Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[CristianR]

Mulțumesc pentru precizare. N-am gândit că ar fi identitate între voința divină și particulele care alcătuiesc atomul, deși așa am exprimat. Cred că Dumnezeu a creat și creează prin Cuvânt, adică ceea ce vrea zice, iar ce zice se face. Cuvântul, adică Logosul sau Rațiunea este Cel prin care toate s-au făcut. De aceea în orice lucru din lumea văzută și creată este raționalitate; care trimite, pentru cel care vrea să vadă, la Făcătorul lor.

[florin.oltean75]

Facerea prin Cuvant

Cum de este posibila facerea prin cuvant? Care este mecanismul de transformare de la Gand la Materie (via energie)? Poate ca materia este tot gand?

Este o facere din nimic sau o remodelare a materiei nediferentiate?

Poate sa apara ceva nou fara cuvant?

Lumea a fost creata la un moment dat si acum evolueaza inertial sau lumea si fiintele sunt create in fiecare cuanta temporala, printr-un proces care scapa observatiei?

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de CristianR

Mulțumesc pentru precizare. N-am gândit că ar fi identitate între voința divină și particulele care alcătuiesc atomul, deși așa am exprimat.

Probabil că aţi vrut să spuneţi ceva asemănător: "Desi energia lui Dumnezeu este una, in functie de roadele sale, ea are diferite insusiri. Astfel, putem vorbi despre energie sfintitoare, proniatoare (adica care misca si poarta de grija) datatoare de viata, inteleptitoare si indumnezeitoare. Acest context, trebuie sa spunem ca, din punct de vedere ontologic, zidirea se impartaseste din energia proniatoare si facatoare de viata a lui Dumnezeu, in vreme ce din punctul de vedere al mantuirii, ea se impartaseste din energia sfintitoare. Doar cei indumnezeiti si sfintii se impartasesc si din energia indumnezeitoare. (ÎPS Hierotheos Vlachos)

În prealabil postat de florin.oltean75

Ce inseamna totusi "a crea" la modul fundamental? Nu "a modifica" ceea ce este.

A crea, din acest punct de vedere, inseamna a genera "ceva" din "nimic".

Atunci, apare firesc intrebarea: Dumnezeu a creat la modul esential sau doar a modificat existentul?

Daca Dumnezeu a creat in mod esential, inseamna ca materia pe care o vedem este un efect combinat al “nimicului” + “Energie Necreata” deci, in fapt, pur si simplu “Energie Necreata”. Adica Dumnezeu peste tot si in toate.

Daca Dumnezeu a modificat un existent perpetuu, nu este un creator in mod esential. Este un agent. In plus, existentul perpetuu are acelasi ascendent de primordialitate ca si Dumnezeu. O incompatibilitate evidenta intre cele doua notiuni – care nu pot coexista fara ca una sa-si piarda valabilitatea.

Aveţi cumva simpatii masonice? Doar masonii îl divinizează pe "Marele Arhitect", adică pe Lucifer.

"Dacă ne îndreptăm atenția noastră spre sensul cuvântului ”Arhitect”, probabil vom observa că arhitecții nu creează din nimic, ci folosesc materiale existente, aranjându-le după un plan pe care l-au întocmit." (ÎPS Serafim de Pireu)

“Cand Luicifer a voit sa-si puna tronul alaturi de Cel preainalt. El, Lucifer, purtatorul de lumina, alaturi de Cel Preainalt. Si, spune Proorocul: “O, cum ai cazut, Luceafar!” Iar Mantuitorul l-a vazut cazand, cum citim dupa sfantul Evanghelist Luca: “Vazut-am pe Satana ca un fulger cazand din cer”. Caderea in orgoliu, cum ne-a luminat Dumnezeu sa o talcuim, incerand sa pui in tine inceputul. Dar intelegi deodata ca tu nu-ti esti inceput: Era un timp cand tu nu erai. Am folosit acest cuvant pe care l-a insuflat demonul lui Arie, la Sinodul de la Niceea, care spunea despre Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului: “Era un timp cand nu era”. Si Sfantul Atanasie a spus: “Cum ne-ar putea mantui cineva daca nu e Dumnezeu insusi, deci din vesnicie?” Si numai demonul a insuflat acest cuvant, pentru ca el insusi, fiind adus de la nefiinta la fiinta, cazand in aceasta mandrie nemasurata, a vrut sa fie in locul lui Dumnezeu. Iar ispita lui asupra omului aceasta a fost: “Veti fi ca niste dumnezei, cunoscand binele si raul” si “nu veti muri”. Atunci, Adam si Eva au vazut ca sunt goi. S-au deschis ochii lor si au vazut ca sunt goi de har, de lumina divina, ca sunt in timp veniti. Ochii demonului s-au deschis intai. El a vazut ca e adus de la nefiinta la fiinta si, cazand, l-a ispitit si pe om, sa-l intoarca inapoi, spre nefiinta. De aceea, din nefericire, cand moare cineva, multi spun ca a trecut in nefiinta. Doamne pazeste! Dumnezeu nu mai trece in nefiinta ce a adus la fiinta, ci trece in nemurire.” (Preot Constantin Galeriu)

"Cel ce dintru nefiintã întru fiintã ai adus toate, Care ai zidit pe om dupã chipul si asemãnarea Ta si cu tot harul Tãu l-ai împodobit; Cel ce dai întelepciune si pricepere celui ce cere si nu treci cu vederea pe cel ce greseste ci pui pocãinta spre mântuire" (din Liturghia Catehumenilor (a celor chemati))

"In religiile asiatice lumea se confundă cu divinitatea sunt acelasi lucru (''Tat tvam asi''=Acesta esti tu), apoi se afirmă identitatea dintre Brahman, suflul cosmic cu Atman, suflul personal. Ori, este greu de priceput pentru mentalitatea asiatică că facerea lumii e un act prin care ceea ce se creează nu provine din fiinta celui care crează, ci este cu totul deosebit de El, pentru că ceea ce se aduce de la neexistentă la existentă nu poate să fie coetern cu Cel fără de început si cu Cel Care există pururea. Dacă Dumnezeu ar fi făcut din fiinta Lui lumea, atunci El nu ar fi creat- o, ci doar ar fi transformat ceva în altceva, Deci, când afirmăm că Dumnezeu e Creatorul lumii spunem că lumea a fost adusă de la nefiintă la fiintă si nu din fiinta lui Dumnezeu."

"Tocmai ideea "zidirii din nimic” sau "din nefiinţă” deosebeşte cu totul istorisirea Facerii de cea a tuturor miturilor păgâne şi a speculaţiilor despre creaţie, în acestea din urmă există un fel de demiurg sau "zeu-făurar” care alcătuieşte lumea dintr-o materie existentă care, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, devine şi ea un fel de "zeu”. Cartea Facerii descrie începutul absolut al întregii lumi, iar nu dezvoltarea ei din ceva ce există deja; cum vom vedea, chiar zidirile următoarelor cinci zile, deşi se ivesc din materia creată mai înainte, sunt totuşi ceva cu totul nou, neputând fi înţelese ca simple dezvoltări ale materiei întâi-create. Speculaţiile gânditorilor moderni care încearcă să descopere originea lumii într-un fel de materie absolut elementară ce se dezvoltă de la sine pot fi privite ca înrudite cu vechile speculaţii păgâne; radicalismul explicaţiei din Cartea Facerii le depăşeşte pe ambele, tocmai fiindcă vine din descoperirea dumnezeiască, iar nu din presupunerile şi extrapolările omeneşti."

"Grecescul “poieo = a face”, îl traduce pe ebraicul “bara”, un verb care în Vechiul Testament este întotdeauna folosit pentru a exprima actiunea creatoare a lui Dumnezeu. Vulgata (si unele versiuni moderne) îl traduc prin “a crea”, echivalentul românesc al lui “a face”. Verbul e mult mai explicit în versetul: “Te rog, fiule, ridica-ti ochii spre cer si spre pamânt, vezi-le pe toate câte se afla în ele si cunoaste ca Dumnezeu nu le-a facut din cele ce erau (Text foarte important: prima asertiune, mai bine zis mentiune expresa, în Vechiul Testament, asupra faptului ca Dumnezeu a creat lumea din nimic.) si ca tot asa a facut si neamul omenesc” (2 MACABEI 7, 28).

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. (Ioan 1, 1-4)

[tot-Laurentiu]

Cum si de ce a creat Dumnezeu lumea?

Crearea lumii din nimic si inceputul timpului; Aducerea la Existenta din Neexistenta

„Pentru care pricina a creat Dumnezeu lumea, poti cerceta! Caci e o chestiune de cunostinta. Dar cum si de ce acum, nu cauta! Caci acesta nu e lucru care sa poata cadea sub mintea ta. Fiindca cele dumnezeiesti, unele sunt cu putinta de patruns, altele nu pot fi cuprinse de oameni” (Sf. Maxim Marturisitorul).

Invatatura crestina privind crearea lumii se intemeiaza pe descoperirea dumnezeiasca. Articolul 1 din Simbolul Credintei ne arata ca Dumnezeu este creatorul lumii, „Tatal, Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor”

Sfanta Scriptura ne invata ca Dumnezeu a facut lumea din nimic, chemand din nefiinta la fiinta tot ceea ce exista in afara de Sine, adica intreg universul, inclusiv omul. Aceasta invatatura este impartasita de iudei si de crestini, de la care au imprumutat-o si mahomedanii.

Celelalte religii pagane si diferitele sisteme filozofice ofera alte conceptii privitoare la originea lumii:

a) Conceptia panteista, dupa care lumea este o emanatie din Dumnezeu, o parte din El. Astfel invata brahmanii si unii filozofi, precum: Giordano Bruno, Spinoza, Hegel, etc;

b) Conceptia dualista, care pune la originea lumii doua principii: Dumnezeu si materia, conform careia lumea este facuta de Dumnezeu, dar nu din nimic, ci dintr-o materie eterna ca si El. Ea a fost promovata de adeptii religiei lui Zoroastru si de filozofi precum Platon si cei di scoala lui, precum si de manihei si de gnostici;

c) Conceptia atomista, conform careia lumea s-a creat singura, ca rezultat al diferitelor combinatii ale atomilor. Ca materie lumea este vesnica, existand dintotdeauna si fiind indestructibila, iar ca forma este rezultatul unei lungi evo*lutii. Aceasta conceptie este adoptata in general de materialisti si de atei.

Ca Dumnezeu a facut cerul si pamantul si tot ce exista, ne-o spune Sf. Scriptura: “La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Fac. 1,1). Dumnezeu fiind atotputernic, a creat lumea din nimic, nefacand-o nici dintr-o materie preexistenta, si nici din propria Sa fiinta. Substanta lumii neexistand din veci, a fost creata de Dum*nezeu la inceputul timpului. „Nici macar materia amorfa nu a existat inainte de a elibera Dumnezeu gandul sau creator. In acel moment, odata cu timpul, a facut Dumnezeu cerul si pamantul, iar acestea erau ca o substanta care cuprindea totul si purta in potenta toate” (Sf. Grigore Palama).

Fiind creata, lumea apare in timp si nu este ves*nica. Lumea nu este fara inceput si fara sfarsit, ci inceputul ei coincide cu inceputul timpului si se va sfarsi candva., odata cu acesta. „Primul act al creatiei sensibile, “inceputul”, este si inceputul timpului, fiindca nimic din cele sensibile nu exista care sa nu fie supus trecerii timpului. Caci timpul, avand miscarea masurata, se circumscrie prin numar; iar veacul, fiind definit in legatura cu timpul, implica intervalul, avand deci un inceput al existentei. Fiind creat, timpul va disparea atunci cand firea se va uni dupa har cu Cuvantul” (Sf. Maxim Marturisitorul).

Existenta Creata si Existenta Necreata

„Toate cele nemuritoare si insasi nemurirea, toate cele ce vietuiesc si insasi viata, toate cele sfinte si insasi sfintenia, toate cele virtuoase si insasi virtutea, toate cele bune si insasi bunatatea, toate cele ce exista si insasi existenta, toate sunt lucrurile lui Dumnezeu” (Sf. Maxim Marturisitorul).

„Dar unele din acestea sunt create, caci au inceput sa existe in timp, fiind o data cand nu erau; asa sunt, de pilda, diferitele esente ale lucrurilor, caci ele au neexistenta mai batrana decat existenta lor. Iar altele sunt necreate, caci n-au inceput sa existe in timp, nefiind vreo data cand nu erau; asa sunt, de pilda insusirile dumnezeiesti: virtutea, bunatatea, viata, sfintenia, nemurirea, simplitatea, neschimbabilitatea si infinitatea. Caci fara de inceput este virtutea, neavand timpul mai batran dacat ea, ca una ce are pe Dumnezeu din veci ca singurul Parinte nascator al existentei ei” (Sf. Maxim Marturisitorul).

„Fiinta dumnezeiasca (existenta necreata) nu are nimic contrariu, fiind vesnica si infinita si daruind si altora vesnicia. Insa, fiinta lucrurilor (existenta creata) are ca si contrariu neexistenta. Deci sta in puterea Celui ce este cu adevarat ca ea sa existe de-a pururi sau sa nu existe, ca una ce a fost adusa la existenta din neexistenta. Precum raul este lipsa binelui si nestiinta lipsa cunostintei, tot asa si neexistenta este lipsa existentei; dar nu a celei necreate (adevarate), caci aceasta nu are nimic contrariu, ci a celei create, ce exista prin impartasirea de existenta adevarata” (Sf. Maxim Marturisitorul).

„Si lucrurile create ale lui Dumnezeu (care au inceput in timp) exista prin participare la lucrurile necreate (neincepute temporal), impartasindu-se de ele” (Sf. Maxim Marturisitorul). Astfel, firea omului (ca si creatura) aspira dupa harul cel necreat, putandu-se dezvolta numai prin el, fiind pentru ea o necesitate naturala (Parintele Staniloaie).

Dumnezeu, prin actul creatiei, are in vedere desavarsirea si mantuirea lumii. „Scopul vietii noastre este mantuirea” (Sf. Serafim de Sarov). Timpul nu este altceva decat unitatea de masura a miscarii si deci a schimbarilor, el fiind parte constitutiva din lume. Lumea si omul tind si se misca spre Cauza care i-a adus la existenta, adica spre Dumnezeu. Si cata vreme se misca, inseamna ca lumea si omul nu au ajuns la desavarsirea spre care tind. Cum spunea Sf. Grigorie de Nazianz: „Omul este creatura care a primit porunca sa devina dumnezeu”.

„Faptul ca este trecator si se altereaza pana la disparitia lui, nu inseamna ca timpul nu este valoros. Timpul are o valoare nepretuita pentru mantuirea fiecarui om. “Timpul pierdut” este o slabire interioara a omului; “timpul pierdut” lucreaza impotriva noastra, e un vierme care creste” (Parintele Staniloaie). „Deci, sa luam aminte, sa fim treji cat avem timp. Iata, de cand sedem aici vorbind, am pierdut doua sau trei ceasuri din timpul nostru si ne apropiem de moarte; si vedem ca pierdem timpul si nu ne temem. Sa ne aducem aminte, dar, de vorba: “De va pierde cineva aur sau argint, poate afla in locul lui altul, dar cel ce pierde timpul, vietuind in nelucrare si nepasare, altul nu mai poate afla”. Cu adevarat, vom cauta un ceas din timpul acesta si nu-l vom mai gasi” (Avva Dorotei).

Prin crearea lumii nu a intervenit o schimbare in fiinta lui Dumnezeu, deoarece lumea ca idee a existat in mintea lui Dumnezeu din veci, si numai realizarea ei s-a facut in timp. „Planul creatiei a preexistat in Dumnezeu din veci, luand forma doar atunci cand El a voit” (Sf. Maxim Marturisitorul). Crearea lumii nu este decat realizarea ideii vesnice si neschimbabile a lui Dumnezeu. „Acest plan -aceste ganduri ale lui Dumnezeu- reprezinta singurul lucru de la care porneste creatia. Caci Dumnezeu, in timp ce gandeste, creeaza; iar gandul se face lucru, realizandu-se prin Cuvant si desavarsidu-se prin Duh” (Sf. Ioan Damaschin).

Deci, lumea nu este contrara eternitatii, cum socotea Origen. Cu*prinsa in planul din veci al lui Dumnezeu, lumea are originea, ca idee, in eternitate, este sustinuta de eternitate si este randuita vesniciei. „Dar o nemurire a fapturii nu va fi niciodata o nemurire egala cu a lui Dumnezeu, chiar daca e primita de la El, caci e o nemurire adaptata la masura fapturii” (Parintele Staniloaie). Caci lumea nu este vesnica (nu devine eterna) ca realitate concreta, prin ea insasi, ci prin Dumnezeu. In acest sens, Sf. Grigorie Palama avea dreptate sa vorbeasca de o dumnezeire superioara si una inferioara.

Existenta Vazuta si Existenta Nevazuta

Dumnezeu a facut de la inceput doua lumi: una vazuta si alta nevazuta. Intai a creat lumea nevazuta, apoi pe cea vazuta, iar in cadrul lumii vazute, intai a pregatit materia amorfa (cerul si pamantul), pentru ca apoi sa zideasca, una cate una fapturile, iar dupa toate, omul (Sf. Grigorie Palama). Omul fiind indoit, adica avand alcatuirea din suflet si trup, lumea a fost creata pentru el de asemenea ca vazuta si nevazuta. Si fiecareia din aceste parti i s-au randuit in chip potrivit unele din faptele si grijile noastre (Sf Simeon Noul Teolog).

Continuarea articolului !

[florin.oltean75]

Dumnezeu fiind atotputernic, a creat lumea din nimic, nefacand-o nici dintr-o materie preexistenta, si nici din propria Sa fiinta.
(Sf. Grigore Palama).

Daca lumea a fost creata din nimic, atunci nimicul este esenta lumii.

In budism se numeste vacuitate.

[AlinB]

Si dupa mintea ta, Dumnezeu = vacuitate.

Vezi ca suna tare prost poezia ta, conform dex.

Dumnezeu este Fiinta.

Daca vrei sa mergi pe poezia ca fiinta = vacuitate, las-o balta.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de AlinB

Si dupa mintea ta, Dumnezeu = vacuitate.

Vezi ca suna tare prost poezia ta, conform dex.

Dumnezeu este Fiinta.

Daca vrei sa mergi pe poezia ca fiinta = vacuitate, las-o balta.

Dumnezeu este Fiinta dupa simtirea inimii,

si vacuitate pentru ca nu poate fi atins in esenta Sa, oricat de mult ne adancim in El.

[AlinB]

Profunzimea vacuitatii este simtirea inimii adancita in ea insasi.

Ipse dixit!