Coborarea mintii in inima

[dobrin7m]

În prealabil postat de Annyta

Vă rog să îmi permiteţi să mă folosesc de acest topic pentru a aduce în discuţie o întrebare care mă "frământă": cam care este legătura între minte şi inimă, între înţelepciune şi iubire? Recunosc că sunt cam vagă în formularea de mai sus, căci nu pot să exprim exact tot ce îmi trece prin cap... Întrebarea s-a născut când eram în concediu, anul trecut, cu o prietenă. În rugăciunile noastre, eu ceream/ puneam accent pe iubire, iar prietena mea pe minte. Fiecare din noi credeam că ceea ce cerem ar fi mai important: eu - iubirea din inimă, iar ea - mintea/ înţelepciunea/ deşteptăciunea.

Fireşte, şi iubirea, şi înţelepciunea, şi raţiunea sunt virtuţi pe care tindem să le dobândim. În ce măsură ele sunt subordonate altora... Aaaa.. probabil ar trebui să citesc "Scara" sfântului Ioan Scărarul...

În plus, ar putea exista şi o diferenţă de percepţie asupra noţiunilor folosite, căci prietena mea vedea în iubire sentimentalisme lacrimogene, iar eu mă gândeam la minte şi la raţiune ca fiind implicit mai reci, mai dure, abstracte.

"Inaintea tuturor lucrurilor si in toata savarsirea sa-ti fie tie pururi inainte-mergatoare si inainte-statatoare: dreapta judecata si pricepere- si asa niciodata intru nimic nu te vei insela, vei fi mai presus de toata amagirea.
Asa cum toate lucrurile cele din afara nu pot fi vazute fara ochi, tot astfel si cele launtrice, duhovnicesti nu pot fi pricepute decat cu mintea si cugetarea.

Nu incepe nimic si nu face nimic pana nu vei chibzui, unindu-te in rugaciune cu Dumnezeu. Caci nimic nu il face pe om mai neprihanit si mai statornic in toate lucrurile, precum dreapta judecata si chibzuinta. "Sa cugeti la toate cele pe care vrei sa le faci, a grait Domnul lui Iosua Navi.

Inaintea oricarui pacat sta nebunia, iar chibzuinta precede virtutile si faptele bune. Nechibzuinta niciodata nu va aduce omului pace si mangaiere desavarsita, daca insasi mintea prin luminarea ei, nu va linisti si va mangaia sufletul.
Asa cum cel orb nu are liniste pana ce nu vede lumina, tot astfel si cel nebun nu poate avea liniste pana ce nu va ajunge intru cunostiinta.

Cu atat mai mult cugetarea si chibzuinta trebuie ravnite inaintea tuturor virtutilor, deoarece in cugetare si in chibzuinta se cuprinde inceputul a tot binele; astfel incat nici virtutea nu poate fi virtute cum se cuvine daca aceasta nu va fi ajutata si carmuita de cugetare si chibzuinta.

Dupa cum dintre toate simtirile firesti vederea celor vazute este cea mai minunata si plina de bucurie, tot astfel in toate cele de gand si cuget, cel mai minunat si mangaietor este cugetul si cunostiinta tuturor lucrurilor.
Iata intru ce sta viata vesnica!
Iata intru ce sta si caderea si primirea chinului!" Sf. Dimitrie al Rostovului - Alfavita duhovniceasca

Iubirea fara de o judecata dreapta este o iubire nebuna si stramba. Iar daca inima iti este plina de pacate la fel iti este si iubirea.
Sunt patimi si pacate ce izvorasc din inima. Acestea se infaptuiesc cu o iuteala mai mare decat cele din minte. E nevoie de atentia multa pentru a opri pacatul ce pleaca din inima.

"Casa Tie sa ma fac doresc nespus, Iisuse al meu. De aceea Te rog fierbinte, da-mi dupa
dorul meu, Mantuitorule, in inima mea vino sa locuiesti si din aceasta toata rautatea sa
stergi. Dumnezeiasca Ta iubire sa sadesti in ea si Harul Tau cel sfant peste ea sa-l reversi.
Vederea mintii mele, Hristoase, sa-o luminezi si ochii cugetului meu, Mantuitorule sa
curatesti Ca sa ma vad biserica Duhului Sfant si, dupa moarte, impreuna locuitor cu
cetele ceresti. Amin." Vedere duhovniceasca - manuscris a unui ieromonah anonim athonit

ar fi bine sa citesti aceasta "Vedere duhovniceasca" ca sa iti faci o idee cam ce avem cu totii in inima noastra.

[AlinB]

Pai vezi 1Corinteni 13.
Mintea nu e inclusa printre cele 3 mari virtuti, iar dintre ele cea mai mare e dragostea, pecare daca am avea-o, usor am dobandi si multe altele.

Nu inseamna ca mintea nu are valoare, doar e in alta categorie.

Ar trebui sa comunici mai mult cu prietena, discutia asta trebuia sa o ai cu ea, intai.

[dobrin7m]

Mintea nu este o virtute, ci este ceea cu ce Dumnezeu ne-a inzestrat atunci cand ne-a facut. Mintea, cugetarea, ratiunea le avem de la Dumnezeu.

Prin curatarea mintii si luminarea ei ajungem sa dobandim vitutile adevarate. Fara o minte luminata nu suntem decat chimval rasunator cum spune Apostolul. Da, cea mai mare dintre virtuti e dragostea insa numai printr-o minte curata si luminata de Dumnezeu dobandim dragostea cu adevarat. Aceasta este legatura dintre minte si inima. Dupa cum spune si sfantul:

"Cu atat mai mult cugetarea si chibzuinta trebuie ravnite inaintea tuturor virtutilor, deoarece in cugetare si in chibzuinta se cuprinde inceputul a tot binele; astfel incat nici virtutea nu poate fi virtute cum se cuvine daca aceasta nu va fi ajutata si carmuita de cugetare si chibzuinta."

Prin dragostea cea omeneasca nu vom ajunge niciodata la o minte luminata, la o cugetare dreapta si curata. Caci si animalele stiu sa iubeasca. Insa prin mintea cea luminata vom dobandi si dragostea cea dumnezeiasca.
Prin minte cu ajutorul lui Dumnezeu vom dobandi vitutile , ca nu vine mai intai virtutea fara de minte si apoi judecata cea curata.

La I Corinteni 13 Apostolul vorbeste tocmai despre adevarata virtute adica dragostea dumnezeiasca pe care daca nu reusesti sa o dobandesti esti arama sunatoare si chimval rasunator. Iar a o dobandi va trebui mai intai sa cureti mintea si sa ajungi la o judecata curata.

"Cel care nu se va stradui singur sa purceada pe drumul evanghelicesc cel stramt si va fi fara bagare de seama spre curatirea mintii, acela este orb cu sufletul, chiar de ar fi deprins toate invataturile lumesti: el ia seama doar la litera care omoara, dar nu primeste duhul de viata datator, ci nu numai pe altii dar nici pe sine nu poate sa se indrepte desavarsit." Sf. Dimitrie al Rostovului

Auziti cum zice: este orb cu sufletul, adica fara de dragostea cea adevarata.
Fara minte curata nu se poate indrepta intru cele ale sale, nu poate indrepta dragostea, milostenia, iar virtutile nu sunt virtuti.

Vă mulţumesc pentru răspunsuri!
Până la urmă nu cred că e de folos să pun cele două rugăciuni (pentru iubire şi pentru minte) în antiteză.
Alin, ai dreptate referitor la comunicare, am multe de îmbunătăţit în acest domeniu. Am încercat eu să-mi susţin punctul de vedere, dar prietena mea era sigură pe părerile ei şi nu am mers prea departe cu discuţia.
Până la urmă nu mi-e clar dacă există o "succesiune" anume a dobândirii anumitor virtuţi... Din spusele apostolului reiese că dragostea este cea mai mare. Nici nu poate fi altfel, căci Dumnezeu este iubire. Dar dacă putem dobândi cumva dragostea înaintea smeritei cugetări, de exemplu, sau e musai să fie invers, nu ştiu... Poate că Dumnezeu nu lucrează identic în fiecare dintre noi...
Cel mai dureros este că vorbesc despre lucruri mari fără a şti cum să mă apropii de ele. Printre paşii de început se află, se pare, despătimirea... şi după ani mulţi de conştientizare a anumitor lucruri, nu pot spune că am ajuns prea departe...
M-am depărtat mult de subiectul acestui fir... Sper să nu supăr pe nimeni...

[dobrin7m]

În prealabil postat de Annyta

Dar dacă putem dobândi cumva dragostea înaintea smeritei cugetări, de exemplu, sau e musai să fie invers, nu ştiu...

Cum nu stii? Nu ai vazut ce spun sfintii>? Fara smerita cugetare nu ajungem la dragoste. iar ce avem noi in inima nu este decat un surogat de dragoste, lumeasca, stramba, plina de pacat. Intai ne curatam mintea si apoi inima si abia apoi vine si Hristos sadind in inima dragoste curata.

Purtand simtaminte de dragoste stramba, pacatoasa, egoista, mandra sau cum o fi ea in noi niciodata nu vom ajunge la smerita cugetare si la o minte curata. tot mintea este cea care poate face alegeri, poate decide pocainta si indreptarea catre Dumnezeu. facand cu mintea acestea toate, vine si Dumnezeu in ajutor.

Aceasta este cauza de ajungem sa nu ne inghitim unii pe altii, sa iubim pe unii si sa uram pe altii, sa placem pe unii si sa displacem pe altii. Daca iubim un om sau 10 asta nu este iubire, caci iubirea este aceea care ne face sa iubim pe toata lumea fara sa ii dispretiuim, sa ii jignim, sa ii lovim indiferent cum ar fi ei.

Poate că Dumnezeu nu lucrează identic în fiecare dintre noi...
Cel mai dureros este că vorbesc despre lucruri mari fără a şti cum să mă apropii de ele. Printre paşii de început se află, se pare, despătimirea... şi după ani mulţi de conştientizare a anumitor lucruri, nu pot spune că am ajuns prea departe...
M-am depărtat mult de subiectul acestui fir... Sper să nu supăr pe nimeni...

Despatimirea se face doar cu ajutorul mintii. de acolo porneste despatimirea. De aceea si spun sfintii sa tinem mintea tot timpul la Dumnezeu si sa invatam sa tinem paza mintii. numai dupa acea putem dobandi virtuti. Caci daca gandim egoist de pilda, la fel ne este si iubirea egoista. Staretul Tadei spunea: cum ne sunt gandurile asa ne este si viata. Adevarat, cum gandim asa si iubim.

[dobrin7m]

Pentru inceput este ascultarea. Acesta este primul pas spre smerenie. Ascultarea de duhovnic si paza mintii pentru a putea sa distingem gandul pacatos inainte de a infaptui pacatul. Mintea este paznic la poarta inimii. E foarte greu insa, trebuie rugaciune multa.

În prealabil postat de dobrin7m

Despatimirea se face doar cu ajutorul mintii. de acolo porneste despatimirea.

Nu ştiu ce să zic. Experienţa mi-a arătat altceva: deşi ştiam foarte bine că un anumit lucru e păcat şi vroiam să mă feresc de el, deşi logic şi raţional ştiam exact ce trebuie să fac şi ce să nu fac, nu am acţionat în conformitate cu ce mi-a zis mintea. Abia când am simţit cu toată fiinţa mea răul pe care mi-l pricinuia lucrul respectiv, când în inima mea s-a simţit fiorul acelui păcat, m-am hotărât cu adevărat că trebuie să împotriva lui. Eu cred că despătimirea nu se face doar cu ajutorul minţii. Conştiinţa lucrurilor se naşte în inimă. În contextul respectiv, mintea m-a ajutat doar să numesc acel păcat, identificarea lui a fost în inimă.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Annyta

Nu ştiu ce să zic. Experienţa mi-a arătat altceva: deşi ştiam foarte bine că un anumit lucru e păcat şi vroiam să mă feresc de el, deşi logic şi raţional ştiam exact ce trebuie să fac şi ce să nu fac, nu am acţionat în conformitate cu ce mi-a zis mintea. Abia când am simţit cu toată fiinţa mea răul pe care mi-l pricinuia lucrul respectiv, când în inima mea s-a simţit fiorul acelui păcat, m-am hotărât cu adevărat că trebuie să împotriva lui. Eu cred că despătimirea nu se face doar cu ajutorul minţii. Conştiinţa lucrurilor se naşte în inimă. În contextul respectiv, mintea m-a ajutat doar să numesc acel păcat, identificarea lui a fost în inimă.

Ei, vorbim cam acelasi lucru dar un pic mai diferit, sau mai bine zis fiecare in felul sau. De fapt exemplul tau confirma ce am spus si eu. Mai intai mintea spune rational ce e bine, si daca nu ascultam de minte, care este paznic al inimii si mergem mai departe intervine Dumnezeu prin glasul constiintei.

insa despatimirea este curatirea noastra, ori ea cu mintea se face. caci mai intai constientizam cu mintea pacatul ca apoi sa luptam cu el tot cu mintea cu ajutorul lui Dumnezeu.

Iata ce zice Arhim. Sofornie in Mistica vederii lui Dumnezeu despre:

- vederea pacatului
"Părinţii spuneau că a-ţi vedea păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Şi eu, mulţi ani am fost orb duhovniceşte.”

„Eu nu văd Lumina ca atare, ea doar îmi deschide ochii să înţeleg în ce întuneric trăiesc. Eu nu aş putea înţelege întunericul, dacă n-ar exista lumina opusă..”

„Cu întristare m-am convins că rari sunt oamenii care simt în inima lor durerea păcatului”

-si esenta pacatului
„Din momentul în care mi s-a dăruit harul pocăinţei, mi-am dat seama că mă aflu în iad”.

„Când mi s-a descoperit că natura duhovnicească a mişcării mele lăuntrice era de fapt o repetare a căderii lui Adam, atunci m-am îngrozit şi de atunci rugăciunea mea se caracteriza printr-o vrăjmăşie faţă de mine însumi”.

Iata Anyta, oare miscarile noastre launtrice nu sunt o repetare a caderii lui Adam? Putem noi oare din ele sa ajungem la adevarata luminare a mintii?

Chiar si rugaciunea inimii, mai intai intra in minte si abia apoi coboara in inima. Nu intra in inima ca apoi sa patrunda in minte. de aceea este coborarea mintii in inima si nu urcarea inimii in minte.