Oameni care par credinciosi dar sunt rai

[Ioan_Cezar]

Da, Sophia, e foarte bine că subliniezi actul efectiv, executiv, motor al iubirii, al compasiunii. Trebuie să fie şi acesta, atât pentru ca omul iubitor să aibă şi ultima verigă din lanţ (veriga motorie, executivă) prinsă în starea şi lucrarea de iubire (să iubească "trup şi suflet", cu toată fiinţa lui), cât şi pentru semenul care aşteaptă concret un gest, o acţiune materializată fizic.

Cât despre imposibilitatea de a gândi şi simţi una, însă de a face exact invers... Ai auzit de sărutul lui Iuda?

*

Faptele concrete sunt de multe feluri. Şi rugăciunea e tot faptă concretă, cu toată fiinţa. Şi cântecul. Cu cât rugăciunea e mai puternică, mai curată (neamestec cu gânduri lumeşti sau drăceşti), mai umilă - cu atât omul participă mai în întregul lui (nu doar cu o parte, nu doar superficial). Rugăciunea a fost făcută cu sânge (ori până la sânge), de multe ori, tocmai în sensul că a angajat întreaga persoană, viaţa toată. Ce faptă măreaţă! Ce practică minunată! Iar aceasta înseamnă: cu duh de zdrobire.

Îmi face plăcere să reamintesc efortul întregii fiinţe, care se revarsă ca o binecuvântare asupra lumii, chiar şi din pieptul unei păsări micuţe. Voi rescrie din memorie poemul lui Blaga:

Nici cântecul nu e uşor!
Zi şi noapte
nimic nu-i uşor pe pământ.
Roua,
e sudoarea privighetorilor
care au ostenit
toată noaptea cântînd...

Ei bine, eu nu pot bănui privighetoarea de duplicitate sau nesimplitate. Roua e sângele ei transfigurat prin cântec...:)
Ar trebui să învăţăm şi de la păsări!
Dealtfel chiar Domnul ne deschide perspectiva aceasta când aminteşte păsările cerului, în mai multe rânduri şi cu sensuri distincte...