Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[stefan florin]

În prealabil postat de florin.oltean75

Budismul este crestinism sub alta infatisare.

Crestinismul este budism exprimat cu alte cuvinte.

Toate aspectele cheie sunt similare.

-----

Cum te ajuta invatatura budista sa scapi de patimi in solutie crestina?

----------------

Sa luam de exemplu analogia precizata anterior: pacatosenie-suferinta / cei doi piloni de baza care ofera rationalitate celor doua religii.

Cum constientizeaza crestinul ca este pacatos? Pur conceptual - prin validarea de credinta ca Adam a existat si a fost pacatos ("in pacate am fost nascuti") precum si din greselile personale observabile.

Alegem sa ne privim ca persoane pacatoase fiindca alegem sa credem ca Adam a existat si a fost pacatos. O pacatosenie ontologica asumata prin actul de credinta.

Aceasta forma de constientizare este mai mult intr-o zona a conceptualului nu intr-o zona a experientei imediate, directe, continue, clipa de clipa.


Cum constientizeaza budistul ca este pacatos? Constientizand ca toate experientele sale de zi cu zi sunt de fapt in natura suferintei.
Ca ochiul pacatuieste cu fiecare privire, ca urechea pacatuieste cu fiecare auzire. Ca intreaga sa fiinta este de fapt cufundata in pacatosenie. Ca nu trebuie sa-si imagineze un iad ca sa tina mintea acolo, ci constientizeaza ca este deja intr-o mare de flacari.

Cum striga o astfel de persoana catre Dumnezeu?

cum le mai incurci, amice! Pai cum sa fie crestinismul budhism sub o alta infatisare, mai ales ca budismul nu este o religie ci un sistem filozofic?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de stefan florin

cum le mai incurci, amice! Pai cum sa fie crestinismul budhism sub o alta infatisare, mai ales ca budismul nu este o religie ci un sistem filozofic?

Exista vreo deosebire de esenta intre religie si filozofie?

Nu, pentru ca ambele sunt la baza "cautari".

Ambele cauta sensul cel mai profund al realitatii.

Religia postuleaza: "Dumnezeu" - insa Dumnezeu in esenta Sa este intangibil, de neatins (Dumnezeu nu face parte din existente. Toate cate le spunem in chip afirmativ cu privire la Dumnezeu nu indica natura acestuia - Sf. Ioan Damaschin) / punct de vedere congruent cu cel budist privind Adevarul Ultim.

Ceea ce il face pe om profund religios este cautarea, nu asumarea unei anumite identitati.

[AlinB]

Un copac se aseamana foarte mult cu o scobitoare.

Daca taiem cat trebuie din copac ambele sunt la fel.

[stefan florin]

În prealabil postat de florin.oltean75

Exista vreo deosebire de esenta intre religie si filozofie?

Nu, pentru ca ambele sunt la baza "cautari".

Ambele cauta sensul cel mai profund al realitatii.

Religia postuleaza: "Dumnezeu" - insa Dumnezeu in esenta Sa este intangibil, de neatins (Dumnezeu nu face parte din existente. Toate cate le spunem in chip afirmativ cu privire la Dumnezeu nu indica natura acestuia - Sf. Ioan Damaschin) / punct de vedere congruent cu cel budist privind Adevarul Ultim.

Ceea ce il face pe om profund religios este cautarea, nu asumarea unei anumite identitati.

gresit amice! Un sistem filozofic exclude divinitatea din cautarile sale, pe cand o religie pune divinitatea in centrul ei. O religie NU cauta nimic, ea ofera raspunsuri.Si fizica cauta raspunsuri, dar il exclude pe Dumnezeu

[florin.oltean75]

În prealabil postat de stefan florin

gresit amice! Un sistem filozofic exclude divinitatea din cautarile sale, pe cand o religie pune divinitatea in centrul ei. O religie NU cauta nimic, ea ofera raspunsuri.Si fizica cauta raspunsuri, dar il exclude pe Dumnezeu

Un sistem filozofic poate exclude sau nu divinitatea. Important este modul in care persoana utilizeaza rationamentul filozofic.

Persoana poate include sau nu divinitatea in rationamente.

"Religia" nu cauta nimic - persoana insa trebuie sa caute.
"Fizica" nu cauta nimic - persoana insa trebuie sa caute.

Legatura dintre cele doua este evidenta - natura Lui Dumnezeu poate fi dedusa prin rationament fizic.

Religia propune dogma, insa prin rationament "fizic" aceasta poate fi analizata si explicata.

[florin.oltean75]

https://www.youtube.com/watch?v=FJvB9xKfX1U

[florin.oltean75]

Calea de Mijloc

Calea de Mijloc este o intelepciune speciala, un mod profund de raportare a perceptiei vizavi de extreme, polaritati.

Calea de Mijloc cumuleaza doua principii:
- principiul constientizarii simultane a extremelor ("unificarea extremelor" in campul perceptiei)
- echilibrarea perceptiei prin mentinerea echidistantei fata de polaritati


Efectul psihologic al “Caii de Mijloc” este multiplu:
-potenteaza cunoasterea extremelor, fiindca polaritatile se informeaza/potenteaza reciproc
-absoarbe un spectru larg de experiente, pentru ca filtrul opunerii/rezistentei instinctive la anumite forme de experiente este indepartat gradual
-integreaza extremele intr-un tot, intr-o unime, care in cele din urma este transcensa

-------------------
Aceasta este teoria. Cum este ea aplicata in practica?

------

Sa luam cel mai simplu exemplu: un mar otravit (alegoric - din €œPomul Cunoasterii€ pentru ca acea muscatura a condus la moartea a miliarde de oameni, necesitatea mortii unui Dumnezeu cu recuperare partiala a pierderilor).

Un mar otravit arata frumos pe dinafara, promite un gust extraordinar (alegoric – cunostere extraordinara pentru Adam) dar de fapt este otrava care provoaca o experienta in natura suferintei.

Avem o polaritate: o infatisare care promite un bine – de fapt otrava care provoaca suferinta.

Calea de Mijloc nu propune o reactie imediata ci o intelegere profunda, simultana a defazajului dintre ceea ce apare si ceea ce este. Lasa intelegerea extremelor sa se matureze in opozitie. Nu respinge otrava, nu se agata de bine ci penetreaza cognitiv ambele polaritati simultan – le aduce la coincidenta in campul constientizarii.

Pentru ca este important de decodificat patternul de baza prin care suferinta este ascunsa in toate aspectele care ne apar atractive. Aspectele sunt fluide, imbraca miriade de infatisari.

Sensul “marului otravit” poate fi extrapolat la toata realitatea: “lumea inselatoare” din care ne infruptam cu totii.

Desi ne asteptam ca lumea sa ne sature foamea interioara aceasta ne inseala de fiecare data, creind in noi o multitudine de dorinte si adictii. Cercul vicios poate fi rupt doar intelegand in profunzime mecanismul, intelegand sursa suferintei si modul ei de propagare in campul experientei.

Lumea apare cateodata rea, cateodata buna. Insa Lumea, de fapt este tot timpul in opozitie fata de Dumnezeu. Cine alege Lumea este “impotriva” Lui Dumnezeu.

Lumea este in opozitie fata de Dumnezeu pentru ca Lumea este de fapt doar un ocean de suferinta iar Dumnezeu fericirea, binele adevarat.

Fericirea lumii este otravitoare. Insa nu suntem capabili, suficient de antrenati sa percepem aceasta direct, cu proprii nostri ochi intelegatori. De aceea avem nevoie de forta ratiunii, pentru a dezvalui desertaciunea, putreziciunea lumii in toate aspectele ei.

Odata ce ochii mintii se deschid si vad otravurile, mintea continua sa mentina aceasta constientizare, nu o uita lipindu-se doar de Dumnezeu.

Prin Calea de Mijloc se mentine constientizarea putreziciunii lumii clipa de clipa simultan cu constientizarea Lui Dumnezeu. In acest fel inima se misca transcendent cu mare putere spre Dumnezeu. Parca am avea foc si aer.

Uitand de putreziciunea lumii este ca si cum am obstructiona aerul care mentine arderea. Dumnezeu se estompeaza.


Daca uitam fie gandul desertaciunii, fie gandul catre Dumnezeu pierdem Calea de Mijloc. Mintea trebuie sa le mentina pe ambele intr-un mod armonios, echilibrat. Acest echilibru cognitiv genereaza o mare patrundere.

Cel ce are gandul putreziciunii lumii are deja perspectiva Lui Dumnezeu, are compasiune pentru toate fiintele.

Cel ce nu vede ca toate fiintele lumii, de fapt se afla in mare suferinta, cum poate avea Marea Compasiune a Lui Dumnezeu, mila catre toata faptura?

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Legatura dintre cele doua este evidenta - natura Lui Dumnezeu poate fi dedusa prin rationament fizic.

Gresit.
Doar prin revelatia Harului in contextul curatirii de pacate.
Care pacat nu e tot una cu suferinta.

Budhistul ii tot da cu suferinta, dar nu suferinta e problema ci pacatul.

Conceptul de pacat nu exista in schimb in budhism.

Poate doar la niste strutocamiloi care cred ca pot face o tocanita din amandoua.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de AlinB

Gresit.
Doar prin revelatia Harului in contextul curatirii de pacate.
Care pacat nu e tot una cu suferinta.

Budhistul ii tot da cu suferinta, dar nu suferinta e problema ci pacatul.

Conceptul de pacat nu exista in schimb in budhism.

Poate doar la niste strutocamiloi care cred ca pot face o tocanita din amandoua.

Curatirea de pacate (care este necesara) implica un set intern de rationamente corecte, printre care si intangibilitatea Lui Dumnezeu, dedusa "fizic" - prin observarea si rationarea fenomenelor.

Ca Harul desavarseste ceea ce incepe omul este adevarat, tot printr-o analogie fizica. Un corp ceresc care intra in campul gravitational al unei planete incepe sa fie atras intr-un mod accelerat de aceasta (mecanica clasica newtoniana ).

Daca suferinta nu ar fi o problema atunci nici pacatul nu ar fi o problema.

Suferinta este o consecinta inerenta a pacatului.

Le avem la pachet. Nu pot fi disociate.

Ca nu exista concept de pacat in budism este, evident un neadevar.

Iar daca un strutocamiloi te ajuta sa treci desertul ignorantei (strutul mai rapid, camiloiul mai rezistent) de ce sa nu-l folosesti?

[Ratacitorul]

In budism suferinta este generata de dorinta!Anihiland dorinta nu mai exista suferinta si atingem starea de NIRVANA.Budismul neaga existenta sufletelor individuale considerandu-le iluzii.Neexistand asa ceva nu este pacat ci stare de ignoranta!Neexistand dorinta nu poti pacatui!Si pacatul este oiluzie in
budism!