Sinuciderea tinerilor si adolescentilor-cauze posibile

[Iustin45]

În prealabil postat de Corinusha

abaaa, ca in comunism...educatia cu frica; aia a fost, este si va fi in floare oricand cred, desi tot mai multi incercam sa nu facem asta. Vor mai fi destui cu mentalitatea "eu te-am facut, eu te omor", "daca minti, mergi in iad" (si urmeaza o poveste espre cum arata iadul etc etc), "cat timp esti lamine in casa, faci ce zic eu, ca daca nu..." etc.
E mult mai simplu sa educi cu frica decat sa-ti dai silinta sa educi frumos...
Si ne miram de ce sinucideri si de ce plecari de acasa, si de ce nu comunica copiii cu parintii si profesorii. Penreu ca frica, au fost educati sa le fie frica, au fost educati cu amenintari, cu batai. Si inca sunt atat parinti, cat si profesori care fac asta (din pacate).

editare: pt beatrix: ooo, sunt copii care se sinucid din cauza hartuirii si sunt copii care ajung la tot felul de probleme din cauza hartuirii, dar nah...de unde sa stiti, daca n-ati fost hartuita si daca nu vedeti copii hartuiti in jurul dvs?!

Am impresia ca voi nu ati citit poate nici macar o evanghelie, ce sa mai vorbesc de epistole. Sfanta Scriptura spune despre FRICA DE DUMNEZEU: ,,Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii; cei fara minte dispretuiesc intelepciunea si stapanirea de sine. (Sol.1:7) Exista doua forme ale fricii de Dumnezeu, corespunzatoare celor doua trepte ale acestei virtuti.

a) Pe treapta de jos sta frica de judecata lui Dumnezeu, in aceasta viata sau in veacul ce va sa vina, si de amenintarea chinurilor, pe care Parintii le numesc "pedeapsa". Acest termen nu trebuie inteles in sensul ca un Dumnezeu razbunator si crud i-ar pedepsi pe cea care incalca poruncile Sale, ci ca suferinta a sufletului instrainat de Dumnezeu si lipsit de bunatatile duhovnicesti care-i fusesera menite si pe care singur omul si- o aduce prin pacat, judecata lui Dumnezeu nefacand altceva decat sa-I descopere dreapta masura.

Aceasta frica este frica "incepatoare", caci scris este: "inceputul intelepciunii este frica de Domnul" (Ps.110, 10; cf. Pilde l, 7; 9, 10).Atunci cand Parintii spun ca prima forma a fricii este a celor incepatori, inteleg prin aceasta pe cei care n-au atins desavarsirea, pe cei care nu sunt inca sfinti. Deci, aceasta frica o au si se si cuvine s-o aiba chiar cei sporiti duhovniceste. Avva Dorotei nu se fereste sa spuna monahilor: "Frica incepatoare tine de alcatuirea noastra".

Totusi omul este chemat sa-si stinga aceasta frica si sa treaca dincolo de ea, ajungand la iubirea desavarsita, asa cum invata Apostolul Ioan: In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire" (I Ioan 4, 18). Urmand acest cuvant, Sfantul Maxim Marturisitorul scrie: "Prima temere este scoasa afara de dragostea desavarsita a sufletului (I In 4, 18), pe care a dobandit-o si care nu se mai teme de chinuri". De aceea, Sfantul Antonie cel Mare poate spune: "Eu nu ma mai tem de Dumnezeu, ci il iubesc pe El. Ca dragostea scoate afara frica".Sfantul Diadoh al Foticeei spune limpede: "Frica este starea proprie dreptilor care inca se curatesc, fiind impreunata pe jumatate cu dragoste. Iar dragostea desavarsita este proprie dreptilor curatiti deplin, in care nu mai este frica. "Caci dragostea desavarsita, zice, scoate afara frica" (I In 4, 18). (...) De aceea zice Scriptura intr-un loc: "Temeti-va de Dumnezeu toti sfintii Lui" (Ps. 33, 9); iar in alt loc: "Iubiti pe Domnul toti cuviosii Lui" (Ps. 30, 25). Prin acesta invatam limpede ca frica de Dumnezeu este proprie dreptilor care se curatesc inca, fiind impreunata, cum s-a zis, pe jumatate cu dragoste; iar dragostea desavarsita e proprie dreptilor curatiti, in care nu mai este gandul vreunei temeri, ci o ardere neincetata si o alipire a sufletului de Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfant".
b) A doua forma de frica tine de iubirea desavarsita. Ea se naste din iubirea lui Dumnezeu, care o izgoneste pe cea dintai. Este frica de a nu fi despartit sau instrainat de Dumnezeu, frica de a fi lipsit de "indrazneala dragostei". Dupa cum spune cu multa dreptate Clement Alexandrinul, "nu te temi de Dumnezeu, ci te temi sa nu cazi din harul lui Dumnezeu".