Acum ce facem?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de AlbertX

Frumos spus, as remarca ca in loc de "betiv" se poate pune orice alt viciu, inclusiv cel al celor care au patima jocurilor de noroc. Doar ca homosexualitatea e un pic altceva. Se pare ca doar homosexualii sunt cumva blamati de societate nu si lesbienele ... dorite de majoritatea barbatilor in fanteziile lor sexuale. Instinctul de reproducere este cel mai puternic instinct al oamenilor, el ca si foamea, trebuie satisfacut ... intr-un fel normal pentru unii si anormal pentru altii. In momentul in care ne raportam la pacatul desfranarii lucrurile devin foarte clare si evidente ... dar daca ne raportam la filosofia libertinajului atunci lucrurile sunt exact pe dos. Important este la ce sistem de valori ne raportam, la un sistem de valori stabil si probat in mii de ani definit de morala crestina sau la filosofia trecatoare a vremurilor noastre ?

Poate că lesbienele sunt mai puţin blamate întrucât nu sunt luate prea în serios. Fie şi pentru că într-o societate tradiţional paternalistă (nu mă refer la cea creştină, la Biserică, unde femeia are cu totul alt statut) femeia a fost luată adeseori ca pe un bun personal, ca pe un obiect de satisfacere, ca pe ceva derizoriu care nu merită prea multă atenţie. Deci nu le luăm în serios, să facă cum or vrea, că oricum nu contează şi nici nu ne pasă... Ştim precis ce vrem de la ele şi în rest e treaba lor.
O astfel de mentalitate fireşte că a produs reacţia de protest numită feminism. E de înţeles. Ce nu mai înţeleg, însă, e faptul că acest curent care amenda un abuz şi o desconsiderare patologică, în fond, a pătruns şi la noi. Unde, se presupune, femeia creştină nu avea acelaşi statut ca în vestul sălbatic. Sau avea? Sau, mai degrabă, deşi nu avea, s-au găsit imitatori necritici, adică snobi şi snobinete, care să importe modelul transoceanic (şi vest-european) fără să cugete vreo clipă.
Cu toate acestea, sunt destui bărbaţi care nu agreează nici lesbianismul. Poate doar infantilii fără vârstă şi puştii, curioşi şi plini de imaginaţie (compensatorie a frustrărilor nesfârşite) să se mai dea în vânt după showuri lesbi şi după alte închipuiri.
*
Cât priveşte instinctul de reproducere, să fiu iertat dar mă tem că i se acordă o poziţie prea înaltă... Sunt alte instincte mult mai puternice şi mai greu de controlat, unele care însoţesc omul toată viaţa. De pildă "foamea de atingere", ceea ce englezii numesc "stroke". Un om poate trăi fără sex, însă fără contact cu semenii nu poate trăi. Are nevoie vitală, încă de la concepţie, de atingere fizică şi/sau psihică, fie şi de certare (care e formă a iubirii, a luării în considerare, a preţuirii ca persoană, adeseori). În trecut, după cum am citit, bastarzii închişi în Turnul Londrei primeau tot ce aveau nevoie, chipurile: hrană îndestulătoare, haine bune etc. Dar nu primeau atingere. Erau ignoraţi. Rezultatul? Mureau din cauze aşazis naturale, nimeni nu îi schingiuaia, nu le tăia capul, nu îi spânzura. În realitate erau supuşi unui supliciu teribil pentru fiinţa umană: erau lăsaţi să moară de foame, foamea de relaţie interumană, de contact sufletesc. Foamea de comunitate, de comuniune, este cu adevărat ucigaşă. Iar asta se înţelege tot mai puţin, culmea, în familiile de azi, moderne, unde fiecare stă la laptopul lui sau la televizorul personal, ba chiar în comunităţile care se vor eclesiale. Ne însingurăm/izolăm singuri, tot mai meşteşugit, şi suntem încântaţi de asta. De ce? Nu ştiu...
P.S. Poate înţelegem acum ceva mai bine de ce e oribil să lăsăm pe bătrâni singuri... Poftele sexuale le-or fi scăzut sau or fi dispărut complet, însă nevoia de atingere umană le-a rămas neştirbită, ba chiar, ţinînd cont de suferinţele vârstei, mă tem că e mai crescută ca în restul vieţii... Şi mulţi sunt părăsiţi, abndonaţi, uitaţi, lăsaţi să se chinuiască şi să moară în solitudine completă. Asta e problema, iar nu preferinţele sexuale care de care mai bizare, azi şi mereu, ale nu ştiu căror libertini extravaganţi... Dar, hotărât lucru, deviaţiile sexuale nu trebuie încurajate, ci amendate şi tratate. Lucru greu, întrucât puţini sunt cooperanţi. Oh, tinereţea e o fiară!...