![]() |
![]() |
|
#28
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Tocmai de aici și marea sugestibilitate a omului aflat în suferință, de care știu să profite multe lichele... De pildă, unii ca băieții din filmul "Secta". E drept că prin lume circulă mitul că doar cel care a învins o suferință poate ajuta pe altul. Dar nu e decât un mit. Dacă ar fi așa, ar trebui ca doctorii să fie niște super-eroi, niște Hercule învingăreți ai tuturor suferințelor! Ori, nu-i deloc așa, unii doctori n-au avut nici pojar la viața lor și totuși scot oameni din groapă. Ce să mai zic de vindecătorii sufletului!? Ar fi chiar o iluzie teribilă să crezi că psihologul sau psihiatrul trebe să fi învins propria psihoză ori depresie ori bulimie ori homosexualitate ca să te "înțeleagă". Dar nu e preferabil, mai degrabă, ca medicul tău să nu fi avut niciodată de-a face cu astea, pe pielea lui? Pentru că orice experiență patologică lasă urme serioase în sufletul omului, rămân sechele în diverse planuri ale funcționării sufletești.... Din păcate. E suficient ca terapeutul să fie un om informat, cu o personalitate adecvată rolului de taumaturg și cu niscaiva experiență în lucrul cu oamenii bolnavi. E suficient pentru a te pune tu la treabă și a-i primi sprijinul. Dar boala, păcatul, suferința sunt contagioase, lipicioase. Răul voiește să prolifereze cu orice preț! Și te prinde și pe tine, cel care îl porți momentan, în planul lui expansionist. Cel care le trăiește ar voi să se mai îndulcească nițel cu ele și să le dea și la alții. De ce să sufăr numai eu, spune omul contaminat de morbul morții și al deznădejdii? Să sufere și ăsta, că prea o duce bine! Mai bine trag și pe el ori pe ei în rahatul meu, decât să urc eu de aici unde, ca să fiu sincer până la capăt, oricum aveam să ajung.... Știam eu! Și cu asta mizeria e deplină. * Vindecătorului să îi cerem doar atenție și competență, un strop de bunăvoință și onestitate. Dacă voim să ne vindecăm, atunci să nu-l puricăm noi pe toate fețele! Să nu-i mai punem atâtea condiții taman atunci când avem mai mare nevoie de ajutor. Că și în Soare sunt pete! Ce voim de fapt: ajutor întru izbăvire sau taumaturg mirobolizant/eclatant? Dar noi suntem, mai întâi, mirobolizanți? * Și, mai ales, să ne amintim că nu doctorul vindecă de unul singur, nu preotul izbăvește prin "magia" puterilor lui (care puteri, bre? Ce, popa-i Superman?), ci Mila Domnului prin împreună-lucrare (prin Har) cu preotul sau cu alt om. Nu vindecătorul omenesc trebe să fi trecut prin toate chinurile și să le fi depășit. Întrucât trebușoara asta a făcut-o deja, pentru noi, Cel Care a suferit Patimile și a înviat din morți. E suficient ca noi doar să credem în El și să Îi cerem ajutorul. Și să ne mișcăm după puteri în direcția Lui, cooperînd cu semenii noștri, așa cum sunt ei. Dealtfel, nu ne îndeamnă El Însuși în acest sens? |
|