![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Simt în cuvintele tale teamă, nepregătire, ezitare, lipsa rugăciunii, puținătatea de credință și de dragoste, acestea în lipsa îndrăznelii mărturisirii Hristosului lui Dumnezeu, Cel Unul Viu, Mântuitorul, împotriva hristoșilor mincinoși. Dar asta simt, din cauza ispitirilor, slăbiciunilor și neputințelor mele. Pomenește-mă în sfințitele tale rugăciuni. Intrusul de care vorbești, e orice frățior eretic, frățior rătăcit, care vine la noi pe forum și cu sete caută să afle, să cunoască, să înțeleagă, să trăiască și să se mântuiască. Fie ei și cu iscodiri și încercări, tot căutarea lor scumpă și minunată este, a Adevărului. Să ne fie spre veselie, că Biserica și credința e cercetată, căci: "Am și alte oi, care sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu" - Ioan 10, 16. Iată oițele care trebuie aduse, care au auzit glasul Domnului, și vin să caute Biserica cea mântuitoare. E datoria noastră să le aducem Acasă, în Biserică. Cine e învederat și încercat, spune Scriptura. Cine face nevoință, post și rugăciune, cine plânge pentru ei, cine cunoaște că e în Adevăr cu adevărat, acelora dintre noi, cărora ne pasă cu adevărat de ei și de mântuirea lor. Citat:
A te însemna cu semnul Sfintei Cruci pe corp, nu înseamnă tatuaje. Ci forma Sfintei Cruci, cu trei degete unite, care o facem noi creștinii, la frunte, la pântec, apoi în partea dreaptă prima dată, căci Duhul Sfânt este Drept și este Dreptatea, iar apoi în partea stângă, Amin-ul, care arată că adică noi, cei căzuți, vrednici în păcatele noastre de cele de-a stânga, dorim și nădăjduim mântuirea Sfintei Treimi, spunând Amin. Tatuajele pe care le-ai văzut, sunt o formă modernă, pioasă, de mărturisire a Sfintei Credințe Creștine. Sunt minunați, în simplitatea lor. Nu ne putem gândi la satanism. Oamenii cei simpli, care nu cunosc teologie și mulțimea versetelor Scripturii și mărturia Sfinților Părinți, nu pot fi condamnați. Ori sunt puțini la minte, ori nu au suficientă voință sau nu au suficient timp. Dumnezeu tot îi iubește și dacă sunt tatuați, dacă caută cu adevărat pe Dumnezeu. Cu cât mai fierbinte va fi căutarea lor, cu atât se vor trezi și se vor îmbunătăți mai curând, mai minunat și mai repede, lepădând și biruind cele ale încercărilor și neputințelor lor. Unora "mult li s-a dat, mult li se va cere, și celor cărora puțin li s-a dat, puțin li se va cere" spune Biblia, nu? Depinde de fiecare. Dumnezeu lucrează în pronia Lui, dar nu obligă niciodată, căci nu există predestinație, ci luptă în fiecare ceas. Dacă doresc cu adevărat să se mântuiască și nu vor cădea în erezii, se vor mântui. Oricine ar fi, va lepăda întunericul și îl va spăla în lumina Sfintei Spovedanii și Sfintei Împărtășanii. Iar satanismul, frate Ioan, e tot o formă de căutare a lui Dumnezeu. Au luat simboluri creștine și le-au folosit în prostioarele lor. Sfânta Cruce întoarsă invers, e semn satanist? Sigur că nu e. E Crucea Sfântului Apostol Petru, a fost răstignit pe o Cruce întoarsă invers. Dacă un satanist, vine și îți dă o cruce întoarsă invers să o săruți, o vei săruta? Frate Ioan, să o săruți degrabă, cu dragoste și fără îndoială și te vei umple de har tu și îi vei da și satanistului har și va fi mișcat în neputințele lui. Am văzut un dreptslăvitor creștin care a făcut asta, iar satanistului au început să-i curgă lacrimi pe obraz și fratele nostru l-a îmbrățișat și apoi cel suferind, mai tare a început să plângă. Dacă un neputincios, ia un simbol creștinesc și îl necinstește, nu înseamnă că acel simbol și semn creștin, încetează să fie semn creștin. Nu. Rămâne simbol creștin. Doar că harul nu lucrează asupra aceluia care nu crede, pentru păcatele lui. Dar când vine un om credincios, harul va lucra minunat, prin acel obiect, căci Duhul Sfânt este pretutindeni, așteptând smerenia noastră, și dorința de a lucra împreună cu Sfinții, și nu de capul nostru, singuri și egoiști... Iertați-mă dacă am smintit pe cineva cu ceva, e din cauza păcatelor mele multe, ca nisipul mării.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 17.09.2015 at 13:00:48. |
|