De la resemnare la acceptare

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihailc

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, s-a oprit şi, punându-şi patrafirul a început să-i vorbească amărâtului: "Frate, roagă-te sincer, fă acatiste şi o să vezi ce bine-ţi va fi pe lumea ailaltă. Pentru orice eventualitate, poţi să te spovedeşti dacă tot m-am oprit să te păstoresc un pic." Dar văzând că omul nu putea grăi şi nici la cucernicele sale sfaturi lua aminte, a trecut pe alături.
De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzându-l, s-a uitat de sus la dânsul, zicând: "Vezi ce păţeşti dacă nu te rogi zi şi noapte cu rugăciunea minţii, nu te înfometezi şi nu te castrezi? Te bate Dumnezeu şi te lasă în mâna tâlharilor. Pocăieşte-te şi roagă-te, ca să ai parte de vindecare, prăpăditule!" Şi văzând că rănitul abia de mârâia ceva fără noimă, scârbindu-se, a trecut pe alături.
(uitai să vă spui că levitul era un dreptmăritor catehet de ocazie, uns cu toate alifiile evlaviei teoretice).
Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. Şi, apropiindu-se să-i lege rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, tâlhăritului i-a venit din senin un pic de vlagă şi certându-l, i-a zis: "Vezi-ţi de drum, păcătosule, că n-am nevoie de mila ta. De mine are grijă Dumnezeu personal, ce vii tu să-mi strici isihia şi rugăciunea. Cară-te, nevrednicule!" Şi întristându-se, samarineanul a plecat în treaba lui.
Aşa a rămas omul singur abia respirând, aşteptând zăpăcit de durere şi cu rănile sângerânde să se întâmple ce i-a promis popa şi cu levitul catehet de ocazie, dacă se pocăieşte şi cere cu credinţă să fie tămăduit.
Oare dacă se întoarce samarineanul îl va alunga din nou, aşteptând în continuare scamatoria paranormală care să-l pună pe picioare?

Dar mila samarineanului era mai mare decât puterea tâlhăritului de a conlucra cu ea. Mai întâlnise în preumblările lui numeroşi tâlhăriţi, lumea fiind plină de cruzime, de răni... Şi ştia că, oricât de puţin s-ar pricepe un om necăjit să conlucreze cu aproapele pentru a ieşi din necaz, mila întrece neputinţa şi răutatea.
Astfel, după ce depăşi colina din apropiere, samarineanul făcu un popas sub un măslin şi, înainte de a trece la un nou plan, mai întâi se rugă. "Doamne ..." Numai Dumnezeu ştie cum s-a rugat samarineanul cel milostiv. Fapt e că după o vreme s-a întors cu nădejde nouă la omul cel căzut. Apropiindu-se, îi legă iar rănile şi iarăşi turnă pe ele untdelemn şi vin. Şi iar îl apostrofă tâlhăritul, zicînd: "Ascultă nevrednicule, nu ţi-am spus că n-am nevoie de mila ta? Cară-te până nu pun mâna pe tine!" Atât mai apucă el să spună şi căzu, epuizat, în somn profund...
Crezînd că omul rănit şi-a dat duhul, samarineanul ridică mai întâi ochii spre cer... Erau plini de lacrimi. Cu un oftat din toată inima, făcu ce îi mai rămăsese de făcut: se aplecă să verifice dacă rănitul murise, cu gândul de a-l purta pe asin până la cimitirul din apropiere unde, din întâmplare, ştia un mormânt care fusese abandonat şi care putea fi utilizat la nevoie. Dar apropiindu-se i se păru că omul cel căzut şoptea ceva, abia auzit... Samarineanul îşi încordă deîndată atenţia. Spre bucuria lui, desluşi: "Ajută-mă!..."
Aşadar oamenii preferă mai întâi să ajungă la un pas de moarte decât să primească ajutor la necaz, îşi spuse în gînd samarineanul, apoi, fără să mai piardă vremea, îl ridică pe umeri pe rănit şi îl aşeză, cu grijă, pe asin.
Aveau să tragă, într-un sfârşit, la un han unde, ca în poveştile frumoase de demult, rănitul avu parte de tot ce îi era de trebuinţă. Pe deasupra, se mai şi îndrăgosti de fiica cea mare a hangiului, aceea care jucase cu dăruire rolul de infirmieră şi, cum sentimentul de dragoste se dovedi reciproc iar hangiul aştepta de mult un prilej minunat ca să-şi mărite fata, nunta se făcu deîndată. Şi fu aşa o veselie şi o bunăstare, şi aşa se învârtiră şi nuntiră, încât nimeni nu mai avu răgazul să întrebe: "Dar de unde a venit băiatul ăsta între noi? Cine l-a adus nouă aici, ca să ne bucurăm, să cântăm şi să dansăm?"