Au oamenii suflet? Iată care este răspunsul ştiinţei

[dobrin7m]

"Pustnicul Neofit porneşte de la taina configurației omului. Ce suflă
Dumnezeu lui Adam (cf. Geneza 2,7)? Îi suflă în primul rând chipul de om; mulți
fac tot felul de speculații, dar noi spunem că ceea ce Dumnezeu suflă lui Adam
este chipul de om.
Şi ce înseamnă chipul de om? Este prefigurarea chipului
Întrupării lui Hristos. Chipul omului nu este deci chipul propriu al lui (nu este
chip în sine, n.m., G.M.), ci este Chipul dăruit de Fiul lui Dumnezeu; iar prin
purtarea acestui Chip, şi omul capătă acel chip, acea taină divino‐creație.
Pornind de la acest fapt, vom spune că ființialitatea noastră are acest
iconic, are această sacralitate “în sine”.
Şi, din punctul de vedere al acestei viziuni
mistice a pustnicului Neofit, se pot trasa câteva repere care oricum nu îşi propun
să epuizeze taina omului: dacă Sfinții Părinți spun că omul este dihotomie suflet‐
trup şi în suflet are acel adânc al minții (nous) prin care poate accede la divinitate,
modalitatea pustnicului Neofit vine cu un fel de lărgire a acestui fapt,
considerând că omul este, in primul rând, acea suflare divină care se actualizează
la zămislirea fiecărei ființe omeneşti. Acest chip de om apoi, unindu‐se cu zestrea
genetică a părinților, configurează omul ca suflet şi trup.
Perspectiva carpatina insistă *deci pe acest chip sacru, iconic pe care‐l are omul prin actul creării sale de către Dumnezeu.
Încât realitatea aceasta iconică nu este, aşa cum am spus [în interviul
precedent], doar un produs al unui relațional. Trebuie înțeles că este un fond al
însăşi ființialității noastre. De aceea se zice că acest iconic este, într‐un anumit
sens, similar cu însuşi chipul persoanei. Mulți fac diferite evaluări, cum am văzut
de pildă la Yannaras şi la alți teologi mai noi, spunând că noi nu suntem încă
persoane, ci ne formăm persoana care acum este doar în potențialitate…
În sfârşit, noi nu vrem să iscăm controverse, ci vrem doar să reliefăm specificul
pustnicului Neofit, în care se insistă foarte mult pe o realitate ființială în sine, care
apoi înlesneşte şi evidențiază relaționalul; este o configurație de taină, în care omul e
în primul rând chip iconic insuflat de Dumnezeu, este chipul de om, chipul
Întrupării hristice, care are pecetea chipului şi asemănării cu Dumnezeu – cum
spune Scriptura – şi acest chip îmbracă partea sufleteasca şi trupească.
Nu e vorba de o trihotomie, ci de altceva: există această dihotomie suflet‐trup ca realitate a*omului, dar în acelaşi timp într‐o unitate, într‐un comun care este tocmai acest iconic şi care e o prefigurare a Trupului hristic." Par. Ghelasie de la Frasinei