|
|
|
|
|
|
|
#1
06.03.2015, 06:28:35
|
||||
|
||||
A fost un om…
O bătrână își târa picioarele desculțe prin zăpadă. Era singură și părăsită. Toți cei care treceau pe trotuar își întorceau privirile, ca să nu-și amintească că durerile și necazurile nu se opresc nici atunci când sărbătorim Nașterea Domnului.
Doi soți tineri vorbeau și râdeau, având mâinile pline de cumpărături și daruri, și nu au luat aminte la bătrână. O mamă cu doi copii se grăbeau să meargă la casa bunicii lor și nici ei nu au băgat-o în seamă. Și un preot a trecut, dar avându-și mintea la cele cerești, nu a observat-o. Dacă ar fi observat-o toți aceștia, ar fi văzut că bătrâna nu avea încălțăminte în picioare. Mergea desculță pe gheață și prin zăpadă, iar cu amândouă mâinile își strângea la gât paltonul fără nasturi. Pe cap avea un fular colorat. S-a oprit în stație și aștepta autobuzul. Un domn care ținea în mână o geantă de om serios aștepta și el în stație, însă păstra distanța. În stație mai aștepta și o tânără, care uitându-se de mai multe ori la picioarele bătrânei, nu a spus nimic. A venit autobuzul și bătrâna a urcat încet și cu greutate. S-a așezat pe scaunul lateral, imediat în spatele șoferului. Domnul și tânăra au mers în grabă spre scaunele din partea din spate a autobuzului. Bărbatul care stătea alături de bătrână, s-a răsucit pe scaun și se juca cu degetele. „Alzheimer”, s-a gândit el. Șoferul a văzut picioarele goale ale bătrânei și a spus: - Acest cartier se afundă din ce în ce mai mult în sărăcie. Mai bine ar fi dacă m-ar schimba pe cealaltă linie a bulevardului. Un băiețel a arătat-o pe bătrână: - Uite, mamă, această bătrână este desculță. Mama s-a tulburat și l-a lovit peste mână. - Nu arăta cu degetul pe oameni, Andrei! Nu este politicos să arăți cu degetul! - Aceasta cred ca are copii mari, a spus o doamnă care era îmbrăcată cu o haină de blană. Copiii ei trebuie să se rușineze că o lasă așa. Și s-a simțit superioară pentru că o îngrijise pe mama ei. O învățătoare din mijlocul autobuzului și-a adunat mai bine lucrurile pe care le avea la picioarele ei. - Nu plătim destule impozite ca să poată fi rezolvate atâtea situații ca acestea? i-a spus unei prietene ce stătea alături. - Sunt de vină cei de-a dreapta, a răspuns prietena ei. Iau de la săraci și dau la cei bogați. - Ba nu, ceilalți sunt de vină, a intrat în discuție un domn cu părul alb. Cu programele Prevederilor Sociale îi fac pe cetățeni leneși și săraci. - Oamenii trebuie să învețe să pună bani deoparte, a spus un altul care semăna a fi cult. Dacă această bătrână ar fi pus bani deoparte, atunci când era tânără, nu ar fi suferit astăzi. Și toți aceștia erau satisfăcuți de agerimea minții lor, care a formulat o astfel de analiză profundă. Numai un negustor s-a simțit jignit de bombănitul de la distanță al concetățenilor săi. De aceea a scos portofelul și a scos o bancnotă de douăzeci, pe care, după ce străbătut lungimea autobuzului, i-a pus în mâna tremurândă a bătrânei, spunându-i: - Ia, bătrâno, și cumpără-ți încălțăminte! Bătrâna i-a mulțumit, iar acela s-a întors la locul său mulțumit că a făcut acea milostenie. O femeie bine îmbrăcată a luat aminte la toate acestea și a început să se roage in sinea sa: „Doamne, nu am bani, însă mă adresez Ție, căci Tu ai rezolvare pentru toate. Așa cum altădată ai făcut să plouă cu mană din cer, poți și acum să-i dai acestei bătrâne tot ce are nevoie pentru praznicul Nașterii Tale”. La următoarea stație, în autobuz s-a urcat un tânăr. Era îmbrăcat cu o canadiană groasă, avea un fular cafeniu și o căciulă de lână ce-i acoperea și urechile. Un cablu lega urechea lui de aparat cu muzică. Tânărul își mișca tot trupul în timp ce asculta muzica. A mers și s-a așezat vizavi de bătrână. Când a văzut picioarele ei goale, a încetat să-și mai miște trupul. A înghețat. Ochii lui se plimbau de la picioarele bunicii la ale lui. Purta niște ghete scumpe, nou-nouțe. De multă vreme adunase bani pentru a le cumpăra și a face impresie anturajului său. Atunci tânărul s-a plecat și a început să-și dezlege ghetele. Și-a scos frumoasele încălțăminte, apoi și ciorapii, a îngenuncheat înaintea bătrânei și i-a spus: - Bunică, văd că nu ai încălțăminte. Eu am și altele. Ușor și cu atenție a ridicat picioarele înghețate ale bătrânei, i-a pus ciorapii, apoi și ghetele. Bătrâna i-a mulțumit, fiind foarte emoționată. În acel moment autobuzul s-a oprit iarăși în stație. Tânărul a coborât și mergea desculț prin zăpadă. Călătorii s-au adunat la ferestre și l-au văzut cum se îndrepta desculț spre casa sa. - Cine este?, a întrebat unul. - Trebuie să fie un Sfânt, a spus cineva. - Cred că este un Înger, a spus altul. - Uitați-vă, are aureolă în jurul capului! a strigat altul. - Este Hristos, a spus doamna evlavioasă. Dar copilașul, care arătase bătrânica cu degetul, a spus: - Nu, mamă! Eu l-am văzut foarte bine. 
|
|
#2
06.03.2015, 06:57:30
|
|||
|
|||
|
......:)
Era "doar" un om. O persoană...)
|
|
#4
09.03.2015, 05:43:34
|
|||
|
|||
|
Într-adevăr. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să devenim astfel de oameni, bineplăcuți Lui!
Iar aceasta, Sophia, îngăduie să îți reamintesc: nu stă în puterea noastră, ci este numai prin darul Lui. Stă, însă, în puterea noastră să ne străduim la bunăvoința pentru despătimire. Iar când vom ajunge, prin bunăvoința noastră statornică ȘI prin har, la curăția deplină a inimii noastre - atunci nu vom mai trăi durerea nevoinței de a birui stricăciunea din noi, ci vom trăi firescul bucuriei fără de asemănare, peste durere sau silire de sine. Durerea o trăim doar acum, cât suntem pătimași, atașați de ale noastre, cele atât de omenești-lumești... Ne doare să lăsăm pre idolii noștri dragi... Asemenea, tot din pricina lumescului din noi, trăim și exaltarea - emoționalitatea fără cumințenie, fără "cutremur". (Pacea darului este însă lină, cuminte, veselă și blândă...Ea pe toate le iartă, pe toate le ia asupră-și, le poartă... Ea plânge pentru cei iubiți, nu pentru sine. Ea este Putere și Viață.) Să ne silim deocamdată, cu nădejde. Spre dreapta învățătură și spre dreapta înfăptuire totodată. Doamne ajută!
|
|
#5
17.03.2015, 00:12:06
|
||||
|
||||
|
Socul studentului ateu
In urma cu cativa ani s-a apropiat de mine un tanar student.Cu multa sovaiala, dar si cu tensiune launtrica a unui cautator de pretentii, mi-a declarat ca este ateu, care insa si-ar dori sa creada, dar nu putea.De ani de zile se straduia si cauta, dar fara nici un rezultat.A discutat cu profesori si oameni eruditi, dar nu i-a fost satisfacuta setea lui dupa ceva serios.A auzit despre mine si a hotarat sa-si imparta cu mine nevoia lui existentiala.Mi-a cerut o dovada stiintifica a existentei lui Dumnezeu.
- Stii integrale sau ecuatii diferentiale? l-am intrebat. - Din nefericire,nu.Sunt un adept al filosofiei. - Pacat ! Deoarece stiam o astfel de dovada, i-am spus eu in gluma. S-a simtit incurcat si a tacut. - Asculta, ii spun.Iarta-ma ca te-am necajit putin, dar Dumnezeu nu este nici ecuatie, nici dovada matematica.Daca ar fi fost asa ceva, atunci toti cei eruditi ar fi crezut in El.Sa stii ca altfel Se cunoaste Dumnezeu.Ai mers vreodata la Sfantul Munte ? Ai intalnit vreodata vreun pustnic ? - Nu, parinte.Dar ma gandesc sa merg...am auzit atat de multe.Daca imi spuneti, pot sa merg maine.Cunoasteti acolo vreun om erudit, pe care as putea sa-l intalnesc ? - Ce preferi? Un erudit care sa te ameteasca sau un Sfant care te poata trezi ? - Prefer un erudit, caci de Sfinti ma tem. - Credinta este o chestiune a inimii.Ia incearca cu un Sfant.Cum te numesti ? - Gavriil, imi raspunse el. L-am trimis la un pustnic (este vorba de insusi Cuviosul Paisie Aghioritul).I-am descris cum sa ajunga acolo si i-am dat indicatiile necesare.Am facut si un plan. - Vei merge si vei intreba acelasi lucru."Sunt ateu, ii vei spune, si vreau sa cred.Vreau o dovada a existentei lui Dumnezeu". - Ma tem...mi-e rusine. - De ce te rusinezi si te temi de un Sfant si nu te rusinezi si nu te temi de mine ? l-am intrebat.Mergi pur si simplu si ceri acelasi lucru. Peste cateva zile a mers si l-a gasit pe pustnic discutand cu un tanar in curtea sa.De partea cealalta asteptau alti patru, asezati pe niste buturugi.Printre ei si-a gasit si Gavriil un loc.Nu au trecut mai mult de zece minute si convorbirea cu acel Staret a luat sfarsit. - Ce faceti, mai copii ? a intrebat Staretul.Ati luat un lukum ? Ati baut apa ? - Multumim, Gheronda, au raspuns aceia cu o politete lumeasca. - Hai, vino aici ! i-a spus adresandu-se lui Gavriil.Voi aduce eu apa, ia tu cutia cu lukumi si vino mai aproape sa-ti spun o taina: Este bine sa fie cineva ateu, dar sa aiba nume de inger si sa fie ateu ?! Aceasta este prima data cand aud asa ceva... Putin a lipsit ca prietenul meu sa faca o comotie cerebrala din pricina socului pe care l-a avut.De unde stia numele lui ?Cine ii descoperise problema lui? Si in sfarsit, ce voia sa spuna Staretul ? "La intrebarea aceasta am simtit imediat o rasuflare, ca o adiere...Iar inima mi s-a umplut de credinta.Lumea mea launtrica incepea sa invieze.Nedumeririle se dezlegau fara vreun efort intelectual, fara vreo discutie, fara vreun raspuns limpede.S-au surpat in launtrul meu toate intrebarile : daca...de ce?, nu cumva ? si a ramas doar cum? si ce? de atunci in colo. Tot ce mi-a dat cugetarea eruditilor mi-a daruit aluzia politicoasa a unui Sfant, care facuse doar patru clase.Sfintii au mult discernamant.Iti fac operatia fara anestezie si totusi nu te doare.Iti fac transplant fara sa te taie.Te urca pe culmi inaccesibile, fara criteriile logicii lumesti.Iti sadesc credinta in inima, fara sa-ti oboseasca mintea. (Mitropolitul Nicolae de Mesogheia si Lavreotikis)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann)
|
|
#6
05.04.2015, 00:49:11
|
||||
|
||||
|
Istorisire adevărată
Elena trăia în Karpenisi și se căsătorise cu un bărbat foarte dur. Acesta o lovea pentru cel mai mic lucru, așa cum copiii lovesc mingea pe teren. Chinurile vieții au silit-o să slujească în Mănăstirea Maicii Domnului Prusiotissa, în fiecare Post al Adormirii Maicii Domnului. „Într-un timp, povestește ea însăși, lucram ca și femeie de servici la un ginecolog, care era foarte bun platnic, dar și foarte dur, precum soțul meu. Într-o zi am luat coșul de gunoi ca să merg să-l golesc și deodată am auzit un scâncet. Ajungând la locul unde trebuia să golesc coșul, am deschis capacul și am văzut un prunc plin de sânge. „Maica Domnului, ce să fac?”. Să mă întorc la medic nu se poate, căci el l-a aruncat. Dacă însă îl iau acasă, soțul meu mă va junghia ca pe un miel de Paști”. L-am luat totuși, l-am sărutat, l-am șters de sânge și l-am strâns la piept, căci era o iarnă foarte geroasă. Când am ajuns acasă, nu era nimeni. „Dumnezeu este cu mine” am spus în sinea mea. Și după ce l-am spălat, l-am înfășurat într-o cămașă de-a mea mai veche. Apoi l-am însemnat cu semnul Crucii, rugându-mă astfel: „Maica Domnului, Prusiotissa, te rog, ajută-l ca să nu plângă!”. Și minunea s-a săvârșit. Pruncul timp de doi ani nu a plâns!!! Îl hrăneam în ascuns și-l culcam sub patul nostru. Când venea soțul meu, inima îmi bătea cu putere. Timpul a trecut și copilul a început să meargă de-a bușilea. Astfel, într-o zi la amiază, în timp ce mâncam, pruncul a ieșit la iveală și a venit sub masa unde mâncam. De îndată ce l-a văzut bărbatul meu, ochii i-au lucit ca cei ai unui leu. „Ce este acesta?” m-a întrebat. Atunci mi-am făcut cruce și i-am spus taina. El s-a emoționat când a auzit și l-a primit ca pe copilul său. Acest copil acum s-a căsătorit și lucrează în Karpenisi. El este singurul care îmi aduce un pahar de apă, pe când copiii mei nu-mi aduc nimic”. Sursa: marturieathonita.ro/doi-ani-nu-a-plans
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann)
|
|
#7
14.04.2015, 00:22:49
|
||||
|
||||
|
La un călugăr bătrân și mult sporit duhovnicește, a poposit o pereche creștină care de mulți ani se străduia să dobândească prunci și nu reușea cu niciun chip. De ani de zile băteau drumurile mânăstirilor, se rugau, se spovedeau, dădeau pomelnice la toate mânăstirile și la toți duhovnicii renumiți și, totuși, timpul trecea iar rugăciunea nu li se împlinea.
Povestind cu lacrimi în ochi bătrânului călugăr povestea vieții lor, acesta cu duhul blândeții le spuse, mișcat fiind de Duhul Sfânt și de darul înainte-vederii: - „Iubiților creștini! Dumnezeu în marea-I milostivire și blânda-I purtare de grijă, dă bineplăcuților Lui toate cele de folos duhovnicesc spre mântuirea sufletelor lor cât și a celor de lângă ei. Dacă El întârzie să vă împlinească cererea înseamnă că ceva este la mijloc. Știe Bunul de El când să dea, cât să dea, cui să dea și în ce împrejurări. Noi însă în neștiința noastră căutăm cele plăcute nouă fără să avem habar de viitorul nostru și de cum ni-l rânduie Dumnezeu spre bine. Eu deslușesc în problema voastră o învârtoșare spre împlinirea unei voințe proprii fără a vă lăsa în Blândele Sale Mâini cu dragoste și încredere desăvârșită! Mergeți la casa voastră cu inima liniștită și rugați-vă mai departe ca în toate să se facă voia Bunului și Milostivului Dumnezeu, care știe mai bine ce vă trebuie. Nu mergeți potrivnic voii Sale căci până la urmă va plini voia voastră dacă insistați, dar s-ar putea să nu vă fie de folos și mântuire!” Creștinii noștri au plecat în drumul lor, dar fără a pune la inimă îndemnul plin de înțelepciune al părintelui bătrân și plin de Duhul Sfânt. Iată că la scurtă vreme cei doi au reușit să dobândească un prunc de parte bărbătească și mare le-a fost bucuria pentru aceasta, crezând în inima lor că aceasta era rezultatul rugăciunilor lor. Copilul a crescut vertiginos, iar când pruncul a împlinit cinci ani soția creștinului muri din cauza unei boli fulgerătoare. Tatăl copilului s-a străduit pe mai departe să poarte grijă de fiul său, dar iată că după zece ani s-a recăsătorit cu o femeie, în speranța unui ajutor în viață. Numai că femeia acesta nu era credincioasă, ci doar foarte frumoasă. Întâmplare face că la trecerea unui an de la căsătorie, întorcându-se acasă tatăl, dintr-o delegație, mai devreme de cât trebuia și intrând în apartament a surprins pe mama vitregă cu fiul său în pat curvind cu nerușinare. Șocat de eveniment și cuprins de o mânie nestăvilită, tatăl puse mâna pe un cuțit și îi omorâ pe loc pe amândoi asupra faptului. Cuprins apoi de spaimă și toropit de eveniment, căzu într-un fotoliu, plin de sânge și de lacrimile disperării. Dar iată că în agonia acestui eveniment i-a apărut un înger care-i spuse : - „Omule! Ați cerut cu obsesie de la Dumnezeu să aveți un prunc și pentru acesta v-ați rugat, ați mers la duhovnici și toți v-au învățat să cereți cu înțelepciune ceea ce vă este de folos. N-ați ascultat glasul lui Dumnezeu prin gura lor și ați făcut mai departe după mintea voastră. Dumnezeu în preștiința Sa cunoștea ceea ce se va întâmpla cu acest copil, pe care voi îl cereați cu obsesie. În tinerețe ați făcut un avort, măcelărind un prunc în pântece și n-ați făcut pocăința pe măsura păcatului săvârșit. Dacă v-ați fi rugat să se împlinească Voia Domnului în toate ale voastre, acum n-ai fi șezut în fotoliul acesta, iar eu n-aș fi grăit către tine aceste cuvinte înfricoșătoare. Mergi de te predă autorităților, mărturisește-ți păcatul și pocăiește-te până la sfârșitul vieții tale, în așa fel încât să-ți poți salva sufletul tău și pe al celorlalți ai tăi, care au murit în păcatele lor! De acum să spui la toată lumea să se roage Bunului Dumnezeu așa: Doamne, eu îmi doresc aceasta… dar în nemernicia mea nu cunosc ceea ce este bine pentru mine și cei dragi ai mei. Facă-se Voia Ta Cea Sfântă cu mine și cu toți ai mei și le împlinește după înțelepciunea Ta toate câte ne sunt de folos aici și pentru viața veșnică! Amin!” Așa se încheie acestă poveste adevărată (care cu mulți ani în urmă a fost publicată și în presă), care ne învață cum să ne rugăm Bunului Dumnezeu în toate clipele vieții nostre, luând aminte la faptul că El este Atotștiutor și toate ni le dă spre mântuire și spre folos. Dumnezeu respectându-ne libertatea uneori ne lasă la voia nostră ca să înțelegem că greșim și să fim pildă și pentru cei din jur. Un bătrân părinte duhovnicesc, spunea că cea mai mare pedeapsă, este să ne lase Dumnezeu la voia noastră, pentru că noi nu vrem să-L ascultăm, cerem rău și greșit iar El pentru insistența noastră se retrage trist și îndurerat de faptul că-I respingem purtarea de grijă. Alteori pentru egoismul, iubirea de sine si multele noastre orgolii nu ne împlinește rugăciunile, mai ales că nici nu încercăm să ne schimbăm și să devenim bineplăcuți Lui.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann)
|
|
#8
14.04.2015, 05:00:53
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Rugaciunea care-i plansa In a lacrimei parau, Te sfinteste si te-nalta Ca sa-l vezi pe Dumnezeu!
|
|
#9
14.04.2015, 09:46:28
|
||||
|
||||
|
De pe pagina Parintelui Calistrat-O poveste adevarata!
O intamplare adevarata in care se arata cat de mare este ascultarea de duhovnic
Am avut aici in sat o batrana, Ruxanda, care era bolnava de ciroza si de acum isi vomita ficatul. Eram in saptamana branzei, vinerea, mai erau doua zile si trebuia sa inceapa postul. Ca sa vezi cum cei aflati pe patul de moarte asculta de duhovnic, ca sa vezi cat e de mare taina aceasta a duhovniciei. Ma cheama nora ei si-mi spune: "Parinte, soacra mea e slaba, te rog daca vrei sa vii s-o impartasesti ca se duce". Eu mi-am luat Sfintele Taine la mine, epitrahilul si tot ce mi-a trebuit, ajung la ea acasa, intru in casa si vad asa, ca un schelet, cu o burta mare in fata. Zic: "Ce faci, bunica?" "Bate moartea la usa. E gata." "Nu-i gata, ai mancat azi?" "Am mancat." "Nu te pot impartasi. Maine e sambata, mananci carne, ca-i Lasata Secului, duminica bei tuica si vin, ca-i Lasata Secului, faci acolo o frigare mare de gaina cu smantana si de luni incepi sa postesti. Vineri vin sa te impartasesc. N-ai voie sa mori pana vineri. Daca vine ingerul sau Dumnezeu si-ti spune ca trebuie sa te ia, ii spui asa, ca parintele Calistrat a spus sa traiesc pana vineri." "Parinte, mai prind eu vinerea?" "Taci din gura ca nu mori, fa ascultare!" Si-mi iau epitra hi lul si vin acasa. Vineri, termin eu slujba la biserica, Liturghia inainte-sfintita, cum se face in acea saptamana, si-mi aduc aminte in jur de ora unu: "Baba mea, saraca, trebuia de dimineata sa ma duc s-o impartasesc". M-am luat cu Liturghia inainte-sfintita, cu slujbe mai lungi, cum sunt in prima saptamana, cu cuvinte de folos, cu acatiste si s-a facut vreo unu si ceva. Si vine in ograda un om pe care il stiam eu, cu Aro. Zic: "Avem o treaba urgenta. Hai, ca moare cineva si ramane neimpartasit, hai cu mine ca n-avem timp, discutam dupa aia". Zis si facut. M-am suit in Aro si direct la ea, in celalalt capat de sat, ca-s vreo trei kilometri. Cand ajung la usa casei ei, nora imi zice: "Hai, parinte, ca are deja halucinatii". "Ce halucinatii are? Ce face, ia s-aud." "De azi dimineata tot spune asa: Nu ma puteti lua, ca nu a ajuns inca parintele, aveti oleaca de rabdare, inchideti poarta, deschideti fereastra, hai, stati pe laita si asteptati. Intreb: Mama, dar ce vezi?. Dar tu n-ai minte? Nu-i vezi cat sunt de frumosi? Uite cum asteapta saracii, sa ma ia, dar daca parintele intarzie?" Vai, parinte, numai aiurea vorbeste." "Ei, vorbeste aiurea! Aiurea esti tu care nu stii ce inseamna moartea, ea stie ce spune." Intru in casa si zic: "Ei, bunica, vezi ca n-ai murit?" "Vai, parinte, de azi de dimineata ma asteapta, saracii; iaca-s truditi si ei de atata asteptare, le-am zis sa mai sada oleaca pe laita." "Dar cine-s, bunica, cum is, ce vezi? Ca eu nu vad nimic." "Ei, uite cat sunt de frumosi! Ia ca, ma asteapta! Cat is de bucurosi ca ai venit!" "Las sa fie bucurosi." Ii fac dezlegarea, ii dau Sfintele Taine in gura si-mi zice: "Parinte, ma ajuti sa ma intorc cu fata la perete?" "Da, bunica, numaidecat te intind cu fata la perete." Zice: "Ce dorinta vrei mata sa-ti indeplinesc eu inainte de a muri?" "Sa-mi indeplinesti una singura: daca ai sa te intalnesti cu mama mea, sa-i spui de la mine c-o rog sa se roage pentru mine." Si zic: "Mori sanatoasa". "Iaca, acuma mor, ca nu mai au nici ei rabdare sa ma astepte." Si se intoarce cu fata la perete si se intinde asa, cu zece centimetri mai lunga decat era, si ramane nemiscata. Si-i zic nora-si: "Pune mana pe ea, vezi ce-i cu ea, e vie, e moarta?" Eu eram deja la usa, imi luasem epitrahilul. Spune: "Cand ajungeti la manastire sa i se traga clopotul, ca a murit". Din " Ne vorbeste Parintele Calistrat" - Danion Vasile
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
|
|
|
Mod hibrid