În prealabil postat de cezar_ioan
Dragă Yasmina, trec atât de des prin starea pe care o trăiești tu acum, încât nu pot să stau deoparte și să nu-ți scriu câteva rânduri.
Mai întâi, te rog să îți privești semnătura, pe care tu ai ales-o și care cred că te reprezintă: fericiți (scrii tu că a spus Domnul, revelîndu-ne nouă din Taina Dumnezeirii) cei milostivi.
Iar eu spuneam, fiind apoi contrazis și ironizat de isteții forumului, de vajnicii ortodocși de serviciu în închipuirea minții lor, am zis cu oarecare temei că milostenia e act jertfelnic, că e dureros când e autentic, că pur și simplu te costă. Unde? În buzunar? Nicidecum, ci te costă în plan sufletesc, în locul acela plin de socoteli, aspirații, dorință de siguranță, de recunoaștere, de confort, de acceptare și răsplată etc.
Iată chiar acum ești în situația de a-ți încerca acordul și unitatea cu propria semnătură.
Pentru a depăși reculul produs de sensibilitatea ta binevoitoare și valul de resentimente care a răbufnit pe forum și în alte medii românești, te rog să înțelegi că nu poți apela decât la forța milei.
Dăștepții, savanții, ortodocsiștii, fanaticii și alte specii care se lăfăie fără rușine în văzul tuturor etalîndu-și marfa sectară - toți aceștia pot fi răsplătiți cu milă, cu noblețe sufletească, cu răbdare. E greu, e foarte greu să accepți în dialog unul cu idei fixe și bolnave, unu care nu a metabolizat mai nimic din tonele de cărți pe care le-a citit împietrit la inimă și (aici e motiv de milă) ciopârțit de o educație proastă, deformată, idolatră ori atee, superstițioasă și egoistă etc.
Tu trăiești în America, unde, din fericire nu respiri milioanele de otrăvuri care intoxică spațiul românesc din țara de baștină. Caută să înțelegi că aici în țară ne aflăm în situație foarte grea. Suntem pur și simplu demult sub ocupație și terorizați nu doar prin arme teleghidate de la mare distanță (de la Casa Albă ori Bruxelles etc.) ci mai ales prin șișul sălbatic al torționarilor concitadini, de care se folosesc cu abilitate regizorii îndepărtați care se delectează cu spasmele coloniei noastre.
Caută să înțelegi că într-un oraș unde e primar Oprescu și ne conduce primarul care este (ca să enumăr doar doi dintre saltimbancii vremurilor ăstea mai triste decât în vremea fanarioților) noi am acumulat doze mari de frustrare, de furie, de chin și jale... Uneori o vărsăm ca pe o eliberare...
Dar dacă noi reușim să supraviețuim și să ne păstrăm cât de cât o oarecare dimensiune umană, dacă ne încăpățânăm să visăm că devenim creștini în ciuda mizeriilor de neimaginat, dacă avem curajul să ne mai facem încă rugăciunile și să adresăm un cuvânt cât de cât împăciuitor unora care nu meritau, poate, niciodată să le mai adresăm vreun cuvânt,
atunci tu cu atât mai mult poți să faci asta și trebuie s-o faci, din solidaritate sufletească cu aceia care suportă calvarul de acasă.
Maica Biserică și-a menținut turlele strălucitoare în bătaia soarelui și mângâierea blândă a psalmodierilor cu mult sânge și suferință.
Pentru ca noisă ne exersăm azi pocăința și să ne împărtășim de bucuriile credinței, amintește-i că au murit milioane de oameni, pentru simplul motiv că se mărturiseau creștini.
Unuia ca Sfântul Maxim Mărturisitorul i s-au tăiat mâna și limba, altora li s-a strunjit corpul cu dinți de fier, alții și-au văzut copiii mutilați, arși de vii, decapitați.
Așa a trecut Biserica prin vremi...
Te miri că unii O batjocoresc, lăudîndu-se că o apără (auzi, hahalerele, auzi ce își închipuie ei că fac!) și că o reprezintă? Roagă-te pentru ei, să îi miluiască Bunul Dumnezeu și să le vindece mințile și inimile rătăcite!
Te miri că vrem să nu mai auzim lătrat de câine la tot pasul și că ne-am săturat de frica de a merge liniștiti pe stradă? Înțelege că suntem traumatizați, îngroziți și scârbiți de modul în care am fost lăsați să cunoaștem nu doar latura fidelă și prietenoasă a câinelui, ci și mușcătura lui crudă. Acceptă că noi am experimentat pe viu o situație demnă de un experiment de la Auschwitz. De la rănire, la moarte și la un necontenit supliciu psihic am trăit zi de zi, ani în șir, o anomalie de coșmar.
Cât despre modul cum noi oamenii ne raportăm la semeni, eu îți propun o explicație simplă: trăind atâția ani printre câini, respirînd același aer cu maidanezii, oare cum puteam sănu devenim noi înșine, într-un sfârșit, nițel câini și nițel maidanezi?
|