Cea mai buna postare

[cristiboss56]

Pelerin spre Rasarit
Senior Member
Data înregistrării: 24.05.2012
Religia: Protestant
Mesaje: 1.329



Mihai ma bucur pentru excelenta observatie, din punctul meu de vedere,pe care ai formulat-o si mi-as permite sa argumentez de ce o sustin,pe scurt.Cei care vor privi cu atentie dialogul din Luca 17:20-21 vor observa cateva aspecte esentiale,pe care voi incerca sa le punctez,amator,pe scurt.Sunt evident doua planuri ale discutiei:intelegerea fariseilor cu privire la conceptul de Imparatie a Cerurilor si viziunea lui Iisus cu privire la aceasta notiune.Pentru a intelege primul nivel,cel al invataturii fariseice trebuie facute cateva precizari.Pentru a fi corect inteleasa ea trebuie incadrata in contextul socio-politico-religios al iudaismului ale timpuri.Si aici apar problemele.Sursele istorice nu sunt deloc bogate pe acesta tema ci mai degraba fragmentare si supuse schimbarilor ulterioare.In al doilea rand iudaismului acelor clipe,dpdv religios,nu prezenta o structura monolitica in conceptii,fiecare partida religioasa avand propriile conceptii sau abordari,pe mai multe teme, care puteau coincide cu ale altora sau intra in conflict.Este imaginea unui mozaic religios complex care necesita o uriasa munca de reconstructie si desi au fost scrise un numar impresionant de lucrari pe acesta tema lucrurile sunt departe de a fi clare.Multe aspecte au ramas inca la stadiul de ipoteze si cercetare.

Apoi trebuie mentionat ca in acele clipe evreii traiau timpuri de fierbere religioasa si sociala,fiind precum un cazan sub presiune apasat sub mana de fier a Imperiului Roman.Tinuturile erau colindate de diversi exaltati cu pretentii de profeti,vindecatori,asceti apocaliptici,zeloti sau impanzite de diverse conceptii radicale ale unor miscari extreme precum esenienii,cu aripa lor radicala de la Qumran.Toata aceasta galerie de personaje religioase se plia pe framantari sociale,asteptari eschatologice si profunde nemultumiri,alimentate de interpretari inflacarate ale textelor profetice ale VT..O mare eroare ar fi sa cautam o logica a unei teologii sistematice intr-o lume care traia cumva mitic intre viziuni precum cele ale ,,Fiului omului" lui Daniel si asteptarile celor de la Qumran.Era a lume in care notiuni pe care astazi le-am putea considera ca fiind contradictorii existau simultan fara aceasta dificultate pentru oamenii acelor timpuri.Ratiunea noastra moderna nu are aproape nimic in comun cu intelegerea unor oameni pentru care diferenta dintre cer si pamant nu era deloc atat de categorica precum in timpurile noastre secularizate.Dupa cum spunea un cercetator ,,Nu-l cautati pe Aristotel in lumea profetilor eschatologici" :). In toata aceasta lume in permanenta stare de eruptie fariseii se detasau in mod cert prin suportul popular de care beneficiau.Pentru ei notiunea pe care o analizam noi nu era nicidecum o locatie undeva dincolo de nori unde,dupa moarte,sufletul fara trup urma sa traiasca fericit.O asemenea intelegere i-ar fi ingrozit complet.Pentru ei Imparatia,ce urma sa fie apocaliptic declansata prin venirea unui Mesia politic sau religios,urma sa aiba loc in acesta lume,prin restaurarea lui Israel si aducerea tuturor oamenilor la inchinarea intr-un singur Dumnezeu.Corelativ acestei idei,in calitate de aparatori atat ai traditiei scrise cat si a celei orale(una din marcile lor distinctive dpdv religios)fariseii credeau intr-o inviere a mortilor generala la acel moment,nicidecum unul singur inaintea tuturor(o alta tema in conflict cu invatatura lui Iisus).Un ecou in acest sens al invataturii fariseice il constituie raspunsul Martei (,,Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi) dat lui Iisus in episodul despre invierea lui Lazar.Aveau deasemenea propriile conceptii cu privire la starea sufletului dupa moarte,diverse traditii si invataturi specifice precum si cu privire la studiul Torei.Daca adaugam la acest lucru tendinte milenariste(care cumva au supravietuit pana in timpul cand a fost redactat capitolul 20 din Apocalipsa)atunci,incetul cu incetul,incepe sa capete contur o imagine extrem de complexa pe care,prin acesta nesemnificativa prezentare generala,nu am reusit sa o creionez nici macar la suprafata.Sunt numeroase si extrem de interesante studii pe acesta tema,de la NT Wright,Vermes Zeitlin sau Sanders,ca sa mentionez doar cateva nume universitare pe aceasta tema.

Cu privire la acest concept in predicarea Mantuitorului aici cred ca se poate scrie o biblioteca de proportii epice,fie si numai pe analiza conceptului in parabolele lui Iisus.Este o analiza pe care nu ma simt pregatit sa o fac fie si datorita faptului ca studiind mai multe carti pe aceasta tema am realizat uriasa complexitate si profunzime a acestui concept in predicarea Sa.Cred ca alaturi de analiza notiunii de ,,Fiu al Omului" este notiunea care a declansat (si continua sa o faca)cel mai mare numar de analize teologice,fie si in ultimii 100 de ani(fara a mai mentiona scrierile patristice).Certe sunt doua lucruri:desi Iisus nu a condamnat esenta invataturii fariseice ci modalitatea ei de aplicare,invatatura Sa despre Imparatie este radical(si insist pe acest cuvant)diferita de asteptarile lor si de intelegerea lor.In al doilea rand studierea acestui concept in invatatura Mantuitorului este una(aici imi voi permite sa vorbesc cat am putut eu intelege)dintre cele mai fascinante,frumoase si inaltatoare calatorii spirituale pe care un suflet insetat dupa Dumnezeu le poate intreprinde in acesta viata.Imparatia Cerurilor,inaugurata prin venirea Mantuitorului,traieste inca intre tensiunea lui ,,deja" si ,,nu inca",un timp al asteptarii si prefacerii colective,spre ziua unui cer nou si al unui pamant nou,al venirii zilei Judecatii dar si a infrangerii definitive a raului si a mortii.Este un timp in care oamenii sunt inca chemati sa faca parte din ea,din anticiparea venirii ei complete.Dupa cum spunea un preot ortodox,si cu asta inchei:

,,În viziunea apocaliptică tradiţională creştin-ortodoxă, explicaţia teologică plauzibilă pentru crizele pe care le traversează umanitatea este tocmai aceea că societatea contemporană în ansamblul ei trece printr-un fenomen de purificare prin care fiecare om poate dobândi sfinţenia în împrejurările concrete ale vieţii sale, cu conştiinţa că este deja parte a Împărăţiei lui Dumnezeu. Or, adevărul teologic este că, în loc să ne facem speranţe deşarte, va trebui să ne preocupăm şi mai mult de certificatul cu care ne vom prezenta la Judecata de Apoi, pregătindu-ne cât mai serios în vederea marii zguduiri apocaliptice."

Sper ca nu am spus multe prostii sau am plictisit,ar fi enorm de multe de spus si foarte multe de inteles si sper din toata inima ca orice suflet care doreste sa fie acolo sa traiasca inca de aici,atat cat putem acum,viata pe care a aratat-o Iisus,cel mai bun exemplu despre cum va fi viata in Imparatia Cerurilor.Asa sa va ajute Dumnezeu tuturor.

[cristiboss56]

Mosh-Neagu
Senior Member
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.098





Aud in multe imprejurari expresia: "Eu nu mai cred demult in mos Craciun!" Si e atata orgoliu in ochii acelei persoane incat nu poti sa nu-l compatimesti, desi el prin modul cum isi nuanteaza vorbele, radiaza de fericire ca te poate umili.
Dincolo de orice speculatii mai mult sau mai putin filozofice, Dumnezeu oranduieste (nu doar ingaduie) spiritului "Mos Craciun" (nu duhului, fantomei, ci chiar magiei in sine) sa poata avea loc acolo unde gaseste caldura sufleteasca.
Am doi baieti, acum indeajuns de mari sa inteleaga harul si voia lui Dumnezeu. Cel mic, avea 13 ani cand a primit magia in toata splendoarea ei, in timp ce cel mare (15 ani atunci) nu mai intelegea nimic. De fiecare data se straduiau pe cat le statea in putinta sa ne surprinda cand punem darurile, sau cotrobaiau peste tot inainte, acolo unde s-ar putea ascunde asa minunatii. Daca nu reuseau sa gaseasca, nu era meritul nostru, al parintilor, ci voia lui Dumnezeu. Atunci s-au inteles amandoi sa nu adoarma. Mai incercasera si cu ani in urma, dar fara succes. Am impodobit cu totii bradul si au ramas langa noi pana tarziu, cand au plecat in camera lor, lasand usa deschisa si ramanand atenti la orice miscare... deosebita. Atunci cel mic, aparea brusc in cadrul usii sa vada ce se intampla. Dar noi, desi nu ne straduiam in mod deosebit, lasam totul in voia lui Dumnezeu. Incet, incet, am reusit sa adunam cadourile gata impachetate de prin locurile unde erau puse cu cateva ore mai devreme cand ei mai erau cu colinda. Un alt amanunt important ar fi acela prin care am lasat "hazardul" sa aleaga locul in care vom amplasa bradul, iar "hazardul"... a vrut ca acest loc sa fie in dormitorul nostru, fara sa existe obiectii sau comentarii, intrucat nu hotarase niciunul dintre noi, asta. Dar cum era doua sau trei noaptea, si 'al mic continua sa se infatiseze in cadrul usii sa vada noutatile, ne gandeam ca de data asta nu vom mai reusi. "Cum o vrea Dumnezeu!", am zis. Ne-am culcat si noi pe la trei in noapte, desi la drept vorbind... nu dormea nimeni. Pe la patru, m-am ridicat incet si am pus sub brad o parte din cadouri, dar ceva mi-a spus sa nu le pun inca pe cele mai mari (o chitara, si alte cateva asemenea). Pe la 4,30, 'al mic vine si se baga intre noi spunand ca nu poate adormi, acolo si ca vrea sa ramana langa noi. Cum de nu a vazut cadourile de sub brad, n-am sa inteleg niciodata, desi venise de atatea ori cu ochii atintiti acolo. Nu stiu daca a reusit sa adoarma, dar era atent la orice misca in jurul lui. Pe la cinci, un sofer matinal cu o masina silentioasa, a intors in fata ferestrelor noastre. Stopurile rosii au luminat tavanul, fara sa se auda niciun zgomot. Zambind unui gand, am spus incet: "Ai vazut si tu lumina rosie?" Fara sa raspunda, s-a ridicat brusc si a privit sub brad unde erau asezate pachetele lucioase cu panglici si fundite, apoi a izbucnit spontan: "Daca mai spune cineva ca nu exista Mos Craciun, ma iau cu el de gat!" Apoi a zbughit-o sa-l aduca si pe fratele mai mare, suficient pentru mine sa asez si chitara pe fotoliul de langa brad, si celelalte pachete mai mari, mai in spate, dupa care sa ma asez in pat, prefacandu-ma somnoros.
Pentru acea "magie", i-am multumit lui Dumnezeu din toata inima mea, chiar daca cineva ma condamna spunand ca sunt deja mari si rad ceilalti copii de ei. Pozitia noastra era simpla: nu va laudati si nu va certati. Sa va fie mila de cei care au pierdut ceea ce voi inca mai aveti!
Totusi, dupa cateva saptamani, le-am spus ceea ce nu mai putea fi amanant, dar in acea forma incat sa inteleaga ca, toti parintii isi iubesc copiii, dar Dumnezeu prelungeste "magia" acolo unde crede El de cuviinta!

[cristiboss56]

Theodore_of_Mopsuestia
Senior Member
Data înregistrării: 07.05.2013
Mesaje: 750



Citat:
În prealabil postat de catalin2
Cred ca asta face parte tot din povestea cu Mos Craciun. Dar am observat ca e invers, cei ce spun de Mos au un aer de superioritate, ei se considera buni, cu suflet de copil, doar ei traiesc cu adevarat spiritul sarbatorilor. In timp ce ceilalti sunt idioti, nebuni, fara suflet, etc.
Ma si gandesc ce tragedie pe copiii care au trait pana in sec. XX, cand s-a raspandit povestea cu Mosul. Cum au putut sa traiasca fara Mos Craciun? Ei de Craciun il sarbatoareau doar pe Iisus, cat de trista era copilaria lor. Si totusi au fost atatia sfinti, desi copilaria lor a fost mutilata de inexistenta lui Mos Craciun. Azi se spune ca nu se poate copilarie fara Mos si copilul va fi marcat pe viata daca nu crede in Mos.
Mancam azi o felie de mamaliga si ma gandeam ce gust bun avea la tara, fata de malaiul acesta curatat. La fel si painea de casa (noroc ca am gasit paine de casa cu cartofi, care e in zona noastra), fata de painea fara prea mult gust. Si legumele fara gust, sau alimentele cu arome artificiale. La toate astea se poate adauga Coca-Cola sau Pepsi, care sunt apa cu arome. Si, de ce nu, tot ceva artifical, povestea cu Mos Craciun, care intregeste tabloul.

Splendid spus, Cataline, la nivel de pamflet.
Colegii Moshu si Ioan Cezar trebuie sa inteleaga ca nimeni sanatos la cap nu e impotriva jocurilor/gindirii "magice"/imaginatiei copilariei, ci impotriva ofensivei agresive, deopotriva de marketing si de substitutie mistica, a povestii cu "Mos Craciun".
Ieri si BO si BC i-au cinstit pe primii martiri, cei 14000 prunci barbatesti ucisi de Irod. Pe asta si altele de acest fel trebuie sa ne concentram, nu pe intretinerea unor mituri. Era traumatizat copilul ortodox, catolic, protestant, pri sec. XVI-XVIII, ca nu exista "Mosu'"?! Aiurea; bucuria era a mersului la biserica, fiecare in comunitatea sa si dupa credinta sa, si apoi a primirii Euharistiei si apoi a cadourilor acasa. Nu e mai normal ca un copil sa stie ca primeste cadouri de la parintii iubitori?! Parintii sunt reali. Da, e normal sa se poata spune povesti de catre parinti, se pot deghiza in mos, etc.
Adica nu "Mos Craciun" e problema, ci intensitatea actuala a povestii, care e sufocanta, aproape la nivel de cult.

[cristiboss56]

CristianR
Senior Member
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 625



Făcând parte din aceeași Biserică, citim aceleași cărți, împărtășim aceeași doctrină, ne raportăm la aceleași dogme și, totuși, înțelegem diferit. Cred că problema vine de la filtrul prin care receptăm tot ceea ce Dumnezeu ne transmite prin Biserică.

Ceea ce respingem noi, cei socotiți ecumeniști, este această gândire mecanicistă cu privire la har și care face din mântuire și din învățătura ortodoxă un sistem bine articulat. Pentru cei ce gândesc precum Cătălin (și cred că sunt mulți), totul poate fi bine precizat, învățăturile se angrenează între ele precum roțile dințate ale unei mașinării. Toate ideile care alcătuiesc doctrina sunt astfel interpretate încât sistemul să funcționeze, iar ce nu se potrivește nicicum este înlăturat ca fiind greșit (sau relativizant, și nimic relativ nu poate fi acceptat într-un sistem rigid care are nevoie de o funcționare perfectă).

Noi, însă, am prefera (poate) să fim numiți „personaliști”, pentru că toată învățătura Bisericii o raportăm la persoana lui Hristos și o interpretăm în așa fel încât să se potrivească cu Evanghelia Sa, iar ce nu se potrivește nicicum nu primim.

Înțelegerea mecanicistă cred că se întâmplă din pricină că harul nu este înțeles cu adevărat ca fiind nedespărțit de Persoanele Sfintei Treimi, după cum iubirea cuiva este nedespărțită de persoana Sa, ci – deși numit „energie necreată” pentru că așa a spus Sfântul Grigorie Palama și așa îl numește Biserica – înțelegerea este tributară teologiei catolice, care îl consideră „grație creată”, o energie dăruită de Dumnezeu, dar despărțită de El, ceea ce face ca Sfânta Treime să rămână departe de noi, de om, pentru că nu poți să te împărtășești de intimitatea Sa dacă mintea ta se ține departe, neînțelegând cât de aproape de noi a venit El.

De aceea cred că Biserica nu trebuie înțeleasă ca un sistem închis, în care harul circulă doar prin Sfintele Taine, într-un mod magic. Din contră, cred că Dumnezeu nu poate fi decât de o maximă deschidere, pentru că iubirea Sa este nespus de mare și, asta putem să o spunem sigur, o oferă tuturor celor care doresc să se împărtășească de ea. Ca să te împărtășești de ea, însă, este adevărat că trebuie să cunoști adevărul revelat, adică să știi Cine este Dumnezeu, să-L cunoști în măsura în care S-a făcut și Se face cunoscut, pentru că fără să cunoști nu poți să iubești și nu poți avea o relație cu nimeni.
Iar pentru mântuire „relația” este cuvântul-cheie.

Și, într-adevăr, multe sunt modurile în care ne putem împărtăși de dumnezeire, iar în toate trebuie să fie nelipsită dragostea, după cum arată Apostolul: Sfintele Taine (participând integral, cu mintea, inima și faptele noastre), Cuvântul lui Dumnezeu (ascultându-l și împlinindu-l), fapte bune (de dragoste și milostenie față de orice purtător de chip al lui Hristos), rugăciune (relație directă cu Dumnezeu), post (purtare a Crucii), necazuri... și orice act creator, căci nimic nu putem face fără El, iar atunci când facem ceva (bun, evident), din ale Sale ne împărtășim.

Dacă aplici, însă, o înțelegere inginerească mântuirii, dragostea va rămâne o vorbă goală, acceptată pentru că vorbește Evanghelia de ea, dar care mai mult te încurcă, pentru că nu poate fi controlată și riscă în permanență să-ți distrugă sistemul construit cu atât de multă grijă și păzit cu atât de multă preocupare ca nu cumva cineva să-l saboteze. Acest sistem devine atât de important pentru cel ce îl îngrijește, încât îl apără cu toată energia sa, și chiar cu frică, aș spune, pentru că însăși credința sa atârnă de buna lui funcționare. Considerând că acest sistem este Adevărul, va respinge tot ceea ce i-ar aduce atingere, va lupta chiar împotriva evidențelor, convins că tot ce nu se potrivește cu acesta nu poate fi decât minciună. Și va crede despre sine că luptă, eroic (sau martiric) pentru Adevăr.

Adevărul, însă, nu are nevoie să fie apărat de noi, întrucât ne transcende infinit puterea de înțelegere. El ni S-a revelat ca Persoană și ni S-a revelat ca să-L putem cunoaște ca atare și să putem intra în relație de iubire mântuitoare cu El. Acest Adevăr nu va fi biruit până la sfârșitul veacurilor și niciodată. Strădania noastră trebuie să fie de a-L cunoaște, de a intra în El, nu de a-L ocroti, ferindu-L de tot felul de ideologii care nu-I pot aduce atingere; de acestea trebuie să ne ferim noi, asta-i adevărat.

[cristiboss56]

Pelerin spre Rasarit
Senior Member
Data înregistrării: 24.05.2012
Religia: Protestant
Mesaje: 1.332



Multi sunt alaturi de cei care incarca sa pastreaze farmecul copilariei prin mentinerea povestii lui Mos Craciun intr-un mod care asigura trecerea spre intelesuri mai profunde.Sunt de acord cu cei care protesteaza impotriva unui marketing agresiv sau impotriva unei celebrari care nu vrea sa infrumuseteze discret ci sa inlocuiasca agresiv in scopul obtinerii de profit.Exista,sau se doreste sa existe,un echilibru si viata de parinte,frumoasa dar deloc usoara,iti aseaza in fata si aceasta provocare.Din exterior ea poate analizata in mai multe feluri dar din interior,cand este traita,ea devine suficient de complexa.So far, so good.

Insa iata ca ne apropiem de momentul in care oamenii vor sarbatorii noul an.Pe prima pagina a site-ului puteti citi mai multe articole (,,Anul Nou in credinta populara"; ,,Jocul Ursului"; ,,Plugusorul,o colinda agrara"; ,,Revelionul"; ,,Obiceiuri stravechi ale romanilor de Anul Nou") care va descriu pe larg mai multe obiceiuri asociate acestui moment.Ele sunt practicate, acceptate, pretuite de marea majoritate a poporului nostru.Toate aceste obiceiuri (teoria ar fi ca ele ne-ar ,,defini" dpdv al originii istorice) nu au fost niciodata abandonate,ele au coexistat si coexista cu credinta crestina. Dar trebuie spus clar ca toate aceste obiceiuri sunt obiceiuri pagane.Chiar foarte pagane,bazate pe divinizarea astrelor,a unor zeitati din perioada de inceput a lumii,de celebrare a voii lor,pe obiceiuri legate de cultul mortilor in paganism si multe altele.Nu au nimic crestin in ele,multe dintre ele sunt atestate inca din vremea stramosilor nostrii geto-dacii care,pe langa vitejia proverbiala,practicau si sacrificii umane.Ce parere are Dumnezeu despre acest gen de sacrificii puteti citi in VT de exemplu.Toata aceasta magie, asa-zis populara,care se practica la nivel national nu face altceva decat sa aduca in memorie,sa celebreze, practici pagane,multe fiind in grava contradictie cu crestinismul,intrucat erau oferite in cinstea unor zeitati false,presupunand ritualuri si invocari pagane sau chiar preistorice.

V-ati intrebat vreodata de ce oamenii nu au renuntat la ele? Ati auzit de un Apostol,de exemplu,care sa spuna unor pagani convertiti:,,Veniti la Dumnezeu dar puteti,macar o data pe an,sa celebrati si vechile voastre obiceiuri pagane"? Niciodata.Se spune,sau cel putin multi spun,ca daca cumva s-ar pierde aceste celebrari populare ne-am pierde ceva din fiinta noastra nationala,din traditia noastra,din trecutul nostru,chiar cel pagan.Eu nu sunt de acord.Aceste celebrari ar fi trebuit sa dispara demult,ele sunt pagane,se bazau pe practici pagane si obiceiuri pagane si erau inchinate unor zeitati pagane.Din momentul crestinarii acestui popor ele au devenit doar o umbra care amintea doar de timpurile cand,ca orice popor dintre Neamuri si noi traim in intunericul necunoasterii singurului si adevaratului Dumnezeu. Aceste obiceiuri nu au de ce sa fie ,,increstinate", este practic o continuare a lor pe usa din spate,ele nu au avut si nu au nimic in comun cu crestinismul dar sunt pretuite de sensibilitatea populara care nu a fost prea dispusa sa renunte la ele ci a dorit sa stranga totul,sa coexiste totul,sa fim si oameni noi dar sa-l mai celebram si pe omul vechi din cand in cand.Multi ar numi asa ceva compromis dar in general folosim sintagme mai putin deranjante pt sensibilitatea noastra.

Poate unii dintre dvs vor trage concluzia ca am ceva impotriva unor obiceiuri ale poporului nostru,ca nu inteleg spiritul popular,ca nu apreciez asa-numita spiritualitate derivata din traditii ancestrale.As dori sa va spun,celor care credeti asta,ca celebrarea este o problema,nu faptul ca admiti ca ele au existat sau ca ne-au definit la un anumit moment cand inca neamul nostru nu gasise lumina cunoasterii lui Dumnezeu si era supus acelorasi lanturi ale sclaviei pacatului ca si restul Neamurilor pagane.Am avut stramosi pagani viteji,care si-au trait convingerile pagane conform timpurilor lor.Nu trebuie sa-i abandonam dpdv istoric sau sa-i uitam,sunt stramosii nostrii,dar nu cred ca exista o logica,sau un motiv crestin,in a continua sa le pastram practici pagane care ii defineau pe ei si in care credeau.Pot fi studiate dar nu celebrate,era o lume a paganismului care gravita in jurul unei alte intelegeri,opusa celei din crestinism.Radical opusa.

Nu trebuie insa sa va faceti griji :) Ca si in cazul marketing-ului legat de Mos Craciun nici aceste obiceiuri si celebrari pagane nu vor disparea.Ele sunt adanc inradacinate,iubite si pretuite.Oamenii sunt atasati de ele,considera ca ii definesc intr-o anumita masura,ca un fel de mostenire valoroasa transmisa de stramosii nostrii pagani.Pe calusari,dansul ursului,mastile si asa mai departe,veti continua sa ii vedeti si veti auzi in continuare povesti despre aceste obiceiuri fara ca cei care le spun sa traga si concluzia poate dureroasa.Sa nu credeti ca suntem singurii in situatia asta, aproape toate popoarele isi celebreaza,intr-un fel sau altul,trecuta mostenire si spiritualitate pagana.Daca este un lucru bun in aceste celebrari? Conform Sfintei Scripturi nu este nimic bun,ele trebuiau abandonate complet si definitiv in momentul l-ai cunoscut pe adevaratul Dumnezeu din simplul motiv ca ele fac parte din paganism,oricat de mult am iubi si am fi mandri de perioada pagana a istoriei noastre.Insa oamenii,in mare lor majoritate,nu vor fi de acord cu cele scrise de mine si pana la un punct ii inteleg,este foarte greu sa renunti la ceva ce mereu ti-a fost descris ca ceva demn de pretuire si ca,intr-un anumit sens,din perspectiva stramosilor tai,te defineste.

Poate va veni ziua cand oamenii vor renunta si la teorii ale marketingului si la puneri in scena a unor credinte pagane.Ele,in acest moment,coexista alaturi de credinta crestina si ma indoiesc ca sunt foarte multi,extrem de dornici,sa spuna ca de fapt,cu privire la toate aceste aspecte ,,imparatul este gol".Unii le condamna doar pe unele dar le practica pe altele,altii nu le contesta pe nici unele si cei mai multi sunt indiferenti.Cine doreste un crestinism pur,curat,fara pata sau influenta pagana, sa puna mana pe coasa si sa taie tot fara exceptie pentru ca nu este de nici un folos sa excludem un aspect si sa sarbatorim,sau sa pretuim,in curtea din spate alte aspecte cel putin la fel de pagane.Ii rog pe cei care nu sunt de acord cu mine sa nu se supere ci sa cerceteze ei insisi cu sinceritate daca exista ceva crestin in ele,care sunt motivele pastrarii lor si cum trebuie,crestineste,sa te raportezi la ele,daca chiar doresti sa tragi si in practica o linie de demarcatie clara,nu doar in teorie unde nu exista pericolul sa te trezesti singur,sau foarte singuri,printre cei ca tine dar care vor gandi foarte diferit de tine si va trebui sa le explici de ce sa alegi sa privesti diferita lucrurile (Coloseni 2.6-10).Cine doreste sa separe crestinismul de paganism trebuie sa mearga pana la capat indiferent cat de dureros va fi drumul,expus chiar oprobiului public.

Dumnezeu sa ne apere in dragostea Sa si sa nu ne paraseasca,indiferent prin cate ispite sau incercari vom trece.A Lui sa fie Slava in veci.

[cristiboss56]

iustin10
Senior Member
Data înregistrării: 02.01.2010
Mesaje: 2.082



De regula problemele nu sunt niciodata in exterior ,ci mai mereu in noi.
Sunt convins ca fiecare subscriem la aceleasi idei din cele prezentate pina acum ,si ca singurul pericol acceptat de asemenea de toti , este ca nu cumva sa ne impartasim din Trupul Domnului fara a fi curatiti prin singura spalare posibila, cea oferita tot de El,prin spovedanie si iertarea pacatelor
Amintiti-va ca la Cina cea de taina , tot Domnul i-a spalat si tot El I-a hranit pe apostoli.
Contradictia nu trebuie exacerbata,nici in privinta dilemei frecventei impartasirii rar/des ,nici in privinta dublului standard clerici/ credinciosi
Cine exacerbeaza una din pozitii,atribuie partenerului de dialog pozitii care acela sigur nu le-a avut in intentie , si care sunt doar in mintea celui care se lasa prada acestei amplificari a unei contradictii intriseci a Bisericii.
Articolul lui cristi arata ca este o problema care a impartit spirite mult mai luminate ca ale noastre , si a nascut pozitii antagonice in istoria Bisericii ,si cu toate acestea nu e fatalist si partizan ci indeamna la dreapta socoteala.
La fel si noi ,cand adoptam o pozitie , trebuie sa fim convinsi ca si pozitia contrara e posibila , si ca interlocutorul nu e asa deplasat daca e mai convins de varianta opusa.

Nu cred ca vreuna din pozitii a anti-ortodoxa sau anti crestina sau anti-canoane ,ci mai degraba lipsa de intelegere a celui cu care combati , e anti-crestina ,caci duce la pozitii extreme care sunt doar in mintea noastra.

Sunt cel din urma credincios de pe forumul asta,totusi niciodata nu am fost ecumenist ,nu am nesocotit canoanele si mereu am respectat Traditia . Ori daca eu pot sa o fac,sunt convins ca toti cei implicati in polemica o fac la randul lor ,si la nivel micro ,al acestui forum,si la nivel macro,al dezbaterii teologice.

[cristiboss56]

florin.oltean75
Senior Member
Data înregistrării: 23.03.2011
Locaţie: Ardeal
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.756



Citat:
În prealabil postat de Corinusha
florin oltean, deci practic noi suntem aici pe pamant asa de flori de mar si cei cu adevarat credinciosi, care L-au lasat pe Dumnezeu in inima lor (ce inseamna de fapt asta?), nu fac nimic, ca face Dumnezeu in locul lor?!
Nu cred ca asta ai vrut sa zici (sper!!!), dar ceva de genul se intelege...ma rog, asa ceva inteleg eu din postarea ta, ceea ce nu mi se pare corect deloc din nici un punct de vedere.

"Dumnezeu in inima" se simte in piept ca o prezenta - "Tu" - care aduce mare mangaiere, mare usurare, lumina curata, innamorare care radiaza atat inlauntru cat si in afara. Ii spunem "Duhul". Este ca un fior de iubire, ca o strafulgerare.

Duhul nu obstructioneaza eul, nu il ingradeste ci il "dezleaga", il elibereaza.

Inima omului este ca un vas care, in urma nevointelor spirituale incepe sa se umple de Duh.

Prin Duhul, toate cate se arata mintii par cu desavarsire curate.

Nu mai este simtita nicio greutate, nicio necuratie. Omul se simte ca si ridicat de la pamant in aer, intr-o plutire duioasa.

Mintea este atrasa in piept unde petrece in unire intima cu acest Duh, intr-o relatie de afectiune reciproca, dezmierdare, interpatrundere Eu-Tu.

Acest Duh intregeste toate perceptiile mintii. O face clara si unitara.

Mintea devine subtire, limpede si linistita retragandu-se in centrul ei - adancul inimii-simtirii.

Perceptia evolueaza minunat de la secventialitate si partialitate la integralitate si plinatate.

Cele ale lumii care inainte pareau reale, concrete, puternice - prin Duhul apar ca fiind falsitati, minciuni, fumuri.

Duhul ne ia in stapanirea Sa, ne vindeca perceptiile strambe, ne face puternici. Se simte ca o mare Putere care ne sustine si ne hraneste din interior.

-------

Mintea noastra tace si incepe sa "vorbeasca" Duhul.

Pentru ca Duhul este in adancul simtirii, cu acest Duh putem exprima si cuvintele rugaciunilor zilnice.

Suflul cuvintelor nu isi mai are originea in mintea noastra ci in Duhul dumnezeiesc din inima.

Graim rugaciunea nu de la noi, ci cu Duhul.

Lasam Duhul sa vorbeasca, El sa patrunda tainicele intelesuri ale rugaciunii / contemplatiilor, lasam Duhul sa ni le arate.

La inceput ne nevoim noi insine, cu intelegerea, cu rugaciunea si fapta, insa, cu timpul, lasam Duhul sa lucreze toate virtutile.