Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[stefan florin]

În prealabil postat de florin.oltean75

Exista vreo deosebire de esenta intre religie si filozofie?

Nu, pentru ca ambele sunt la baza "cautari".

Ambele cauta sensul cel mai profund al realitatii.

Religia postuleaza: "Dumnezeu" - insa Dumnezeu in esenta Sa este intangibil, de neatins (Dumnezeu nu face parte din existente. Toate cate le spunem in chip afirmativ cu privire la Dumnezeu nu indica natura acestuia - Sf. Ioan Damaschin) / punct de vedere congruent cu cel budist privind Adevarul Ultim.

Ceea ce il face pe om profund religios este cautarea, nu asumarea unei anumite identitati.

gresit amice! Un sistem filozofic exclude divinitatea din cautarile sale, pe cand o religie pune divinitatea in centrul ei. O religie NU cauta nimic, ea ofera raspunsuri.Si fizica cauta raspunsuri, dar il exclude pe Dumnezeu

[florin.oltean75]

În prealabil postat de stefan florin

gresit amice! Un sistem filozofic exclude divinitatea din cautarile sale, pe cand o religie pune divinitatea in centrul ei. O religie NU cauta nimic, ea ofera raspunsuri.Si fizica cauta raspunsuri, dar il exclude pe Dumnezeu

Un sistem filozofic poate exclude sau nu divinitatea. Important este modul in care persoana utilizeaza rationamentul filozofic.

Persoana poate include sau nu divinitatea in rationamente.

"Religia" nu cauta nimic - persoana insa trebuie sa caute.
"Fizica" nu cauta nimic - persoana insa trebuie sa caute.

Legatura dintre cele doua este evidenta - natura Lui Dumnezeu poate fi dedusa prin rationament fizic.

Religia propune dogma, insa prin rationament "fizic" aceasta poate fi analizata si explicata.

[florin.oltean75]

https://www.youtube.com/watch?v=FJvB9xKfX1U

[florin.oltean75]

Calea de Mijloc

Calea de Mijloc este o intelepciune speciala, un mod profund de raportare a perceptiei vizavi de extreme, polaritati.

Calea de Mijloc cumuleaza doua principii:
- principiul constientizarii simultane a extremelor ("unificarea extremelor" in campul perceptiei)
- echilibrarea perceptiei prin mentinerea echidistantei fata de polaritati


Efectul psihologic al “Caii de Mijloc” este multiplu:
-potenteaza cunoasterea extremelor, fiindca polaritatile se informeaza/potenteaza reciproc
-absoarbe un spectru larg de experiente, pentru ca filtrul opunerii/rezistentei instinctive la anumite forme de experiente este indepartat gradual
-integreaza extremele intr-un tot, intr-o unime, care in cele din urma este transcensa

-------------------
Aceasta este teoria. Cum este ea aplicata in practica?

------

Sa luam cel mai simplu exemplu: un mar otravit (alegoric - din €œPomul Cunoasterii€ pentru ca acea muscatura a condus la moartea a miliarde de oameni, necesitatea mortii unui Dumnezeu cu recuperare partiala a pierderilor).

Un mar otravit arata frumos pe dinafara, promite un gust extraordinar (alegoric – cunostere extraordinara pentru Adam) dar de fapt este otrava care provoaca o experienta in natura suferintei.

Avem o polaritate: o infatisare care promite un bine – de fapt otrava care provoaca suferinta.

Calea de Mijloc nu propune o reactie imediata ci o intelegere profunda, simultana a defazajului dintre ceea ce apare si ceea ce este. Lasa intelegerea extremelor sa se matureze in opozitie. Nu respinge otrava, nu se agata de bine ci penetreaza cognitiv ambele polaritati simultan – le aduce la coincidenta in campul constientizarii.

Pentru ca este important de decodificat patternul de baza prin care suferinta este ascunsa in toate aspectele care ne apar atractive. Aspectele sunt fluide, imbraca miriade de infatisari.

Sensul “marului otravit” poate fi extrapolat la toata realitatea: “lumea inselatoare” din care ne infruptam cu totii.

Desi ne asteptam ca lumea sa ne sature foamea interioara aceasta ne inseala de fiecare data, creind in noi o multitudine de dorinte si adictii. Cercul vicios poate fi rupt doar intelegand in profunzime mecanismul, intelegand sursa suferintei si modul ei de propagare in campul experientei.

Lumea apare cateodata rea, cateodata buna. Insa Lumea, de fapt este tot timpul in opozitie fata de Dumnezeu. Cine alege Lumea este “impotriva” Lui Dumnezeu.

Lumea este in opozitie fata de Dumnezeu pentru ca Lumea este de fapt doar un ocean de suferinta iar Dumnezeu fericirea, binele adevarat.

Fericirea lumii este otravitoare. Insa nu suntem capabili, suficient de antrenati sa percepem aceasta direct, cu proprii nostri ochi intelegatori. De aceea avem nevoie de forta ratiunii, pentru a dezvalui desertaciunea, putreziciunea lumii in toate aspectele ei.

Odata ce ochii mintii se deschid si vad otravurile, mintea continua sa mentina aceasta constientizare, nu o uita lipindu-se doar de Dumnezeu.

Prin Calea de Mijloc se mentine constientizarea putreziciunii lumii clipa de clipa simultan cu constientizarea Lui Dumnezeu. In acest fel inima se misca transcendent cu mare putere spre Dumnezeu. Parca am avea foc si aer.

Uitand de putreziciunea lumii este ca si cum am obstructiona aerul care mentine arderea. Dumnezeu se estompeaza.


Daca uitam fie gandul desertaciunii, fie gandul catre Dumnezeu pierdem Calea de Mijloc. Mintea trebuie sa le mentina pe ambele intr-un mod armonios, echilibrat. Acest echilibru cognitiv genereaza o mare patrundere.

Cel ce are gandul putreziciunii lumii are deja perspectiva Lui Dumnezeu, are compasiune pentru toate fiintele.

Cel ce nu vede ca toate fiintele lumii, de fapt se afla in mare suferinta, cum poate avea Marea Compasiune a Lui Dumnezeu, mila catre toata faptura?

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Legatura dintre cele doua este evidenta - natura Lui Dumnezeu poate fi dedusa prin rationament fizic.

Gresit.
Doar prin revelatia Harului in contextul curatirii de pacate.
Care pacat nu e tot una cu suferinta.

Budhistul ii tot da cu suferinta, dar nu suferinta e problema ci pacatul.

Conceptul de pacat nu exista in schimb in budhism.

Poate doar la niste strutocamiloi care cred ca pot face o tocanita din amandoua.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de AlinB

Gresit.
Doar prin revelatia Harului in contextul curatirii de pacate.
Care pacat nu e tot una cu suferinta.

Budhistul ii tot da cu suferinta, dar nu suferinta e problema ci pacatul.

Conceptul de pacat nu exista in schimb in budhism.

Poate doar la niste strutocamiloi care cred ca pot face o tocanita din amandoua.

Curatirea de pacate (care este necesara) implica un set intern de rationamente corecte, printre care si intangibilitatea Lui Dumnezeu, dedusa "fizic" - prin observarea si rationarea fenomenelor.

Ca Harul desavarseste ceea ce incepe omul este adevarat, tot printr-o analogie fizica. Un corp ceresc care intra in campul gravitational al unei planete incepe sa fie atras intr-un mod accelerat de aceasta (mecanica clasica newtoniana ).

Daca suferinta nu ar fi o problema atunci nici pacatul nu ar fi o problema.

Suferinta este o consecinta inerenta a pacatului.

Le avem la pachet. Nu pot fi disociate.

Ca nu exista concept de pacat in budism este, evident un neadevar.

Iar daca un strutocamiloi te ajuta sa treci desertul ignorantei (strutul mai rapid, camiloiul mai rezistent) de ce sa nu-l folosesti?

[Ratacitorul]

In budism suferinta este generata de dorinta!Anihiland dorinta nu mai exista suferinta si atingem starea de NIRVANA.Budismul neaga existenta sufletelor individuale considerandu-le iluzii.Neexistand asa ceva nu este pacat ci stare de ignoranta!Neexistand dorinta nu poti pacatui!Si pacatul este oiluzie in
budism!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Ratacitorul

In budism suferinta este generata de dorinta!

Termenul "dorinta" este o traducere inexacta - ceea ce permite proiectarea unei umbre nihiliste asupra budismului.

Bineinteles, foarte convenabile unei propagande anti-budism.

"Vrei sa intelegi ce este cu budismul? A...e cu suprimarea totala a dorintei!"

Cei cu o inteligenta mai modesta nu suspecteaza o exagerare, chiar pot crede ca despre asa ceva este vorba in budism.


--------------

Termenul originar utilizat de Buddha in primul sau discurs este "tanha" - care literal inseamna "sete".


Prelegerile ulterioare insa il elucideaza, nu ca dorinta in totalitatea afectului uman, ci ca patima -
'€œsete de cele lumesti'€, viciu.

Ba mai mult, Buddha merge mai departe clarificand si cauza patimei ca fiind â'œavidiaâ€' â-“ adica '€œnecunoasterea'€.

'€œNecunoastereaâ' ca maica a suferintei -€“ ca sursa a tuturor relelor.

'€œNecunoastereaâ' in iconografia budista, reprezinta prima veriga din ciclul cauzalitatii unei existente suferinde ( intr-un model de 12 inele – lantul care tine captive toate fiintele samsarice).

Cercul vicios al viciului poate fi intrerupt doar prin cunoasterea Adevarului cu privire la natura realitatii. Altfel continuam sa ne raportam patimas, interminabil, la realitatea inconjuratoare.


Daca luam in considerare ceea ce a spus Iisus: '€œAdevarul va va face liberi'€, compatibilitatea de esenta dintre cele doua religii este evidenta.

Anihiland dorinta nu mai exista suferinta si atingem starea de NIRVANA.

In romaneste, in aceasta forma, suna aberant.

Nu anihiland afectul uman se obtine Nirvana.

In budism se cultiva dorintele virtuoase si se lupta impotriva patimilor.

O asemanare evidenta cu crestinismul.

Nirvana inseamna “stingere/incetare”. Ce fel de incetare? Incetarea patimilor.

Deci Nirvana inseamna Nepatimire.

Nirvana, conform sutrelor are multe niveluri (“multe locasuri in ceruri”).

Budismul neaga existenta sufletelor individuale considerandu-le iluzii.
Neexistand asa ceva nu este pacat ci stare de ignoranta!Neexistand dorinta nu poti pacatui!Si pacatul este oiluzie in
budism!

Din nou o eroare.

Budismul nu neaga existenta sufletelor individuale – ci afirma ca fiecare suflet individual plateste sau este rasplatit exclusiv in baza faptelor sale – cauzalitate cunoscuta ca Lege – legea karmei – care nu poate fi eludata.

Budismul neaga existenta prin sine a sufletului, existenta sa intrinseca, ceea ce este cu totul altceva.

De asemenea, budismul nu neaga existenta pacatelor. O alta exagerare imputata acestei religii. Pacatele sunt fenomene dependente de alte fenomene. In consecinta nu detin o natura proprie, o realitate ultima esentiala, ceea ce este cu totul altceva.

-------------

Invatam citind, raportandu-ne la mai multe surse, comparand si analizand.

Numai bine Ratacitorule.

[Ratacitorul]

As dori sa imi spui daca poti care este denumirea numai pt suflet in Budism!Dupa cat am studiat eu doar termenul de "vedagu" ar avea cat de cat asemanare cu notiunea de suflet din crestinism.Jiva desi s-ar asemana cu notiunea ebraica de suflet viu,se refera mai mult la natura spirituala a omului in general.Attan inseamna suflare spirit,iar in comunicare directa inseamna EU.E vorba despre notiunea de atman din sanscrita.Dar in literatura sutta cuvantul attan are sensul de conceptie corecta despre spirit si nu de suflet!Atunci imi indicati si mie in ce cos se descrie o notiune similara cu cea de suflet ca in crestinism!