![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Clădirea Centrului eparhial Suceava a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață ( joi, 8 ianuarie 2015) în urma izbucnirii unui incendiu. Din primele informații, se pare că focul a izbucnit în clădirea Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mitropolit Dosoftei" din Suceava, aflată în apropiere.
După cum a relatat pr. Dragoș Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, focul a cuprins clădirile în totalitate, neputând fi salvat nimic. "A ars tot! Este un dezastru! Nu avem cuvinte!", a spus părintele Dragoș Buta. Potrivit "Monitorului de Suceava", pompierii nu au reușit să intervină eficient din cauza lipsei resurselor de apă. Problemele acestora sunt cauzate de faptul că hidranții sunt înghețați. âIncendiul a pornit de la tabloul electric, însă când am ajuns la fața locului era cuprinsă întreaga clădire care era construită din lemn. Incendiul se manifestă cu flacără violentă. Afară e foarte frig, iar hidranții din zonă sunt înghețați. Am solicitat să intervină mai multe autospeciale. Profesorii au spus că cei 120 de elevi s-au autoevacuatâ, a declarat pentru "Obiectiv de Suceava" Alin Găleată, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2
|
||||
|
||||
![]()
La doi ani de la trecerea la cele veșnice a Arhiepiscopului Epifanie Norocel, astăzi, 10 ianuarie 2015, începând cu ora 12:30, în Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului“ din Buzău, a avut loc o slujbă de pomenire a vrednicului ierarh. Parastasul a fost oficiat, după Sfânta Liturghie, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Participă părinți consilieri, protoierei, stareții și starețele așezămintelor monahale din eparhie, profesori și elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“, precum și credincioși buzoieni. Înaltprea-sfințitul Părinte Epifanie Norocel s-a născut la 14 decembrie 1932, în comuna suceveană Mălini. A păstorit Eparhia Buzăului și Vrancei din 4 iulie 1982 până la mutarea sa la Domnul, în ziua de 7 ianuarie 2013.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a primit ieri, 9 ianuarie, la sediul Patriarhiei Ierusalimului, vizita unei delegații a Patriarhiei Române, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, informează basilica.ro. În cadrul vizitei, a fost prezentat noul reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a transmis Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, salutarea frățească a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, și l-a prezentat pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, care va îndeplini de acum ascultarea de reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon. Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie a primit binecuvântarea Patriarhului Ierusalimului, care i-a urat succes în noua ascultare. La această întrevedere au participat și Înaltpreasfințitul Părinte Isihie, Mitropolit de Kapitoliada, și Înaltpreasfințitul Părinte Aristarhos, Arhiepiscop de Constantini și Secretar al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului. „Patriarhul Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, a amintit cu bucurie de vizita pe care a efectuat-o în luna octombrie a anului 2014 în Patriarhia Română, adresând din nou mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române“, a declarat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie va fi instalat, duminică, în biserica Așezământului Românesc de la Ierusalim. În vârstă de 36 de ani, arhimandritul Teofil Anăstăsoaie este monah cu metania la Mănăstirea Radu Vodă din București. A fost slujitor la Catedrala Patriarhală, exarh administrativ al mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, stareț al schitului bucureștean Darvari și, în ultima perioadă, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Clerul și credincioșii ortodocși români din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la îndemnul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, au organizat duminică, 11 ianuarie, colecte la nivelul parohiilor ortodoxe românești pentru susținerea lucrărilor ce vor fi întreprinse la reconstrucția Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a Seminarului Teologic Ortodox din Suceava. Aceste clădiri din lemn au fost mistuite de un puternic incendiu în data de 8 ianuarie 2015. În mesajul transmis Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, ierarhul românilor ortodocși din Italia și-a exprimat solidaritatea și susținerea Înaltpreasfinției Sale în aceste momente grele prin care trece eparhia pe care o păstorește
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#5
|
||||
|
||||
![]()
Prin grija Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, cu ocazia Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 165 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, vor fi organizate o serie de evenimente în acest oraș-emblemă al Renașterii. Programul va cuprinde proiecția unui fragment din primul film documentar care s-a făcut despre viața lui Mihai Eminescu, film realizat în 1914, apoi o prezentare de imagini din „Orașele lui Mihai Eminescu“. Participanții la eveniment vor putea vedea locuri celebre, imagini de epocă, dar și actuale, pe unde și-a plimbat poetul romantic și gazetarul tăios pașii: Botoșaniul, Bucureștiul și Iașiul le vor apărea altfel iubitorilor de Eminescu, după vizionarea imaginilor. Desigur, nu vor lipsi recitalurile de poezie și muzică clasică.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, joi, 15 ianuarie 2015, la împlinirea a 165 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor vor săvârși slujbe de pomenire la Cimitirul Bellu din București și la Catedrala Patriarhală.
La orele 08.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie în capela Bellu, de către un sobor de preoți de caritate din cimitire din București, condus de Preacucernicul Părinte Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoților de caritate din cimitire. La orele 10.00, va fi săvârșită slujba Parastasului la mormântul poetului național Mihai Eminescu de către Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La orele 11.00, în Catedrala Patriarhală, la finalul Sfintei Liturghii, se va săvârși slujba parastasului pentru poetul național Mihai Eminescu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Patriarhia Ecumenică a anunÈat canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul
În cadrul întâlnirii sinodale a Patriarhiei Ecumenice de astăzi, s-a hotărât în unanimitate propunerea de canonizare a Cuviosului Paisie Aghioritul. Conform anunÈului publicat pe site-ul Patriarhiei Ecumenice, în cadrul ÈedinÈei ordinare desfăÈurate ieri, 13 ianuarie, Sfântul Sinod, sub conducerea SanctităÈii Sale, Patriarhul ecumenic Bartolomeu, a acceptat în unanimitate recomandarea Comisiei Canonice de înscriere în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe a Cuviosului Paisie Aghioritul (adormit întru Domnul pe 12 iulie 1994). Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 22:11:54 |
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 09:25:35 |
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 17:59:31 |
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 13:54:01 |
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 21:43:39 |
|