Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE - Cuvântul al II-lea - ICOANELE

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Corinusha

Deci, serios? NU SE CITESC carti scrise de autori care nu-s crestini si ortodocsi pe de-asupra? Hai, serios?!
Adica daca vreu sa citesc ceva, imi intreb duhovnicul?! Adica atat de cretina sunt ca nu pot sa citesc e ma taie pe mine capul ca cine stie ce se intampla?!
Daca sta calea crestina, atunci, NU, multumesc... nu cand vin vorba de ce sa citesc sau nu... nu cand vine vorba de ce subiecte sa abordez in viata si ce subiecte NU. Ast e calea crestina? O cale care TE LIMITEAZA in ce ai voie sa studiezi sau nu, adica in aspecte ce nu ar trebui sa intereseze pe nimeni altcineva decat pe tine?
Sper din tot sufletul sa fi fost o gluma proasta asta cu cititul. Partea ce impartasania, o inteleg (mai putin aia cu imbolnavitul, dar treaca-mearga; vad rostul sa te impartasesti daca ai primit binecuvantarea preotului). Dar sper ca restul sa fi sot, pe bune, o gluma proasta...

Îţi ţâţâie balamalele să primeşti răspuns, să fi băgată în seamă, să te exprimi, of, of, of, dar e bine pe de-o parte, e constructiv, dar nu ştim spre ce direcţie. Putem bănui... După formă şi scop. E tipic cult-urii în care trăim, tipic ideo-logic demon-strat(-iv), postmodernismului secular. Crezi că toate ţi se cuvin obligatoriu, dar n-ai nici un stabiliment. Nu eşti fondată pe nimic. N-ai bază. Iar acele răspunsuri care le cauţi, le cauţi la oameni. La ei nu le vei găsi niciodată. Niciodată. Pentru că şi ei caută. Caută-le la sfinţi. Ei au găsit. Au ce să-ţi ofere. Pentru că odată găsit, afli şi că nu poţi ţine doar pentru tine. E prea mare bucuria şi prea frumos şi adânc Infinitul, ca să nu-L dai şi la alţii, să-L împrăştii. Nu din obligaţie. Ci din uimire. Nu entuziasm, ci realitate.

Dar odată găsită Comoara, dacă nu ştii ce e, e ca şi cum dai la un copil mic 1 milion de euro. Se râde, colorează bancnotele, le rupe, le aruncă, se joacă cu ele. Niciodată nu le va folosi. Dar ne depărtăm prea mult.

Corinuşa dragă, nădăjduiesc şi mă silesc chiar, ca în fiecare post, să vorbesc cât se poate de serios. Dacă sunt sau nu luat în serios, asta-i partea a doua. Nu mă supăr. După cât poate fiecare. Şi cât vrea. La fel cum L-au luat şi pe Hristos în seamă. Cine-a vrut şi cine-a putut. Şi pe urmaşii Lui. Luca 10, 16: "Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine." Poftim duhovnicul. E în acest verset. Îl vezi?

Încerc, şi de data asta, să îţi dau calea sănătoasă. Fiindcă cred cu tărie că şi eu şi mulţi suntem pe ea. Iar lupta noastră este să rămânem pe ea. Vreau să o înţelegi măcar, "calea sănătoasă", fără pretenţia să o practici.
Îţi spun şi ţie, ce mi-a spus duhovnicul meu, dar cu cuvintele mele:

"Dragul meu, Biserica recomandă, nu obligă. Hristos Însuşi nu obligă. Zice: -cel ce îmi urmeză Mie, să se lepede de sine-, nu zice -toţi trebuie să-mi urmeze Mie şi să se lepede de sine-. Deci, există mai multe trepte, în practica cititului, care să fie de folos spre mântuire. Că de aia citim, nu? Ca să ne mântuim! Nu să ne pierdem timpul. Nu să devenim mai înţelepţi, că atunci e pentru noi, e egoism, mândrie, ci să ne apropiem de Dumnezeu, să dobândim ceea ce putem să dăm şi la alţii. Dacă nu ăsta-i scopul cititului, suntem în primejdie.

Prima treaptă, ar începe din educaţia părinţilor, de mic copil, citeşti "mica biblie", catehismul, vieţile Sfinţilor, şi alte lecturi uşoare, cărţile de rugăciune ale Canonului dat de părintele cu care vorbeşti şi cu care descoperi creştinismul. Desigur, cărţi cu care poţi continua mai apoi, oricând pe parcursul vieţii. Apoi începi să citeşti Biblia. Apoi, desigur, istoria creştină. Ce s-a petrecut în diferiţi ani, în diferite părţi ale pământului. Ca să înţelegi unde suntem, de unde am plecat, spre ce ne îndreptăm, ca să poţi lua partea cuiva, şi să lupţi împotriva altcuiva. Să ai pentru ce să trăieşti. Scopul vieţii creştine. Apoi în paralelă cu Biblia şi istoria creştină, poţi începe cu concordanţele biblice, istoria Bibliei, apoi încet şi sigur, depinde de râvnă, de capacitatea de asimilare, de înţelegere, de timp, de stres, etc., începi deci să urci puternic în sus. Astfel, apoi începi să citeşti pe Sfinţii Părinţi. Ce au scris, de ce au scris asta, unde se aflau când scriau. Ce opere au scris, tâlcuiri scripturistice, învăţături. Genul învăţăturilor, scopul, către cine trimiteau, de ce, ce s-a petrecut apoi cu ei, pe mai multe planuri, fizic, duhovnicesc, social, etc. Ce căutau şi ce obţineau. Între toate aceste trepte, se continuă cu cititul Bibliei, şi al canonului de rugăciune, chiar dacă suntem obosiţi şi o citim mecanic, Dumnezeu vede intenţia, ştie inimile şi rărunchii. Şi răsplăteşte când ştie El că e de folos spre mântuire. Sau nu e de folos. Pentru că n-am dat încă destul, ca să ajungem să cerem. Dar de cele mai multe ori, primim gratuit. Şi suntem nemulţumiţi, eh, astea-s altceva. Deci, după ce am citit măcar vreo 10 cărţi sau volume, din Sfinţii Părinţi, care ne-au fost nouă dragi, de viaţa lor, "peripeţiile" lor, în drumul lor către unirea cu Hristos, pentru că ne regăsim în ei, mulţi sau unul, în acel sfânt ne regăsim ideile, sau găsim ceva ce am căutat demult, îl dorim, îl înţelegem, fiindcă e viu, citindu-l, el ne vorbeşte. Deci după ce l-am înţeles şi iubim calea lui, luându-l exemplu, fiindcă el a reuşit! Ne cheamă să reuşim şi noi. Atunci abea, citim şi cărţi scrise de... cei care scriu fără dorinţa de a mântui pe cineva, de a se mântui ei înşişi, fără dorinţa de a fi pe calea mântuitoare. Pentru că atunci când facem ceva, trebuie să ne gândim, de ce ne dorim lucrul acela, şi de ce îl facem, cu ce scop. Orice ar fi, din cele ce facem. Şi atunci citim, profan, laic, dar şi asta cu un scop: de a compara cu gândirea mântuitoare a lui Hristos din Sfinţii Lui. Şi când vedem ce scop obscur, lugubru, sinistru, ascund cuvintele laicilor, profanilor, ce patimi şi unduiri ale gândirii, forme şi prăpastii sunt în scrierile lor, râdem copilăresc, închidem cartea şi ne continuăm drumul, spre mântuire, suntem în siguranţă. Suntem în Biserică, cu Hristos, suntem pe drumul de a-L primi pe Hristos în noi. Şi nu ne temem. Şi cu El, îi primim în noi, pe toţi Sfinţii Lui. Ce inimă mare şi plină am avea atunci. Cei mai curaţi şi desăvârşiţi oameni, ar fi la masa noastră. Şi noi la a lor, în acelaşi timp. Ce onoare ! Ce frumos va fi. Şi ce comori vor intra cu ei şi prin ei, în inimile noastre. Ce spaţiu deschis şi bogat. Adevărata bogăţie. Ce infinit frumos... Împărăţia Cerurilor... Nu ne temem !..."

Înţelegi, Corina dragă?
Asta-i calea creştină. La care eu unul, nu pot spune NU, cum spui tu. Pur şi simplu nu pot. E prea frumoasă. Cea mai frumoasă cale. Inexprimabilă...
Spui că te limitează? Şi nu e frumos şi bine să ai limite? Cu ce sunt greşite limitele?
Corpul nostru, funcţionează după limite. E Viaţa Însuşi, din el. E Iubirea, care face globulele roşii să alerge prin vene...
Natura în sine, toată natura are principii, limite, reguli. Şi e atât de frumoasă. Şi totuşi e ca prin ghicitură, faţă de cele ce vor fi... Acolo... Acasă...
Universul ! Corina ! Universul ! Despre care nu ştim nici 0,1 %. Tot ce ştim, sunt doar presupuneri, teorii. Universul ! E plin de reguli.
În Univers, Dumnezeu, crează permanent. Cu Sfinţii Lui. nu poţi construi o casă fără reguli. Poţi să-ţi impui un design, o formă, un aspect, dar materialele cu care construieşti, nu? Sunt reguli. Limite.
Ce bine e să fie limite. Ce plăcut, şi odihnitor e să fie reguli. Poţi să fi liber în voie... Paradox? Gândeşte profund. E Adevărul.
Ce bine e să fi supus şi ascultător Iubirii. Lui Dumnezeu. Deci Bisericii. Unii altora. N-avem nimic de pierdut. Absolut nimic nu pierdem. Avem numai de câştigat.

Iartă-mă Corina, dar nu, nu a fost o glumă proastă. Nici glumă bună. Nu a fost o glumă deloc. E Adevărul. E Hristos. Definiţia a toate, e Hristos. Pe care noi, în libertatea noastră, căzuţi fiind, le administrăm greşit.

Ce am scris, e valabil şi pentru "Barsaumas".
Iartaţi-mă din nou, dacă v-am supărat cu ceva. Un Post Mare, cu mult belşug duhovnicesc pe mai departe.