Nascatoare de Dumnezeu ?

[tot-Laurentiu]

Profeţie despre pururea fecioria Născătoarei de Dumnezeu. Sfânta Fecioară Maria Îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, continuând să rămână fecioară:

Şi mi-a zis Domnul: „Uşa aceasta va fi încuiată; ea nu se va deschide şi nimeni nu va trece prin ea; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, va intra printr'însa, şi ea va fi încuiată. (Iezechiel 44, 2-3)

În prealabil postat de tot-Laurentiu

Profeţie despre pururea fecioria Născătoarei de Dumnezeu. Sfânta Fecioară Maria Îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, continuând să rămână fecioară:

Şi mi-a zis Domnul: „Uşa aceasta va fi încuiată; ea nu se va deschide şi nimeni nu va trece prin ea; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, va intra printr'însa, şi ea va fi încuiată. (Iezechiel 44, 2-3)

Nu se poate spune ca aceea este o profetie. Orice poate fi luat ca o profetie daca este luat din context.

Cap. 44 Iezechiel
1. Apoi m-a dus barbatul acela inapoi la poarta cea din afara templului, spre rasarit, si aceea era inchisa.
2. Si mi-a zis Domnul: <<Poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi inchisa.
3. Cat priveste pe rege, el se va aseza acolo ca sa manance paine inaintea Domnului; pe calea portii va intra si pe aceeasi cale va iesi>>.
4. Dupa aceea m-a dus pe calea portii de la miazanoapte, in fata templului, si am privit si, iata, slava Domnului, si am cazut cu fata la pamant.

Deci este clar ca aici se vorbeste despre aranjarea intrarilor si iesirilor din templu, iar "poarta" descrisa poate fi motivul pentru care toate bisericile au o usa la altar, prin care intra numai preotul, sau chiar usile imparatesti din biserica. Este clar descris un fel de ritual de impartasanie.
Nici vorba de "poarta" unei femei :))

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Nu se poate spune ca aceea este o profetie. Orice poate fi luat ca o profetie daca este luat din context.

Cap. 44 Iezechiel
1. Apoi m-a dus barbatul acela inapoi la poarta cea din afara templului, spre rasarit, si aceea era inchisa.
2. Si mi-a zis Domnul: <<Poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi inchisa.
3. Cat priveste pe rege, el se va aseza acolo ca sa manance paine inaintea Domnului; pe calea portii va intra si pe aceeasi cale va iesi>>.
4. Dupa aceea m-a dus pe calea portii de la miazanoapte, in fata templului, si am privit si, iata, slava Domnului, si am cazut cu fata la pamant.

Deci este clar ca aici se vorbeste despre aranjarea intrarilor si iesirilor din templu, iar "poarta" descrisa poate fi motivul pentru care toate bisericile au o usa la altar, prin care intra numai preotul, sau chiar usile imparatesti din biserica. Este clar descris un fel de ritual de impartasanie.
Nici vorba de "poarta" unei femei :))

Scriptura este scrisă în litera şi in Duh, însă cei care nu sunt luminaţi înţeleg doar litera. De aceea Sf. Ap. Pavel spune: Dumnezeu "ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu." (II Corinteni 3, 6).

O a doua făgăduinţă este cea făcută de însuşi Dumnezeu prin prooroci, că va alege o Fecioară spre a-i fi şi Mamă. Ea este cea 'care mai înainte de veci a fost rânduită a fi Maică şi în anii cei mai de pe urmă s-a arătat Născătoare de Dumnezeu'. Astfel, la Vecernia înainte prăznuirii se citesc texte din Vechiul Testament care fac referire la Maica Domnului, aleasă mai înainte de veci spre a fi rânduită ca templu viu al prezenţei lui Dumnezeu. Fiecare paremie se încheie cu aceeaşi minunată constatare: 'slava lui Dumnezeu a umplut casa Domnului Dumnezeu Atotputernic'. În aceste texte, Maria este închipuită de slava Domnului ce umple ca un nor cortul mărturiei, în care Moise însuşi nu mai putea intra; este chivotul legii pe care preoţii îl duc în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor, şi care face să se umple altarul de norul slavei Domnului, încât preoţii nu mai puteau rămâne nici ei să slujească. În sfârşit, Maria este simbolizată de 'uşa dinspre răsărit', care încuiată va fi, prin care nu va trece decât Domnul Dumnezeul lui Israel, şi încuiată va rămâne, pururea fecioară fiind. Căci, mărturiseşte şi o cântare la litie, 'că astăzi ceea ce este mai înainte de naştere Fecioară, şi după naştere a rămas fecioară, în Biserica cea sfântă se aduce'.

În al treilea rând, Maria, rod al făgăduinţei omeneşti, se dăruieşte ea însăşi Domnului, devenind Mireasă 'nenuntită' sau 'pururea fecioară'. (Vezi aici)

[cristiboss56]

În Maica Domnului avem în cer o inimă de mama, inima care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumnezeu şi oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte şi culminantă, concentrându-se într-o inimă de mamă şi manifestându-se prin ea. Dumnezeu cel întrupat ţine seama de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maică Lui.

Ea e darul cel mai de preţ făcut lui Dumnezeu de către umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne răsplăteşte cu nenumăratele Sale daruri. “Ce-Ţi vom aduce Ţie, Hristoase...? Cerul Îţi aduce pe îngeri, pământul Îţi aduce darurile lui. Dar noi, oamenii, Îţi aducem pe Maica Fecioara “, cânta Biserica la Naşterea Domnului.

„Maica Domnului premerge umanităţii şi toţi îi urmează”. Premerge în iubire, în curăţie, în apropierea de Dumnezeu. Ea trece cea dintâi prin moartea pe care Fiul ei a făcut-o neputincioasă şi de aceea, în rugăciunea ce i se adresează la Adormire, toţi îi cer ocrotire. “Întru adormire, Născătoare de Dumnezeu, lumea nu o ai părăsit.” Înălţarea ei închide porţile morţii, pecetea ei e pusă pe neant. E pusă de sus de Dumnezeu-Omul şi de jos, de prima “făptură nouă”, înviată şi îndumnezeită.

De aceea Maicii Domnului îi cerem incomparabil mai des decât tuturor sfinţilor să se roage pentru noi şi pentru toţi ai noştri. Totdeauna, după două tropare adresate lui Dumnezeu, al treilea este adresat ei. Dacă fiecărui sfânt i se dedica o zi principală în anul bisericesc pentru cinstire şi laudă, Maica Domnului este lăudată în fiecare zi, deşi are şi câteva sărbători la fel de mari dedicate ei în mod deosebit. Apoi, ei nu i se cere numai să se roage lui Hristos pentru noi, ci i se cer şi ei însăşi multe lucruri. Ei ne adresăm cu cereri că acestea:

“Tu mântuieşte pe robii tăi de toate nevoile”; “Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi”; “Aleargă, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, şi ne izbăveşte pre noi de primejdii”; „Numai la tine nădăjduiesc şi alerg sub acoperământul tău”; “Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieţii mele nu mă lăsa pe mine, ajutorului omenesc nu mă încredinţa, şi tu însăţi mă apăra şi mă mântuieşte”.

Necontenit se repetă refrenul: “Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pre noi!” Niciodată nu i se spune însă: “Miluieşte-ne pre noi!” Prin această expresie, adresată numai lui Dumnezeu, se afirmă credinţa că noi depindem întru totul de mila lui Dumnezeu. “Mântuieşte-ne” adresat Maicii Domnului nu are sensul de mântuire, ca opera înfăptuită de Hristos, ci de “scăpare” sau “izbăvire” din diferite greutăţi, necazuri, primejdii, ispite, care însă au şi ele o legătură cu mântuirea. (...)

De foarte multe ori se spune că ea ne ajută, pentru că mijloceşte la Fiul ei cu deosebită eficiență.

“Ocrotitoare creştinilor, neînfruntată, mijlocitoare către Făcătorul neclintită, nu trece cu vederea glasurile rugăciunilor celor păcătoşi, ci aleargă ca o bună în ajutorul nostru, al celor ce strigăm cu credinţă către tine, grăbeşte spre mijlocire, aleargă spre rugăciune, cea care ocroteşti pururea, Născătoare de Dumnezeu, pe robii tăi”.

Ajutorul ei este atât de necesar, fiindcă un motiv pentru care Hristos miluieşte pe cei ce aleargă la El este acela că o cinstesc pe Maica Lui. Căci cei ce nu o recunosc pe ea ca Născătoare a lui Dumnezeu întru feciorie şi din puterea Duhului Sfânt, nu-L recunosc pe El însuşi că Dumnezeu.