![]() |
![]() |
|
#37
|
|||
|
|||
![]()
Poate așa vor tăia și cozile din inima lor:
PSALMUL 30 Al lui David. 1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu rușinat în veac. Întru îndreptarea Ta izbăvește-mă și mă scoate. 2. Pleacă spre mine urechea Ta, grăbește de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător și casă de scăpare ca să mă mântuiești. 3. Că puterea mea și scăparea mea ești Tu și pentru numele Tău mă vei povățui și mă vei hrăni. 4. Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, că Tu ești apărătorul meu. 5. În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului. 6. Urât-ai pe cei ce păzesc deșertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit. 7. Bucura-mă-voi și mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu 8. Și nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmașului; pus-ai în loc desfătat picioarele mele. 9. Miluiește-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu și inima mea. 10. Că s-a stins întru durere viața mea și anii mei în suspinuri; slăbit-a întru sărăcie tăria mea și oasele mele s-au tulburat. 11. La toți vrăjmașii mei m-am făcut de ocară și vecinilor mei foarte, și frică cunoscuților mei. Cei ce mă vedeau afară fugeau de mine. 12. Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ca un vas stricat. 13. Că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc împrejur, când se adunau ei împreună împotriva mea; ca să ia sufletul meu s-au sfătuit. 14. Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am: "Tu ești Dumnezeul meu!" 15. În mâinile Tale, soarta mea, izbăvește-mă din mâna vrăjmașilor mei și de cei ce mă prigonesc. 16. Arată fața Ta peste robul Tău, mântuiește-mă cu mila Ta! 17. Doamne, să nu fiu rușinat, că Te-am chemat pe Tine; să se rușineze necredincioșii și să se coboare în iad. 18. Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie și cu defăimare. 19. Cât este de mare mulțimea bunătății Tale, Doamne, pe care ai gătit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc în Tine, înaintea fiilor oamenilor! 20. Ascunde-i-vei pe dânșii cu acoperământul feței Tale de tulburarea oamenilor. 21. Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de împotrivirea limbilor. 22. Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa, în cetate întărită. 23. Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat sunt de la fața ochilor Tăi. 24. Pentru aceasta ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine. 25. Iubiți pe Domnul toți cuvioșii Lui că adevărul caută Domnul și răsplătește celor ce se mândresc, cu prisosință. 26. Îmbărbătați-vă și să se întărească inima voastră, toii cei ce nădăjduiți în Domnul. Dar neghina 'roditoare' din pământ cum o vor scoate din inima lor și capul șarpelui viclean cum îl vor strivi din înțelepciune dacă nu prin umilința tainică și smerită, cum? Precum! Last edited by vsovivivi; 20.11.2013 at 11:40:38. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Cine mai tine post negru?! | Daniel_7 | Generalitati | 55 | 09.02.2018 17:29:45 |
post negru | tigruta25 | Generalitati | 20 | 14.09.2014 01:38:17 |
Postul negru | bogdanc | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 20 | 04.05.2013 15:39:27 |
post negru | cristina mioara | Generalitati | 28 | 29.07.2011 13:40:19 |
Postul la crestini si postul la maestri yoghini - oare sunt acelasi lucru? | mihailt | Generalitati | 21 | 10.09.2010 10:24:12 |
|