este aici,cu voi.El va transmite acest mesaj dumnezeiesc,ca nu doar ca va explica Parusia dar intr-un fel o face deja prezenta.Crestinii sunt impresurati,incercuiti din toate partile,sufocati,zdrobiti.Apocalipsa cauta sa raspunda acestei situatii disperate,din care,in aparenta nu exista nici o scapare.Intradevar,la nivelul istoriei orizontale situatia este fara iesire.Autorul Apocalipsei confirma si propune solutia evadarii pe verticala.Speranta moare ultima,murim ,,aici"dar traim ,,dincolo",viziunea reconstruind lumea si realitatea intr-un mod transcedental care da sens suferintelor din aceasta lume intr-un mod mantuitor.

In acest context cu greu imi pot imagina un alt discurs,diferit de cel al parintelui Porfirie care,in mod natural si senin,fara sfortari,sa se inscrie tot atat de firesc in mentalitatea acelor clipe,in viziunea crestina aflata in pragul unor teribile incercari de sange si durere,dar o viziunea care fara nimic lumesc,linistita,curata si blanda se ridica de la pamant cu ochii spre cer.Este un discurs aproape clasic pt acele timpuri,in multe aspecte din continutul sau,si ca o dovada a adevarului continut iata ca el rezista in timp si peste timp aducand acum,ca si atunci,puterea sperantei si credintei,dar mai ales a dragostei divine si umane.(in acesta postare au fost folosite,partial,mai multe surse,dar in principal,pe partea istorico-critica,studii ale lui Richard Bauckham).

In loc de final: ,,Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează. Nu lasă înăuntru întristarea care strică sufletul. Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber și independent de toți si de toate. Aceasta se face numai prin unirea cu Hristos. Toate simțurile să lucreze potrivit legii Domnului. Să fiți gata să vă dezgoliți de voi înșivă dinaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertate. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiți în libertate.”(Parintele Porfirie)

Pelerinule ma bucur mult ca ti-a placut textul si ca ai reusit sa surprinzi ceea ce eu consider a fi esentialul pe care incearca sa il transmita parintele Porfirie: ca Iisus fiind aici cu noi suntem chemati sa traim in eshaton.
Inainte sa il pun ma gandeam ca s-ar putea sa fie o greseala fiindca e genul de text criptat prin propria-i simplitate (mintile noastre postmoderne nu prea sunt obisnuite cu astfel de scrieri: eu cand il citesc pe marele Ioan din Kronstdat mi se pare de o platitudine cumplita, dupa doua pagini inchid cartea; siluan in schimb scrie ceva de genul: cei care spun ca scrierea lui Ioan de Kronstadt este „fara de gust” spun asta fiindca sunt lipsiti de har si nu pot patrunde acele cuvinte dumnezeiesti). In orice caz totul e bine cand se termina cu foarte bine :)

Dea Domnul sa infrangem aparența de putere si opresiune a Lumii dinafara si dinauntrul nostru, Amin!

[Lady Brightside]

CLICK

Merita citit si rascitit!!

În prealabil postat de Lady Brightside

CLICK

Merita citit si rascitit!!

Te rog nu te supara pentru ca simt nevoia sa mentionez insa acest text, atat ca abordare cat si ca stil, este total diferit de orice interviu pe care l-a oferit vreodata parintele Iustin; pentru mine nu incape indoiala ca nu el l-a scris.

[Lady Brightside]

Da, am observat si eu, dar ma refeream la continut!

O lectura mai mult decat interesanta http://www.ziare.com/social/romani/s...seasca-1258414