"Ajutorul" acesta este neplacut Domnului?

În prealabil postat de Corinusha

Adevarul e ca ii multumesc lui Dumnezeu pentru ce sot mi-a dat, chiar daca e el reformat (nepracticant). Eu un om cu care se poate face casa si care e acolo langa mine cand am nevoie de sustinerea lui; e acolo si ma inurajeaza si ma ridica de cate ori cad, iar eu incerc sa fiu acolo pentru el, sa il ajut sa se ridice cand cade, sa il incurajez sa nu renuntela visuri atunci cand e greu. Suntem acolo, unul pentru elalalt tot timpul, fie chiar si cu un simplu sprijin moral si o vorba buna. Nici in cele mai frumoase visuri nu m-am gandit ca, casnicia, desi e grea, e si asa frumoasa.
M-a napadit melancolia-fericita :)
Chiar ma gandeam azi (ca azi am timp la servici sa si gandesc si sa ma si relaxez, desi trebuie sa fiu aici) ca sunt o femeie norocoasa de ce putin doua ori (va rog nu va ganditi la noroc ca la zeul - sau ce-o fi - noroc): am fost adoptata la noua luni de 2 parinti iubitori si am un sot de nota 10. Daca ne binecuvinteaza Dumnezeu si cu copii sanatosi si voinici, atunci eu nu mai pot sa Ii cer nimic in plus. Doar sanatate si putere si sa fim bine cu totii.. Ah, si PACE in lume.

Bravo tie! Sa tot citim despre oameni "norocosi", impacati cu sine si impliniti in casnicie, care nu uita sa-i multumeasca lui Dumnezeu! :)

E un mesaj pozitiv, venit din inima, iar tu poti fi un exemplu pentru cei care nu mai au parinti naturali sau au fost abandonati de acestia, o incurajare pentru cuplurile care au adoptat copii, urmeaza sau se tem sa o faca si o bucurie pentru casatoriti si necasatoriti.
Multumim pentru postarea ta!

[Parascheva16]

Am spus ca o sotie nu este doar o menajera. Prin asta, nu am dorit sa sugerez ca e ceva rusinos in a face treburi prin casa sau ca nu ar trebui sa faca asta o sotie. Din contra.

Ideea este ca o sotie nu se rezuma la a face menajul si a avea copii.

Am intalnit si citit despre unele familii in care sotul o vedea pe femeie doar ca o menajera. Nu insemna nimic mai mult. De ce sa plateasca menajera, bucatareasa, prostituate, cand poate sa aibe toate astea intr-o singura femeie si iese si mai ieftin? Sunt destui cu astfel de mentalitati, inclusiv in asa zisul Occident civilizat. Exista si barbati 'crestini' care vad femeia ca pe o servitoare: menaj, facut copii. Preocupati de cum trebuie sa fie femeia si cum trebuie sa se supuna ea, in loc sa se preocupe de ce inseamna sa fi capul familiei si ce responsabilitati au ei. Chiar era cineva pe forum, cu ceva timp in urma, care afirma ca doreste o sotie doar cu 4 clase, ptr. a fi mai usor stapanita.

Corinusa. Ai spus ca datorita inaintaselor noastre, noi trebuie sa avem si servici si sa fim si mama si sotii si barbati. Da si nu. Si in trecut femeile aveau indeletniciri, preocupari, nu stateau doar sa spele si sa faca de mancare. De ex.: faceau haine care erau duse de barbatii lor in targ. Apoi, in Romania, comunismul a fost cel care a scos femeia din casa si a aruncat-o in fabrica. In Vest a fost folosita alta metoda. Oricum, feministele de ieri nu sunt cele de astazi. Daca in trecut, femeia a dorit sa fie platita la fel ca barbatul ptr. aceiasi treaba, acum feministele trancane despre faptul ca femeia e libera sa aibe cati parteneri vrea ea(nu ma refer la cele tinere, ci sunt femei, de varsta cu mama mea, care au idei dastea).

[Corinusha]

În prealabil postat de crinrin

Bravo tie! Sa tot citim despre oameni "norocosi", impacati cu sine si impliniti in casnicie, care nu uita sa-i multumeasca lui Dumnezeu! :)

E un mesaj pozitiv, venit din inima, iar tu poti fi un exemplu pentru cei care nu mai au parinti naturali sau au fost abandonati de acestia, o incurajare pentru cuplurile care au adoptat copii, urmeaza sau se tem sa o faca si o bucurie pentru casatoriti si necasatoriti.
Multumim pentru postarea ta!

Adevarul e ca multor oameni care pot avea copii in mod natural au teama si retineri cand vine vorba de adoptat, apoi, pentru cine vrea sa adopte e foarte greu din cauza legislatiei infioratoare legata de adoptii.
De fapt, eu nu sunt un exemplu pentru nimeni, parintii mei sunt, cei care m-au salvat si mi-au dat o a doua sansa la viata. Daca nu erau ei, poate in ziua de azi nici nu mai traiam, poate faceamcine stiece fa sa supravietuiesc, poate pur si simplu nu ajungeam unde sunt azi. Dumnezeu i-a calauzit pe ai mei (ei sunt singurii parinti pe care ii am, nu cei biologici) sa ma salveze. Pentru ca pot sa spun ca intr-adevar, pe 25 martie, de BunaVestire, pe cand aveam 9 luni de viata si nu stiam nici sa ma ridic in fund si aveam 4 kile, Dumnezeu, prin parintii mei mi-a dat o sansa la viata. Asa ca ei sunt exemplul, nu eu. Eu sunt cea care multumeste pentru sansa aceasta.

Sarbatori fericite tutoror si Dumnezeu sa ne ajute pe toti si sa incercam, cu fiecare zi care trece, sa fim mai buni, mai iertatori, mai altruisti.
Si, indiferent ca practicam sau nu credinta asa cum trebuie, daca exista credinta, cat de mica, sa nu uitam sa Ii multumim lui Dumnezeu pentru ce avem.

PS: imi cer scuze pentru postarea lu ga si pentru gramatica proasta (scriu de pe telefon).