|
|
|
|
|
|
|
#1
10.11.2014, 15:51:37
|
|||
|
|||
Citat:
Nu stiu sotul ei cati ani are. Daca e si el tot la 20 si ceva...poate inca n era pregatit pt casatorie, cne stie. Acum, cand sint ei pregatiti ...Dumnezeu stie ( ca nici al meu sau al vecinei, la peste 35, se pare ca nici atat nu sunt...bine al meu a mai fost casatorit, al ei nu stiu, dar desi au deja 2 copii de-acum, chiar nu stiu ce mai asteapta ...) 
|
|
#2
11.11.2014, 12:05:23
|
||||
|
||||
|
Of, sunt asa triste fazele astea. De ar fi mau multă comunicae între oameni, ar fi atât de bine.
Și s-ar putea rezolva și problemele altfel...  Fallen, parcă acum înțeleg eu de ce al tău nu prea ar vrea să se mai căsătorească încă o data (și eu aș avea rețineri dacă ar veni vorba de o a doua căsătorie)
__________________
Zambeste, maine poate fi mai rau. Iarta, maine poate ai tu nevoie de iertare. Iubeste si nu astepta nimic in schimb. Daruieste si vei primi la randul tau. Traieste ca si cum ar fi ultima ta zi de viata.
|
|
#3
11.11.2014, 13:19:10
|
|||
|
|||
|
Da, ii e frica sa nu isi piarda casa si agoniseala. A avutnoroc randul trecut ca a ramas cu garsoniera. Ea a ramas cu casa pe care si-au facut-o inafara orasului. Plus ca suferinta morala, nu cred ca se poate masura.
Amuzant e ca s-a intalnit cu ea de curand, si cand a aflat cu ce impresii ( proaste, dar totodata zice el, nejustificate) a ramas ea din casnicie, a fost foarte surprins. Dar totodata cele aflate l-au facut sa nu se mai simta nici vinovat, nici sa-i para rau. A zis ca daca o cunostea acum, fugea vazand cu ochii. Asta imi intareste convingerea ca atunci cand ne cunoastem si mai ales cand ne iubim, vedem doar ceea ce ne place si credem doar ceea ce vrem :). In fine, inteleg pana la un punct aceasta tendinta imperioasa de a sufla si in iaurt, dar ma tem ca devine patologica la unii....am cunoscut untip, un coleg de-al meu, care divortase dupa 12 ani de relatie + casnicie, si era ferm convins ca nu mai vrea niciodata alta casnicie si alt/alti copii...trist e insa ca era prea tanar, la 30 si ceva de ani pt a ramane singur toata viata, iar sa se implice intr-o relatie care sa nu ajnga totusi la nivel de casnicie, nu dorea - si apreciez asta, pt ca nu ar fi fost corect fata de partenera - deci ii mai ramanea alternativa relatiilor ocazionale, aventurilor de o noapte, care stim cu totii ca nu pot aduce cine stie ce satisfactie, orice am crede sau am spera noi. Si mai trist e ca cica mersese si la psiholog vreo 6 luni parca, si daca asta e concluzia la carel-a condus...dar in fine nu putem da vina exclusiv pe tamadauitor, daca pacientul nu s-a vindecat complet, desigur... Se plangeau unii pe aici ca psihoterapeutii au tendinta de a-ti ingadui prea usor sa faci unele compromisuri ( "daca ele te fac sa te simti confortabil asa" ), dar am vazut si in scrierile unor duhovnici ca nu la toti enoriasii poti sa le ceri dintr-o data prea mult, pt ca risti sa-i pierzi (" nu poti sa dai un medicament prea amar", cuiva care nu e pregatit suficient, pt canu-l poate inghiti; dupa cum nici Dumnezeu nu da pedepse prea aspre care nu i-ar fi omului spre indreptare..- completez: la unii nu le sunt oricum, dar ar putea fi-) Last edited by fallen; 11.11.2014 at 13:34:57.
|
|
|
Mod hibrid