![]() |
![]() |
|
#17
|
||||
|
||||
![]()
Nu stiu ce s-a scris inainte. Titlul topicului m-a determinat sa intru si sa spun doua vorbe.
Eu n-o sa vorbesc de somaj, ci de munca. Fratilor, va spun cu toata responsabilitatea, cine are credinta si pastreaza o buna relatie cu Dumnezeu, nu va ajunge niciodata sa fie lipsit de cele necesare. Cu cateva luni in urma se preconiza o mare rascruce in familia noastra, tocmai datorita pierderii unui loc de munca destul de bine platit, dar care pe de alta parte parea sa duca spre haos. Desfiintarea acelui loc de munca, desi pentru cei din jur parea o sincera compatimire, pentru mine se prezenta ca o mare realizare, ca si cum, din acel moment, Dumnezeu avea alt plan cu familia mea. Timpul a trecut. Evident, cateva vizite pe la manastiri erau oricum incluse in program. Nadejdea era mereu acolo si stiam ca Dumnezeu oranduieste cum stie el mai bine. Apoi au inceput telefoanele: care ce oferte aveau, iar noi ne simteam coplesiti. Pana la urma L-am lasat tot pe bunul Dumnezeu sa aleaga pentru noi, iar El chiar a ales. Azi e prima zi. Aseara chiar vorbeam cu sotia si-i aminteam niste vorbe pe care i le-am spus cu vreo trei luni in urma: TOATE s-au confirmat, si odata in plus a realizat ca nu avea nici cel mai mic motiv sa-si faca griji, daca noi ne straduim sa facem cele bune si de folos. Dumnezeu nu refuza pe nimeni, dar trebuie sa tinem si noi seama de ceea ce vrea si El de la noi. Daca reusim sa tinem aproape, orice vom cere, vom primi, daca acel lucru nu vatama si nu supara pe cineva. Credeti asta, si veti reusi! Dupa care veti avea o mie de motive sa-I multumiti, si sa nadajduiti ca acel lucru nu va fi cel din urma dar, ci veti mai primi si altele mult mai de pret, daca veti catadixi sa pastrati o buna relatie, si sa nu va intoarceri la cele rele de mai inainte!...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
|