Îmi pasă...

[florin.oltean75]

"Ca pe tine insuti"


De ce sa ne pese de ceilalti?

Pe ceilalti ii percepem distorsionat - in sensul ca "ceilalti" par a fi complet diferiti si separati de noi insine.

Pentru a corecta aceasta vedere defectuoasa avem nevoie de niste ochelari.

Ochelarii ratiunii.

Daca Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui inseamna ca intre toti oamenii exista o inrudire de esenta.

Aceasta inseamna ca fiecare se regaseste in fiecare.

Cu alte cuvinte, ceilalti sunt "eu" - dar putin modificat morfologic, aflat in diferite ipostaze de dezvoltare, cu anumite calitati si imperfectiuni.

Daca acest rationament nu ne ajuta foarte mult sa-i simtim pe ceilalti ca pe noi insine, ne putem folosi de imaginatie intr-un mod corect.

Ne imaginam toti oamenii a avea propria noastra infatisare - cu care ne identificam eul nostru actual.

Acest exercitiu ne ajuta sa ne recunoastem mai usor in ceilalti.

Sa curgem afectuos in ceilalti.

Parintii experimenteaza cu usurinta aceasta revarsare spontana de afectiune catre proprii lor copii. Copilul este o reflectare a parintelui.

Insa, daca dorim sa ne asemanam Lui Dumnezeu, sa ascultam "porunca" Lui, din noi ar trebui sa curga rauri de dragoste spre toata faptura, fara sa facem diferente.

La sugestia duhovnicului meu, m-am apucat sa recitesc ,,Scara'' de Ioan Damaschin, aflata in volumul IX al Filocaliei. De data asta, cu creionul in mana si cu foaia de scris. Este o carte foarte realista care ne arata cat ne pasa de noi insine si de mantuirea noastra.

Mantuirea mea are nevoie de binecuvantarea aproapelui meu. Exista o manastire in care cei ce-si barfeau aproapele erau inchisi intr-un fel de anexa, un fel de inchisoare in care, constientizandu-si pacatele, se pocaiau cu adevarat. Ca exercitiu duhovnicesc, ne este recomandat sa ne gandim la acea inchisoare. Plangerea pacatelor, pocainta continua, gandul ca mereu ii suntem datori lui Dumnezeu ne ajuta sa ne privim altfel aproapele si ispitele care ne vin prin el. Daca nu-mi pasa de mantuirea mea, nu am cum sa ma implic afectiv corect, in relatia cu aproapele. Fie idolatrizez, fie dispretuiesc, fie, Doamne fereste, manipulez.

Daca imi pasa de mantuirea mea, atunci stiu ca Iisus S-a rastignit si pentru mine si pentru aproapele meu pentru care incerc diferite sentimente, in functie de starea mea duhovniceasca interioara si de duritatea ispitei pentru care sunt pregatita sau nu, de starea mea de pocainta etc. Daca eu ma simt alaturi de cei inchisi pentru ca-si barfeau aproapele, atunci ispita venita din partea fratelui mi se pare mai mica si il pot ierta mai usor, ba chiar ma pot ruga pentru el sau pot gasi un cuvant de folos, ca sa arat ca-mi pasa de rana lui duhovniceasca. Daca sunt mandra si trufasa, atunci am iesit singura pe drumul nepasarii, al egoismului.

Asadar, nu poate sa-mi pese cu adevarat de altcineva, daca nu-mi pasa de mantuirea mea, caci modul in care ma raportez la aproapele are implicatii directe asupra mantuirii mele. Pot sa-l mint ori sa-l manipulez pe aproapele, dar nu si pe Dumnezeu care mi-a lasat poruncile evanghelice dupa care ma va judeca. Astfel, castigarea virtutilor crestinesti ( smerenia, milostenia, curăţia, cumpătarea, indelunga-răbdare, blândeţea, hărnicia) reprezinta un semn ca ne pasa si de noi si de aproapele intr-un mod placut lui Dumnezeu.

[Monnis]

În prealabil postat de antoniap

Asadar, nu poate sa-mi pese cu adevarat de altcineva, daca nu-mi pasa de mantuirea mea, caci modul in care ma raportez la aproapele are implicatii directe asupra mantuirii mele. Pot sa-l mint ori sa-l manipulez pe aproapele, dar nu si pe Dumnezeu care mi-a lasat poruncile evanghelice dupa care ma va judeca. Astfel, castigarea virtutilor crestinesti ( smerenia, milostenia, curăţia, cumpătarea, indelunga-răbdare, blândeţea, hărnicia) reprezinta un semn ca ne pasa si de noi si de aproapele intr-un mod placut lui Dumnezeu.

Foarte frumos, Antonia, vă mulţumesc, parcă aţi scris special pentru mine!