Drama depopulării

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CONŞTIINŢELE

-I-

Se caută explicaţii amăgitoare pentru scăderea natalităţii: mortalitate infantilă ridicată, igienă defectuasă ş.a.m.d..

În majoritatea cazurilor o Familie cu un copil poate avea şi alţi copii. Dacă nu-i are înseamnă că nu vrea să-i aibă.

Răul nefast al Familiei contemporane vine din voinţă, din suflete, din conştiinţele pervertite de o falsă concepţie de viaţă şi din lipsa de credinţă în Dumnezeu.

-II-

Alegerea ne aparţine. Am fost creaţi ca fiinţe libere. Putem admite că viaţa prezentă ne-a fost dată de Dumnezeu pentru a ne pregăti pentru o viaţă viitoare sau putem considera că viaţa e o scurtă perioadă de plăceri fără control care nu duce nicăieri. În prima concepţie viaţa e socotită ca o datorie nobilă plină de eforturi stăruitoare urmată de recompense sau sancţiuni pe lumea cealaltă. În a doua concepţie viaţa e privită ca o petrecere în timpul căreia urmărim doar plăcerea şi de rest ne dezinteresăm. În primul caz acceptăm obligaţii care pot merge până la jertfirea de sine. În cel de al doilea caz împingem egoismul până la respingerea tuturor exigenţelor Religiei, Familiei şi Patriei.

Există aşadar două moduri diferite de a vedea viaţa: cel just, creştin, al datoriei şi cel fals, hedonist, al plăcerii. Creştinismul consideră că omul nu poate exista decât dacă îşi struneşte pasiunile şi acceptă îndatoririle pe care le implică întreţinerea copiilor. Hedonismul consideră că scopul vieţii e plăcerea şi refuzarea oricăror îndatoriri.

-III-

Căutarea plăcerii cu orice preţ e extrem de vătămătoare. Popoarele decad repede şi dispar când nu se preocupă decât de propriile patimi. Urmând calea plăcerilor grosolane sau rafinate civilizaţia precreştină a dispărut. Civilizaţia creştină s-a născut din sângele lui Hristos şi a crescut din sângele martirilor. Lecţia creştinismului e că nu se poate realiza nimic trainic fără cumpătare şi fără sacrificiu.

Familia e supusă aceloraşi legi ca Popoarele. Creşte şi prosperă prin efort, se anemiază şi dispare prin moliciune. Când părinţii creştini consideră că e firesc să aibă mulţi copii, ei nu se mai tem de griji şi de munca impusă de o Familie numeroasă. Gândul că fac o lucrare inspirată de Dumnezeu şi că asigură măreţia Patriei le dă un sentiment de bucurie austeră.

-IV-

Sunt numeroşi cei rătăciţi şi pervertiţi de ideile false despre viaţă şi căsătorie. Ni se spune: „Sunt două lucruri în căsătorie: plăcerea şi munca. Luaţi plăcerea şi renunţaţi la muncă! E greu să creşti droaie de odrasle cu un salariu mic sau chiar mediu. Unul, cel mult doi urmaşi sunt de ajuns. Comportându-vă astfel o faceţi în interesul vostru şi al copiilor voştri. Vă veţi îndepărta în acest mod şi voi şi ei de sărăcie.” Această filozofie abjectă e propagată prin toate mijloacele de informare şi metehnele noastre ne fac s-o admitem.

Să ascultăm nişte tinere vorbind! Cu o frumoasă dezinvoltură ele declară dinainte că vor restrânge cu grijă numărul naşterilor şi fără să bănuie gravitatea afirmaţiilor lor, repetă ideile nesănătoase puse în circulaţie în detrimentul Familiei numeroase. Visul lor e de a se căsători pentru plăcere şi nu pentru a da copii lui Dumnezeu şi cetăţeni României.

Să-i ascultăm şi pe cei care s-au căsătorit deja! Ei suţin că au restrâns numărul naşterilor de teama sărăciei deşi vigoarea, sănătatea şi o viaţă cumpătată le-ar permite aproape la toţi să aibă o Familie mai numeroasă. Pentru a evita grijile paternităţii orice argument e bun.

De ce, în plină tinereţe, să renunţi la plăcere, la independenţă şi să-ţi impui îndatoririle şi grijile care îi copleşesc pe părinţii cu mulţi copii? Cum să creşti copii, cum să-i aşezi la casa lor, cum să-i asiguri fiecăruia o situaţie onorabilă cu salarii aşa mici? Cine îţi poate contesta dreptul de a face ce vrei cu corpul şi cu viaţa ta? Prin astfel de raţionamente ticăloase se încearcă să se dea o justificare sustragerii de la îndeplinirea îndatoririlor familiale. Dacă le acceptăm vom ajunge direct în neant.

-V-

Biserica are o doctrină bună despre viaţă şi Familie. Ea ne învaţă că viaţa e o nobilă datorie impusă, controlată şi sancţionată de Dumnezeu, că obiectivul principal al căsătoriei e naşterea de copii şi că nu ne e permis să deturnăm actele care propagă viaţa de la consecinţele lor fireşti. În acest domeniu Biserica e de o intransigenţă inexorabilă şi ortodocşii au obligaţia de a se pătrunde de învăţătura ei, de a o pune în practică şi de a o răspândi în jurul lor. Cine atacă Biserica vrea în mod evident să ne impună moravuri care ne pot pierde.

-VI-

Destui ortodocşi îşi limitează numărul copiilor din lipsa unei credinţe profunde. Credinţa profundă, vitală mişcă sufletele şi voinţele. Ea pătrunde în străfundul conştiinţelor, le smulge din ele însele şi le supune Legii lui Dumnezeu. Ea face oamenii surse de viaţă prin transformarea lor în credincioşi şi sfinţi. Cu o credinţă adevărată rădăcina Familiei e sănătoasă şi tulpina se umple spontan de ramuri verzi.

Credinţa formală e doar o evlavie pur exterioară, un sentiment ineficient, o convenţie care determină atitudinile, nu gândurile şi faptele. Unele Familii, în aparenţă creştine, nu admit spiritul sacrificiului, necesitatea luptei morale, ura pentru păcat şi exigenţele mântuirii sufletului. Victime ale unei iluzii deplorabile ele nu fac din creştinism un mod de viaţă. Evanghelia nu mai însufleţeşte sufletele fără vigoare şi căminele fără copii ale unor asemenea Familii.

-VII-

Depopularea îşi are sursa principală în conştiinţele rătăcite şi pervertite de o falsă concepţie despre viaţă şi uneori chiar de un fals mod de a înţelege Religia. Trebuie deci readuse conştiinţele la eternele principii care au ca misiune de a-l împiedica pe om să se autodistrugă. Trebuie creată o nouă stare de spirit. Avem de făcut fără întârziere un mare efort de educare şi de reformare morală.

Cum e conştiinţa sa aşa e şi omul. În cosecinţă avem nevoie de lumină, de instruire, de formare corectă. Lumina şi forţa le putem găsi în creştinism de aceea pentru a ne redresa trebuie să rămânem creştini. Depopularea nu e o dramă oarecare, ci o dramă teribilă fără încetare sporită de setea de plăceri, de egoismul brutal, de idei preconcepute, adesea chiar de legislaţie şi n-o vom putea învinge fără credinţă în Dumnezeu şi fără Biserică.

Predescu Virgil

Sursa: http://tineriptromania.blogspot.com/