Alternativa pentru copiii nostri: scoala acasa

[stefan florin]

În prealabil postat de gpalama

Cred ca problema este pusa putin gresit.
Peste tot sunt oameni cu frica de Dumnezeu si bine intentionat.
Numai ca trebuie sa ceri lui Dumnezeu sa tii scoata in cale.

Pe fiica-mea am dus-o la cresa si la gradinita.
Peste tot a nimerit la oameni EXCEPTIONALI, la educatoare sufletiste si foarte bine intentionate, carora le poti spune din toata inima MULTUMESC.

Banuiesc ca si la scoala este exact la fel, aceeasi problema:
Sa gasesti oamenii de care ai nevoie.

Educatia acasa inseamna putin altceva:
- educatia vietii pe care orice parinte trebuie sa i-o dea copilului in primul rand: cine este, care este sensul vietii lui, sa fie echilibrat, cum sa trateze problemele in viata
- cultura - completare sau chiar baze complet noi de cultura.
- altele.

Este greu in ziua de astazi sa inveti un copil o "scoala" chiar acasa.
Acasa este privat de mediul social. Orice copil are nevoie si de un mediu social. NU poti sa-l izolezi acasa pentru ca ai niste pareri gresit formate. Am vazut multi copii care sunt anxiosi, tematori alaturi de alti copii. Ori un parinte nu ar trebui sa faca asa ceva cu propriul copil.

dar uiti de un lucru care poate strica tot ceea ce ai construit...anturajul

[AlinB]

În prealabil postat de stefan florin

dar uiti de un lucru care poate strica tot ceea ce ai construit...anturajul

Asta este scuza tipica a celor care n-au fost in stare sa ofere o educatie in adevaratul sens al cuvantului.

Pentru ei educatie = restrictie.
Nu ai voie aia, aia, ca doar esti in casa mea, ce m-ai vazut pe mine facand asa? si altele asemenea.

In felul acesta chiar si posibilele valori reale sunt asociate cu inchisoarea iar libertatea este perceputa dupa modelul celor fara restrictii morale.

Si uite asa, de fapt am educat copilul sa admire un set de valori exact opuse celor care sustinem ca le-am predat.

Cine e de vina? A, norma, anturajul.

[stefan florin]

În prealabil postat de AlinB

Asta este scuza tipica a celor care n-au fost in stare sa ofere o educatie in adevaratul sens al cuvantului.

Pentru ei educatie = restrictie.
Nu ai voie aia, aia, ca doar esti in casa mea, ce m-ai vazut pe mine facand asa? si altele asemenea.

In felul acesta chiar si posibilele valori reale sunt asociate cu inchisoarea iar libertatea este perceputa dupa modelul celor fara restrictii morale.

Si uite asa, de fapt am educat copilul sa admire un set de valori exact opuse celor care sustinem ca le-am predat.

Cine e de vina? A, norma, anturajul.

nu e chiar asa. De multe ori anturajul chiar strica

[Corinusha]

De fapt, de putine ori anturajul chiar strica.

Stiu persoane, dintre care si eu, care au facut parte din anturaje dubioase (eu initial habar nu aveam de fapt in ce anturaj m-am bagat), dar daca sti sa distingi raul de bine, lucru care il inveti acasa, dar SI la scoala, sti sa iesi frumos de acolo, iti dai seama ca nu ein regula, vezi ce se intampla in jurul tau si iei decizia corecta de a renunta la acel anturaj.
Povestea mea cu anturajul respectiv e mai ciudata, in sensul ca nu am iesit din el imdiat dupa ce mi-am dat seama ca ceva nu e in regula, ci am iesit dupa ce am vazut cu ce se ocupa unii - a se citi majoritatea- din anturajul respectiv (droguri, lupte de caini, furtisaguri, batai). Si nu, nu am fost crescuta in spirit religios, am aut interdictii, dar am avut si libertate in acelasi timp de la parinti. Pur si simplu ai mei m-au crescut cu notiunea de bine si rau, si astfel am putut face distinctia si am iesit la timp din anturajul respectiv. La fel si o prietena de-a mea din vremea aceea

[AlinB]

În prealabil postat de stefan florin

nu e chiar asa. De multe ori anturajul chiar strica

Si oare cum ajunge copilul bun (ca educatie) intr-un anturaj rau?

[stefan florin]

În prealabil postat de AlinB

Si oare cum ajunge copilul bun (ca educatie) intr-un anturaj rau?

citeste cu ATENTIE ceea ce am scris anterior. Am spus ca anturajul POATE strica tot ceea ce au contruit parintii in educatia copilului. Nu am spus ca intotdeauna strica. Samanta cade de multe ori si pe pamant bun si roditor, nu numai pe asfalt sau intre maracini

[Corinusha]

Intrebarea lui AlinB poate ramane in picioare chiar si cand anturajul doar POATE strica...
Cel putin eu asa imi dau seama...

[AlinB]

În prealabil postat de stefan florin

citeste cu ATENTIE ceea ce am scris anterior. Am spus ca anturajul POATE strica tot ceea ce au contruit parintii in educatia copilului. Nu am spus ca intotdeauna strica. Samanta cade de multe ori si pe pamant bun si roditor, nu numai pe asfalt sau intre maracini

Poate daca educatia este pracara/incompleta, daca parintii au facut abuz de autoritate si au dat dovada de lipsa de corectitudine in educatie, chestii din astea.

[sophia]

În prealabil postat de AlinB

Si oare cum ajunge copilul bun (ca educatie) intr-un anturaj rau?

Este simplu. Peste tot sunt fel si fel de copii, de familii. La scoala, in bloc/pe strada, la sport.
Copiii buni cumva sunt mai vulnerabili si sunt mai usor de convins, dar si mai fricosi.
Copiii rai care sa preia copii buni sunt destui. Invers este mai greu.

Educatia nu este asa usor de facut. Trebuie sa fie potrivita fiecarui copil in parte.
Nu este suficient sa inveti pe cineva ce este binele absolut, ci mai ales ce este raul si cum se poate feri de el si ce este bine si rau pentru el individual.

Uite un exemplu de problema la scoala:
Candva o profesoara (in liceu deja), deranjata de unele colege galagioase, a hotarat sa faca niste mutari. Si au pus pe fetele galagioase in banca langa cele mai tacute/cuminti, in ideea ca asa se vor calma spiritele. Noi trebuia cumva sa le potolim pe ele.
Rezultatul: nu noi le-am potolit pe ele, ci ele ne-au antrenat pe noi la glume si neatentie. Nu stiu sa explic de ce. Si noi am fost cele mustruluite.

Nu stiu, eram in clasa tot felul de copii. Nu intotdeauna copii buni si premianti erau cei cautati, ci mai degraba copiii deschisi social, copii cu spirit de echipa. Cu care sa poti lega prietenii si afara scolii, sa ai interese comune, sa te ajuti (dat/luat lectiile la caz de boala), etc.
Si fiecare copil trebuie sa stie si sa hotarasca pentru el ce nu e bine de facut si unde nu trebuie sa se duca etc.
In viata ai de a face mai tarziu cu tot felul de oameni si situatii si nu stii cum sa procedezi. Si izolatul nu este intotdeauna ceva pozitiv. Se cauta spiritul de echipa.

[Corinusha]

De asta as alege eu scoala publica, de stat. ca scoala acasa, as face un program gen after school cu copiii mei, un numar de ore in care sa discutam ce au facut la scoala, sa ii explic unde are lacune (bine inteles, la materiile care le stapanesc, sau cel putin cat inteleg eu din manual), sa faca temele si sa invete.
Dar nu i-as scoate copilului meu scoala privata in detrimentul scolii acasa, pentru ca asa copilul nu va putea nicidecum sa vada raul ca sa se poata feri de el, nu invata sa socializeze cum trebuie, nu invata sa se descurce singur in diferite situatii. E ca si cum l-as tine intr-un balon de cristal, si cand se sparge balonul si se trezeste in lumea reala il "mananca" "lupii". Efectiv se pierde, nu se poate descurca si asta ar fi exclusiv din vina mea.
In clasele 1-8 am fost si eu extra protejata de ai mei, in sensul ca daca aveam vreo cerata cu cineva din prieteni sau dac aveam orice alta problema, mi le rezolvau ei, si cand am mai crescut mi-a fost foarte greu sa INVAT sa ma descurc singura, desi eram intr-o pozitie in care in mod normal ar fi trebuit sa ma descurc singura.