Impotriva razboaielor si uciderilor

[AlinB]

În prealabil postat de stefan florin

nu pot fi de acord cu un cantec, fie el si imnul tarii, care lauda un invadator, pe Traian (a doua strofa)

E pentru pedigree.
Daca nu s-a gasit ceva mai bun, inseamna ca avem probleme serioase in acest sens. :)

[laurastifter]

Deşi în multe privinţe avem opinii diferite, pe această temă sunt de acord cu Daniel.
Patriotismul este un sentiment frumos... dar iubirea faţă de aproapele (indiferent de naţionalitatea sa) rămâne o VIRTUTE CREŞTINĂ!
Cât priveşte naţionalismul, aceasta e o ideologie din secolul al XIX-lea (care, aviz naţionaliştilor, n-a apărut în România...).
Îmbinarea dintre ortodoxie şi naţionalism a fost considerată drept erezie de către participanţii la Sinodul panortodox întrunit la Constantinopol în anul 1872. Ei au denumit această ideologie "etnofiletism" şi au trecut-o, fără nici o ezitare, în rândul ereziilor.
Astfel, dacă naţionalismul, ca ideologie politică, şi-a avut rolul lui istoric (fiind anacronic astăzi), combinat cu religia creştin-ortodoxă, devine chiar erezie - adică pericol spiritual.

[laurastifter]

Din ce motiv Domnul Iisus Hristos, profeţind apropiata distrugere a Ierusalimului (proorocie împlinită în anul 70), i-a îndemnat pe contemporanii şi conaţionalii Săi ca, atunci când vor vedea Cetatea Sfântă înconjurată de oştiri, să fugă în munţi şi să nu se întoarcă să-şi ia haina?
De ce nu i-a învăţat să-şi apere patria împotriva romanilor, cu arma-n mână, chiar până la moarte?...
De ce să fugă?
Temă de meditaţie şi - de ce nu? - polemică.
Încă ceva: cum interpretaţi Gal3, 28?
Dar Evr11, 14-16?
Doamne ajută!

În prealabil postat de laurastifter

Din ce motiv Domnul Iisus Hristos, profeţind apropiata distrugere a Ierusalimului (proorocie împlinită în anul 70), i-a îndemnat pe contemporanii şi conaţionalii Săi ca, atunci când vor vedea Cetatea Sfântă înconjurată de oştiri, să fugă în munţi şi să nu se întoarcă să-şi ia haina?
De ce nu i-a învăţat să-şi apere patria împotriva romanilor, cu arma-n mână, chiar până la moarte?...
De ce să fugă?
Temă de meditaţie şi - de ce nu? - polemică.
Încă ceva: cum interpretaţi Gal3, 28?
Dar Evr11, 14?
Doamne ajută!

Cand vorbeste de treaba asta nu cred ca se refera numai la caderea Ierusalimului ci si la vremurile de sfarsit (a se vedea contextul). „Sa fuga in munti” cred ca face trimitere la o evadare intr-o locatie metafizica ci nu atat la niste munti propriu-zisi.....parca am citit candva ceva pe tema asta dar nu mai tin minte....oricum e interesant subiectul.

p.s.: nu am citit topicul deci raspunsul meu este strict la mesajul citat

[laurastifter]

În prealabil postat de VladCat

Cand vorbeste de treaba asta nu cred ca se refera numai la caderea Ierusalimului ci si la vremurile de sfarsit (a se vedea contextul). „Sa fuga in munti” cred ca face trimitere la o evadare intr-o locatie metafizica ci nu atat la niste munti propriu-zisi.....parca am citit candva ceva pe tema asta dar nu mai tin minte....oricum e interesant subiectul.

p.s.: nu am citit topicul deci raspunsul meu este strict la mesajul citat

Desigur că, în strădania înţelegerii (fie şi doar în parte) unui text biblic, sensul duhovnicesc/ spiritual este primul ce trebuie căutat şi, de aceea, interpretarea ta îmi pare deosebit de profundă şi autentic-ortodoxă.
Există aici, totuşi, inclusiv un sens istoric, ca şi-n oricare alt text.
De exemplu, trecerea poporului ales prin marea roşie, sub conducerea lui Moise a fost, desigur, în sens tipologic, o prefigurare a Botezului creştin; textul are, însă, un sens istoric foarte clar - evreii aceia chiar au fost conduşi, într-un mod supranatural, prin marea roşie.
La fel şi-n cazul textului despre care discutăm noi. Sensul duhovnicesc există şi este chiar cel esenţial. Hristos a vorbit nu doar pentru contemporanii Săi, ci pentru fiecare persoană umană, din orice generaţie ar fi.
Contemporanii Săi, însă, în anul 70, s-au refugiat la Pella (aşa-mi amintesc că se numea cetatea în care s-a stabilit comunitatea iudeo-creştină din Ierusalim în timpul războiului dintre 66-70, spre să reţin corect) şi nu a participat la război.
Textul pe care-l discutăm este consemnat, într-adevăr, în contextul unei cuvântări eshatologice (aşa cum vedem în toate Evangheliile sinoptice).
O parte a profeţiei se va împlini la acea vreme pe care nici îngerii n-o ştiu... ci numai Tatăl.
O altă parte a profeţiei viza, însă, un eveniment istoric din epoca respectivă. De aceea, Hristos precizează: "adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul (generaţia - n.n.) acesta până când nu vor fi toate acestea" şi, imediat, pentru a se evita eludarea sensului spiritual în favoarea celui literal-istoric, adaugă: "cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece".
În acel neam/ generaţie, profeţia s-a împlinit în mod cât se poate de concret. Citez din memorie (nu ştiu exact versetul): "iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oştiri, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci, cei din Iudeea să fugă în munţi. Să nu se întoarcă să-şi ia haina".
Cum facem?
Acelaşi Hristos, Dumnezeul nostru, Care a spus: "mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi".
Sacrificiul propriei vieţi pentru aproapele este, aşadar, suprema dovadă de iubire.
Iubirea este cea mai mare virtute creştină.
Sacrificiul suprem din dragoste faţă de semeni rămâne, deci, fapta cea mai bună din perspectiva moralei creştine.
Atunci, cum facem cu fuga în munţi?
Cuvintele Sfintei Scripturi nu se pot contrazice între ele...
Este, oare, vorba tocmai despre evitarea crimei?
Sau să ne întrebăm altfel:
în caz de război, se poate vorbi de sacrificiu din iubire faţă de ceilalţi?...
Sau cumva sacrificiul, în acest caz de război, ar presupune nu iubirea, ci tocmai contrariul acesteia - o moarte tocmai în încercarea de a-i omorâ pe alţii?...
Iar jertfa supremă pentru semeni, cea recomandată de Hristos în In15, 14, are drept unic motiv iubirea şi ca singur scop împlinirea, manifestarea concretă a acesteia.
Cum ne dumirim?...
:)

Laura, cum comentezi acest eveniment istoric?:

Din volumul al IX-lea al ”Vietii Sfintilor” (pag.1034 si 1043), aflam ca, in ziua premergatoare luptei cu Maxentiu din 28 octombrie 312, imparatul Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si inscrisul ”in hoc signo vinces” (”prin acest semn vei invinge”), apoi, in noaptea urmatoare, a avut un vis in care i s-a aratat Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, care l-a indemnat sa insemneze cu Sfanta Cruce toate steagurile de lupta ale ostirii sale. Constantin a facut intocmai. Monogramul lui Hristos HP (semnul ”CHI – RO”) l-a pus si pe un steag numit ”labarum” (stindard – drapelul - roman de razboi, pe care, Constantin cel Mare, punand crucea si monogramul lui Iisus Hristos, l-a transformat in stindard imperial). Astfel, prin purtarea de grija si marea milostivire a Domnului nostru Iisus Hristos, Constantin l-a invins pe Maxentiu, intrand triumfator in Roma.

[laurastifter]

În prealabil postat de ovidiu b.

Laura, cum comentezi acest eveniment istoric?:

Din volumul al IX-lea al ”Vietii Sfintilor” (pag.1034 si 1043), aflam ca, in ziua premergatoare luptei cu Maxentiu din 28 octombrie 312, imparatul Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si inscrisul ”in hoc signo vinces” (”prin acest semn vei invinge”), apoi, in noaptea urmatoare, a avut un vis in care i s-a aratat Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, care l-a indemnat sa insemneze cu Sfanta Cruce toate steagurile de lupta ale ostirii sale. Constantin a facut intocmai. Monogramul lui Hristos HP (semnul ”CHI – RO”) l-a pus si pe un steag numit ”labarum” (stindard – drapelul - roman de razboi, pe care, Constantin cel Mare, punand crucea si monogramul lui Iisus Hristos, l-a transformat in stindard imperial). Astfel, prin purtarea de grija si marea milostivire a Domnului nostru Iisus Hristos, Constantin l-a invins pe Maxentiu, intrand triumfator in Roma.

Doamne ajută!
În primul rând, relatarea din "Vieţile Sfinţilor" este întemeiată pe scrieri ale următorilor autori:
1. Lactantius, "De mortibus persecutorum";
2. Eusebiu de Cezareea, "Istoria Bisericească" şi "De vita Constantini" (PSB 13 şi 14).
Acum, pentru a nu fi acuzată că pun la îndoială texte ale unor Sfinţi (mulţi de aici, de pe forum, sunt, efectiv, îndrăgostiţi de argumentul autorităţii...), precizez faptul că nici unul dintre cei 2 autori nu este canonizat, nu se încadrează în categoria Sfinţilor Părinţi, fiind doar istorici ai Bisericii. Mai mult decât atât, Eusebiu a avut şi convingeri semiariene, a trecut de la ortodoxie la arianism şi invers cam cum schimbă ai noştri politicieni partidele... A mers, "academic" fie spus, după principiul "consecvenţă şi onoare, eu mă dau cu cel mai tare". A fost caracterizat, în documentele vremii, drept un linguşitor fără pereche al împăratului (ceea ce rezultă inclusiv din propriile scrieri ale lui Eusebiu, chiar fără să-l fi caracterizat cineva astfel). A participat la Sinodul din 335, în care s-a luat decizia exilării Sfântului Atanasie cel Mare şi, în cadrul discuţiilor din Sinod, a fost acuzat de către un alt episcop participant de faptul că, în vremea persecuţiilor lui Diocletian, ar fi căzut în apostazie (afirmaţie controversată, greu sau poate chiar imposibil de demonstrat prin probe istorice incontestabile).
Am precizat aceste detalii nu pentru a pune la îndoială istoricitatea evenimentului prin sofismul "ad hominem", ci doar pentru a evita replici de tipul: "negi vieţile Sfinţilor?...". :)
Originea relatării este, de fapt, întemeiată nu pe vreo scriere revelată, ci exclusiv pe documentele menţionate.
Comparând textele lui Lactantius si Eusebiu în care este relatat episodul din anul 312, putem observa cu uşurinţă faptul că există, între ele, anumite diferenţe de detaliu, într-adevăr nesemnificative pentru mesajul teologic al textului (deosebiri de tipul: Constantin cel Mare a avut vedenia în stare de veghe, sau în vis?... etc).
Cred că am scris un text prea lung, continui în mesajul următor. :)

[laurastifter]

În prealabil postat de ovidiu b.

Laura, cum comentezi acest eveniment istoric?:

Din volumul al IX-lea al ”Vietii Sfintilor” (pag.1034 si 1043), aflam ca, in ziua premergatoare luptei cu Maxentiu din 28 octombrie 312, imparatul Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si inscrisul ”in hoc signo vinces” (”prin acest semn vei invinge”), apoi, in noaptea urmatoare, a avut un vis in care i s-a aratat Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, care l-a indemnat sa insemneze cu Sfanta Cruce toate steagurile de lupta ale ostirii sale. Constantin a facut intocmai. Monogramul lui Hristos HP (semnul ”CHI – RO”) l-a pus si pe un steag numit ”labarum” (stindard – drapelul - roman de razboi, pe care, Constantin cel Mare, punand crucea si monogramul lui Iisus Hristos, l-a transformat in stindard imperial). Astfel, prin purtarea de grija si marea milostivire a Domnului nostru Iisus Hristos, Constantin l-a invins pe Maxentiu, intrand triumfator in Roma.

Consider că, din punct de vedere teologic şi duhovnicesc, sensul mesajului transmis de relatarea pioasă la care aţi făcut referire este deosebit de profund şi autentic creştin şi este sugerat într-un mod deosebit de interesant în Troparul Sfinţilor Constantin şi Elena:
aşa cum Hristos i S-a revelat prigonitorului Saul, transformându-l, astfel, din anticreştin în Apostol al neamurilor, la fel şi pe împăratul păgân Constantin cel Mare arătarea "semnului Fiului Omului" şi inscripţia minunată l-au preschimbat, l-au convertit la calitatea de "episcop al Bisericii în treburile din afara ei" (aşa cum el însuşi s-a autocaracterizat), în primul împărat creştin din istoria Imperiului Roman şi întemeietorul unui imperiu creştin ortodox ce avea să reziste în istorie mai bine de un mileniu (Imperiul Bizantin).
Cred că, indiferent de autenticitatea sau neautenticitatea istorică a relatării, mesajul profund teologic rămâne autentic şi adevărat!
Promisiunea divină "in hoc signo vinces" s-a împlinit... nu neapărat în bătălia cu Maxentiu (aceea fiind doar o luptă politică între 2 împăraţi... pe atunci ambii păgâni), ci printr-un lung proces istoric, început în momentul Edictului de la Mediolanum din 313 (edict care a fost, de fapt, o înţelegere verbală între Constantin şi Licinius de a le acorda creştinilor statutul de "religio licita" şi, astfel, libertatea religioasă alături de toate cultele recunoscute în imperiu).
Astfel, am convingerea că acea revelaţie a fost ADEVĂRATĂ, indiferent dacă s-a realizat în mod empiric (vederea fizică a unei cruci etc) sau spiritual!
Şi mai cred că acea revelaţie a avut legătură nu cu un eveniment important doar din perspectiva istoriei lumii (nu şi din aceea a ist. mântuirii), ci cu un fapt mult mai profund, autentic, esenţial:
prin creştinarea sa, Sfântul Constantin a învins!
A învins nu un adversar politic, ci... a învins aşa cum înving toţi aceia care se lasă biruiţi şi cuceriţi de iubirea lui Hristos, toţi aceia care aleg să devină, pentru eternitate, "robii libertăţii" şi fii prin har ai Tatălui ceresc.
Are sens, oare, ceea ce spun?...

[legendarul27]

filmul acesta ma duce cu gandul la creatia noastra..
https://filmflix.ro/oppenheimer-film/

În prealabil postat de laurastifter

Încă ceva: cum interpretaţi Gal3, 28?

Sf Iustin Popovici ne explică:
"Biserica este vesnicia divino-umana intrupata in limitele timpului si ale spatiului. Se gaseste in lumea aceasta, dar nu este din lumea aceasta (loan 18,36). Se gaseste in lumea aceasta, pentru ca sa ridice lumea aceasta sus, de unde vine ea insasi. Biserica este ecumenica, catolica [universala, soborniceasca], divino-umana, vesnica, de aceea constituie o blasfemie de neiertat impotriva lui Hristos si a Duhului Sfant a face din Biserica o institutie nationala, a o restrange la scopul si metodele nationale meschine, limitate si trecatoare. Scopul ei este supranational, ecumenic, pan-uman: acela de a uni in Hristos pe toti oamenii, pe toti, fara exceptii pe motiv de nationalitate, semintie sau clasa sociala: "Nu mai este iudeu, nici elin, nu mai este sclav, nici liber, nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca; caci voi toti sunteti una in Hristos Iisus" (Galateni 3,28), pentru ca Hristos este "toate in toti" (Coloseni 3,11)".