GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[Mihailc]

"Smerenia adevărată este atunci când vine din conştiinţa proprie şi când nu se urmăreşte ceva prin smerenie. Se spune că smerenia este virtutea care nu se arată. În momentul în care vrei să te arăţi smerit, poţi să ştii că nu eşti smerit. Asta-i falsa smerenie! Când vrei să apari în faţa oamenilor că uite, ăsta-i ăla care nu ştiu ce face, lucruri deosebite, când vrei să te scoţi în evidenţă, sigur nu eşti smerit. Şi dacă totuşi faci acte de smerenie şi zici vorbe din acestea, din care să se înţeleagă că eşti smerit, de fapt nu eşti smerit, ci ai o falsă smerenie. Am fost pe la Mănăstirea Nicula şi am întâlnit acolo un călugăr, care vine la mine şi se prezintă: „Serafim păcătosul”. Şi eu am zis: nu se poate! Serafim păcătos?! Nu există! Ori eşti Serafim, ori eşti păcătos!" (Arhimandrit Teofil Pârâianu)

"Dar pe lângă adevărata smerenie există și o smerenie mincinoasă. Aceasta este smerenia deșartă, care își aruncă privirea de jur împrejur ca să vadă dacă cumva a zărit-o cineva, dacă se vorbește despre ea, sau este pizmuită. Ea nu este altceva decât mândrie înveșmântată în haine smerite. Numai pe dinafară are înfățișarea smereniei, însă pe dinlăuntru clocotesc toate patimile. Cel cu adevărat smerit este întotdeauna liniștit și în pace; nu se bucură de laudele ce i se aduc, nici nu se necăjește din pricina umilințelor.
Pe când smeritul cel mincinos caută, printr-o părută evlavie, slava omenească. El a văzut că smerenia aduce laude și cinstiri celor care o au - așa că și-a pus masca smereniei, spre a se mări și el într-acest chip. Un astfel de om arată că nu a înțeles nimic din esența smereniei. Lui îi place să spună despre sine: O, eu, păcătosul! o, eu, nevrednicul! Dar în același timp așteaptă ca ceilalți să se împotrivească și să-i spună că nu este adevărat, că nu este păcătos. Iar dacă este contrazis în acest fel, se simte bine. Dar dacă ceilalți sunt de acord cu el și îi spun: Așadar tu însuți recunoști că ești păcătos! Sunt adevărate, deci, cele ce se spun despre tine?, de îndată se arată nemulțumit, jignit și începe a întreba: Dar ce se spune despre mine? O astfel de smerenie nu este mântuitoare, ci fățarnică și de aceea este socotită a fi o greșeală mai rea decât mândria. Nu cel ce se hulește pe sine dă dovadă de smerită cugetare, spune Sfântul Ioan Scărarul ci cel ce, văzându-se hulit de altul, nu-și micșorează dragostea față de acesta." (Arhimandrit Serafim Alexiev)

„Pe cat este de folositor sa te mustri pe tine si sa te invinuiesti de pacatosenie in fata lui Dumnezeu in taina, in camara sufletului, pe atat este de daunator sa faci aceasta in fata oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o parere amagitoare cum ca suntem smeriti", spune Sfantul Ignatie Briancianinov.

[Daniel_Ortodox]

În prealabil postat de ovidiu b.

„Pe cat este de folositor sa te mustri pe tine si sa te invinuiesti de pacatosenie in fata lui Dumnezeu in taina, in camara sufletului, pe atat este de daunator sa faci aceasta in fata oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o parere amagitoare cum ca suntem smeriti", spune Sfantul Ignatie Briancianinov.

Doamne ajută.

Minunat cuvînt.

Însă frate drag, Ovidiu B., ţi-am dat şi mesaj în privat, cerînd acelaşi lucru, să pui te rog, cartea şi pagina unde spune Sfîntul Ignatie Briancianinov, citatul tău. Spre folosul nostru, ca să nu cred că tu ai scris asta şi doar ai atribuit cuvintele Sfîntului, să pot verifica, să văd şi contextul şi să mă bucur în Domnul, din nou, de sfîntul Său.

Frate drag Mihail C., părinţii arhimandriţi Teofil Părăianu şi Serafim Alexiev, nu sunt sfinţi, deci cuvintele lor sunt discutabile, sunt teleogumene şi păreri teologice, deşi rămîn minunat de morale şi deosebit de frumoase. Să pui, dragul meu şi cărţile cu paginile de unde citezi.

Pînă atunci, uite cu mila Domnului, îţi arăt că Sfîntul Apostol Pavel se mustră şi se smereşte pe sine în faţa oamenilor, în prima sa Epistolă către Corinteni 15, 9:

"Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu."

Dar şi cuvîntul de la Efeseni 3, 8 : "Mie, celui mai mic decât toţi sfinţii,"

Iartă-mă te rog dacă te-am smintit sau tulburat cu ceva.

În prealabil postat de Mihailc

(Arhimandrit Teofil Pârâianu) (Arhimandrit Serafim Alexiev)

Frate drag Mihail C., părinţii arhimandriţi Teofil Părăianu (nu Pârâianu) şi Serafim Alexiev, nu sunt sfinţi, deci cuvintele lor sunt discutabile, sunt teleogumene şi păreri teologice, deşi rămîn minunat de morale şi deosebit de frumoase. Să pui, dragul meu şi titlurile cărţilor cu paginile de unde citezi.

Dar aşa e, eu unul, am o falsă smerenie, chiar cred asta, şi doar cred că sunt smerit şi doar cred că mă smeresc, cînd defapt mereu mereu, mă osîndesc. Sunt vrednic de iad, am spus şi spun mereu şi cred cu adevărat asta.

Îţi recomand, cum mi-a recomandat şi duhovnicul meu mie, să citeşti cărţi scrise de sfinţi canonizaţi. Şi cînd vei termina cu acelea, atunci să te apuci de cărţi scrise de autori ce nu sunt sfinţi canonizaţi.

Şi tuturor celor ce trec pe aici şi citesc aceste rînduri, ca un făţarnic ce sunt, dar le fac aceaşi călduroasă recomandare.

Iertaţi-mă.

Bucurii.

P.S.: Postul Mare, începe luni 3 martie, în anul mîntuirii 2014. Peste 4 zile, cu tot cu azi.

In anul 1977,intr-o scrisoare adresata doamnei V,parintele Sofian Boghiu spunea:,,Citind randurile pe care mi le-ati transmis, pline de imagini si de ganduri duhovnicesti,am asistat pe rand la bucuriile pe care vi le ofera acest urias parc al lui Dumnezeu-natura-precum si la amaraciunile pe care vi le servesc semenii nostrii,uneori chiar cei mai apropiati: parinti,frati ori surori.Depinde de noi cum le primim si pe cele bune si pe cele rele.Cat despre bucuriile vietii are Dumnezeu grija sa nu fie nici multe,nici lungi,ca sa nu ne legam inima de ele.Ni le flutura pe dinaintea ochilor si inimii noastre,pentru ca prin ele,ca prin niste oglinzi,sa privim la bucuriile pe care ,,ochiul omenesc nu le-a vazut si la inima omului nu s-au suit".Pentru multi dintre noi,bucuriile fagaduite ,,dincolo"par niste abstractiuni sau niste vorbe goale,dar ele continua sa fie niste realitati eterne. Cat despre reversul bucuriilor din viata noastra,numite necazuri sau suferinte,avem din belsug.Ele implinesc rolul factorilor care contribuie la putrezirea bobului de grau,pentru ca din el sa rasara vlastarul nou,fiinta noua,asa cum ne invata Cel inviat din morti."

Acelasi batran frumos,daruind sfaturi in cel mai profund inteles continut in notiunea de paroxusmos din Evrei 10:24,mai spunea:,,In inteles biblic a cunoaste inseamna a avea o experienta concreta:a cunoaste suferinta,pacatul,razboiul,pacea,binele ori raul;inseamna a fi angajat practic si real in asemenea stari,din experienta carora se pot cunoaste in toata profunzimea lor.In cunoasterea religioasa totul incepe prin initiativa lui Dumnezeu.Inainte de a-L cunoaste eu pe Dumnezeu,eu sunt deja cunoscut de EL.Inainte de nastere Dumnezeu a cunoscut pe profetii Sai.EL ne cunoaste pe fiecare pe nume...si casa noastra,si viata noastra,si inima,si gandurile si tot cuprinsul vietii noastre.

Adeseori Dumnezeu se face EL Insusi cunoscut noua.De Dumnezeu trebuie sa ne amintim mai degraba decat respiratia.La EL trebuie sa meditam ziua si noaptea.Sa povestim despre EL seara,dimineata si la amiaza.Sa-L binecuvantam intoata vremea.Sa ne amintim de Dumnezeu cand ne culcam,cand ne sculam,cand calatorim pe drumurile vietii si cand facem orice altceva si prin aducere aminte de EL sa ne formam spre o viata curata"(Parintele Sofian Duhovnicul ,,Batranul cel frumos" editura Bizantina).

Fara de final:,,....caci spre Tine am trimis neputintele noastre.Fii milostiv si ne miluieste pe toti"(Euchologion-ul egiptean al lui Serapion din Thumis)