Religia nu mai este obligatorie in scoala

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Test de cunostiinte biblice elementare:ce inseamna frica de Dumnezeu in conceptia crestina.

Frica de Dumnezeu este o notiune care trebuie studiata? Trebuie sa fie in conceptia crestina? Ne trebuie cercetatori in domeniu si analiza pe text pentru un sentiment atat de mundan?
Am ajuns in halul in care sa nu mai fiu in stare sa-mi deslusesc propriile trairi? Eu unul nu am nevoie de experti in sentimente pentru asta.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Pentru că chipul lui Dumnezeu e în cele dinlăuntru ale fiecărui suflet omenesc.

Uitati ca discutati cu un ateu care are un singur atribut definitioriu: nu crede in zei :).

Am decis sa am o alta abordare fata de afirmatiile pe care le gasesc ilogice si va voi raspunde: doamna Geanina Stamate, o vecina care nu greseste niciodata, imi spune ca nu aveti dreptate. Chipul lui Dumnezeu nu e in cele dinlauntru ale fiecarui suflet omenesc.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Dă-ţi seama, omule, că şi înlăuntrul tău e pecetea lui Hristos! Încetează să îţi mai negi natura proprie!
Caută să o contactezi, să faci priză la miezul tău cel mai personal şi mai propriu, dincolo de orice contrafacere a duhurilor rătăcite şi risipitoare ale minţilor noastre de oameni ai veacului ăstuia înfumurat...

De cate ori ma uit inlauntrul meu realizez ca sunt extrem de singur. Cand ma uit in jur, simt ca totul depinde de natura, semeni sau de mine insumi. In majoritatea cazurilor sunt la mana naturii sau a celorlalti. Totul imi pare un hazard fara de sfarsit, in care guverneaza legea probabilitatilor. Nicio lege nu imi pare a fi sfidata fara ca acest lucru sa fi fost posibil de la bun inceput.

Simt din toti rarunchii ca nimic supranatural nu imi guverneaza viata. Nu pot sa va descriu cat de puternic simt ca nu am pecetea nimanui. Oricum, foarte, foarte puternic. Este incredibil cat de real este acest sentiment. As baga mana in foc ca sunt extrem de singur in propriul sine. V-as indemna si pe dumneavostra sa nu va negati propria natura.

Oricum, mai e cale lunga pana la pecetea lui Hristos. E posibil sa ma uit inlauntrul meu si sa vad pecetea lui Muhammad inainte de toate.

În prealabil postat de Inorogul

Frica de Dumnezeu este o notiune care trebuie studiata? Trebuie sa fie in conceptia crestina? Ne trebuie cercetatori in domeniu si analiza pe text pentru un sentiment atat de mundan?
Am ajuns in halul in care sa nu mai fiu in stare sa-mi deslusesc propriile trairi? Eu unul nu am nevoie de experti in sentimente pentru asta.

Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine.
(...)
Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla,
Pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o,
Fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o. (Pildele lui Solomon 1,7/28-30)

http://bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/63/Solomon


Întru aceasta a fost desăvârşită iubirea Lui faţă de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecăţii, fiindcă precum este Acela, aşa suntem şi noi, în lumea aceasta.
În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. (Ep. I Ioan 4,17-18)


Frica se imparte in sase feluri: in ezitare, in sfiala, in rusine, in incremenire, in groaza si in neliniste. Ezitarea este frica in vederea unei actiuni ce are sa se indeplineasca. Sfiala este frica care rezulta din asteptarea dojenii. Aceasta este cea mai huna stare sufleteasca. Rusinea este teama care provine din o fapta dezonoranta. Nici aceasta stare sufleteasca nu este fara nadejde pentru mantuire. Incremenirea este frica care rezulta din o mare inchipuire. Groaza este frica ce se naste din o inchipuire neobisnuita. Nelinistea este frica ca nu vom izbuti, adica frica de nereusita. Caci ne nelinistim atunci cand ne temem ca faptele noastre nu vor reusi. (http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ica-80054.html)

(si)
http://www.crestinortodox.ro/religie...zeu-69393.html

(si)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/...ele-staniloae/

În prealabil postat de Mihailc

Se potriveşte, cu condiţia să fii cinstit cu tine însuţi. Şi să vezi că siguranţa ta este tot atât de validă logic precum a struţului care se simte cu toată făptura adăpostită de o ameninţare iminentă doar pentru că şi-a ascuns capul în ţărână.

Siguranta mea? Hahaha! Eu sunt cel care este sigur de ceva sau cei care fac mii de afirmatii extraordinare fara sa aduca dovezi la fel de extraordinare precum afirmatiile pe care le fac? Nu e putin lucru sa fii sigur ca animalele pot vorbi, mortii pot invia, marile se pot desparti, vinul se transforma in apa, milioane de animale incap pe o arca etc.. Abia acolo putem vorbi despre siguranta si validari logice. Cred ca incepem cu cine nu trebuie :)).

Dimpotriva, eu nu am nicio certitudine. Doar actionez ca si cum as avea, pentru ca in caz contrar as avea de suferit in viata de zi-cu-zi.

Nu inteleg, in continuare comparatia cu strutul. Am lasat impresia ca nu vreau sa aud anumite lucruri si ca fug, de teama de afla cruntul sau eliberatorul adevar? Eu sunt aici, pe baricade. Si daca dispar, nu o fac din teama, ci pentru ca, foarte posibil, am alte lucruri prioritare de facut.

În prealabil postat de Mihailc

Nu trebuie să-ţi fie ruşine în faţa noastră, nici măcar în faţa lui Dumnezeu (dacă nu crezi în El), însă când îţi priveşti copilul în ochi, da, trebuie să ruşine, o ruşine infinită!

De ce sa imi fie rusine? Rusinea nu isi are sensul decat in contextul interactiunii cu semeni (nu poate sa-ti fie rusine fata de un animal), nu fata de mine insumi. Nu are cum sa imi fie rusine de mine insumi, chiar daca folosesc si eu uneori acest termen. In realitate, nu sunt multumit cu propriile actiuni si caut sa le schimb pe viitor cu altele care sa imi aduca multumire de sine.
Niciodata... dar retine, absolut niciodata nu imi este rusine de sentimentele si gandurile interioare resimtite, indiferent care sunt acestea.

Pot, in cel mai bun/rau caz, sa ma rusinez doar fata de formele de manifestare a acestor ganduri si sentimente, constrans de membrii societatii. Rusinea nu este de sine statatoare.

LE: acum am vazut ca imi spui sa-mi fie rusine fata de propriul copil; mai bine nu vedeam, ca la asta sunt sensibil si cred ca-ti ofeream un raspuns nedemn, ca sa nu zic mai mult :).

În prealabil postat de crinrin

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. (Ep. I Ioan 4,17-18)

De acord. Reformulez putin principalele idei ce rezulta din acest citat:
1) "In iubire nu este frica"
2) "Iubirea alunga frica"
3) "Temerea exclude iubirea"

Cu alte cuvinte, iubirea si frica se exclud. Aceste sentimente nu pot coexista. Fie frica, fie dragoste! Corect? Sau si aici avem nevoie de 321.451 de experti si interpreti?! Asta spuneam si eu de la bun inceput.

Se accepta ideea ca initial poate sa apara frica. Este si momentul in care nu iubesti desavarsit, conform citatului. Parerea mea este ca nu trebuie sa fii un sociopat ca sentimentele care se nasc apoi in tine sa fie antagonice iubirii. As merge chiar mai departe vizavi de cei care pot naste iubire dintr-un astfel de sentiment initial, dar nu doresc sa jignesc pe nimeni.

Cert este ca eu m-am blocat la capitolul frica in acest joc, cu o singura varianta castigatoare. Nu am putut dezvolta nicio farama de dragoste desavarsita, ci una fatarnica.
Dau si eu in boala voastra, ca sa zic asa: uitati-va bine inlauntrul vostru si vedeti daca nu cumva frica este cea care va tine paralizati in pozitia pe care o aveti. Daca da, atunci nu iubiti desavarsiti, sunteti deja pierduti :). Partea buna este ca nu trebuie sa va imputati acest lucru. Dimpotriva! Astfel de sentimente i-au tinut in viata pe stramosii vostri/nostri si pe voi insiva.

În prealabil postat de crinrin

Frica se imparte in sase feluri: in ezitare, in sfiala, in rusine, in incremenire, in groaza si in neliniste. Ezitarea este frica in vederea unei actiuni ce are sa se indeplineasca. Sfiala este frica care rezulta din asteptarea dojenii. Aceasta este cea mai huna stare sufleteasca. Rusinea este teama care provine din o fapta dezonoranta. Nici aceasta stare sufleteasca nu este fara nadejde pentru mantuire. Incremenirea este frica care rezulta din o mare inchipuire. Groaza este frica ce se naste din o inchipuire neobisnuita. Nelinistea este frica ca nu vom izbuti, adica frica de nereusita. Caci ne nelinistim atunci cand ne temem ca faptele noastre nu vor reusi.

Voi citi din link-urile puse la dispozitie (dintr-unul ai citat deja integral). Acum pot spune ca se lucreaza cu notiuni care imi sunt si mie cunoscute si care par a avea sens in lumea mea, limitata.
Interesanta asta cu cele 6 feluri de frica. Incremenirea si groaza sunt definite execrabil, din punctul meu de vedere. Restul par OK. Cred ca lipseste insa al 7-lea fel de frica. Este vorba despre teroare. Frica nascuta din santaj, amenintari sau alte mijloace de intimidare si timorare. Aia care poate lua nastere imediat ce afli ca nu faci pe plac cuiva, stiind ca acel cineva pe care il deranjezi este peste tot, pretutindeni. Nu scapi de el nici cand dormi si nici in gand. Ma refer la teroarea aia pe care o traiesti cand auzi ca un om este eviscerat de acel cineva, indiferent de varsta pe care o are, care face lucruri ce tie nu ti se par imorale sau suficiente pentru a determina o astfel de napasta. Daca nu exista si teroarea rezultata din santaj in aceste defintii, ea trebuie introdusa numaidecat.

[fallen]

În prealabil postat de Inorogul

Frica de Dumnezeu este o notiune care trebuie studiata? Trebuie sa fie in conceptia crestina? Ne trebuie cercetatori in domeniu si analiza pe text pentru un sentiment atat de mundan?
Am ajuns in halul in care sa nu mai fiu in stare sa-mi deslusesc propriile trairi? Eu unul nu am nevoie de experti in sentimente pentru asta.

Nici frica nu mai e ce a fost, din pacate. Ea era menita sa ne faca pe noi, animatii, sa ne ferim de pericole. Darin momentul cand devine inhibitoare, te impiedica sa traiesti si mai aes sa evoluezi. Nu vor evolua nici cei lipsiti de frica, pt ca mai devreme sau mai tarziu vor pica in gura lupului, nici cei care se tem si de umbra lor, se tem sa traiasca....

[fallen]

În prealabil postat de Inorogul

Uitati ca discutati cu un ateu care are un singur atribut definitioriu: nu crede in zei :).

Am decis sa am o alta abordare fata de afirmatiile pe care le gasesc ilogice si va voi raspunde: doamna Geanina Stamate, o vecina care nu greseste niciodata, imi spune ca nu aveti dreptate. Chipul lui Dumnezeu nu e in cele dinlauntru ale fiecarui suflet omenesc.



De cate ori ma uit inlauntrul meu realizez ca sunt extrem de singur. Cand ma uit in jur, simt ca totul depinde de natura, semeni sau de mine insumi. In majoritatea cazurilor sunt la mana naturii sau a celorlalti. Totul imi pare un hazard fara de sfarsit, in care guverneaza legea probabilitatilor. Nicio lege nu imi pare a fi sfidata fara ca acest lucru sa fi fost posibil de la bun inceput.

Simt din toti rarunchii ca nimic supranatural nu imi guverneaza viata. Nu pot sa va descriu cat de puternic simt ca nu am pecetea nimanui. Oricum, foarte, foarte puternic. Este incredibil cat de real este acest sentiment. As baga mana in foc ca sunt extrem de singur in propriul sine. V-as indemna si pe dumneavostra sa nu va negati propria natura.

Oricum, mai e cale lunga pana la pecetea lui Hristos. E posibil sa ma uit inlauntrul meu si sa vad pecetea lui Muhammad inainte de toate.

Mohamed este profetul lui Dumnezeu ( Alah), nu Insusi Dumnezeu. E un om ca si noi.

Nici un om sau animal nu poate sa-si faca singur inima sa-i bata, nici creierul sa-i functioneze.
Nici ovulele sa i se fecundeze si embrionul sa se dezvolte, cu toata tehnologia.
Sufletul de unde vine? E un produs de secretie al unor celule?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Inorogul

De cate ori ma uit inlauntrul meu realizez ca sunt extrem de singur. Cand ma uit in jur, simt ca totul depinde de natura, semeni sau de mine insumi. In majoritatea cazurilor sunt la mana naturii sau a celorlalti. Totul imi pare un hazard fara de sfarsit, in care guverneaza legea probabilitatilor. Nicio lege nu imi pare a fi sfidata fara ca acest lucru sa fi fost posibil de la bun inceput.

Simt din toti rarunchii ca nimic supranatural nu imi guverneaza viata. Nu pot sa va descriu cat de puternic simt ca nu am pecetea nimanui. Oricum, foarte, foarte puternic. Este incredibil cat de real este acest sentiment. As baga mana in foc ca sunt extrem de singur in propriul sine.

.........:)
Vă înţeleg, anume prin prisma aceleiaşi experienţe subiective pe care am trăit-o ani buni. Pe atunci puneam problema exact ca dvs. Apoi mi s-a întâmplat să nu mă mai simt extrem de singur înlăuntrul meu. Şi nici împrejur nu am mai găsit doar natura şi legile ei. A fost nevoie doar să se petreacă o mică decentrare de pe sine şi să mă dau, ca să zic aşa, niţel deoparte din drum...
Toate la vremea lor!

[fallen]

În prealabil postat de Inorogul

De acord. Reformulez putin principalele idei ce rezulta din acest citat:
1) "In iubire nu este frica"
2) "Iubirea alunga frica"
3) "Temerea exclude iubirea"

Cu alte cuvinte, iubirea si frica se exclud. Aceste sentimente nu pot coexista. Fie frica, fie dragoste! Corect? Sau si aici avem nevoie de 321.451 de experti si interpreti?! Asta spuneam si eu de la bun inceput.

Se accepta ideea ca initial poate sa apara frica. Este si momentul in care nu iubesti desavarsit, conform citatului. Parerea mea este ca nu trebuie sa fii un sociopat ca sentimentele care se nasc apoi in tine sa fie antagonice iubirii. As merge chiar mai departe vizavi de cei care pot naste iubire dintr-un astfel de sentiment initial, dar nu doresc sa jignesc pe nimeni.

Cert este ca eu m-am blocat la capitolul frica in acest joc, cu o singura varianta castigatoare. Nu am putut dezvolta nicio farama de dragoste desavarsita, ci una fatarnica.
Dau si eu in boala voastra, ca sa zic asa: uitati-va bine inlauntrul vostru si vedeti daca nu cumva frica este cea care va tine paralizati in pozitia pe care o aveti. Daca da, atunci nu iubiti desavarsiti, sunteti deja pierduti :). Partea buna este ca nu trebuie sa va imputati acest lucru. Dimpotriva! Astfel de sentimente i-au tinut in viata pe stramosii vostri/nostri si pe voi insiva.




Voi citi din link-urile puse la dispozitie (dintr-unul ai citat deja integral). Acum pot spune ca se lucreaza cu notiuni care imi sunt si mie cunoscute si care par a avea sens in lumea mea, limitata.
Interesanta asta cu cele 6 feluri de frica. Incremenirea si groaza sunt definite execrabil, din punctul meu de vedere. Restul par OK. Cred ca lipseste insa al 7-lea fel de frica. Este vorba despre teroare. Frica nascuta din santaj, amenintari sau alte mijloace de intimidare si timorare. Aia care poate lua nastere imediat ce afli ca nu faci pe plac cuiva, stiind ca acel cineva pe care il deranjezi este peste tot, pretutindeni. Nu scapi de el nici cand dormi si nici in gand. Ma refer la teroarea aia pe care o traiesti cand auzi ca un om este eviscerat de acel cineva, indiferent de varsta pe care o are, care face lucruri ce tie nu ti se par imorale sau suficiente pentru a determina o astfel de napasta. Daca nu exista si teroarea rezultata din santaj in aceste defintii, ea trebuie introdusa numaidecat.

Nu mai vorbiti va rog de teroare si santaj, ne sunt atat de cunoscute...dar acestea sunt atribute strict omenesti, numai noi oamenii putem fi atat de marsavi. Dumnezeu ar trebui sa fie cel care ne protejeaza de ele...
Ce nu va convine la cum e definita groaza? E prea simplist?

Frica ar trebui sa se limiteze la a nu te apuca sa treci strada cand vezi ca vine o masina in viteza, a nu te lua la bataie cu un rottweiler, a nute urca la volan cand nu te tin picioarele de beat ( vezi sa nu, atunci dispare complet), si alte asemenea situatii care iti pun viata in pericol.
In rest, e patologica. Daca iti spune cineva ca daca nu ai stamila de vot pe buletin, nu iti lasa postasul pensia, si tu crezi...( asa-ti trebuie, ca si tu ai spus la copii cand erau mici ca dc nu sunt cuminti ne vinzi la tigani), sau dc crezi ca dc nu votezi cu cine a zis popa, nu iti vada sf impartasanie si ajungi in iad, sau doctorul nu iti mai da reteta compensata din acelasi motiv, asta e paranoia ( numita frumos "tulburare de personalitate schizotipica")...si din pacate se pare ca e cam endemica la noi in tara ( sau cel putin in unele familii)

[catalin2]

În prealabil postat de Inorogul

Oricum, mai e cale lunga pana la pecetea lui Hristos.

Chipul lui Dumnezeu inseamna ratiune, constiinta, liberul arbitru, vointa, etc. Adica tot ceea ce ne diferentiaza de animale. Toti oamenii au acestea.

În prealabil postat de Inorogul

Simt din toti rarunchii ca nimic supranatural nu imi guverneaza viata. Nu pot sa va descriu cat de puternic simt ca nu am pecetea nimanui. Oricum, foarte, foarte puternic. Este incredibil cat de real este acest sentiment. As baga mana in foc ca sunt extrem de singur in propriul sine. V-as indemna si pe dumneavostra sa nu va negati propria natura.

Fara sa stii vinzi castraveti gradinarilor. Atat eu cat si multi de pe forum am fost agnostici/atei inainte. Un ateu are o nesfarita tristete, in ciuda bravarii. In credinta atee nu mai urmeaza nimic dupa moarte, deci tot ce face e fara rost, oricum nu-si va mai aminti nimic. Cauta sa nu se gandeasca la asta sau sa isi gaseasca ocupatii multe ca sa uite.

În prealabil postat de Inorogul

Uitati ca discutati cu un ateu care are un singur atribut definitioriu: nu crede in zei :).

Discutii pe care nu le-am dorit noi pe un forum ortodox, doar ca tu ai intrat si ti le doresti.