Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe

[AlinB]

În prealabil postat de Corinusha

Lucian, pot sa recunosc ca am gresit, dar nu imi pare rau. Si nu imi pare. DE ce m-as minti pe mine in primul rand (ca pe Dumnezeu nu am cum, El oricum stie exact ce simt)? De ce sa fiu ipocrita?
Da, poate aveti dreptate, dar asta nu imi schimba lipsa parerii de rau.

Nu, dar poti sa te gandesti ca poate e gresit ceva la tine, sa schimbi ceea ce este gresit, si atunci o sa apara si regretele pentru pacate.

Altfel se intampla urmatoarea chestie, nu schimbi nimic, si pacatele te vor duce inevitabil la regrete atunci cand faptele iti vor demonstra fara putinta de tagada ca ai facut o alegere gresita.

Adica exemplul hotului, atat timp cat nu este prins, nu are regrete, e foarte satisfacut cu ce a facut.
Abia cand ajunge sa faca puscarie pentru ce a facut, incep eventual regretele.
Ca daca n-as fi furat, poate ...

Alin, se poate ajunge la divort si daca nu ai relatii pana la casatorie... Viata nu e chiar doar in alb si negru; nu e totuol chiar asa simplu pe cum am crede noi.

Ai inteles gresit.
Nu simplul fapt de a a avea/nu a avea relatii intime pana la casatorie este cel care trage linia.
Ci e vorba de dreapta/rioditoare credinta versus ecredinta sau proasta/superficiala credinta.

Poti sa nu ai aceste relatii intime datorita unor circumstante, datorita presiunilor sociale, etc. Dar sa nu ai credinta (lucratoare).

Sau poti sa ai aceste relatii si pe urma sa-ti para sincer rau, nu pentru ca ai incalcat o norma sociala, nu pentru ca prin ele te-ai ales cu un sot/sotie necredincioasa si ai ajuns cu el/ea la certuri si divort, ci pentru ca ai incalcat ordinea lasata de Dumnezeu.

Incalcarea acestei ordini intotdeuna se lasa cu regrete, problema este daca ele vin mai devreme, prin efortul tau de a te apropia de Dumnezeu sau mai tarziu pana cand necredinta si indiferenta ta da roade in viata de familie, copii, etc.

Tu ai impresia ca daca la fac toate ca la carte nu poti ajunge la divort, la certuri si la alte pobleme; nu uita ca intr-o csnicie sunt 2 omeni, nu unul, si oamenii oricum se pot schimba in timp; poate nu tu, dar partenerul, sau poate chiar tu.

Acel cineva tu l-ai ales.
Conteaza criteriile dupa care l-ai ales.
Daca Dumnezeu este prea putin in aceste criterii, este normal ca in timp sa nu sesizezi schimbari in bine, ci dimpotriva.
La fel si in viata ta, daca este prea putin din Dumnezeu, e normal sa nu te astepti la schimbari in bine.

El cu credinta sta ca mine.

Atunci cam e o problema aici..
L-ai intrebat vreodata, daca ar putea avea o noapte de "libertate", fara obligatii, fara consecinte, fara sa fie prins, etc. daca ar refuza-o sau ar accepta-o?
Si de ce da si de ce nu?
Ma rog, nu stiu daca are libertatea sa dea un raspuns sincer, dar poti sa incerci.

[] Se stie clar de la bun inceput ca eu cred in Dumnezeu, nu cred in Biserica ca si institutie condusa de oameni, nu cred in sfintii aparuti peste noapte (ma rog, dupa cate 7 ani de la moartea lor fizica),

Daca ai sa citesti si tu Sf. Scriptura, Noul Testament in special, ai sa afli ca Biserica nu e o institutie umana, ci divino-umana, a carui cap este Hristos..

Si capul nu lasa trupul la voia intamplarii.
Poate si al tau, intr-o buna zi :)

Sfintii nu sunt Sfinti pentru ca asa zice Biserica, Dumnezeu i-a facut sfinti si pe o parte din ei, Biserica ii canonizeaza, adica ii da ca exemplu.
Cei care au avut o viata sfanta sunt de cateva ori mai multi (probabil de mii, de sute de mii de ori) decat ai sa gasesti in calendar si in toate Vietile Sfintilor.
Chiar si tu ai sansa sa fii unul (una, de fapt).

si nu Il vad pe Dumnezeu ca un zeu nemilos care pedepseste tot ce prinde in cale. Cand iubesti, nu pedepsesti cu boli, accidente, moarte si altele grave.

Nu, de obicei ajungi singur acolo pentru ca desi Dumnezeu te iubeste, tu ii respingi dragostea si alegi doar ce-ti convine din ceea ce ofera.
Sau ai vrea sa alegi, dar de cele mai multe ori nu se poate.

Nu poti sa bei si sa fumezi, pentru ca "Dumnezeu te iubeste" si sa crezi ca de asta nu vei face niciodata ciroza sau cancer.
Nu poti sa-ti iei un sot necredincios si pentru ca "Dumnezeu te iubeste" sa crezi ca nu o sa te insele sau sa te paraseasca niciodata.
etc.

Asa ca, stiind astea, si stiind ca in stilul asta n-o sa imi schimb curand nici credintele, care e problema? Ca am pacatuit? Da, am pactuit, dar pur si simplu nu imi pare rau de pacatul asta. E singurul pacat de care nu imi pare rau. Degeaba imi ziceti ca trebuie sa imi para rau; as putea sa va zic ca da, imi pare rau, dar nu o fac, pentru ca nu mint si nu mi-e rusine sa recunosc ceva, nu mi-e rusine sa fiu eu, asa cum sunt de obicei. Mai mult de atat nu am ce sa va zic.

Pai nu vrea nimeni sa ai regrete formale, nu o sa te ajute cu nimic.
Ci sa-ti schimbi viata de credincios de duzina si sa ajungi la o credinta reala, ziditoare.
Atunci va veni si restul, de la sine.

Ah, Alin, daca cumva o sa am probleme in casnicie, o sa merg la un psiholog, n-o sa vin sa cer sfaturi pe-aci, doar ca sa ai satisfctia sa-mi zici: "ti-am zis eu", sau cel putin sau gandesti;

Ce, chiar crezi ca atunci o sa-ti mai pese de satisfactia mea? :)
O sa ai destule lucruri la care sa te gandesti, asta o sa fie ultimul.
Si la o adica de ce ai veni sa intrebi pe aici, ca stii f. bine raspunsul.

Dar probabil te gandesti ca micul zeu psiholog iti va oferi o abordare magica, care va face din sotul tau altceva decat este.
Ti-ar putea spune eventual "ei, daca ai face si tu sex ca amanta, poate s-ar intoarce la tine".
"daca ai inchide ochii la infidelitatile lui, poate macar nu ajungeti la divort".
etc.